JUDEŢUL ARGEȘ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului instituţiilor de învățământ
preuniversitar de stat din Municipiul Piteşti
pe anul 2025
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară,
Având în vedere:
- Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului
Piteşti;
- Raportul nr. 12116/11.03.2025 al Direcţiei Economice, al Direcţiei Servicii Publice și
Achiziţii şi al Serviciului Management Resurse Umane;
- Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr.
13649/2025, nr. 13650/2025, nr. 1365/2025, nr.13652/2025, nr.13653/2025;
În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii bugetului de stat pe anul 2025
nr.
9/2025, precum și ale art, 129 alin. (4) lit. „a” din Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art. 196 alin. (1) lit. „a” din Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1) Se aprobă bugetul Colegiului Naţional „Ion C. Brătianu” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 1 şi nr. 2.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 32,85 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Colegiului
Naţional „Ion C. Brătianu” Piteşti pe anul 2025.
Art.2. (1) Se aprobă bugetul Colegiului Naţional „Zinca Golescu” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 3 şi nr. 4.
(2) ) Se aprobă utilizarea sumei de 17,42 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcționare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Colegiului
Naţional „Zinca Golescu” Pitești pe anul 2025,
Art.3. (1) Se aprobă bugetul Colegiului Naţional „Alexandru Odobescu” Pitești pe anul
2025, potrivit anexelor nr. 5 și nr. 6.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 48,10 mii lei din excedentul anilor anteriori, pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Colegiului
Naţional „Alexandru Odobescu” Piteşti pe anul 2025.
Art,4. Se aprobă bugetul Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 7, nr. 8 şi nr. 9.
Art,5. (1) Se aprobă bugetul Colegiului Tehnic „Costin D. Neniţescu” Piteşti pe anul
2025, potrivit anexelor nr. 10 și nr. 1].
(2) Se aprobă uiilizarea sumei de 38,78 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri pi al (Colegiului
Tehnic „Costin D. Neniţescu” Piteşti pe anul 2025.
Art.6. (1) Se aprobă bugetul Colegiului Tehnic „Armand Cape Piteşti? pe ănul
2025, potrivit anexelor nr. 12 şi nr. 13.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 90,23 mii lei din excedentul (A anteriori peltru
secțiunea de funcționare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al. Colegiului
Tehnic „Armand Călinescu” Piteşti pe anul 2025.
Art.7. (1) Se aprobă bugetul Liceului Tehnologic „Dimitrie Dima” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 14, nr. 15 şi nr. 16.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 58,68 mii lei din excedentul anilor anteriori, din care
pentru secţiunea de funcţionare 54,68 mii lei şi pentru secțiunea de dezvoltare 4 mii lei, a
bugetului activităților finanţate din venituri proprii al Liceului Tehnologic „Dimitrie Dima”
Piteşti pe anul 2025,
Art.8. (1) Se aprobă bugetul Liceului Teoretic „Ion Barbu” Piteşti pe anul 2025, potrivit
anexelor nr. 17 şi nr. 18.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 204,24 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Liceului
Teoretic „Ion Barbu” Piteşti pe anul 2025.
Art.9, (1) Se aprobă bugetul Liceului Teoretic „Lon Cantacuzino” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 19 şi nr. 20.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 390,92 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcționare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Liceului
Teoretic „lon Cantacuzino” Piteşti pe anul 2025.
Art.10. (1) Se aprobă bugetul Liceului cu Program Sportiv „„Viitorul” Piteşti pe anul
2025, potrivit anexelor nr. 2] şi nr. 22.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 244,87 mii lei din excedentul anilor anteriori, pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Liceului cu
Program Sportiv Viitorul” Piteşti pe anul 2025.
Art.1]. Se aprobă bugetul Liceului de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti pe anul 2025, potrivit
anexei nr. 23.
Art.12. Se aprobă bugetul Liceului Teologic „Elim” Piteşti pe anul 2025, potrivit
anexei nr. 24.
Art.13. (1) Se aprobă bugetul Liceului Tehnologic „„Dacia” Piteşti pe anul 2025, potrivit
anexelor nr. 25 şi nr. 26.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 476,17 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Liceului
Tehnologic „Dacia” Pitești pe anul 2025.
Art.14. (1) Se aprobă bugetul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Piteşti pe anul
2025, potrivit anexelor nr. 27 şi nr. 28.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 9,30 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcționare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Liceului
Tehnologic „Constantin Brâncuși” Piteşti pe anul 2025.
Art.15. (L) Se aprobă bugetul Liceului Tehnologic „„Astra” Piteşti pe anul 2025, potrivit
anexelor nr. 29, nr. 30 și nr. 31.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 171,06 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Liceului
Tehnologic „Astra” Piteşti pe anul 2025.
Art.16. (1) Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Nicolae Simonide” Piteşti pe anul
2025, potrivit anexelor nr. 32 și nr. 33.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 8,21 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii—al Şcolii
Gimnaziale „Nicolae Simonide” Piteşti pe anul 2025.
Art.17. (1) Se aprobă bugetul Școlii Gimnaziale „on Minulescu” Pe pe anul 2025
potrivit anexelor nr. 34 şi nr, 35.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 35,55 mii lei din excedentul (air anteriori pentu
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanțate din venibri “proprii al Sepii
Gimnaziale „Lon Minulescu” Piteşti pe anul 2025.
Art.18. (1) Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Ion Pillat” Piteşti-pe anu 2025,
potrivit anexelor nr. 36 și nr. 37.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 11,74 mii lei din excedentul anilor anteriori, pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităților finanțate din venituri proprii al Şcolii
Gimnaziale „Lon Pillat” Piteşti pe anul 2025.
Art.19. (1) Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Traian” Piteşti pe anul 2025, potrivit
anexelor nr. 38 și nr. 39.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 47,97 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Şcolii
Gimnaziale Traian” Piteşti pe anul 2025.
Art.20. (1) Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Nicolae lorga” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 40 şi nr. 41.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 7,51 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităților finanțate din venituri proprii al Şcolii
Gimnaziale „Nicolae Iorga” Piteşti pe anul 2025.
Art.21. Se aprobă bugetul Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 42 şi 43.
Art.22. Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Tudor Arghezi” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexei nr. 44.
Art.23, Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Marin Preda” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr, 45 și nr. 46,
Art.24. (1) Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 47 şi nr. 48.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 15,86 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Şcolii
Gimnaziale „Mihai Eminescu” Piteşti pe anul 2025.
Art.25. Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Negru Vodă” Piteşti pe anul 2025, potrivit
anexelor nr. 49 şi nr. 50.
Art.26. Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 51 şi nr. 52,
Art.27. Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Alexandru Davila” Pitești pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 53 şi nr. 54.
Art.28. Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Adrian Păunescu” Pitești pe anul 2025,
potrivit anexei nr. 55.
Art.29, (1) Se aprobă bugetul Școlii Gimnaziale „I.L. Caragiale” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 56 şi nr. 57.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 16,53 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Şcolii
Gimnaziale „I.L. Caragiale” Piteşti pe anul 2025.
Art.30, (1) Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Ludor Muşatescu” Piteşti pe anul
2025, potrivit anexelor nr. 58 şi nr. 59.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 1,37 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităților finanţate din venituri proprii al Şcolii
Gimnaziale „Tudor Muşatescu” Piteşti pe anul 2025,
Art.31. (1) Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Mircea Eliade” Piteşti pe anul 2025,
potrivit anexelor nr. 60 şi nr. 61.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de $3,53 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Şcolii
Gimnaziale „Mircea Eliade” Piteşti pe anul 2025.
Art.32. Se aprobă bugetul Şcolii Gimnaziale „Matei Basaraf$” PifEşti-pe anul42025,
potrivit anexelor nr. 62 şi nr. 63. |
Art.33. (1) Se aprobă bugetul Școlii Gimnaziale „Tudor Vlatliniirescu” Piteştă pă anul
2025, potrivit anexelor nr. 64 şi nr. 65.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 0,79 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secțiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Şcolii
Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” Piteşti pe anul 2025.
Art.34. (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată”
Piteşti pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 66 şi nr. 67,
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 13,31 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Piteşti pe anul 2025,
Art.35, (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Primii Paşi” Pitești pe
anul 2025, potrivit anexelor nr. 68 şi nr. 69.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 56,27 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Primii Pași” Piteşti pe anul 2025.
