27 mai 2021

HCL 187/2021 Pitești adoptată

Aprobarea inchirierii teren-plaja Tudor Vladimirescu

Pe scurt

Consiliul Local aprobă scoaterea la licitație publică a unui teren de 60 mp din incinta plajei Tudor Vladimirescu, aparținând domeniului public, pentru înființarea unei terase de alimentație publică. Licitația este organizată și contractul de închiriere va fi încheiat de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipal-Pitești; procedura și documentația vor fi aprobate de Direcția Administrativă Locală și de comisiile competente. Pentru locuitori înseamnă că spațiul respectiv poate fi închiriat tăapt cât de curând, decizia stabilind cine poate administra terasa și termenele generale ale licitației.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă scoaterea la licitaţie publică, în vederea închirierii, a unui teren în suprafaţă de 60 m.p., situat în incinta plajei descoperite Tudor Vladimirescu, aparţinând domeniului public al municipiului Piteşti, în vederea amenajării unei terase pentru alimentaţie publică, autorizată în condiţiile legii. i

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Tudor Vladimirescu.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Tudor Vladimirescu” în Pitești

Denumire
Hotărârea nr. 187 din 2021 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
187 / 2021
Data
27 mai 2021
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Locuri citate
Tudor Vladimirescu (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Pitești

Cât cere piața

În septembrie 2026, terenurile în Pitești se cereau cu 120 € pe metru pătrat (preț median, din 164 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Pitești.

Documente

Text

JUDEŢUL ARGEŞ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea închiricrii, prin licitaţie publică, a unui teren aparţinând domeniului public al municipiului Piteşti, situat în incinta plajei descoperite din str. Tudor Vladimirescu pentru amenajarea unei terase pentru alimentaţie publică Consiliul Local al| Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: -Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Piteşti; -Raportul nr.25973/20.05.2021 al Direcţiei Administraţie Publică Locală, Juridic Contencios; -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr.27045/2021, nr. 27046/2021, nr. 27047/2021, nr. 27048/2021 şi nr. 27049/2021; -Adresa nr.7810/19.05.2021 a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, înregistrată sub nr.25866/19.05.2021 la Primăria Municipiului Piteşti; Văzând prevederile art. 129. alin. (6) lit. “a” şi ale art.332-348 din Codul administrativ, ale H.C.L. nr.403/28.11.2019 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de administrare asupra bunurilor proprietatea Municipiului Piteşti, de către titularul dreptului de administrare, ale H.C.L.nr.146/2020 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale aplicabile în anul fiscal 20211, cu modificările și completările ulterioare, precum si ale HCL nr.332/3 1.08.2011 privind aprobarea unor tarife pentru serviciile de agrement prestate de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul dispoziţiilor art.196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1.Se aprobă scoaterea la licitaţie publică, în vederea închirierii, a unui teren în suprafaţă de 60 m.p., situat în incinta plajei descoperite Tudor Vladimirescu, aparţinând domeniului public al municipiului Piteşti, în vederea amenajării unei terase pentru alimentaţie publică, autorizată în condiţiile legii. i Art.2.(1) Procedura de licitaţie se derulează de către titularul dreptului de administrare respectiv Servițiul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, în calitate de autoritate contractantă care va încheia și contractul de închiriere. (2) Documentaţia| de atribuire se aprobă prin decizia direc Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești. e (3) Planul de situaţie al amplasamentului de la art. va fi pei Lin deetudaţia de atribuire. (4) Preţul de pornire al licitaţiei este de 1 lew/m.p./ zi, hi EI VA Bar ea de 0,5 lei. | N Art.3.Comisia de! evaluare va fi aprobată prin dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti. pentru perioade din acelaşi ah, 2021, prin act adițional. Q) În Situaţia în care data de finalizare a procedurii de licitație permite, contractul de închiriere se poate încheia cu o dată anterioară zilei de | iulie 2021, dacă aceasta se solicită de către câştigătorul licitaţiei. (3) Contractul de închiriere va conţine prevederi privind respectarea legislaţiei pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirusul SARS-COV-2. Art.5.Autoritatea| contractantă, respectiv, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, va derula procedura de licitaţie cu respectarea prevederilor art.333-348 din Codul administrativ. Art.6. (1) Srabilițea amplasamentelor şezlongurilor din incinta plajei descoperite Tudor Vladimirescu, precum şi a numărului maxim al acestora se face de către Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniulyi Municipiului Piteşti. (2) Tariful pentrul amplasarea şezlongurilor este de 1,5 lei/mp/zi/loc/şezlong aprobat prin H.C.L, nr.332/3 1.08.2011, cu modificările şi completările ulterioare. Art,7.Primarul Municipiului Piteşti, Direcţia Administraţie Publică Locală, Juridic Contencios şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care le va fi comunicată de către Secretarul General al Municipiului Piteşti. „ PREŞEDINEE-DE ȘEDINȚĂ, Coniâni Sorlisa Marilena [4 | Art4.(1) Durata poz este 01.07.2021-30.09.2021, cu posibilitatea prelungirii, / / Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL Andrei-Cătălin Călugăru __ Piteşti, Nr. 187 din 27.05.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala