ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
MUNICIPIUL PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 53
din data de 21.03.2025
privind aprobarea cumpărării instalaţiilor de iluminat public din Municipiul Paşcani de la
S.C. Delgaz Grid S.A,, respectiv punctele de aprindere PTM 69 Paşcani, PTA 1 și PTA 2
Boșteni
Consiliui Local al Municipiului Paşcani, judeţul laşi:
Având în vedere referatul de aprobare înregistrat sub nr. 6889/14.03.2025, întocmit de
Primarul Municipiului Paşcani, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre;
Având în vedere raportul comun înregistrat sub nr. 6890/14.03.2025, întocmit de Unitatea
de Monitorizare A Serviciilor Publice si Compartimentul Juridic și Contencios din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani;
Având în vedere procesul verbal de inventariere nr. 52515/09.10.2024 Și procesul verbal de
negociere nr. 52517/09.
10/2024;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, actualizată;
Având în vedere prevederile Legii nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public;
Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, actualizată, a serviciilor
comunitare de utilităţi publice;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 169/31.10.2017
privind aprobarea începerii demersurilor în vederea achiziţionării instalaţiilor de iluminat public din
Municipiul Pașcani, de la proprietarul S.C. Delgaz Grid S.A.;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 43/08.03.2018
privind aprobarea cumpărării instalatiilor de iluminat public din Municipiul Pascani de ia S.C.
DELGAZ GRID S.A;
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere rapoartele de avizare ale Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local al Municipiului Pașcani:
- Avizul Comisiei de prognoze economico — sociale, buget, finanţe, industrie, agricultură,
silvicultură, prestări servicii, comerț și IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri
structurale și relaţii externe, înregistrat sub nr. 206/20.03.2025;
- Avizul Comisiei juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului și libertăți
cetățenești, înregistrat sub nr. 179/20.03.2025;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) litera a) din Ordonanţa de urgenţă nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.1 (1) Se aprobă Cumpărarea instalațiilor de iluminat public din Municipiul Pașcani de la
S.C. Delgaz Grid S.A,, respectiv trei puncte de aprindere — (PTM 69 Pașcani, PTA 1 și PTA 2
Boșteni), la prețul de 10.152,00 lei la care se adaugă T.V.A., conform procesului verbal de
inventariere nr. 52515/09.10.2024 și procesul verbal de negociere nr. 52517/09.
10/2024, ce
constituie anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă semnarea contractului de vânzare cumpărare conform anexei nr. 2, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Se imputerniceste Primarul Municipiului Pașcani să semneze contractul de vănzare —
cumpărare care urmează a fi încheiat între Municipiul Pașcani și S.C. Delgaz Grid S.A.
Art.2 Serviciul Administrație Publică va comunica, în copie, prezenta hotărâre către:
Instituția Prefectului Judeţului Iași
Primarul Municipiului Pașcani
Direcţia Economică
Compartimentul Juridic și Contencios
Compartimentul Patrimoniu şi Contracte
Unitatea de Monitorizare a Serviciilor Publice
Serviciul Gospodărie Comunală
S.C. Delgaz Grid S.A.
VvvYvYvYvwYwvy
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 21.03.2025, cu un număr de 16 voturi pentru, voturi
abţineri O, voturi împotrivă O, din totalul de 19 consilieri locali în funcţie. (19 consilieri locali în
funcţie, 16 consilieri locali prezenţi la momentul votului).
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate
Consilier local, Secretar General al Municipiului,
Spiridon Mihaăela - luliă Irina Jitaru
CS
(e)
DELGAZ GRID SA PRIMARIA MUNICIPIULUI PASCANI
Divizia Exploatare Mentenanta Nr.
CORE IASI
Ne. 52515/09.10.2024 nara pd
NEL MR. 53fa.08, 1095
Proces verbal de inventariere instalatii de iluminat (puncte de aprindere)
Municipiul PASCANI
- Denumire linie de distributie a energiei electrice — puncte de aprindere :
PTM 69 PASCANI
„. Amplasare : Judet :IASI, localitate PASCANI
îi A
> DA: 2/0
e 0: 108
Numar inventar : 1000552897 [E]
.. An PIF : 2021
„ Descrierea instalatiei :
Puncte aprindere : - | buc aflate in afara PTM (PTM 69)
Sat BOSTENI
„. Denumire linie de distributie a energiei electrice — punct de aprindere :
LEA 0,4 KV BOSTENI
„ Amplasare : Judet :IASI, localitate BOSTENI
Numar inventar : 1000446988/1000559779
.. An PIF : 2018 ; 2021
.. Descrierea instalatiei :
Puncte aprindere : - 2 buc aflat pe stalp in afara CD (PTA 1 si PTA 2)
Observatii : Fac obiectul prezentului PV de inventariere in vederea predarii catre
Primaria MUNICIPIULUI PASCANI doar elementele destinate exclusiv serviciului de iluminat
public, in cazul de fata punctele de aprindere.
A
Sef Centru Op. Buptea Iasi
ATI
„2004 LO 2]
PROCES-VERBAL DE NEGOCIERE
Nr. S$2517/09,10.2024 DELGAZ GRID, CORE IASI
Nr, PRIMARIA MUNICIPIULUI PASCANI
incheiat astazi intre urmatoarele parți:
1. PRIMARIA MUNICIPIULUI PASCANI reprezentata prin
Primar Pintilie Marius Nicolae
in calitate de cumparator
si
2. DELGAZ GRID SA teprezentata prin:
Sef Centru Retea iasi Tomulescu Florin
Compartiment Tehnic si Monitorizare Luca Mihai Andrei
In calitate de vanzator
Cap. 1 OBIECTUL NEGOCIERI
Prezentul proces verba! are la baza;
Legea nr.230 din 2006
PV inventariere nr. 52515/09.10.2024
Obiectul supus negocierii: pretul si conditiile de Vanhzare-cumparare a 3 puncte de aprinere din localitatile
Pascani si Bosteni,
Conditii in care se face vanzarea Cumpararea
Pretul de vanzare propus la data de 09.10.2024 de reprezentanţii DELGAZ GRID
este de 10152 lei.
Pretul de cumparare propus la data de /£ fo fi4 de reprezentantii Primariei Municipiului Pascani
este de /07, DA lei.
1 uEIVA about L,
n
Cap.2 OBSERVATII ASUPRA DEFINITIVARII NEGOCIERII
-Nu sunt obiectiuni
Cap.3 DISPOZITII FINALE
Prezentul proces verbal s-a semnat in 2 (cloua) exemplare originale, cate unul pentru fiecare parte si va sta la baza
semnarii contractului de vanzare-cumparare.
DELGAZ RID S.A. PRIMARIA MUNICIPIULUI PASCANI
Primar,
Pintilie Marius Nic
SPA
SS
Coordonator“
Luca Mihai Andrei =
re
E. Loan 47
A +)
Cupoar or PO a
Si)
Doze (ai ZA k
„1!
O nt?
V
DEGR MUNICIPIUL PASCANI
Nr. 61261/ 26.11.2024 Nr,
Anexa Pe 2
Woz A 59032925
CONTRACT DE VÂNZARE — CUMPARARE
1.PARTILE CONTRACTANTE
S.C. DELGAZ GRID S.A. cu sediul social în Targu Mures, Bulevardul Pandurilor, nr. 42, număr de înmatriculare la
Registrul Comerţului J26/326/2000, cod unic de înregistrare RO 10976687, reprezentată legal prin CRISTIAN
SECOSAN — Director General, in calitate de VANZATOR,
MUNICIPIUL PASCANI, judetul iasi, str. Stefan cel Mare, nr.16, telefon nr. 0232.762300, CUI 4541360, reprezentata
prin PINTILIE MARIUS NICOLAE, avand functia de Primar si prin LABONTU ANGELICA, avand functia de Director
Economic, in calitate de CUMPARATOR, pe de alta parte, au convenit sa incheie prezentul contract de vanzare-
cumparare.
2. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Prin acest contract vanzatorul se obliga sa vanda si cumparatorul se obliga sa cumpere un numar de 3 puncte
de aprindere din Pascani si Bosteni (PTM 69 Pascani, PTA 1 si PTA 2 Bosteni), judetul lasi, inventariate conform PV
de inventariere nr. 52515 din data de 09.10.2024.
Vanzarea-cumpararea se face in baza Legii 230/2006 a serviciului de iluminat public.
2.2. Bunurile ce fac obiectul prezentului contract nu sunt in litigiu si sunt proprietatea SC DELGAZ GRID S.A.
3, PRET, TERMEN DE PLATA, PENALITATI DE INTARZIERE
3.1. Pretul de transfer este de 10152 lei (fara TVA). Suma va fi achitata de cumparator in termen de 30 zile de la
data primirii si inregistrarii facturii emise de vanzator. Plata se va face in contul de trezorerie inscris pe factura.
3.2. In cazul nerespectarii termenului de plata, cumparatorul se obliga sa plateasca vanzatorului penalitati de
intarziere in cuantum de 0,01% pe zi din suma neachitata.
4.OBLIGATIILE PARTILOR
4.1. Obligatiile cumparatorului:
a) sa plateasca pretul stabilit la punctul 3, in termenul si in contul indicat de vanzator;
b) sa exploateze si şa intretina instalatiile electrice cumparate prin prezentul contract, in conformitate cu legislatia
si normativele tehnice specifice, cunoscut fiind faptul ca intretinerea necorespunzatoare a acestor instalatii electrice
poate afecta restul instalatiilor electrice ale vanzatorului;
c) sa efectueze reviziile si reparatiile curente si sa suporte cheltuielile aferente acestora pentru ca echipamentele
cumparate sa fie pastrate si exploatate in stare perfecta de functionare;
d) sa solicite SC DELGAZ GRID S.A. actualizarea avizului tehnic de racordare in cazul in care se schimba punctul de
delimitare sau creste puterea instalata in corpurile de iluminat sau in schemele de alimentare cu energie electrica
a sistemului de iluminat public.
e ) sa respecte prevederile Legii nr. 51 / 2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice si a legii Legii 230/2006 a
serviciului de iluminat public;
f) sa respecte prevederile legislatiei de securitatea si sanatatea in munca : Legea nr.319/2006 , a normelor de
aplicare a legii nr.319/2006 si HG nr.1146/2006 privind cerintele minime de securitatea si sanatatea in munca de
catre lucratori a echipamentelor de munca ( anexa 1 — capitolul 3.3. - cerinte minime aplicabile instalatiilor si
echipamentelor de munca electrice );
g) sa incheie , in termen de maxim 30 zile de la semnarea contractului conventia de exploatare comuna (SC DELGAZ
GRID S.A., cumparator si Operatorul de iluminat public) a sistemului de iluminat public;
h) sa respecte prevederile conventiei de exploatare comuna (SC DELGAZ GRID S.A., cumparator si Operatorul de
iluminat public) a sistemului de iluminat public;
i) pentru puncte de aprindere aflate in interiorul posturilor de transformare (PTCZ/PTAB/PTM/PTS/PA sau in CD)
care nu fac obiectul prezentului contract, cumparatorul se obliga sa efectueze, pe cheltuiala sa, montarea de puncte
de aprindere individuale in exteriorul posturilor de transformare in termen de 12 luni de la data semnarii
contractului de vanzare-cumparare.
|) in situatia in care in reteaua de JT a unui post de transformare exista retea de iluminat public (conductorul de
iluminat fiind parte a retelei de distributie folosind acelasi nul comun cu reteaua) care este alimentata din alt post
de transformare, cumparatorul se obliga sa monteze, pe cheltuiala sa, puncte de aprindere individuale la fiecare
post de transformare in termen de 24 de luni de la data semnarii contractului de vanzare cumparare.
In cazul în care obligatiile cumparatorului mentionate la lit. i) si j) nu sunt indeplinite de catre acesta in termenele si
in conditiile stipulate mai sus, DELGAZ GRID are dreptul de a deconecta intrerupe alimentarea punctelor de
aprindere aflate in situatiile de la lit. i) si j).
K) La data semnarii contractuluide vanzare cumparare, cumparatorul se obiiga sa semneze si contraciuaăi cadru
privind folosirea infrastructurii sistemului de distribuţie a energiei electrice pentru realizarea serviciului de iluminat
public, incheiat conform Ord. 93/2007.
4.2. Obligatiile vanzatorului :
a) sa predea in stare de functionare bunurile ce fac obiectul contractului de vanzare-cumparare, prevazute la pct.
2.1;
b) sa respecte prevederile legislatiei de securitatea si sanatatea in munca : Legea nr.319/2006, a normelor de
aplicare a legii nr.319/2006 ;
5.CLAUZE DE VALIDITATE
Modificarile ulterioare intervenite in structura actionarului, in tot sau in parte, prin preluare in tot sau in parte a
actlunilor sau partilor sociale de catre o terta persoana, nu aduc atingere drepturilor si obligatiilor nascute din
prezentul contract, acesta fiind opozabil si noilor actionari/asociati.
De asemenea, eventuala divizare, functionare, sau orice alta forma de reorganizare a celor doua parti, nu afecteaza
executarea prezentului contract, persoane juridice rezultate ca efect al reorganizarii preluand drepturile si obligatiile
nascute din prezentul contract, conform celor dispuse cu ocazia reorganizarii.
In cazul in care la reorganizare nu s-a stabilit nimic cu privire la cele stabilite in prezentul contract, persoanele juridice
rezultate in urma reorganizarii sunt socotite a fi obligate cu privire la drepturile si obligatiile persoanei reorganizate.
6. FORTA MAJORA
în situații de forță majoră conform art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, părțile sunt exonerate de răspundere pentru
neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract pe toată perioada în care aceasta acționează.
Dacă forța majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de 1 (una) lună, fiecare parte va
avea dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentului contract,fără ca vreuna dintre părți să
poată pretinde celeilalte daune-interese.
7. LIMBA CARE GUVERNEAZA CONTRACTUL
Limba care guvernează contractul este limba română.
8. LEGEA APLICABILA
Contractul va fi interpretat și executat conform legilor din Romania.
9. LITIGII
Partile au convenit ca toate neintelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea
respectiv executarea acestuia, sa fie solutionate pe cale amiabila de reprezentantii lor.
In cazul in care solutionarea neintelegerilor nu este posibila pe cale amiabila, partile se vor adresa instantelor
judecatoresti competente.
Prezentul contract de vanzare-cumparare a fost incheiat in doua exemplare originale, cate unul pentru fiecare parte
contractanta.
VANZATOR,
CUMPARATOR
SC DELGAZ GRID S.A. MUNICIPIUL PASCANI
Centru Op. Retea Electricitate Primar
Tomulescu Florin Pintilie Marius Nicolae
Compartiment tehnic si Monitorizare DirectorEconomic
Luca Mihai Andrei Labontu Angelica
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.