Art.36. (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Căsuţa Poveştilor”
Pitești pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 70 și nr. 71.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 93,56 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităților finanţate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Căsuţa Poveştilor” Piteşti pe anul 2025.
Art.37. (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Floare de Colț” Piteşti
pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 72 şi nr. 73.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 45,39 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcționare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Floare de Colț” Piteşti pe anul 2025.
Art.38. (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Luminişul Pădurii”
Piteşti pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 74 şi nr. 75,
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 33,55 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcționare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Luminişul Pădurii” Piteşti pe anul 2025.
Art.39, (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Rază de Soare” Piteşti
pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 76 şi nr. 77.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 5,31 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Rază de Soare” Piteşti pe anul 2025.
Art.40. Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Armonia” Piteşti pe anul
2025, potrivit anexelor nr. 78 şi nr. 79.
Art.41. (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Albă ca Zăpada” Piteşti
pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 80 și nr. 81.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 10,51 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Albă ca Zăpada” Piteşti pe anul 2025.
Art.42. Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Castelul Fermecat” Piteşti
pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 82 și nr. 83.
Art.43, (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Micul Prinţ” Piteşti pe
anul 2025, potrivit anexelor nr. 84 şi nr. 85.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 18,98 mii lei din excedentul apitor ăntexiori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri gr aprii al Grădipiţei cu
Program Prelungit „Micul Prinţ” Piteşti pe anul 2025.
Art.44. (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungiţ AP Deschise” Vi tești
pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 86 şi nr. 87.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 43,46 mii lei din excedentil anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităților finanţate din venituri proprii al Grădihiţei cu
Program Prelungit „Aripi Deschise” Piteşti pe anul 2025.
Art.45, (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Pui de Lei” Piteşti pe
anul 2025, potrivit anexelor nr. 88 şi nr. 89.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 0,51 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcționare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Pui de Lei” Piteşti pe anul 2025.
Art.46. (1) Se aprobă bugetul Grădiniţei cu Program Prelungit „Castelul Magic” Piteşti
pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 90 şi nr. 91.
(2) Se aprobă utilizarea sumei de 32,96 mii lei din excedentul anilor anteriori pentru
secţiunea de funcţionare a bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii al Grădiniţei cu
Program Prelungit „Castelul Magic” Piteşti pe anul 2025.
Art,47. (1) Se aprobă bugetul Creşei Piteşti pe anul 2025, potrivit anexelor nr. 92 și
nr.93.
(2) Numărul de posturi pe perioadă nedeterminată și determinată şi fondul salariilor de
bază pentru anul 2025 aferente Creşei Piteşti sunt cele prevăzute în anexa nr, 94.
(3) Numărul de posturi aprobat potrivit prezentei hotărâri nu poate fi depăşit.
(4) Anexele nr. 1-94 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.48, Ordonatorii terțiari de credite răspund de angajarea, lichidarea şi ordonanțarea
cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate și cu respectarea prevederilor actelor
normative în vigoare.
Art,49. Direcţia Economică, Direcţia Servicii Publice și Achiziţii, Serviciul
Management Resurse Umane și ordonatorii terțiari de credite din învățământul preuniversitar de
stat din Municipiul Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi
comunicată acestora de către Secretarul General al Municipiului Piteşti.
a /| /
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Dănuţ Dind.|
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL AJ MUNICIPIULUI,
Andrei-Cătălin (lugăru
Pitești,
Nr. 113 din 20.03.2025
Anexa nr. 1
la Hotărârea Consiliului Local nr. [43 dineă?. 08 2025
Detalierea cheltuielilor bugetului Colegiului National „lon C. Bratianu”Pitești pe subcapitole, paragrafe, titluri, articole
și alineate pe anul 2025 şi estimări pentru anii 2026-2028
Capitolul 6502 Invatamant
Paragrafui 0402
- mii lei -
Buget 2025 Estimări
PREVEDERI ANUALE
din care
DENUMIREA INDICATORILOR neo tea
TOTAL destinate 2026 2027 2028
stingerii
plăţilor
restante
TOTAL CHELTUIELI (SECTIUNEA DE FUNCTIONARE 6668 0 219 224 230
SECTIUNEA DE FUNCTIONARE (cod 01+79+85) F 666 [2] 219 224 230
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+ 01F 566 [9] 219 224 230
TITLUL |! BUNURI Si SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20 20 493 [2] 40 40 40
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20 01.30) 2001 453 o [e] 2] 9
Fumituri de birou 200101 20 e] [2] L) 1)
Materiaie pentru curatenie 200102 20 [2] [9] [2] o
incalzit, Iluminat si forta motrica 200103 300 9 [) [) [4
Apa, canal si salubritate 200104 25 [9] [2] [0] [0]
Piese de schimb 200106 15 O O L) [1]
Posta, telecomunicatii, radio, tv, intemet 200108 15 O 9 0 (9)
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 2001089 13 9 [1] 1] le)
Alte bunun si servicii pentru intretinere si functionare 200130 45 [9] [0] [9] 0
Reparatii curente 2002 10 [e] [9] o [')
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+2| 2005 30 [9] it) 2) 1)
Alte obiecte de inventar 200530 30 9 [] [) 9
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) 57 173 [2] 179 184 190
Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57 02.04) 5702 173 2) 1) e) [)
Ajutoare sociale in numerar 570201 173 [ei [ei 9 [2]
ia Hotărârea Consiliului Local nr/3 din
Anexa nr. 2
2025
Bugătul activităţilar findnţate din venituri proprii al Colegiului National „lon C. Bratianu” Pitești pe anul 2025 şi estimări
pentru anii 2026-2028
"Capitolul 650 invatamant
Parăgratul-0402 - mil lel -
Buget 2025 Estimări
PREVEDERI ANUALE
din care
DENUMIREA INDICATORILOR nor egatare
TOTAL destinate 2026 2027 2028
stingerii
plăţilor
restante
TOTAL VENITURI (cod 09.02+00.15+00.16+00.17+45| 000110 61,13 [) 62 62 62
|. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) 9002 51,13 9 82 62 82
C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) 9012 81,13 L) 82 62 62
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30,10+31.10) 0013 5,93 [i E) 6
Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.08+30.10 3010 5,93 [2] 6 8
Venituri din concesiuni si inchirien (cod 39.10 05.30) 301005 5,93 [2] 8
Alte venituri din concesiuni si inchirieri de catre instituti] 30100530 5,93 [2] 6
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34| 0014 55,20 9 56, 56 56
Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33. 3310 55,20 9 s6 56 56
Taxe si alte venituri in învatamânt 331005 40,49 [:) ai 41 a
Venituri din prestari de servicii 331008 14.71 [2] 15 15 15
VENITURILE SECTIUNII DE FUNCTIONARE (cod 00. 000110 61,13 L) 62 62 62
| VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) 0002 61,13 [2] 82 62 82
C. VENITURI NEFISCALE [ cod 00 13+00.14) 0012 61,13 [:] 62 62 82
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.10+31.10) 0013 5,93 [) 6 :) 6
Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.08+30.10 3019 5,93 Li $ L:]
Venituri din concesiuni si inchirieri (cod 30.10.05.30) 301005 5,93 [2] 6
Alte venituni din concesiuni si inchirieri de catre instituti|_30100530 5,93 O 6
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34| 0014 55,20 9 s6 56 56
Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cad 33 3310 55,20 [+] 56 56 56
Taxe si alte venituri in învatamânt 331005 40,49 [0ă qi ai LE]
Venituri din prestari de servicii 331098 14,71 [2] 15 15 15
TOTAL CHELTUIELI (SECTIUNEA DE FUNCTIONARE 93,98 O 62 62 62
SECTIUNEA DE FUNCTIONARE (cod 01+79+85) F 93,98 [2] 62 62 62|
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF D1F 93.98 [*] 62 62 62
TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+2d 20 93,98 L) 52 82 62
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01 2005 29 ie] 9 [2ă 9
Alte obiecte de inventar 200530 29 [2] e) [2] 9
Consultanta si experliza 2012 14 o [2] le) o
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din actiuni 2925 451 [2] [2] [2] [tă
Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20. 2030 46,47 [2] 9] 9 [2]
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 20
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.