Pe scurtSe decide alegerea lui Florian Bican în funcția de președinte de ședință a Consiliului Local Petroșani pentru periooda decembrie 2018 - februarie 2019. În practică, acesta va conduce deliberările și voturile în timpul ședințelor din acele luni, iar hotărârea poate fi contestată conform legii contenciosului administrativ. Decizia se comunică primarului, lui Florian Bican și Prefecturii Județului Hunedoara.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
HOTĂRÂREA NR.
425/2018
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI;
Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.
458/2018 şi Expunerea de motive nr.
457/2018,
întocmită de către Primarul municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu lacob- Ridzi, prin care se
propune alegerea preşedintelui de şedinţă;
Văzând raportul Biroului juridic, legislaţie nr.18212/2018 şi avizul comisiei juridice
nr.1470/2018;
În conformitate cu prevederile art.9, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002, pentru
aprobarea Regulamentului — cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale şi ale art.9,
alin.1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului
Petroşani, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.18/2007, precum si ale art. 3, alin.2, art.42,
alin.4, art.80 si art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru pentru
elaborarea actelor normative republicata, cu modificarile ulterioare ;
În temeiul art.36, alin.9, art.41 şi art.45 alin.1, din Legea nr.215/2001, privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului
Petroşani, di. consilier local Florian Bican, pentru a conduce lucrările şedinţelor din lunile
decembrie 2018 - februarie 2019.
Art.2 Prezenta Hotărâre a Consiliului Loca! poate fi contestată în termenul şi conditiile
Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroşani, domnului
consilier local Florian Bican şi se transmite Instituţiei Prefectului-Judeţul Hunedoara.
Petroşani, 28.11. 2018
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
NEGRICI CARMENNENUŢA SECRETAR
N / ADRIAN NEGOE, . .
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →