29 ianuarie 2026

HCL 7/2026 Prăjeni adoptată

Aprobarea Strategiei locale de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul comunei Prăjeni pentru perioada 2026-2030

Pe scurt

Se aprobă Strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale a Comunei Prăjeni pentru perioada 2026-2030. Aceasta înseamnă că administrația va stabili cum vor fi îmbunătățite serviciile sociale (sprijin pentru copii, familii, persoane vulnerabile), cu fonduri, termene și zone vizate, pe următorii cinci ani. Cetățenii pot aștepta măsuri concrete, respectiv coordonarea între direcțiile locale, monitorizarea respectării planului și eventuale intervenții în funcție de nevoile identificate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 7 din 2026 a Consiliului Local Prăjeni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Strategiei locale de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul comunei Prăjeni pentru perioada 2026-2030
Emitent
Consiliul Local Prăjeni
Număr
7 / 2026
Data
29 ianuarie 2026
Localitate
Prăjeni, județul Botoșani
Stare
adoptată

Pe același subiect în Prăjeni

Documente

Text

JUDETUL BOTOŞANI COMUNA PRAJENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 7 DIN 29.01.2026 privind aprobarea Strategiei locale de dezvolatre a serviciilor sociale la nivelul Comunei Prăjeni pentru perioada 2026— 2030 Consiliul local al comunei Prăjeni, judeţul Botoşani, întrunit în şedinţă ordinară din data de 29.01.2026, având în vedere: referatul de aprobare prezentat de primarul comunei Prăjeni, dl Ifiodi Gheorghiţă-Mihăiţă, înregistrată la nr.728 din 23.12.2025; raportul de specialitate al Compartimentului de asistență socială protecţia copilului, înregistrat la nr.729 din 23.12.2025; În conformitate cu prevederile art. 112 şi ale art. 117 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificarile si completarile ulterioare; Prevederile Hotararii Guvernului nr.1543/2022 privind aprobarea Strategiei naţionale dezinstituționalizare, pentru perioada 2022-2030; Prevederile Hotararii Guvernului nr.1004/2023 pentru aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2023-2030 şi a Planului de acţiuni pentru perioada 2025-2030 în vederea implementării Strategiei Naţionale de sănătate; Prevederile Hotararii Guvernului nr.691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia, precum şi pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială şi a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea, cu modificările şi completările ulterioare; Prevederile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată u modificările şi completările ulterioare. Avizele comisiilor de specialitate: Comisia activităţi economico-financiare, agricultură, amenajarea teritoriului şi urbanism, protecţia mediului, înregistrat la nr. 7 din 29.01.2026; înregistrat la nr. 7 din 29.01.2026; Comisia activităţi social-culturale, culte, învățământ, sănătate, familie și turism, înregistrat la nr. 7 din 29.01.2026; În temeiul art. 129, alin.(2) lit.d) şi alin.(7) lit.b), art. 196 alin. (1) lit.a) şi art. 197 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; De HOTARAŞTE: Art.]. Se aproba Strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul Comunei Prăjeni pentru perioada 2026- 2030, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărăre. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotarâri se desemneaza comparțimnentul de asistenta sociala protecţia copilului din cadrul Primariei comunei Prăjeni. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică Primarului comunei Prăjeni, compartimentului asistență socială protecţia copilului și Instituţiei Prefectului, Judeţul Botoşani. Preşedinte de ședință, Contrasemnează, Secretar gfheral al comunei, Răilealu Melania JUDEŢUL BOTOŞANI COMUNA PRAJENI CONSILIUL LOCAL Anexa la HCL nr.7/29.01.2026 STRATEGIA LOCALĂ DE DEZVOLATRE A SERVICIILOR SOCIALE LA NIVELUL COMUNEI PRAJENI PENTRU PERIOADA 2026- 2030 Capitolul 1 Consideraţii generale 1. Consideraţii generale Urmare a modificărilor intervenite în nevoile sociale ale populaţiei localităţii, în comportamentul general al locuitorilor și în legislaţia naţională în domeniul asistenţei sociale, se impune elaborarea unei strategii de dezvoltare a serviciilor sociale acordate de către Compartimentul de Asistenţă Socială și asistență comunitară din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Prăjeni, judeţul Botoşani, pentru perioada 2026-2030 şi a unui Plan de acţiune elaborat în conformitate cu aceasta. Serviciile sociale reprezintă o componentă a sistemului de protecţie socială, aceasta din urmă fiind un obiectiv impus atenţiei în cadrul proceselor de promovare a incluziunii sociale. Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale conţine cel puţin următoarele informaţii: obiectivul general şi obiectivele specifice, planul de implementare a strategiei, responsabilităţi şi termene de realizare, sursele de finanţare şi bugetul estimat. Prezenta strategie de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul comunei Prăjeni, judeţul Botoşani, pentru perioada 2026-2030 se elaborează în conformitate cu prevederile art.112 alin.(3) lit.a), coroborat cu prevederiler art.115 , alin.1 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 alin. 2, lit. a) din Anexa 3 la Hotărârea de Guvern nr.797/2017 privind aprobarea regulamentelor cadru de organizare şi funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, după consultarea furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale beneficiarilor de pe raza comunei Prăjeni, în concordanță cu obiectivele stabilite la nivel judeţean. Documentul de fundamentare este realizat fie direct de Compartiment, fie prin contractarea unor servicii de specialitate şi conţine cel puţin următoarele informaţii: a) caracteristici teritoriale ale unităţii administrativ-teritoriale; b) nivelul de dezvoltare socioeconomică şi culturală a regiunii; c) indicatori demografici cum ar fi: structura populaţiei, după vârstă, sex, ocupaţie, speranța de viaţă la naştere, speranţa de viaţă sănătoasă la 65 de ani, soldul migraţiei etc.; d) tipurile de situaţii de dificultate, vulnerabilitate, dependenţă sau risc social etc., precum şi estimarea numărului de beneficiari; e) tipurile de servicii sociale care ar putea răspunde nevoilor beneficiarilor identificaţi şi argumentaţia alegerii acestora. Prezenta Strategie şi Planul de acţiune corespunzător sunt elaborate cu respectarea legislaţiei în vigoare. 2. Definiţie În legislaţia naţională care reglementează domeniul serviciilor sociale, serviciile sociale sunt definite drept: "Ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor 1 sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii”. 3. Scop Scopul elaborării strategiei este acela de a asigura condiţiile furnizării unor servicii sociale de calitate, care implicit să conducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii familiilor şi persoanelor sărace, fără nici un venit sau cu venituri foarte mici, a persoanelor cu handicap, a şomerilor, a pensionarilor, precum şi a altor categorii de persoane defavorizate din comuna Prăjeni. Serviciile sociale reprezintă unul din pilonii importanţi ai sprijinului pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile și îşi vor demonstra eficacitatea atât timp cât relaţia dintre „nevoile grupurilor vulnerabile - oferirea de servicii sociale“ va fi echilibrată, generând un răspuns complex şi integrat în care misiunea serviciilor sociale se regăseşte sub umbrela incluziunii sociale. 4. Legislaţie Prezenta Strategie este elaborat cu respectarea legislaţiei în vigoare: a. Legea Legea asistenţei sociale nr.292/2011, cu modificările şi completările ulterioare; b. Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare; CI Legea nr. 196 / 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; d. H.G. nr. 1154/ 2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune; e. Legea nr. 226 / 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările si completările ulterioare; f. Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată , cu modificările și completările ulterioare; 8. Legea nr. 217/2003 privind combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; h. Legea nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare; i. Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; j. Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale. 5. Planificarea strategică Din perspectivă funcţională, acordarea serviciilor de asistență socială este concepută ca un sistem de acţiuni specifice, care trebuie să se asigure realizarea obiectivului: asistarea persoanelor care, din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială nu au posibilitatea sa-şi asigure nevoile sociale, să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrarea socială. Planificarea strategică este un proces sistematic prin care instituţia îşi definește anumite priorități esențiale pentru îndeplinirea misiunii ei, în concordanță cu evoluţia mediului înconjurător. Capitolul II Principii și valori Conform art. 5 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, acordarea serviciilor sociale se întemeiază pe următoarele valori şi principii: * solidaritatea socială, potrivit căreia întreaga comunitate participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile care necesită suport şi măsuri de protecţie socială pentru depăşirea sau limitarea unor situaţii de dificultate, în scopul asigurării incluziunii sociale a acestei categorii de populaţie; * subsidiaritatea, potrivit căreia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locală şi structurile ei asociative şi, complementar, statul; - universalitatea, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condiţiile prevăzute de lege; * respectarea demnităţii umane, potrivit căreia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii, îi sunt respectate statutul individual şi social şi dreptul la intimitate şi protecţie împotriva oricărui abuz fizic, psihic, intelectual, politic sau economic; * abordarea individuală, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială trebuie adaptate situaţiei particulare de viaţă a fiecărui individ; acest principiu ia în considerare caracterul şi cauza unor situaţii de urgenţă care pot afecta abilităţile individuale, condiţia fizică şi mentală, precum şi nivelul de integrare socială a persoanei; suportul adresat situaţiei de dificultate individuală constă inclusiv în măsuri de susţinere adresate membrilor familiei beneficiarului; - parteneriatul, potrivit căruia autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile publice şi private, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de cult recunoscute de lege, precum şi membrii comunităţii stabilesc obiective comune, conlucrează şi mobilizează toate resursele necesare pentru asigurarea unor condiţii de viaţă decente şi demne pentru persoanele vulnerabile; * participarea beneficiarilor, potrivit căreia beneficiarii participă la formularea şi implementarea politicilor cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor individualizate de suport social şi se implică activ în viața comunităţii, prin intermediul formelor de asociere sau direct, prin activităţi voluntare desfăşurate în folosul persoanelor vulnerabile; - transparenţa, potrivit căreia se asigură creşterea gradului de responsabilitate a administraţiei publice centrale și locale faţă de cetăţean, precum şi stimularea participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor; * nediscriminarea, potrivit căreia persoanele vulnerabile beneficiază de măsuri şi acţiuni de protecţie socială fără restricţie sau preferință faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boala cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată; * eficacitatea, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are în vedere îndeplinirea obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi obţinerea celui mai bun rezultat în raport cu efectul proiectat; * eficiența, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are la bază respectarea celui mai bun raport cost-beneficiu; * respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul de a face propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurându-se că aceasta nu ameninţă drepturile sau interesele legitime ale celorlalţi; * activizarea, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială au ca obiectiv final încurajarea ocupării, în scopul integrării/reintegrării sociale şi creşterii calităţii vieţii persoanei, şi întărirea nucicului familial; * proximitatea, potrivit căreia serviciile sunt organizate cât mai aproape de beneficiar, pentru facilitarea accesului și menţinerea persoanei cât mai mult posibil în propriul mediu de viaţă; * complementaritatea şi abordarea integrată, potrivit cărora, pentru asigurarea întregului potenţial de funcţionare socială a persoanei ca membru deplin al familiei, comunităţii şi societăţii, serviciile sociale trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului şi acordate integrat cu o gamă largă de măsuri şi servicii din domeniul economic, educaţional, de sănătate, cultural etc.; * concurenţa şi competitivitatea, potrivit cărora furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi trebuie să se preocupe permanent de creşterea calităţii serviciilor acordate şi să beneficieze de tratament egal pe piața serviciilor sociale; * egalitatea de şanse, potrivit căreia beneficiarii, fără niciun fel de discriminare, au acces în mod egal la oportunitaţile de împlinire şi dezvoltare personală, dar şi la măsurile şi acţiunile de protecţie socială; * confidenţialitatea, potrivit căreia, pentru respectarea vieţii private, beneficiarii au dreptul la păstrarea confidenţialităţii asupra datelor personale şi informaţiilor referitoare la viaţa privată şi situaţia de dificultate în care se află; * echitatea, potrivit căreia toate persoanele care dispun de resurse socioeconomice similare, pentru aceleaşi tipuri de nevoi, beneficiază de drepturi sociale egale; - focalizarea, potrivit căreia beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale se adresează celor mai vulnerabile categorii de persoane şi se acordă în funcţie de veniturile şi bunurile acestora; - dreptul la libera alegere a furnizorului de servicii, potrivit căruia beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia are dreptul de a alege liber dintre furnizorii acreditaţi. Compartimentul de asistenţă socială, organizat la nivel local, are responsabilitatea creării, menţinerii şi dezvoltării serviciilor sociale cu caracter primar, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de susţinere a funcţionalităţii sociale a persoanei în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar. Obiective operaţionale: * îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor sociale la nivel local; + serviciile oferite de către personalul cu atribuţii de asistenţă socială, vor fi orientate spre promovarea autonomiei persoanei vulnerabile şi favorabile incluziunii sociale; * tratamentul corect şi echitabil al tuturor copiilor în societatea noastră, în exercitarea drepturilor de către copii; * dezvolatarea serviciilor sociale cu caracter primar; * dezvoltarea parteneriatelor; * dezoltarea activităţilor de informare asupra drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor; * diversificarea acţiunilor de conștientizare şi sensibilizare socială; * dezvolatrea serviciilor destinate persoanelor cu handicap; * prevenirea marginalizării sociale; * combaterea riscului de excuziunc socială; * combaterea abuzului şi neglijării persoanelor vârstnice. Capitolul III Obiective, grupul țintă și probleme sociale ale categoriilor cuprinse în grupul țintă a). Obiectiv general Înființarea şi dezvoltarea unui sistem realist şi eficient de servicii sociale la nivelul comunei Prăjeni, capabil să asigure incluziunea socială a tuturor categoriilor vulnerabile, creşterea calităţii vieţii, tratament egal, nediscriminare şi dreptul la o viaţă demnă pentru toţi locuitorii comunei. Obiective specifice: 1. Implementarea unitară şi coerentă a prevederilor legale din domeniul asistenței sociale, corelate cu nevoile şi problemele sociale ale Grupului ţintă (categoriilor de beneficiari); 2. Înfiinţarea şi actualizarea continuă a unei Baze de date care să cuprindă date privind beneficiarii (date de contact, vârstă, nivel de pregătire şcolară şi profesională, adrese de domiciliu etc.), date privind indemnizaţiile acordate (ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încălzire, ajutoare materiale, alocaţii de susţinere etc.), cuantumul şi data acordării acestora, precum şi alte informaţii relevante pentru completarea Bazei de date; 3. Înfiinţarea şi implementarea unui sistem armonizat şi integrat de furnizare a tuturor categoriilor de servicii sociale la nivelul comunei Prăjeni; 4. Realizarea unor parteneriate public-public, public-privat cu alte autorităţi sau instituţii publice, ONG - uri etc; 5. Dezvoltarea unor atitudini proactive şi participative în rândul populaţiei localităţii şi a beneficiarilor de servicii sociale. Conform Legii asistenţei sociale, grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială. Persoanele sau grupurile țintă, la nivel local, ca fiind în dificultate ori în situaţie de risc de marginalizare sau excluziune socială includ: copiii, tinerii, vârstnicii dependenţi, fără sprijin familial sau săraci, femeile, mamele adolescente, romi aflaţi in nevoie socială, familiile monoparentale, familiile cu mai mult de doi copii, persoanele cu dizabilităţi, şomerii, persoanele fără venituri sau cu venituri mici, persoanele dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substanţe toxice, persoanele infectate sau care trăiesc cu HIV/SIDA, persoanele care au părăsit penitenciarele, persoanele afectate de violenţa în familie. Menţinerea serviciilor sociale la un nivel de calitate sunt un mijloc prin care cetăţenii sunt sprijiniți să devină activi în viaţa economică și socială a comunităţilor lor, să depăşească situaţii de dificultate (temporare sau de lungă durată) şi să contribuie activ la bunăstarea colectivă. b). La nivelul comunei Prăjeni, au fost identificate grupuri ţintă (categorii de beneficiari) după cum urmează: e Familii cu copii aflate în dificultate - Familii monoparentale - Familii tinere - Copii separați de părinţi sau cu risc de separare - Copii cu părinți plecaţi la muncă în străinătate e Persoane vârstnice Problemele persoanelor vârtnice sunt: - Sănătate precară Venituri mici - Izolare, singurătate - Absența suportului pentru familia care are în grijă un vârstnic dependent - Capaciate scăzută de autogestionare - Un număr insuficent de locuri în centrele de asistență medico-scială din judeţ e Persoane cu handicap (minori sau adulți) Problemele persoanelor cu handicap sunt: Atitudinea discriminatorie a societăţii - Situația materială precară - Lipsa centrelor rezidenţiale de zi, specialitatee pe tipuri de handicap Tipuri de servicii sociale Serviciile sociale sunt servicii de interes general şi se organizează în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari. Serviciile sociale au caracter proactiv şi presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei, în relaţie cu situaţia socio-economică, starea de sănătate, nivelul de educaţie şi mediul social de viaţă al acesteia. Tipurile de servicii sociale identificate la nivelul comunei Prăjeni [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaprajeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala