Se modifică organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului din Pitești: o funcție publică de execuție vacantă de inspector, clasa I, gradul debutant, se transformă în inspector, clasa I, gradul superior; și o funcție publică de execuție de consilier, clasa 1, gradul principal, se transformă în consilier, clasa I, gradul superior. Practic, crește nivelul de grad salarial/avansare pentru cele două posturi, iar Biroul Management Resurse Umane va implementa aceste modificări, comunicându-le instituției. Pentru locuitori, impactul este o posibilă plată mai mare pentru aceste funcții și o eventuală derulare a activităților menționate prin noile calificări, în cadrul serviciilor municipale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEŢUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea H.C.L. nr. 265/29.08.2019, referitoare la aprobarea organigramei
şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti,
cu modificările și completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Piteşti întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului
Piteşti;
-Raportul nr. 17673/14.04.2020 al Biroului Management Resurse Umane;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr.
19081/2020, nr.19083/2020, nr.19085/2020, nr.19086/2020, nr.19087/2020:
Văzând prevederile art.129 alin. (3) lit. ”c”, ale art. 478 și ale art. 507 din Codul
administrativ, cu completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Codul administrativ, cu
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.] Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 265/29.08.2019 referitoare la aprobarea organigramei
şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică astfel:
a) 1 funcţie publică de execuţie vacantă de inspector, clasa I, gradul profesional
debutant din cadrul Biroului Monitorizare Servicii Publice, Guvernanţă
Corporativă se transformă în inspector, clasa I, gradul profesional superior;
b) 1 funcţie publică de execuţie de consilier, clasa 1, gradul profesional principal din
cadrul Serviciului Dezvoltare și Managementul Proiectelor, se transformă în
consilier, clasa I, gradul profesional superior.
Art] Biroul Management Resurse Umane va aduce la îndeplinire dispoziţiile
prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestuia de către Secretarul General al
Municipiului Piteşti.
: PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
„— Nonăt Popescu
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL
Andrei-Cătălin Călugăru
Piteşti
Nr. 145 din 29.04.2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.