11 iunie 2026

HCL 245/2026 Pitești adoptată

Acordare mandat ASP

Denumire
Hotărârea nr. 245 din 2026 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
245 / 2026
Data
11 iunie 2026
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Municipiului Pitești aprobă acordarea mandatului reprezentanților săi pentru a numi administratorii societății Administrația Străzilor Pitești S.R.L., a aproba formele contractelor de mandat, a negocia clauzele acestora și a stabili indicatorii de performanță și remunerațiile, în conformitate cu ordonanța biroului guvernamental și actele normative aferente. Mandatații vor lucra împreună pentru aplicarea acestei hotărâri și a prevederilor din hotărârea privind înființarea societății, iar contractele vor fi încheiate cu respectarea legii și a statutului firmei. Deciziile privind exercitarea mandatului și distribuția competențelor vor fi gestionate în comun, conform Codului civil.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se mandatează reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Pitești, desemnaţi prin H.C.L. nr. 206/18.05.2026, să pună în aplicare numirea administratorilor societății, să aprobe forma contractelor de mandat și să negocieze clauzele acestora, inclusiv indicatorii de performanță financiari şi nefinanciari, precum și remunerațiile administratorilor societății, în condiţiile O.U.G. nr. 109/2011

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEȘ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind acordarea unui mandat reprezentanţilor Municipiului Piteşti, asociat unic al Societăţii ADMINISTRAȚIA STRĂZILOR PITEȘTI S.R.L. Consiliul Local al Municipiului Piteşti întrunit în şedinţă extraordinară; Având în vedere: - Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Pitești; - Raportul nr.26100/04.06.2026 al Direcţiei Servicii Publice și Achiziţii; -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr.27467/2026, nr.27469/2026, nr.27471/2026, nr.27472/2026, nr.27473/2026; Văzând prevederile art.13| din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3, art. 46"1, precum și ale celorlalte prevederi ale O.U.G nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, ale prevederilor Anexei Id şi ale celorlalte prevederi din Hotărârea nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, art.2013 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările și completările ulterioare precum şi ale H.C.L. nr.206/18.05.2026 privind înființarea Societăţii "Administraţia Străzilor Pitești S.R.L.”, în vederea finalizării măsurilor prealabile aprobate prin H.C.L. nr. 130/14.04.2026; În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin.(1) lit.a) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1.(1) Se mandatează reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Pitești, desemnaţi prin H.C.L. nr. 206/18.05.2026, să pună în aplicare numirea administratorilor societății, să aprobe forma contractelor de mandat și să negocieze clauzele acestora, inclusiv indicatorii de performanță financiari şi nefinanciari, precum și remunerațiile administratorilor societății, în condiţiile O.U.G. nr. 109/2011. (2) Contractele de mandat vor fi încheiate și semnate cu respectarea prevederilor legale în vigoare și ale Actului Constitutiv al societății. Art.2.(1) Mandatarii vor lucra împreună, în înțelesul art.2022 din Codul civil, atât în aplicarea prezentei hotărâri, cât și a art. 9 din H.C.L nr.206/18.05.2026. (2) Competența luării deciziilor în exercitarea mandatului, precum şi răspunderea. în condiţiile legii, pentru efectele acestora revin mandatarilor. (3) Mandatul reprezentanţilor prevăzuţi la art.1 se exercită pe întreaga durată a mandatului actualului consiliu local. (4) Mandatul reprezentanților încetează, de drept | data eră câlităţii de consilier local, precum și prin oricare dintre modalităţile prevăzute la art. 2.030 din Codul civil. Art.3. Prevederile prezentei hotărâri se aplică în mod corespunzător atât pentru primii administratori ai Societății Administraţia Străzilor Pitești SRL, cât și pentru administratorii care vor Îi numiţi ulterior, în condițiile legii şi ale Actului Constitutiv al societății. Art.4. Domnii consilieri locali luliu-Radu Bănică şi lulian-Robert Tudorache, desemnați în calitate de reprezentanți ai asociatului unic, Municipiul Pitești, în cadrul Societății Administrația Străzilor Piteşti SRL, precum şi Societatea Administraţia Străzilor Pitești SRL vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, precum și Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii, Direcţiei Juridice și Administrație Publică Locală, Direcţiei Economice şi Direcţiei Tehnice, prin grija Secretarului General al Municipiului Pitești. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, — / Lucreţiu-Tnan „dara Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, Andrei - Cătălin fălusăru Piteşti, Nr. 245 din 11.06.2026

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă