18 decembrie 2025

HCL 296/2025 Rădăuți adoptată

HCL nr. 296 din 18.12.2025

Denumire
Hotărârea nr. 296 din 2025 a Consiliului Local Rădăuți
Emitent
Consiliul Local Rădăuți
Număr
296 / 2025
Data
18 decembrie 2025
Localitate
Rădăuți, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulamentul Local de Urbanism pentru introducerea unui teren în intravilan și reglementări pentru funcțiuni de mică industrie, depozitare și funcțiuni conexe, cu construire hale de depozitare/producție, sediu administrativ și amenajare parcare. Pentru locuitori înseamnă clarificări despre cum va putea fi utilizat terenul respectiv în zonă, ce fel de construcții se pot face și unde se va realiza parcarea, ceea ce poate influența valorile terenurilor și traficul în zonă, în termenele de avizare și implementare prevăzute în hotărâre. Practic, se autorizează modificări urbane concrete pentru o zonă specifică din Rădăuți și stabilesc condițiile în care vor curge investițiile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z) şi Regulamentul Local de Urbanism pentru „Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan şi reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producție + sediu administrativ şi amenajare parcare”, pentru o suprafaţă de teren de 25300 mp, identificată cadastral cu nr. 59350 din CF 59350 Rădăuţi, situată în extravilanul Municipiului Rădăuţi, proprietatea numiţilor Hromei Daniela şi Hromei Sorin, conform Proiectului nr. 55/2023, elaborat de…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL SUCEAVA MUNICIPIUL RĂDĂUȚI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z) şi a Regulamentului Local de Urbanism pentru „Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unități depozitare sau altă funcțiune conform RLU în vederea construire hale depozitare şi producție + sediu administrativ și amenajare parcare” Consiliul Local al municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava; Având în vedere: - Referatul de aprobare al domnului primar al municipiului Rădăuți, Loghin Bogdan- Andrei înregistrat cu nr. 99673/18.11.2025; i Raportul de specialitate a! Direcţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei municipiului Rădăuţi înregistrat cu nr. 99673/18.11.2025; - Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al municipiului Rădăuţi înregistrate cu nr. 99739/16.12.2025 şi nr. 99740/17.12.2025; - Solicitarea doamnei Hromei Daniela înregistrată sub nr. 44141/16.10.2025; - referatul Direcţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Municipiului Rădăuţi înregistrat cu nr. 16873/17.10.2025; - Raportul consultării publicului nr. 34151/07.08.2025 referitor la opiniile colectate privind aprobarea documentaţiei de urbanism tip PUZ „Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan şi reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unități depozitare sau altă funcțiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producție + sediu administrativ şi amenajare parcare”; - Avizul Arhitectului Şef nr. 45862/18.03.2025; - Avizul Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism - municipiul Rădăuţi nr. 45863/18.03.2025; - Avizul de Oportunitate eliberat de către UAT Municipiul Rădăuţi înreg. cu nr. 31694/17.01.2024; - Extras de Carte funciară eliberat la cererea nr. 60617/16.10.2025; - Declaraţia Notarială nt. 2928/15.10.2025; - Certificatul de urbanism nr. 8/16.01.2024 înreg. cu nr. 31386/16.01.2024; - Avizele/acordurile specifice, respectiv: Avizul APM nr. 114/22.10.2024, Avizul ISU nr. 1144140/26.02.2024, Avizul DSP nr. 1708/02.02.2024, Avizul Delgaz-Grid nr. 326/30.01.2025, Avizul ACET nr. /RA din 02.02.2024, Avizul Nord-Gaz nr. 3871/29.03.2024, Avizul ANIF nr. 12/15.02.2024, Avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Suceava nr. 255/05.02.2023, Avizul Consiliului Judeţean Suceava — Arhitect Şef nr. 55/2024, Avizul Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret nr. 118/08.10.2024, Avizul Direcţiei pentru Agricultură Suceava nr. 307/07.05.2024, Ridicare topografică, dovadă taxă RUR, Proiect Studiu Geotehnic nr. 129/2023, Studiu Pedologic Special nr. 156/11.03.2024; - Proiectul nr. 55/2023, elaborat proiectant general S.C. Global Topexpert S.R.L.; - art. 25 alin. (1), şi art. 47 din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificarile si completarile ulterioare; - prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare; În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. e) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă documentaţia Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z) şi Regulamentul Local de Urbanism pentru „Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan şi reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producție + sediu administrativ şi amenajare parcare”, pentru o suprafaţă de teren de 25300 mp, identificată cadastral cu nr. 59350 din CF 59350 Rădăuţi, situată în extravilanul Municipiului Rădăuţi, proprietatea numiţilor Hromei Daniela şi Hromei Sorin, conform Proiectului nr. 55/2023, elaborat de proiectant general S.C. Global Topexpert S.R.L., ce se constituie Anexă şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Durata de valabilitate a PUZ-ului prevăzut la art. | este de 5 (cinci) ani de la data adoptării prezentei hotărâri. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se însărcinează Direcţiile/Serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Rădăuți. 4 Preşedinte de şedinţi Consilier local Maria TELIȘCA Rădăuţi, 18.12.2025 Nr, 296 S.C. Lineo Proiect S.R.L. Tel. 0744673570 PROIECT FAZA PUZ: Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare şi producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare BENEFICIAR: Hromei Daniela și Hromei Sorin NR. PR. GEN.55/2023 NR. PR. URB. 8/2023 Anexa nr, _—_ la HCL nr.016/4445 | și coriține 15 pagini. PROIECT Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unităţi depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare şi producţie + sediu administrativ și amenajare parcare ADRESA: Jud. SUCEAVA, mun. Rădăuți, str. Extravilan-Rădăuți BENEFICIAR; HROMEI DANIELA ȘI HROMEI SORIN FAZA P.U.Z. d) S.C. Lineo Proiect S.R.L. Tel. 0744673570 PROIECT FAZA PUZ: Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unităţi depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare BENEFICIAR: Hromei Daniela şi Hromei Sorin COLECTIV DE ELABORARE PROIECTANT GENERAL: S.C. GLOBAL TOPEXPERT SRL Ing. Daniel ISEPCIUC SUBPROIECTANŢI: Proiectant urbanism: Arh. Viorel Ștefan BOICIU! Proiectant reţele edilitare: S.C. GLOBAL TOPEXPERT SRL Ing. Anca Vrabie Proiectant drumuri și sistematizare verticală: S.C. GLOBAL TOPEXPERT SRL Ing. Daniel ISEPCIUC ORDINUL ARHITECȚILOR | __DIN ROMÂNIA 2426 Viorel-Ștefan EA bi Arhitect cu drep! de semnătură () S.C. Lineo Proiect S.R.L. PROIECT FAZA PUZ: Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale Tel. 0744673570 depozitare și producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare BENEFICIAR: Hromaei Daniela și Hromei Sorin BORDEROU PIESE SCRISE e Certificat de urbanism nr. 8/16.01.2024 Avize solicitate în certificatul de urbanism Dovada titlului asupra terenului Carte funciară Extras de carte funciară Ridicare topografică Studiu geotehnic MEMORIU JUSTIFICATIV 1. Introducere 1.1. Date de recunoaştere a documentaţiei 1.2. Obiectul lucrării 1.3. Surse documentare 2. Stadiul actual al dezvoltării urbanistice 2.1. Evoluţia zonei 2.2. Încadrare în localitate 2.3. Elemente ale cadrului natural 2.4. Circulaţia 2.5. Ocuparea terenurilor 2.6. Echipare edilitară 2.7. Probleme de mediu 2.8. Opţiuni ale populatiei 3. Propuneri de dezvoltare urbanistică 3.1. Concluzii ale studiilor de fundamentare 3.2. Prevederi ale PUG 3.3. Valorificarea cadrului natural 3.4. Modernizarea circulației 3.5. Zonificarea funcţională; bilanţ teritorial; indici urbanistici 3.6. Dezvoltarea echipării edilitare 3.7. Protecţia mediului 3.8. Obiective de utilitate publică 4. Concluzii REGULAMENT LOCAL DE URBANISM ]. Dispoziţii generale 1. Rolul RLU 2. Baza legală a elaborării 3. Domeniul de aplicare II. Reguli de bază privind modul de ocupare a terenurilor 4. Reguli cu privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi construit 5. Reguli cu privire la siguranța construcţiilorşi la apărarea interesului public 6. Reguli de amplasare şi retrageri minime obligatorii PROIECT FAZA PUZ: S.C. Lineo Proiect S.R.L. | Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan şi reglementare pentru funcțiuni de mică Tel. 0744673570 industrie și unități depozitare sau altă funcțiune conform RLU în vederea construire hale depozitare şi producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare BENEFICIAR: Hromei Daniela și Hromei Sorin 7. Reguli cu privire la dimensionarea circulaţiilor auto şi pietonale, precum și la asigurarea acceselor obligatorii. 8. Reguli cu privire la echiparea edilitară 9. Reguli cu privire la forma și dimensiunile terenurilor 10. Reguli cu privire la amplasarea de spaţii verzi III. Prevederi privind realizarea construcțiilor 11. Conformarea construcţiilor IV. Zonificare funcţională V. Prevederi finale PARTE DESENATĂ e Plande încadrare înzonă -U0 Plan situaţia existentă — Ul Plan reglementări urbanistice — U2 Plan reglementări urbanistice, propunere mobilare — U2.1 Plan reglementări edilitare- U3 Plan proprietatea asupra terenurilor U4 Profile drum — U5 PROIECT FAZA PUZ: S.C. Lineo Proiect S.R.L. | Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică Tel. 0744673570 industrie și unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare BENEFICIAR: Hromei Daniela și Hromei Sorin MEMORIU DE PREZENTARE 1. INTRODUCERE 1.1 Date de recunoaștere a documentației Denumirea lucrării: PLAN URBANISTIC ZONAL Elaborare PUZ, pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică industrie şi unităţi depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare Amplasament: Jud. SUCEAVA, mun. Rădăuţi, str. Extravilan-Rădăuți Proiectant general : S.C. GLOBAL TOPEXPERT S.R.L. Proiectant de specialitate: S.C. LINEO PROIECT S.R.L. Arh. Alina ANTOCHI Arh. Viorel Ştefan BOICIUC Beneficiar: HROMEI DANIELA ȘI HROMEI SORIN Data elaborării: Aprilie 2023 1.2. Obiectul lucrării: Solicitările temei program: Prezenta documentaţie are ca obiect Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local de Urbanism pentru posibilitatea introducerii în intravilanul localitățiia unei suprafeţe totale de teren de 25.300 mp, cu scopul de a construi clădiri cu funcțiuni de mică industrie şi unităţi de depozitare sau altă funcţiune, în Jud. Suceava, municipiul Rădăuți. Obiectul lucrării: constă în aprofundarea şi rezolvarea complexă a problemelor funcționale și tehnice în zonă, cu scopul de a reglementa zonele edificabile, condiţiile de ocupare, dimensionare şi aspect arhitectural a viitoarelor construcţii, rezolvarea acceselor pietonale şi carosabile precum și amenajarea spaţiilor libere și plantate. Planul Urbanistic Zonal stabilește amplasamentele construcțiilor prevăzute a fi realizate. S.C. Lineo Proiect S.R.L. Tel. 0744673570 PROIECT FAZA PUZ: Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan şi reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare BENEFICIAR: Hromei Daniela şi Hromei Sorin Prevederi ale programului de dezvoltare a localităţii, pentru zona studiată: Prin prezenta lucrare se intenționează: e Asigurarea accesului carosabil şi pietonal la nivelul cerințelor din zonă; e Analizarea compatibilității funcțiunii propuse cu zona funcțională existentă; e Organizarea urbanistică a zonei prin stabilirea amplasamentului noilor construcţii prevăzute a se realiza în zonă şi încadrarea acestora într-o soluție de ansamblu; Ca urmare, în această zonă a municipiului Rădăuţi, este necesară elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal care să stabilească obiectivele, acţiunile şi priorităţile, compatibilitatea cu vecinătăţile, reglementările urbanistice necesare pentru utilizarea terenului şi realizarea construcțiilor. La baza întocmirii documentaţiei, stă tema de proiectare în care au fost stabilite spaţiile, suprafeţele și legăturile funcţionale, pornindu-se de la amplasarea în teren a obiectivelor. În urma analizei Planului Urbanistic General al municipiului Rădăuți - documentație de urbanism faza PUG nr.1 5404/2008, aprobată de către Consiliul Local Rădăuți prin H.C.L. nr. 3/20.01.2011, 1/20.01.2021, proiect prin care s-a stabilit intravilanul localităţii, zonificarea, funcțiunile şi organizarea urbanistică, s-a constatat că zona luată în studiu este situată în extravilanul localităţii unde folosinţa terenului este teren arabil. În vederea începerii demersurilor legale pentru realizarea investiţiei a fost emis de către Primăria municipiului Rădăuţi, certificatul de urbanism nr.8/16.01.2024 prin care se recomandă întocmirea unui PUZ şi se identifică reglementări obligatorii necesar a fi studiate în cadrul documentaţiei de față. 1.2 Surse documentare: - Cadrul legislativ: -P.U.G — municipiul Rădăuţişi Regulamentul Local de Urbanism aferent. - Tema program stabilită cu iniţiatorul PUZ. - LEGEA 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, completatăși actualizată - Ghid privind Metodologia de elaborare a Conţinutului - Cadru P.U.Z., G.M. - 010 — 2000 aprobat prin ordin M.L.P.A.T. nr. 1767N/16.08.2000. - CODUL CIVIL; - Legea 50/ 91 - privind autorizarea executării lucrărilor de construcții republicată, cu modificările ulterioare; - Legea 10/1995 referitoare la calitatea în construcții; - Legea 18/1991 privind fondul funciar; - Legea 137/1995 privind protecția mediului; - Ordinul 119/2014 privind probarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populaţiei. - Surse de informaţii utilizate: -Legislaţia privind urbanismul și protecția mediului PROIECT FAZA PUZ: S.C. Lineo Proiect S.R.L. | Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică Tel. 0744673570 industrie şi unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producţie + sediu administrativ și amenajare parcare BENEFICIAR: Hromei Daniela şi Hromei Sorin -Documentare de teren -Documantaţii tehnice puse la dispoziţia proiectantului de investitor (documentaţie cadastrală şi topografică, acte de proprietate, studiu geotehnic). 2. STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII URBANISTICE 2.1. Evoluţia zonei Zona studiată este amplasată în extravilanul municipiului Rădăuţi, Jud. Suceava şi are suprafaţa totală de 25.300 mp, formată din: Nr. | Număr Suprafața Proprietar Categoria de crt. | cadastral/C.F. Împ folosinţă a terenului 1 40678 25.300mp Hromei Daniela şi Hromei | Arabil Sorin Extravilan Total suprafață 25.300mp Zona este accesibilă dintr-un drum de pământ care aparține domeniului public al municipiului, aflat în partea de SV a amplasamentului. Zona este potrivită pentru funcțiunile propuse datorită viitoarelor planuri de dezvoltare a zonei. Nu are în împrejurimi monumente istorice sau de arhitectură. Nu se află în preajma zonelor protejate. Amplasamentul studiat nu este racordat la nici o reţea de utilităţi urbane. 2.2. Încadrarea în localitate Terenul pe care se doreşte amplasarea construcţiilor este încadrat în categoria de folosinţă arabil şi se află în extravilanul municipiului Rădăuţi, jud. Suceava. Zona este echipată doar cu energie electrică. Nu vor afecta obiective de interes public, cultural sau istoric. Accesul către zona studiată se va realiza: - dintr-un drum privat propus pentru a facilita accesul la cele 8 loturi aflate pe parcela cu nr. Cadastral 40678; Vecinătăţile zonei studiate sunt: - la nord, nord-vest — Proprietate privată — teren liber, fără construcții; - la est, nord-est - Pârâu; - laest, sud-est - nr. Cad. 54398 — teren liber, fără construcții; - la vest, sud-vest —Drum de pământ; ( ) S.C. Lineo Proiect S.R.L. Tel, 0744673570 PROIECT FAZA PUZ: Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan şi reglementare pentru funcțiuni de mică industrie şi unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale depozitare și producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare BENEFICIAR: Hromei Daniela şi Hromei Sorin 2.3 Elemente ale cadrului natural Din studiile anterioare existente se poate concluziona că zona nu prezintă condiţii speciale geotehnice şi nu este supusă riscurilor naturale. Conform studiului hidrologic nr. 163/1L/23.05.2024, intocmit de Administratia Bazinala de Apa Siret — Serviciul Hirologie, Hidrogeologie si Prognoze Bazinale, amplasamentul studia teste partial inundabil la debite cu probabilitatea de depasire de 1%. Relieful Regiunea care face obiectul prezentului studiu geotehnic este situată morfologic în partea de nord-vest a Podișului Moldovei, subunitatea geomorfologică a Podișului Sucevei. Morfografic, zona are caracterul unui platou structural înclinat spre nod-est şi având uşoare denivelări ale CTN, racordându-se cu versantul şi terasele râului Suceava. Morfologia actuală este rezultatul acţiunii unui complex de factori fizico-geografici care au fragmentat zona sub formă de platouri, coline şi dealuri, ale căror interfluvii principale prezintă o orientare generală de la nord-vest spre sud-est, conformă structurii geologice monoclinale. Apariţia în zonă a unor tipuri specifice de relief a fost posibilă datorită acţiunii factorilor interni, proprii regiunii geostructurale de platformă (predominarea mişcărilor epirogenetice pozitive) şi a factorilor externi, condiţionaţi de variaţia climatelor de nuanță continentală care s-au succedat din Pliocen şi până astăzi. Din această cauză a predominat eroziunea şi denudaţia (în Pleistocen clima era subarctică), relieful evoluând după legile existente în stepele reci. De asemenea, structura geologică predominant monoclinală (de platformă) se reflectăîn relief prin formarea de cueste, văi subsecvente şi reconsecvente, platouri (caracter structural) şi coline, însă faciesurile litologice i-au imprimat un aspect specific (forme larg vălurate: predomină argile, marne şi nisipuri, în alternanță cu platouri: predomină gresii şi calcare oolitice). Tipul de relief dominant este cel sculptural-fiuviatil deluvial, apărut în Cuaternar şi format sub acţiunea eroziunii fluviatile şi deluviale. Acest tip este reprezentat prin platouri şi coline sculpturale larg vălurate, cu versanţi deluviali, a căror pante înclină spre nord-est şi sud- est. Dezvoltarea proceselor geomorfologice menționate este condiționatăşși de condiţiile fizico-— geografice: climat temperat continental (precipitații, regim eolian, înghețuri etc.), scurgeri superficiale accentuate (caracter torențial) şi stratul acvifer freatic. Ansamblul aspectelor fizico—geografice caracteristice zonei, contureazăşi probleme de ordin practic, iar particularităţile acestora impun evaluarea, inventarierea şi cunoaşterea aspectelor pozitive şi negative care vor acţiona asupra viitoarelor lucrări. Menţionăm că, zona amplasamentului este stabilă, deoarece acesta nu este afectată de procese geomorfologice actuale sau denudaţionale, caracterizate prin: alunecări de teren, prăbuşiri, sufoziuni, pseudosolifluxiuni, eroziuni etc. În concluzie, formațiunile geologice existente în zona de fundare, condiţiile fizico- geografice şi antropice sunt favorabile realizării în bune condițiuni a obiectivului menţionat. (O S.C. Lineo Proiect S.R.L. PROIECT FAZA PUZ: Elaborare PUZ pentru introducere teren în intravilan și reglementare pentru funcțiuni de mică industrie și unități depozitare sau altă funcţiune conform RLU în vederea construire hale Tel. 0744673570 “ A N depozitare și producţie + sediu administrativ şi amenajare parcare BENEFICIAR: Hromei Daniela și Hromei Sorin Clima Zona în care va fi amplasată viitoarea construcţie este caracterizată printr-un climat temperat-continental (provincia climatică est-europeană), având nuanţe baltice (regim pluviometric moderat, veri moderat de călduroase şi ierni reci). Date geotehnice SEISMIC, zona este afectată de „cutremurele moldave” al căror focar este situat în regiunea Vrancea, însă propagarea şi intensitatea mişcărilor seismice, depinde și de poziţia amplasamentului faţă de focar, magnitudine, energia seismului, constituţia litologică etc. e Conform prevederilor normativului P100-1/2013, amplasamentul se înca [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaradauti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă