Pe scurtSe decide alegerea domnului consilier local Bican Florian în funcția de președinte de ședință al Consiliului Local Petroșani pentru lunile martie-mai 2017. Aceasta înseamnă că el va conduce lucrările ședințelor în acest interval și va reprezenta consiliul în discuții și proceduri, iar hotărârea poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ. Hotărârea se comunică primarului, consilierului nominalizat și se transmite Prefecturii Județului Hunedoara.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
HOTĂRÂREA NR.
42/2017
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI;
Având în vedere Expunerea de motive nr.
38/2017, întocmită de către Primarul
municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu lacob- Ridzi, prin care se propune alegerea
preşedintelui de şedinţă;
Văzând raportul Biroului juridic, legislaţie nr.1658/2017, precum şi avizul comisiei
juridice nr.
135/2017;
ad În conformitate cu prevederile art.9, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002,
pentru aprobarea Regulamentului — cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale
şi ale art.9, alin.1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al
Municipiului Petroşani, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.18/2007, precum si ale
art. 3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 si art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnica legislativa pentru pentru elaborarea actelor normative republicata, cu modificarile
ulterioare ;
În temeiul art.36, alin.9, art.41 şi art.45 alin.1, din Legea nr.215/2001, privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al
Municipiului Petroşani, domnul consilier local Bican Florian, pentru a conduce lucrările
şedinţelor din lunile martie-mai 2017.
Art.2. Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi
conditiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările
ulterioare.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroşani,
domnului/d-nei consilier local nominalizat şi se transmite Instituţiei Prefectului-Judeţul
Hunedoara.
Petroşani, 13.02.2017
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ i CONTRASEMNEA d
LUCICA DINA MUNTEAN k: SECRETAR |
4 | ADRIAN NEGOE/+-_
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →