25 aprilie 2024

HCL 164/2024 Pitești adoptată

Valorificare bunuri concesionate Apa Canal

Pe scurt

Se aprobă valorificarea unor bunuri scoase din funcțiune, care aparțin domeniului privat al municipiului Pitești și au fost concesionate Societății Apă Canal 2000 S.A., dar care nu au fost vândute prin licitație. Bunurile vor fi valorificate ca deșeuri reciclabile sau prin alte metode stabilite, prin intermediul agenților economici cu obiect de activitate legat de refolosire, conform procedurilor legale. Pentru locuitori înseamnă că spațiile sau obiectele respective pot intra în circuit de valorificare, iar banii sau resursele rezultate pot reveni municipiului sau beneficiarilor conform regulilor stabilite, cu termenele și condițiile prevăzute în Hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă lista unor bunuri scoase din funcţiune şi aparținând domeniului privat al municipiului Piteşti, concesionate Societăţii Apă Canal 2000 S.A. care nu au fost vândute prin licitaţie, potrivit anunţului de licitaţie aprobat prin H.C.L. nr. 611/2023

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Pitești

Denumire
Hotărârea nr. 164 din 2024 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
164 / 2024
Data
25 aprilie 2024
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Pitești

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEŞ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru aprobarea valorificării unor bunuri scoase din funcțiune și aparținând domeniului privat al municipiului Pitești, concesionate Societăţii Apă Canal 2000 S.A. care nu au fost vândute prin licitaţie, potrivit anunţului de licitaţie aprobat prin H.C.L. nr. 611/2023, prin agenţi cconomici care au ca obiect de activitate achiziționarea de materiale refolosibile Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în ședință ordinară, Având în vedere: - Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Piteşti; - Raportul nr.2] 883/17.04.2024 al Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii, - Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr. 2312672024, nr.23 127/2024, nr.23 128/2024, nr.23129 /2024, nr.23 130/2024; - Adresa Societăţii Apă Canal 2000 SA nr.3324/19.03.2024 înregistrată la Primăria Municipiului Piteşti sub nr. 15669/20.03.2024; Văzând prevederile ari.129 alin.(2) lit.c) şi alin.(6) lit.b), ale art.363 alin. (1) şi alin. (4) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale cap.5 pct.5.14 și ale cap.6 pct. 6.2 din anexa 2 la H.G. nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituţiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, ale O.G. nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităţilor administrativ-teritoriale, ale cap.9 din Anexa la H.C.L.. nr.315/29.06.2023 pentru aprobarea Regulamentului privind transmiterea fără plată şi valorificarea unor bunuri care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Pitești, concesionate sau date în administrare societăților, serviciilor sau instituţiilor publice de interes local, ale H.C.L. nr.389/31.08.2023 privind aprobarea Raportului de evaluare a materialelor rezultate în urma dezmembrării unor bunuri de retur, concesionate Societăţii Apă Canal 2000 S.A., scoase din funcţiune prin H.C.L. nr.142/22.04.2021, apartinând domeniului privat al Municipiului Pitești, ce urmează a fi valorificate ca deşeuri reciclabile, ale HCL. nr. 390/3 1.08.2023 privind aprobarea Raportului de evaluare a materialelor rezultate în urma dezmembrării unor bunuri de retur, concesionate Societăţii Apă Canal 2000 S.A., scoase din funcțiune prin H.C.L. nr.258/29.08.2019, aparținând domeniului privat al Municipiului Pitești, ce urmează a fi valorificate ca deșeuri reciclabile, ale H.C.I.. nr. 391/31.08.2023 privind aprobarea Raportului de evaluare a materialelor rezultate în urma dezmembrării unui bua de retur, concesionat Societății Apă Canal 2000 S.A., scos din funcţiune prin H.C.L. nr.223/22.07.2020, aparţinând domeniului privat al Municipiului Piteşti, ce urmează a fi valorificate ca deşeuri reciclabile, ale H.C.L. nr.393/31.08.2023 privind aprobarea Raportului de evaluare a materialelor rezultate în urma dezmembrării unor bunuri de retur, concesionate Societăţii Apă Canal 2000 S.A., scoase din funcţiune prin H.C.L. nr.132/31.03.2016, aparținând domeniului privat al Municipiului Piteşti, ce urmează a fi valorificate ca deşeuri reciclabile, ale H.C.L. nr.394/31.08.2023 privind aprobarea Raportului de evaluare a materialelor rezultate în urma dezmembrării unor bunuri de retur, concesionate Societăţii Apă Canal 2000 S.A., scoase din funcţiune prin H.C.L. nr.20/31.01.2023 și H.C.L. nr.22/3 1.01.2023, aparținând domeniului privat al Municipiului Piteşti, ce urmează a fi valorificate ca deşeuri reciclabile, ale IH.C.L. nr.351/20.07.2023 privind aprobarea Raportului de evaluare a materialelor rezultate în urma dezmembrării unor bunuri de retur, concesionate Sozistății Apă Canal 2000 S.A., scoase din funcţiune prin FI.C.L. nr.196/27.04.2023, aparţinând domeniului privat al Municipiului Piteşti, ce urmează a fi valorificate ca deșeuri reciclabile, ale H.C.L. nr.443/2/.05-2023 privind aprobarea Raportului de evaluare nr.51966/10.08.2023 a materialelor rezultate în urmă dezmembrării busurilor de retur ce aparțin domeniului public al Municipiului Piteşti și aflate în administrarea Societăţii. Apă Canal 2000 S.A aprobate la casare prin Decizia Consiliului de Administraţie al Societăţii Apă Canal 2000 S.A. Pitești nr.56/20.04.2023, în scopul valorificării acestora, precum şi ale H.C.L. nr.6 [4/28.11.2023 pentru aprobarea documentaţiei privind organizarea şi desfășurarea licitaţiei publice deschise. cu stripare, pentru valorificarea prin vânzare a unor bunuri scoase din funcţiune şi aparținând domeniului privat al Municipiului Piteşti, concesionate Societăţii Apă Canal 2000 S.A. ; În temeiul dispozițiilor art.196 alin.(1) lia) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. (1) Se aprobă lista unor bunuri scoase din funcţiune şi aparținând domeniului privat al municipiului Piteşti, concesionate Societăţii Apă Canal 2000 S.A. care nu au fost vândute prin licitaţie, potrivit anunţului de licitaţie aprobat prin H.C.L. nr. 611/2023. (2) Bunurile menţionate la alin.(1) sunt formate din deșeuri de fier, deşeuri de echipamente electrice, deşeuri de bronz şi deşeuri de plastic . (3) Materialele reciclabile prevăzute la alin.(l) sunt aprobate pentru valorificare prin H.C.L.. nr.389/31.08.2023, H.C.L. nr.390/31.08.2023, H.C.L. nr.391/31.08.2023, H.C.L. nr.393/31.08.2023, H.C.L. nr.394/31.08.2023, H.C.L. nr.351/20.07.2023 şi H.C.L. nr.443/21.09.2023. (4) Prevederile art.2 - art.5 din H.C.L. nr.611/2023 sunt şi rămân valabile. Art.2. Valorificarea deșeurilor prevăzute la art.] se face de către Societatea Apă Canal 2000 S.A., în condițiile H.C.L. nr.315/29.06.20253, prin agenţi economici care au ca obiect de activitate achiziționarea de materiale refolosibile. Art,3. Direcţia Servicii Publice şi Achiziţii, Direcţia Economică și Societatea Apă Canal 2000 S.A. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora precum și Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş, de către Secretanil General al Municipiului Piteşti. PREȘEDI Ye E SEDII A, ” Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL, AL MUNICIPIULUI, Piteşti, Nr. 164 din 25.04.2024

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala