Pe scurtSe alege în funcția de președinte de ședință al Consiliului Local Petroșani dna Elena Gîrjob pentru conducerea lucrărilor din august 2025 până în octombrie 2025. Asta înseamnă că președintele de ședință va organiza și conduce întâlnirile lunare, gestiona ordinea vederilor, termenele și proiectele discutate în acea perioadă. Decizia poate fi contestată conform legii, iar hotărârea se comunică primarului, consilierei si Prefecturii Județului Hunedoara.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
HOTĂRÂREA NR.
209/2025
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI;
Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.193/16.07.2025 și Referatul de aprobare
nr.193/16.07.2025 întocmit de Primarul municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu Iacob-
Ridzi, prin care se propune alegerea preşedintelui de şedinţă, pentru a conduce lucrările
şedinţelor din lunile august 2025 - octombrie 2025;
Văzând raportul Compartimentului Juridic, Legislație nr.11.627/2025, precum și
avizul comisiei juridice nr.445/2025,
În conformitate cu prevederile art.6, alin.1 al Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Petroşani, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Local nr.
265/2019, precum si ale art. 3, alin.2, art.42, alin.4, art.80 din Legea
nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru pentru elaborarea actelor
normative republicată, cu modificările ulterioare ;
În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin.1, art.123, alin.1, art.139, alin.1, art.196, alin.1,
lit.,,a” din O.U.G. Nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al
Municipiului Petroşani, d-na consilier local Gîrjob Elena, pentru a conduce lucrările
şedinţelor din lunile august 2025 - octombrie 2025.
Art.2 Prezenta Hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul şi
conditiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările
ulterioare.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică Primarului Municipiului Petroşani, d-nei
consilier local Gîrjob Elena şi se transmite Instituţiei Prefectului-Judeţul Hunedoara.
Petroşani,31.07.2025
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
FRANCISC GERSCHNER SECRETAR GENERAL
ADRIAN NEGOE
Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară din data data de 31.07.2025 cu 18 voturi “pentru”,
0 voturi ,, împotrivă”, 0 ”abțineri”, din numărul total de 19 consilieri prezenți
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.