ROMÂNIA
JUDETUL IAŞI
MUNICIPIUL PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 225
din data de 31.10.2022
privind modificarea şi completarea Bugetului centralizat al instituţiilor şi
activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii pentru anul 2022 (sursa G)
Consiliul Local al Municipiului Paşcani, județul laşi;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul
2022;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri
financiare, cu modificările și completările ulterioare;
Având În vedere documentaţia privind modificarea și completarea bugetului de
venituri și cheituieli pe anul 2022 și nota de fundamentare nr. 240/17.10.2022 înaintate
de conducerea Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani și înregistrate la Consiliul
Local Pașcani sub nr. 999/1 7.10.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 63/17.10.2022
privind avizarea modificării și completării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022
pentru Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani;
Având în vedere documentaţia privind modificarea bugetului de venituri și
cheltuieli pe anul 2022 nr. 579/21.10.2022 înaintate de conducerea Clubului Sportiv
Municipal Pașcani şi înregistrate la Consiliul Loca! sub nr. 1015/21.10.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 51/21.10.2022
privind avizarea modificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anui 2022 pentru Clubul
Sportiv Municipal Pașcani;
Având în vedere necesitatea suplimentării bugetului pe anumite capitole,
articole și alineate din cadrul bugetului urmare a plăţilor ce vor trebui efectuate, precum
și disponibilul înregistrat în cadrul altor capitole, articole bugetare din cadrul bugetului,
pentru echilibrare este necesară rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli;
Luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către Primarul Municipiului Paşcani, în
calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr. 23644/25.10.2022;
b) raportul de specialitate întocmit de Direcţia Economică și Compartimentul
Juridic și Contencios din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub
nr, 23646/25.10.2022;
Având în vedere:
- Avizul Comisiei de prognoze economico sociale, buget, finanţe, industrie,
agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerț şi IMM-uri, programe europene,
atragere de fonduri structurale și relaţii externe, înregistrat sub nr. 1051/26.10.2022;
- Avizul Comisiei juridice, ordine publică, administrație publică, drepturile omului
și libertăţi cetățeneșii, înregistrat sub nr. 1030/26.10.2022;
- Avizul Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor
publice, protecţia mediului, patrimoniu, înregistrat sub nr. 10732/28.10.2022;
- Avizul Comisiei pentru învățământ și activităţi științifice, cultură, conservarea
monumenlelor istorice, culte, tineret, sport și turism, sănătate, muncă, protecție socială
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art. Se modifică și se completează Bugetul centralizat al instituţiilor şi
activităților finanțate din venituri proprii și subvenții pe anul 2022 conform anexelor nr. 1
și nr. 2, părţi integrante din prezenta hotărâre.
Art.ll Răspund cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
Primarul Municipiului Pașcani, în calitate de ordonator principal de credite și Direcţia
Economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.Ill Serviciul Administraţie Publică va comunica în copie prezenta hotărâre
către:
> Instituția Prefectului județul lași
> Primarul municipiului Pașcani
» Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice lași
> Direcţia Economică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate
Consilier iocal SECRETAR GENERAL,
GRIGORIU MIHAITGABR JITARU IRINA Dai
Sr .
/ n
Anexa nr. 1 Ja Het HI. 225/3/ 40.2922
Venituri mii lei
Cod
indicator Denumire indicator Trim | Trim | Trim i ___| Trim IV Total
37.2G.01 | Donatii si sponsorizari 0.00 0.00 0.00 12,79 12,79
37.2G.50 | Alte transferuri voluntare 0.00 0.00 0.00 41.09 41.09
Subventii pentru institutii
43.2G.09 | publice 0.00 0.00 0.00 150.00 150.00
TOTAL 0.00 0.00 0.00 203.88 203.88
Directia economica
Ec. Angelica Labontu
(24
Ordonator priricipai dejcregite
Pintilie Maţius Nicolae
Anexa nr. 2 VA fac ZA 214 5/34.4a RO
Cheltuieli mii lei
Capitol /
Subcapitol | Articol
bugetar bugetar | Denumire articol bugetar Trim | Trim ul Trim IN Trim IV | Total
67.2G.03.06 | 20.01.03 | incalzit, iluminat, forta motrica 0.00 0.00 0.00 | 100.00 100.00
10.01.01 | Salarii de baza 0.00 0.00 0.00 | -85,48 -85,48
10.01.17 | Indemnizatia de hrana 0.00 0.00 0.00 | -11,69 -11,69
10.02.06 | Tichete de vacanta 9.00 0.00 0.00 | -11,60 -11,60
Contributia asiguratorie pentru 0.00 0.00 0.00 0.05 0.05
10.03.07 | munca
20.01.01 | Furnituri de birou 0.00 0.00 0.00 9.50 0.50
20.01.02 | Materiale de curatenie 0.00 0.00 0.00 1.00 1.00
Materiale si prestari servicii cu 0.00 0.00 0.00 20.00 20.00
20.01.09 | character functional
Alte bunuri si servicii pentru 0.00 0.00 0.00 | 187,23 187,23
20.01.30 | intretinere si functionare
20.03.01 | Hrana pentru oameni 0.00 0.00 0.00 | -20.00 -20,00
Alte cheltuieli pentru 0.00 0.00 0.00 | -26,13 -26,13
67.2G.05.01 | 20.30.30 | intretinere si functionare
71.01.30 | Alte active fixe 0.00 0.00 0.00 50.00 30.00
TOTAL x x 0,00 0,00 0,00 | 203,88 203,88
Directia economica
Ec. Angelica Labontu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.