27 august 2025

HCL 52/2025 Prăjeni adoptată

Interzicerea abandonării, aruncării necontrolate a deșeurilor sau gestionării neconforme cu ierarhia deșeurilor

Pe scurt

Se aprobă un plan de măsuri pentru a combate abandonarea, aruncarea necontrolată a deșeurilor și gestionarea neconformă a acestora în comuna Prăjeni. Astfel, aruncarea pe domeniul public sau privat este contravenție, cu amenzi între 500-1.000 lei pentru persoane fizice și între 1.000-2.500 lei pentru firme, iar pe lângă amenda principală pot fi aplicate măsuri complementare. Decizia vizează zonele din teritoriul comunei Prăjeni și stabilește termene și modalități de aplicare ale sancțiunilor, conform planului anexat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Gunoi și salubrizare” în Prăjeni

Denumire
Hotărârea nr. 52 din 2025 a Consiliului Local Prăjeni
Titlu oficial
Hotărâre privind interzicerea abandonării, aruncării necontrolate a deșeurilor sau gestionării neconforme cu ierarhia deșeurilor
Emitent
Consiliul Local Prăjeni
Număr
52 / 2025
Data
27 august 2025
Localitate
Prăjeni, județul Botoșani
Stare
adoptată
Teme
Gunoi și salubrizare

Pe același subiect în Prăjeni

Documente

Text

JUDETUL BOTOSANI COMUNA PRAJENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 52 DIN 27.08.2025 privind interzicerea abandonării, aruncării necontrolate a deşeurilor sau gestionării neconforme cu ierarhia deșeurilor Consiliul local al comunei Prăjeni, judeţul Botoşani, întrunit în şedinţă ordinară din data de 27.08.2025, având în vedere: referatul de aprobare prezentat de primarul comunei Prăjeni, dl Iftodi Gheorghiţă- Mihăiţă, înregistrată la nr.445 din 20.08.2025; raportul de specialitate al viceprimarului comunei Prăjeni, dl. Baciu Mihai-Gabriel, înregistrat la nr. 446 din 20.08.2025; | Raportul de inspecţie al GNM-C] Botoșani , înregistrat la nr. 3795/31.07.2025/R.U.C. 49/31.07.2025; " În conformitate cu prevederile art.60 alin.(2) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare; Prevederile art. 2, alin.(2), art.(3-6), art.9, art.18, art. 24 din OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, cu modificările și completările ulterioare; Prevederile art. 2 alin.(2), art.4 alin.(1), art.8 alin.(2) lit.d) şi alin.(4), art.15 alin.(2), art.28 alin.(1), art.31 şi art.32 alin.(1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; Avizele comisiilor de specialitate: Comisia activităţi economico-financiare, agricultură, amenajarea teritoriului şi urbanism, protecţia mediului, înregistrat la nr. 49 din 27.08.2025; înregistrat la nr. 49 din 27.08.2025; Comisia activităţi social-culturale, culte, învăţământ, sănătate, familie și turism, înregistrat la nr. 39 din 27.08.2025; În temeiul art. 129 alin (1), alin. (4) lit. 8), art. 139, art. 196 alin. (1) lit.a) şi art. 197 din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art]. Se aprobă Planul de măsuri necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării necontrolate a deşeurilor sau gestionării neconforme cu ierarhia deşeurilor pe raza comunei Prăjeni, judeţul Botoşani, conform anexei la prezenta hotărâre. Art.2. Abandonarea, aruncarea şi gestionarea necontrolată a deşeurilor pe domeniul public cât şi cel privat de pe teritoriul administrativ al Comunei Prăjeni, constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 500-1.000 RON pentru persoanele fizice şi 1.000-2.500 Ron pentru persoanele juridice. Art:3. Pe lângă sancţiunea principală a amenzii se instituie măsura complementară de aducere a terenului la starea iniţială, conform prevederilor art. 63 din OUG nr. 92/2021. Art.4. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se va face de către viceprimarul Comunei Prăjeni, judeţul Prăjeni şi de către persoanele din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, împuternicite în acest sens de primar, Art.5. Primarul comunei Prăjeni prin compartimentele de specialitate va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.6. Secretarul general al comunei Prăjeni va comunica prezenta hotărâre primarului, compartimentelor de specialitate, GNM-CJ Botoşani şi Instituţiei Prefectului, Judeţul Botoşani. Preşedinte de ședință, Contrasemnează, Consilier, Secretar gderal al comunei, Jugan Iulian Răjlealtu Melania Anexa la HCL nr. 52 din 27.08.2025 PLAN DE MĂSURI PENTRU INTERZICEREA ABANDONĂRII, ARUNCĂRII SAU GESTIONĂRII NECONTROLATE A DEȘEURILOR PE RAZA COMUNEI PRĂJENI, JUDEȚUL BOTOȘANI Art. | Pe raza administrativ teritorială a Comunei Prăjeni, colectarea, gestionarea și eliminarea deşeurilor se face: potrivit modalităţii aprobată de Consiliul Local Prăjeni și în conformitate cu prevederile contractului de delegare a Serviciului de salubrizare încheiat cu operatorul economic de servicii de salubrizare. Art, 2 Persoanele fizice de pe raza Comunei Prăjeni au următoarele obligaţii: a) Să colecteze selectiv deșeurile municipale, reciclabile în recipienţii din dotare, neamestecate cu alte tipuri de deşeuri, precum deşeuri biodegradabile (iarbă, crengi, etc.), „deşeuri de construcţii, deşeuri echipament electric şi electronic (DEEE), deşeuri de grajd, deşeuri de animale moarte; b) Să nu abandoneze sau să arunce deșeurile municipale pe străzi, pe trotuare, în parcuri, în locuri de joacă, spaţii verzi, pe drumuri agricole, pe terenuri agricole, râpe, în albii de râu sau pâraie, etc.; . c) Să nu incendieze deşeurile de orice fel; d) Să sesizeze organele competente din cadrul Primăriei Comunei Prăjeni, județul Botoşani, cu privire la abandonarea sau aruncarea deşeurilor de către persoane fizice sau juridice în locuri nepermise. e) Să plătească taxa specială de salubrizare pentru colectarea, transportul, depozitarea și neutralizarea deşeurilor, aprobată de consiliul local.. Art. 3 Persoanele juridice de pe raza Comunei Prăjeni au următoarele obligaţii: a) Sa colecteze selectiv deșeurile reciclabile în recipienţii din dotare, neamestecate cu alte tipuri de deşeuri, precum deşeuri biodegradabile (iarbă, crengi, etc.), deşeuri de construcţii, deşeuri echipament electric şi electronic (DEEE), deșeuri de grajd, deşeuri de animale moarte; b) Să preselecteze deşeurile generate şi să le depună în recipienţii puși la dispoziţie de către operatorul de salubritate; c) Să nu abandoneze sau să arunce deșeurile municipale pe străzi, pe trotuare, în parcuri, în locuri de joacă, pe drumuri agricole, pe terenuri agricole, râpe, în albii de râu sau pâraie, etc., d) Să nu incendieze deşeurile de orice fel; €) Să sesizeze organele competente din cadrul Primăriei Comunei Prăjeni, judeţul Botoșani, cu privire la abandonarea sau aruncarea deșeurilor de către persoane fizice sau juridice în locuri nepermise; t) Să plătească taxa specială de salubrizare pentru colectarea, transportul, depozitarea și neutralizarea deșeurilor, aprobată de consiliul local.. g) Să amplaseze la ieşirea din unitate europubele sau coșuri pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile care vor fi utilizate de către client. Art. 4 Cu privire la deşeurile biodegradabile, persoanele fizice si juridice au următoarele obligaţii: a) b) Să colecteze selectiv deşeurile biodegradabile care se vor depozita în locuri potrivite de pe proprietatea persoanelor fizice sau juridice, în pubelele puse la dispoziţie de către operatorul de salubritate; Să predea deşeurile biodegradabile operatorului de salubritate cu care UAT Comuna Prăjeni deține contract; 0) Să depoziteze deșeurile biodegradabile din câmpuri agricole/grădini pentru a se composta; d) e) p Să nu abandoneze sau să arunce deșeurile biodegradabile pe străzi, pe trotuare, în parcuri, în locuri de joacă, pe drumuri agricole/câmpuri virane, în albii de râu sau pâraie, canale de scurgere, etc.; Să sesizeze organele competente din cadrul Primăriei Comunei Prăjeni, judeţul Botoșani, cu privire la abandonarea sau aruncarea deşeurilor biodegradabile de către persoane fizice sau juridice în locuri nepermise. Art. 5 Cu privire la deşeurile provenite din construcţii, persoanele fizice și juridice au următoarele obligaţii: a) 8) b) Titularii (persoane fizice sau juridice) pe numele cărora s-au emis autorizaţii de construire/desființare conform Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să gestioneze deşeurile din construcţii sau desființări astfel încât să atingă progresiv un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale de minim 70% din masa cantităților de deşeuri nepericuloase provenite din activitatea de construire şi desființare cu excepția materialelor geologice naturale definite la categoria 170504 din Anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UB; Să asigure sortarea deşeurilor din construcții şi demolări pe tipuri de deşeuri inclusiv a deșeurilor periculoase; Deşeurile reciclabile (hârtie, plastic, lemn, sticlă, metal) se vor colecta în recipiente separate și se vor preda operatorului economic autorizat în vederea valorificării acestora; „Să predea deşeurile din construcții şi demolări periculoase doar societăţilor autorizate în tratarea/eliminarea acestor tipuri de deşeuri; Să depoziteze deşeurile din construcţii şi demolări în locuri potrivite în interiorul proprietăţii pe durata desfăşurării lucrărilor de construcţii, dar nu mai mult de 30 de zile; Să depoziteze deşeurile din construcţii şi demolări în aşa fel încât să asigure o bună circulaţie a autovehiculelor și a pietonilor și să nu degradeze terenurile aferente; Să nu abandoneze sau să arunce deşeurile din construcţii şi demolări pe străzi, pe trotuare, în parcuri, în locuri de joacă, pe drumuri agricole, pe terenuri agricole, în albii de râu sau pâraie, etc.; Să sesizeze organele competente din cadrul Primăriei Comunei Prăjeni, judeţul Botoșani, cu privire la abandonarea sau aruncarea deşeurilor din construcții sau demolări de către persoane fizice sau juridice în locuri nepermise. Art. 6 Cu privire la deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE), persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii: a) b) Să colecteze deşeurile DEEE fără a le amesteca cu deşeuri municipale sau reciclabile care se vor depozita în locuri potrivite din proprietatea persoanelor fizice/juridice în vederea predării acestora cu titlu gratuit către operatorul de salubrizate al Comunei Prăjeni; Să predea şi să valorifice DEEE prin unităţi specializate; „N c) Să nu abandoneze sau să arunce DEEE pe străzi, pe trotuare, în parcuri, în locuri de joacă, pe drumuri agricole, pe terenuri agricole, în albii de râu sau pâraie, etc, Art. 7 Cu privire la deșeurile de grajd și deşeurile de animale, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii: a) Să colecteze selectiv deșeurile de grajd şi de animale, să le depoziteze temporar în locuri potrivite în incinta proprietăţii lor; b) Să depoziteze temporar gunoiul de grajd astfel încât să nu afecteze prin miros vecinătăţile, să nu polueze apele pluviale și să nu le elimine pe câmp ca îngrășământ natural; c) Să nu abandoneze sau să arunce gunoiul de grajd şi deșeurile de animale pe străzi, pe trotuare, în parcuri, în locuri de joacă, pe drumuri agricole, pe câmpuri, în albii de râu sau pâraie, etc. Art. 8 Nerespectarea de către persoanele fizice şi juridice a obligaţiilor stabilite în prezentul plan de măsuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 500-1000 RON pentru persoanele fizice şi 1000-2500 Ron pentru persoanele juridice. Pe lângă sancţiunea principală a amenzii se instituie măsura complementară de aducere a terenului la starea inițială prin operaţiunile de ridicare a deşeurilor şi de igienizare a locului în care s-a constatat contravenția. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se va face de către viceprimarul Comunei Prăjeni, judeţul Prăjeni şi de către persoanele din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, împuternicite în acest sens de primar. Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului - verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru contravenția săvârșită, agentul constatator făcând menţiunea expresă despre această posibilitate în procesul verbal. Întocmit, Viceprimar, Baciu Mihaif3abriel Președinte de ședință, Contrasemnează, Consilier, Secretar gâneral al comunei, Jugan Iulian ăileinu Melania D=

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaprajeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala