21 mai 2021

HCL 106/2021 Petroșani adoptată

Aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public al municipiului Petroșani în domeniul privat al acestuia, în vederea valorificării sau casării acestora

Denumire
Hotărârea nr. 106 din 2021 a Consiliului Local Petroșani
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
106 / 2021
Data
21 mai 2021
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Petroșani a unor puncte termice și rețele termice aferente, aflate în prezent în sistemul centralizat de încălzire, pentru a le valorifica sau a le casă. Ce înseamnă pentru locuitori: aceste bunuri vor fi supuse valorificării sau casării, iar impactul poate însemna în viitor măsuri legate de costuri sau investiții locale legate de încălzire, în funcție de cum se valorifică bunurile sau ce se decide în continuare. Practic, se face o schimbare de gestionare a respectivei infrastructuri, în scop economic și administrativ.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobă trecerea unor bunuri din domeniul public al municipiului Petroșani în domeniul privat al acestuia, în vederea valorificării sau casării acestora, cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI HOTĂRÂREA NR.106/2021 privind aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public al municipiului Petroșani în domeniul privat al acestuia, în vederea valorificării sau casării acestora CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI Analizând Proiectul de hotărâre nr.112/14.05.2021 și Referatul de aprobare nr. 112/14.05.2021 al Primarului municipiului Petroşani, dl. Florin Tiberiu Iacob - Ridzi , prin care se propune aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public al municipiului Petroșani în domeniul privat al acestuia, în vederea valorificării sau casării acestora; Ca urmare a inventarierii domeniului public și privat al Municipiului Petroșani, în baza procesului verbal nr. 1054/21.01.2021 și având în vedere că din anul 2019, sistemul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și-a încetat activitatea privind producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice la nivelul unității administrativ teritoriale municipiul Petroșani, se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al tuturor punctelor termice si retelelor termice aferente, în vederea valorificării sau casării acestora; Văzând raportul Direcției de administrare a domeniului public și privat nr.7622/2021, Raportul Biroului juridic, legislație, resurse umane, administrație publică locală nr.7857/2021, avizul comisiei pentru buget nr.344/2021, avizul comisiei juridice nr.329/2021, avizul comisiei pentru servicii publice nr.359/2021, avizul comisiei pentru urbanism nr.374/2021. În conformitate cu prevederile art. 361, alin. 2 și alin. 3 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare, precum și ale art.3 , alin. 2, art. 42, alin. 4, art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificarile ulterioare; În temeiul art. 129,alin.1, alin. 2, lit. (c), art. 139, alin. 3, lit. (g), art. 196, alin. 1, lit. (a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile ulterioare, HOTĂRĂȘTE : Art.1. Aprobă trecerea unor bunuri din domeniul public al municipiului Petroșani în domeniul privat al acestuia, în vederea valorificării sau casării acestora, cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat. Art.3. Prezenta hotărâre a Consiliului Local poate fi contestată în termenul și condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.4. Prezenta hotărâre se va comunica Primarului municipiului Petroșani, Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat și se va transmite Instituției Prefectului- județul Hunedoara. Petroșani, 21. 05.2021 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ MARGARETA BURDUF SECRETAR GENERAL DELIA VELICI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă