17 septembrie 2020

HCL 313/2020 Pitești adoptată

Repartizare locuinte sociale

Denumire
Hotărârea nr. 313 din 2020 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
313 / 2020
Data
17 septembrie 2020
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide repartizarea locuințelor sociale din fondul locativ al municipiului Pitești, administrate de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, către solicitanți conform listei de priorități existentă. Practic, se stabilesc criteriile și ordinea de acordare a acestor locuințe, precum și termenele și procedurile pentru repartizare. Pentru locuitori înseamnă să-și poată primi o locuință socială în funcție de nevoi și poziția în listă, în condiții previzibile, cu eventuale punctualizări privind locul, timpul de așteptare și procedurile de aplicare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprob în municipiul Piteşti, str lui Piteşti; Je art.129 alin.(2) lit. “c” din Codul Administrativ, cu modificările şi e Legii privind locuinţele nr.114/1996, republicată, cu modificările şi le H.G. nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice > a prevederilor Legii privind locuinţele nr.114/1996, ale O.U.G. nr. chiriașilor şi stabilirea chiriei pentru spaţii cu destinaţia de locuinţă, ările ulterioare, ale H.C.L. nr. 100/2017 privind criteriile şi punctajul țelor sociale şi a locuinţelor din fondul locativ aflate în patrimoniul administrarea Serviciului Public de Exploatare a…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEŢUL ARGEȘ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL privind repartizarea un aflat în patrimoniul HOTĂRÂRE or unităţi locative cu regim de locuinţe sociale din fondul locativ unicipiului Piteşti şi în administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti Consiliul Local al Având în vedere: unicipiului Piteşti întrunit în şedinţă ordinară; -Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Piteşti; - Raportul de specialitate nr. 42299/14.09.2020 al Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii; - Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr. 42697/2020, nr. 42698/2020, nr. 42699/2020, nr. 42700/2020, nr. 42701/2020; - H.C.L. nr. 281/27.08.2020 prin care se ia act de recepţia la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii “Transformare cămin C3 în clădire de locuinţe sociale”. - Adresa nr. 12925/31.08.2020 a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, înregistrată la Primăria Municipiului Piteşti sub nr. 39901/01.09.2020; - Procesul-verbal! nr. 42285/14.09.2020 al Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind repartizarea locuinţelor sociale şi a locuinţelor din fondul locativ aflate în patrimoniul Municipiului Piteşti şi administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiu Văzând prevederi completările ulterioare, al completările ulterioare, pentru punerea în aplicar 40/1999 privind protecţia cu modificările şi comple pentru repartizarea locuin Municipiului Piteşti şi Municipiului Piteşti, prec ordinea de prioritate în Municipiului Piteşti şi Municipiului Piteşti; În temeiul dispozi completările ulterioare, Art.1(1) Se aprob în municipiul Piteşti, str lui Piteşti; Je art.129 alin.(2) lit. “c” din Codul Administrativ, cu modificările şi e Legii privind locuinţele nr.114/1996, republicată, cu modificările şi le H.G. nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice > a prevederilor Legii privind locuinţele nr.114/1996, ale O.U.G. nr. chiriașilor şi stabilirea chiriei pentru spaţii cu destinaţia de locuinţă, ările ulterioare, ale H.C.L. nr. 100/2017 privind criteriile şi punctajul țelor sociale şi a locuinţelor din fondul locativ aflate în patrimoniul administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului um şi ale H.C.L. nr.34/28.01.2020 pentru aprobarea Listei privind soluţionarea cererilor de locuinţe sociale aflate în patrimoniul administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului 4 HOTĂRĂȘTE: ă repartizarea unităţilor locative cu regim ded Sociale situate Nicolae Dobrin nr. 20A, bl. C3, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, bl. GI şi B-dul Petrochimiștilor nr.48, bl.l SOCOMAR, către persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) În termen de 30 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei hotărâri, beneficiarii repartiţiilor se vor prezenta la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti pentru încheierea contractelor de închiriere. (3) Neprezentarea! în termenul prevăzut la alin. (2) conduce la pierderea valabilităţii repartiţiei. Art.2 Direcţia Servicii Publice şi Achiziţii şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, precum şi persoanelor prevăzute în anexă, de către Secretarul General al Municipiului Piteşti. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Dumitru Tudosoiu Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL, Andrei-Cătălin Călugăru Piteşti, Nr. 313 din 17.09.2020 Lista nominală a persoanelor cărora li se repartizează o unitate locati cu regim de locuinţă socială si Adresa malta repartizat Nr, Nume şi 320 crt. prenume Adresă de domiciliu Nr. cerere 1 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 12803/17.03.2014 | nr.20A, BI. C3, Ap. 37 2 ii Mun. Piteşti, B-dul 24365/17.05.2016 Petrochimiştilor, km 5, Bl. | _| (Socomar), Ap.9 3 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin A! 47177/1 5.10.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap. 38 4 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin ăi 6479/10.02.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap. 1 5 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 8332/20.02.2014 nr.20A, BI. C3, Ap. 39 6 Ț Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 29929/30.06.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap. 35 7 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin | 38491/07.09.2015 nr.20A, Bl. C3, Ap. 29 8 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 17967/14.04.2014 | nr.20A, BI. C3, Ap. 33 9 Ț Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin | 3208/21.01.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap. 32 10 40838/26.09.2013; | Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin _L 21260/08.05.2014 | nr.20A, Bl. C3, Ap. 31 IN! Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin | 31081/04.07.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap. 12 12 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin i 36958/03.09.2013 nr.20A, Bl. C3, Ap. 13 13 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 5! 63895/17.11.2009 nr.20A, Bl. C3, Ap. 16 14 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin nr.20A, BI. C3, Ap. 30 15138/02.04.2015 15 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 3342/22.01.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap. 2 16 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin | 31117/16.07.2012 nr.20A, Bl. C3, Ap. 40 147 30085/09.07.2015 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin nr.20A, BI. C3, Ap. 8 18 46003/14.10.2015 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin nr.20A, Bl. C3, Ap. 41 19 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 7427/16.02.2017 nr.20A, Bl. C3, Ap. 20 20 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 39242/23.08.2016 nr.20A, Bl. C3, Ap. 15 21 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 14055/17.03.2016 nr.20A, Bl. C3, Ap. 46 22 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 1069/13.02.2014 nr.20A, BI. C3, Ap. 3 23 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 4078/27.01.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap.4 24 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 37714/21.08.2014. | nr 20A, BI. C3, Ap. 52 25 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 35039/13.08.2015 nr.20A, Bl. C3, Ap. 17 26 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 42928/22.09.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap. 50 27 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 14138/27.03.2015 nr.20A, Bl. C3, Ap. 53 28 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 38493/12.09.2013 nr.20A, Bl. C3, Ap. 25 29 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 53945/16.11.2017 nr.20A, Bl. C3, Ap. 22 30 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 15024/27.03.2014 nr.20A, Bl. C3, Ap. 18 31 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 3282/22.01.2015 nr.20A, Bl. C3, Ap. 5 32 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 57641/17.12.2015 nr20A, BL. C3, Ap.6 33 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 24097/22.05.2019 nr.20A, Bl. C3, Ap. 26 34 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 25744/17.06.2013 nr.20A, Bl. C3, Ap. 28 35 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 56928/08.12.2016 nr.20A, Bl. C3, Ap. 27 36 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 40472/04.09.2017 nr.20A, BI. C3, Ap. 36 37 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 27002/12.06.2014 | PI:204» Bl. C3, Ap. 19 > == 38 o Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 39408/28.08.2017 | | Nr:20A» Bl. C3, Ap. 14 39 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 28620/20.06.2017 nr.20A, Bl. C3, Ap. 43 Cape / 40 42919/22.09.2014 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin nr.20A, Bl. C3, Ap.9 4 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 30812/01.07.2019 nr.20A, Bl. C3, Ap. 42 4 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 53529/1 1.12.2013 nr.20A, Bl. C3, Ap. 10 4 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 48500/27.10.2015 nr.20A, Bl. C3, Ap.7 44 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 36117/27.08.2013 nr.20A, Bl. C3, Ap. 44 45 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 39039/16.09.2013 nr.20A, Bl. C3, Ap. 34 46 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 28890/20.06.2019 | nr.20A, Bl. C3, Ap. 1! 47 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 18823/15.04.2019 | nr.20A, Bl. C3, Ap. 45 48 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 46248/02.10.2018 | nr.20A, BI. C3, Ap. 21 49 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 39777/30.08.2018 nr.20A, Bl. C3, Ap. 47 50 64073/08.10.2008: Te “a Nicolae Dobrin 1343798.092012 | Mea pe Sp sy| Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 19676/17.032017 | 115204 Bl Cs Ap. 49 52 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 34697/28.07.2017 nr.20A, Bl. C3, Ap. 5I 53 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 40715/26.09.2011 nr.20A, BL. C3, Ap. 23 54 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 8231/20,02.2014 | mr 20A, Bl. C3, Ap. 24 55 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 54932/19.12.2013 | ar 20A, BL.C3, Ap. 54 56 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 79521/18.12.2008 nr.20A, Bl. C3, Ap. 55 57 Mun. Piteşti, Str. Nicolae Dobrin 43719/15.10.2013 nr.20A, Bl. C3, Ap. 56 58 Mun. Piteşti, Aleea Naum 47019/04.1 1.2013 Râmniceanu nr. 2, Bl. Gl, Sc. A, Ap. 53 59 Mun. Piteşti, Aleea Naum 42168/17.09.2014 | Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. A, Ap. 55 60 Mun. Piteşti, Aleea Naum 51177/12.11.2015 Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. A, Ap. 28 61 ” Mun. Piteşti, Aleea Naum 22996/17.05.2018 | Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. C, Ap. 163 62 57504/04.12.2018 Mun. __ Piteşti, Aleea Naum 6 64 65 66 67 68 Râmniceanu nr. 2, Bl. Gl, Sc. Les Ap. 57 4076/27.01.2014 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. G1, Se. C; Ap. 60 35469/05.08.2014 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. Gl, Sc. Cc, Ap. 68 3341/22.01.2014 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. Gl, Sc. C, Ap. 44 4520/30.01.2018 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. A, Ap. 59 Mun. Piteşti, B-dul 28383/20.06.2017 Petrochimiștilor, km 5, Bl. 1 (Socomar), Ap. 32 Mun. Pitești, Aleea Naum 35038/27.07.2018 Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. A, Ap. 65 69 70 71 72 73 33286/21.07.2014 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. A, Ap. 76 45123/27.09.2016 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. C, Ap. 126 23055/30.05.2013 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. C, Ap. 143 3995/27.01.2014 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. GI, Sc. [ei Ap. 150 874/09.01.2018 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr. 2, Bl. Gl, Sc. c, Ap. 159 OCAL*

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă