14 august 2025

HCL 347/2025 Pitești adoptată

Rectificare buget PMP 2025

Denumire
Hotărârea nr. 347 din 2025 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
347 / 2025
Data
14 august 2025
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă rectificarea bugetului pe 2025 al Municipiului Pitești: se modifică nivelurile de venituri și cheltuieli, se execută o redistribuire de 5,248 milioane lei din fondul de rezervă și se completează excedentul anilor anteriori cu 1,298 milioane lei pentru acoperirea deficitului din programul de dezvoltare. Practic, banii se revin în zonele de dezvoltare și investiții, iar anexe și programele de investiții se actualizează pentru a reflecta noile sume și programe aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEȘ MUNICIPIUL PITEȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului Municipiului Piteşti pe anul 2025 Consiliul Local al Municipiului Piteşti întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată; Având în vedere: -Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Piteşti; -Raportul 40510/12.08.2025 al Direcţiei Economice; -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr. 41070/2025, nr.41071/202$, nr.41074/2025, nr.41075/2025, nr.41076/2025; În conformitate cu prevederile art. 19, art. 41 şi art. 58 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 129 alin. (4) lit. „a” din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) lit. „a” din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, . HOTĂRĂŞTE: Art.I. Nivelurile veniturilor şi cheltuielilor bugetului local al Municipiului Piteşti pe anul 2025 se rectifică, potrivit anexelor nr. | şi nr. 2. Art.Il. Se repartizează suma de 5.248 mii lei din fondul de rezervă aprobat în bugetul local al Municipiului Pitești pe anul 2025 prin H.C.L. nr. 112/2025, cu modificările și completările ulterioare, potrivit anexei nr. 3. Art.IIl. Se aprobă suplimentarea cu 1.298 mii lei a sumei din excedentul anilor anteriori a cărei utilizare a fost aprobată prin H.C.L. nr. 112/2025, cu modificările şi completările ulterioare, pentru finanţarea deficitului secţiunii de dezvoltare a bugetului local al Municipiului Piteşti pe anul 2025. Art. IV. Anexa nr. 7 „Programul de investiţii al Municipiului Pitești pe anul 2025” la H.C.L. nr.112/2025, cu modificările şi completările ulterioare se actualizează şi se înlocuiește cu anexa nr. 4 la prezenta hotărâre. Art,V. (1) Modificările în volumul şi structura bugetelor ordonatorilor de credite se regăsesc în anexa nr. 5. (2) Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.VI. H.C.L, nr. 112/2025 privind aprobarea bugetului Municipiului Piteşti pe anul 2025, cu modificările și completările ulterioare, H.C.L. nr. 114/2025 privind aprobarea bugetului Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti pe anul 2025, cu modificările şi completările ulterioare și H.C.L. nr. 113/2025 privind aprobarea bugetului instituţiilor de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Pitești pe anul 2025, cu modificările și completările ulterioare se modifică în mod corespunzător, potrivit prezentei hotărâri. Art.VII, Primarul Municipiului Piteşti, Direcția Economică, Direcţia Tehnică și ordonatorii de credite care beneficiază de prevederile prezentei vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora de către-Seeretarul General al Municipiului Pitești. M AA /, PhrgeDisRpe-genIvȚA, | ./ Maria-Că | Dumitraşeu = Contrasemnează pentru legalitate: „SEC CRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, pai Andrei-Cătăin, (ză lugăru — Pitești, Nr. 347 din 14.08.2025 Anexa nr. | la Hotărârea Consiliului Local nr34 din 1408.2025 RECTIFICAREA NIVELURILOR VENITURILOR BUGETULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI PITEȘTI PE ANUL 2025 - mii lei - Cod Influențe DENUMIREA INDICATORILOR Ă -0 (4/-) indicator 2025 A ca 09 1 A I_d0.01 | VENITURI PROPRII 49.90 [u) I. VENITURI CURENTE 00.02 ) A. VENITURI FISCALE 00.03 ) AL. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.0 00.04 1) A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA 00.06 9 PERSOANE FIZICE _(cod 03.02+04.02) Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01:+04.02.04) 04.02 ) |Cote defalcate din impozitul pe venit 04.02.91 0 [Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea 04.02.04 ] |Sume repartizate pentru finanțarea instituţiilor de spectacole şi concerte 04.02.06 2) Transferuri voluntare, altele decat subvenţiile (cod 37.02.01+37.02.03+37.02.04+H____37.02 1) |Donaţii şi sponsorizări 37.02.01 0 Vărsăminte din secţiunea de functionare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a , , 37.02.03 0 bugetului local (cu semnul minus) Vărsăminte din secţiunea de funcţionare 37.02.04 (/) Alte transferuri voluntare 37.02.50 !) IV. SUBVENTII__(cod 00.18) 00.17 600 SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 00.18 600 Subventii de la bugetul de stat (cod 42.02.01+42.02.05+42.02.10+42.02.12 la 42.02.16+ 42.02.18+42.02.20 +42.02.21+42.02.28+42.02.29+42.02.32 +42.02.34 + 42.02.40 la 42.02.42+ 42.02.45+42.02.51+42,02.52+42,02.54 42.02 600 +42.02.55+42.02.62+42.02.65 ta 42.02.67+42.02.69-+42.02.73-+42.02.77 i +42.02,79+42.02,80+42.02.81+42.02.92+42.02.84 la 42.02.86+42.02.87 +42.02.88+42.02.89+42.02.90:+42.02.91+42.02.92+42.02.93) lRetehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare 42.02.01 :) |Planuri si regulamente de urbanism 42.02.05 ) [Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente |__ 42.02.10 0 ISubvenţii pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit 42.02.12 [) ISubvenţii pentru finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi 42.02.13 ) |Subvenţii primite din Fondul Naţional de Dezvoltare**) 42.02.15 0 Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finantarea investitiilor 42.02.16 0 în sănătate (cod 42.02.16.01+42.02.16.02+42.02.16.03) ua Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea | aparaturii medicale şi echipamentelor de comunicaţii în urgenţă în sănătate 42.02.1601 9 | Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru fmanţarea 42 02.16.02 0 | reparațiilor capitale în sănătate = Subvenţii de Ta bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea alt U fi Ş ____ investiţii în sănătate îi 2.02.1608] N A 0 |Subvenţii din veniturile proprii aie Ministerului Sănătăţii către bugetele loi | [tt finanţarea investiţiilor în sănătate (cod O Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii către buget “să e 7] | locale pentru finanţarea aparaturii medicale şi echipamentelor de | 0) i comunicaţii în urgenţă în sănătate Ț Subvenţii din veniturile proprii afe Ministerului Sănătății către bugetele | jlocale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate 0 Ţ "Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerulur Sănătăţii către Dugetețe locale pentru finanţarea altor investiţii în sănătate 42.02.18.03 0 - mii lei - Cod Influențe DENUMIREA INDICATORILOR a (4/-) indicator 2025 Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii 42.02.20 0 „proiectelor finantate din FEN postaderare a Finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap 42.02.21 1) _Subventii primite din Fondul de Interventie**) 42.02.28 9 Finantarea lucrărilor de cadastru imobiliar 42.02.29 O Subvenţii pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a . Ă . i ci 42.02.34 1) suplimentului pentru energie alocate pentru consumul de combustibili solizi "Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea unităţilor de asistenţă medico-socia__ 42.02.35 2) "Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale pentru realizarea PN Ă ii : 42.02.40 0 obiectivelor de investitii in turism |Subventii din bugetul de stat pentru finantarea sanatatii 42.02.41 ?) „Sume primite de administratiile locale în cadrul programelor FEGA implementate] 42.02.42 ) "Sume primite de administratiile locale în cadrul programelor finantate din Fondul . 42.02.45 9) „Social European !Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de interes 42.02.51 0 national (42.02.51.01+42.02.5 1.02) Du Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de Ă - . Ne . Ă 42.02.51.01 o interes national, destinate sectiunii de functionare a bugetului local Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de . . . AR A 42.02.5102 4) | interes national, destinate sectiunii de dezvoltare a bugetului local Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea investitiilor pentru institutii publice de asistenta sociala si unitati de asistenta medico-sociale „Subvenţii pentru sprijinirea construirii de locuinţe 42.02.54 [) Subvenţii pentru finanţarea locuinţelor sociale 42.02.55 0 Sume alocate din bugetul de stat aferente corectiilor financiare 42.02.62 (] Finanjarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală 42.02.65 0 Subvenţii din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcţiile 42.02.66 0 de sănătate publică a Subvenţii din sume obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii 42.02.67 de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiţii ) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare 42.02.69 aferete perioadei de programare 2014-2020****) 0 Subvenţii pentru realizarea activității de colectare, transport, depozitare şi A . E oa 42.02.73 neutralizare a deşeurilor de origine animală 2] Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru Programul naţional de . SNA RI 42.02.87 investiţii „Anghel Saligny " Alocări de sume din PNRR aferente asistenţei financiare nerambursabile (cod 42.02.88 „42.02.88 01 la 42.02.88.03) 0 Fonduri europene nerambursabile 42.02.88.01 1] Finanţare publică naţională 42.02.88.02 O Sume aferente TVA 42.02.88.03 ) Alocări de sume din PNRR aferente componentei împrumuturi ( cod 42.02.89.01 „la 42.02.89.03) 42.02.89 600 ] Fonduri din împrumut rambursabil 42.02.89.01 500 Finanţare publică naţională 42.02.89.02 [9] | Sume aferente TVA 42.02.89.03 100 la Hotărârea Consiliului Local Rx În Anexa nr. | 14.08.2025 RECTIFICAREA NIVELURILOR CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI PITEȘTI PE ANUL 2025 - mii lei - Cod Influențe DENUMIREA INDICATORILOR R o (+/-) indicator 2025 TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 0 TITLUL | BUNURI ŞI SERVICII [ TITLUL III DOBÂNZI [ TITLUL 1V_ SUBVENŢII 0 TITLUL V_FONDURI DE REZERVĂ 0 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 9 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI !] TITLUL VIII ASISTENŢĂ SOCIALĂ 0 TITLUL IX _ALTE CHELTUIELI 0 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE 56 0 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE sa 9 AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENŢA 50 0 FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE si 600 ÎMPRUMUTURI A PNRR CHELTUIELI DE CAPITAL 70 698 TITLUL XV_ACTIVE NEFINANCIARE 71 698 TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE 72 0 OPERAȚIUNI FINANCIARE 79 0 TITLUL XV ÎMPRUMUTURI 80 0 TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE EI] 0 TITLUL XXI PLĂŢI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN 35 9 ANUL CURENT AUTORITĂȚI PUBLICE ŞI ACȚIUNI EXTERNE (cod 51.02.01) 51.02 20 Cheltuieli curente (cod 10+20) Ol !) Titlu! 1 Cheltuieli de personal 10 0 Titlul Il Bunuri şi servicii 20 0 Titlul VII_Alte transferuri 55 0 Cheltuieli de capital (cod 71) 70 20 Titlul XV_Active nefinanciare i) 20 Din total capitol: Autorităţi executive şi legislative (cod 51.02.01.03) ST:9201 20 ! Autorităţi executive 1.02.0103 20 ÎNVĂŢĂMÂNT (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11-+65.02.50) 6502 726 Cheltuieli curente (cod 10+20+55+57+59) 0 [] Titiul 1 Cheltuieli de personal HD 0 Titlu! 11 Bunuri şi servicii 20, 0 Titlul VIL_ Alte transferuri 55 0 Titlul IX Asistenţă socială ) ij 0 Titlul XI_Alte cheltuieli == 59 Lt) Titlul VIII Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare 56 0 Titlul X Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014- 2020 58 0 Titlul XI Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR 60 0 Titlul XIIL_Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumuturi a PNRR SI 600 [Cheltuieli de capital (cod 71) 70 126 - mii lei - Cod Influențe DENUMIREA INDICATORILOR , 0 (47) indicator 2025 Titlul XV_Active nefinanciare 71 126 Titlul XXI Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent 85 0 Din total capitol: Învaţământ preşcolar şi primar (cod 65.02.03.01+65.02.03.02) 65.02.03 30 | Învaţământ preşcolar 65.02.03.01 30 Învajământ primar 65.02.03.02 ] Învaţământ secundar (cod 65.02.04.01 la 65.02.04.03) 65.02.04 696 Învaţământ secundar inferior 65.02.04.01 96 Învaţământ secundar superior 65.02.04. 600 Învaţământ profesional 65.02.04.03 0 Învaţământ postliceal 65.02.05 0 Învaţământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04) 65.02.07 0 | Învaţământ special 65.02.07.04 0 |Servicii auxiliare pentru educaţie (cod 65.02.11.03+65.02.1 1.30) 65.02.11 0) | Internate şi cantine pentru elevi 65.02.11.03 [] | Alte servicii auxiliare 65.02.11.30 0 Servicii educaţionale complementare 65.02.12 0) Şcoală după şcoală 65.02.12.01 0 nvaţământ antepreşcolar 65.02.13 0 Ahe cheltuieli în domeniul învaţământului 65.02.50 ?) CULTURĂ, RECREERE ŞI RELIGIE (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06-+67.02.50) 67.02 400 Cheltuieli curente (cod 10+20+51+55+57+59) 01 2] Titlul I Cheltuieli de personal 19 e) Titlul II Bunuri şi servicii 20 ) Titlul VI Transferuri între unităţi ale administraţiei publice SF 5 0 Titlul VI Transferuri între unităţi ale administraţiei publice SD 5l 0 Titlul VII Alte transferuri 55 0 Titlul TX_Asistenţă socială 5? 0 Titlul XI Alte cheituieli 59 0 Titlul X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 58 ) Cheltuieli de capital (cod 71) 70 400 Titlul XV Active nefinanciare 71 400 Din total capitol: Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30) 67.02.03 0 | Biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale 67.02.03.02 ) | Muzee 67.02.03.03 [) Instituţii publice de spectacole şi concerte 67.02.03.04 0 Şcoli populare de artă şi meserii 67.02.03.05 0 Case de cultură 67.02.03.06 :) Cămine culturale pa |6702.03.07 0 Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiționale PA 167,02:03.08 ) Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice A '67.02,0312 0 Alte servicii culturale MESIA 67.02.0330 [) Servicii recreative şi sportive (cod 67.02.05.0! la 67.02.05.03) | =] 67.02.0 400| Spon 57167 52034P1 0 Tineret LINA __1 67.02.0802 [) Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agreiherit-: EI [CNP].03 400 Servicii religioase SITUL [6702.06 0 | Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei 67.02.50 1] LOCUINȚE, SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.| 70.02 6 Cheltuieli curente (cod 10+20+57) O! [) Titlul 1 Cheltuieli de personal 10 tă Titlul IL Bunuri şi servicii 20 [i Titlul VII Alte transferuri 55 !] Titlul IX Asistenţă socială 57 [) Titlul X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 58 [] Titlul XITI_Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumuturi a PNRR SI [ti Cheltuieli de capital (cod 71+72) 70 6 - mii lei - Cod Influențe DENUMIREA INDICATORILOR , -0 (+) indicator 2025 Titlul XV_Active nefinanciare 71 6 Titlul XVI Active financiare 72 0, Operaţiuni financiare 79 9, Titlul XVI Rambursări de credite 3] Din total capitol: Locuinţe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30) 70.02.03 0; Dezvoltarea sistemului de locuinţe 70.02.03.01 0 Alte cheltuieli în domeniul locuinţelor 70.02.03.30 9 Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02) 70.02.05 0) Alimentare cu apă 70.02.05.01 0 Amenajări hidrotehnice 70.02.05.02 0 Iluminat public şi electrificări rurale 70.92.06 0) Alimentare cu gaze naturale în localităţi 70.02.07 9) „Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale 70.02.50 6 TRANSPORTURI (cod 84.02.03+84.02.06+84.02.50) 84.02 0 Cheltuieli curente (cod 10+20+40) 91 0) Titlul 1 Cheltuieti de personal 10 [i Titlul ii Bunuri şi servicii 20 0) Titlul IV_ Subvenţii 40 0) Titlui IX_Alte cheltuieli 59 0; Tittul X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 58 2) Titlul XII Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR 60 ?) Cheltuieli de capital (cod 71+72) 70 0 Titlul XV_Active nefinanciare 71 0 Din total capitol: Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03) 84.02.03 9 Drumuri şi poduri 84.02.03.01 0 | Transport în comun 84.02.03.02 ) ] Strazi 84.02.03.03 0) Transport aerian (cod 84.02.06.02) 84.02.06 !) | |Aviatia civila 84.02.06.02 0 | | Alte cheltuieli în domeniul transporturilor 84.02.50 0 la Hotărârea Consiliului Local nr. REPARTIZAREA SUMEI DE 5.248 MII LEI DIN FONDUL DE REZERVĂ APROBAT LI ÎN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PITEȘTI PE ANUL 2025 PRIN H.C.L. NR. 142/2025, CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE , Ri 7 „din 14.08.2025 Anexa nr. 2 - mii lei - Cod Influențe DENUMIREA INDICATORILOR Ă -0 (+/-) indicator 2024 CHELTUIELI CURENTE oi 0) TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 0 TITLUL Il BUNURI ŞI SERVICII 20 0 TITLUL III DOBANZI 30 0 TITLUL IV_SUBVENŢII 40 0 TITLUL V_ FONDURI DE REZERVĂ 50 -5.248 TITLUL VI_TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 5I 0 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 55 5.248 TITLUL VIII ASISTENŢĂ SOCIALĂ 57 0 TITLUL 1X_ALTE CHELTUIELI - 59 0 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 58 ) CHELTUIELI DE CAPITAL 70 0 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 7 [) TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE 72 0 OPERAȚIUNI FINANCIARE 79 0 TITLUL XV ÎMPRUMUTURI 80 0 TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE Lil [] ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10-+54.02.50) 54.02 -5.248 |Cheituieli curente (cod 20+50+51) O! -5.248 Titlul |1_Bunuri şi servicii 20 0 Titlul V_Fonduri de rezervă 50 -5.248 Titlul VI Transferuri între unităţi ate administraţiei publice 5l ) Din total capitol: Fond de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor locale 54.02.05 -5.248 Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat 54.02.06 9 Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/ garantate de administraţiile 54.02.07 0 „Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor 54.02.10 0 „Alte servicii publice generale 54.02.50 0 a4enuuo uj ufiysaau! 3p (a79310u1d) 2443923100 "y 0 ] sos 0 sos [Ii 0 0 sosi 0 sos [] 24DW0UDULfou 24179p [4 ] (4 sos" 0 sos HI 12409 up 0 0 Sos" 0 sosi Li 14dozd 1in]ju24 01 0 (4 106'01 0 10601 [i YUNd b tinjmunadiui [7] [7] 10601 [7] 70601 Ț 2p 1274240dt402 2]u242f/D 219uinS uip 240]UDuIj na 21221024 19 0 0 10601 0 106'01 [ii :2402 up 0 0 106'01 0 106'%0!1 Fi BU431U? 2]14p24) 10 (] 0 806 206 's2 SES"IZI LiLa ză SEI bi U 0 [ P87%6 706's7 PES-ILI PIVPE PET IPE 1 31D09UDUIfau 249 (4 (/] (] 0 HLSTI PER'6EI Lai 474.144 LU VUNd P tininuinidiup [/) 0 [/) [7484 PE8'6ci Li4N 4 [474144 1 3 1214240402 3144243/V 3laH4HS UIp aID3UDUL/ ND 24921044 19 0 0 0 GIL! 689'9P1 Zor'8 018951 II XUNd D14242f0 DQvsanQquibi2u Dibiduvulj 0 0 0 diz'i 689941 C0v'8 019951 1 D)U27S7SP pUD142224d24 2J2UNS Ujp 24D4UDu1j n2 2102104d 09 U] 0 4 0 099'1 (49 ZEP'8t LI (] 0 (] 0 099'1 E44'9 Er 8 [] 2HQvsinQu4D42u 244212 ţihpuof ulp auDpuvuif n2 21921044 3$ L/] 0 [/) 0 9977 ZOr'8€ 069'79 II 2707-1707 20muvuyj innapo2 2)4222/0 '(IQ34) Divuotd2y /) 0 [/) [7] 887 'P7 Z0v'3£ 069'79 ] 24P]J042Q 2p uvadoan |npuo4 up aioiuvuif 24018014 9$ 0 0 Pai6 S610+ 900 86 PIEtOI 664 'SE2 i :aa162 up /] 0 876 S61'0P 50086 Lită41i [1748344 1 JD20] j2ăng 70 0 0 P8T'6 S6L'0P 1LP'96b PIE76I S9T'8£L 1 ea PER res PETE AȚI L) 0 P8T'6 S6r'0t 1Lp'96P PIc'T61 POT'8£L | 8 L 9 s Lă € 8+" re Li poaauțn PTOTII'L€ 8707 LT07 9707 s707 ej gugd 1V1OL TU VSUNS/VaNID/NOLIdv) gs IYWILSE | NIVWILSA | DIYVWAILSA | WVUDOUd | ALVIALIDAIA VIAINLIIRD SZOZ '80'p1 uip LI3) “4U [2907] IN[NIISUOL) PAIEIE0H el p'1u exouy ST0Z 1NNY d ILSaLId ! MdIDINDA 1YV IÎIISAANI 30 1NAVIDONd 31t)a2nq 3)1p220 - II juswzeledue 2p 2up21D-1 [) 2) 0 Nzeer 6091 l *87- [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă