ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
MUNICIPIUL PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREANR. 191
din 19.10.2018
privind aprobarea Acordului de parteneriat dintre UAT Municipiul Pașcani şi
Spitalul Municipal de Urgenţă Pașcani pentru realizarea proiectului "EXTINDERE ȘI
DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI
MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANI
Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul laşi,
În baza Expunerii de motive nr. 17746 din 18.10.2018, a domnului Primar Pantazi
Dumitru, în calitate de iniţiator al proiectului;
Având în vedere Raportul nr. 17747/18.10.2018, întocmit de către
Compartimentul Programe Europene şi Atragere de Fonduri Structurale, Direcţia
Economică şi Compartimentul Juridic ş iContencios din cadrul aparatului de specialitate
al Primarului;
Având în vedere Ordinul nr.1021/4.11.2015 pentru aprobarea “Ghidului
Solicitantului. Condiţii generale de accesare a fondurilor în cadrul Programului
Operaţional Regional 2014-2020” cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Ordinul nr.4501/11.04.2018 pentru aprobarea Ghidului
solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa
prioritară 8 — „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale” , Prioritatea de investiţii 8.1
— Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel
naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi
promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale,
culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile
prestate de comunităţi, Obiectivul specific 8.1 - Creşterea accesibilităţii serviciilor de
sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi
izolate, Operaţiunea A - AMBULATORII, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Hotarârea nr. 399 din 2015 privind regulile de eligibilitate a
cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de
dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020 cu
modificarile si completarile ulterioare;
Având în vedere OUG. nr. 40 din 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor
europene pentru perioada de programare 2014-2020 cu modificările şi completările
ulterioare;
Având in vedere Hotarârea nr. 93 din 2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
40/2015
privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare
2014-2020;
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie a Spitalului Municipal de
Urgenţă Paşcani nr. 26 din 17.10.2018 privind aprobarea Acordului de parteneriat pentru
proiectul de investitie „EXTINDERE ŞI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE
SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANI ”;
Având în vedere Acordul de parteneriat încheiat între U.A.T. Municipiul Paşcani și
Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani pentru realizarea proiectului“EXTINDERE ŞI
DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI
MUNICIPAL DE URGENŢE PAȘCANI" — forma draft;
Având în vedere data limita de depunere a proiectului 21.10.2018, ora 12.00 aşa
cum este specificat la capitolul 2.2 Perioada în care poate fi depusă cererea de
finanţare din Ghidul specific;
În conformitate cu prevederile Legii 500/2002 privind finanţele publice cu
modificările si completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
cu modificările si completările ulterioare;
În conformitate cu prevederi! Legii nr. 2 din 2018 privind bugetul de stat pe anul
2018 cu modificările si completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2), lit. d) si alin. (6), lit. a), pct.3 din
Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările si
completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică
locală, republicată, cu modificarile si completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat dintre U.A.T. Municipiul
Paşcani şi Spitalul Municipal de Urgență Paşcani pentru realizarea proiectului
"EXTINDERE ŞI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE SPECIALITATE DIN
CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANI”, conform Acordului de
parteneriat prevăzut în Anexa 1, care face parte din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte domnul PANTAZI DUMITRU, Primarul Municipiului
Paşcani, să semneze, în numele UAT Municipiul Paşcani, acordul de parteneriat care va
fi încheiat între U.A.T. Municipiul Paşcani şi Spitalul Municipal de Urgenţă Pașcani.
Art.3. Serviciul administraţie publică va comunica, în copie,prezenta hotărâre:
-InstituțieiPrefectuluiJudețiași ;
-MinisteruluiSănătății
-ConsiliuluiJudețeanlași
-PrimaruluimunicipiuluiPaşcani ;
-Direcţiei Economice ;
-Compartimentului Programe Europene ș i Atragere de Fonduri Structurale;
-Compartimentului Juridic și Contencios
-Mass-media
-Site-ul Primăriei Municipiului Pașcani .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ , Contrasemnează pentru legalitate,
CONSILIER LOCAL, SECRETARUL MUNICIPIULUI
Cons.jr.IRINA JITARU
n
(>
Anexa 1 la HCL nr. 191 din 19.10.2018
Acord de parteneriat
nr. /
pentru realizarea proiectului EXTINDERE SI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE
SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANI
Art. 1. Părţile
1. UAT MUNICIPIUL PAȘCANI, cu sediul în Municipiul Pașcani, str. Ștefan cel Mare, nr. 16,
cod poștal 705200, județul lași, codul fiscal 4541360, având calitatea de Lider de
proiect (Partener 1), reprezentat legal de DUMITRU PANTAZI, în calitate de primar:
e Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării
cererilor de plată': R087TREZ407214460400XXXX - alte sume primite din fonduri de
la Uniunea Europeana pentru programele operaţionale finanţate din cadrul financiar
2014-2020
Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului: Trezoreria Municipiului Pașcani, adresa: Strada
Grădiniţei, nr. 16, Municipiul Pașcani, judeţul lași
e Contul de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de
rambursare2:
RO65TREZ40721F480101XXXX - FEDR, sume primite in contul plaţilor efectuate in anul
curent,
RO12TREZ40721F480102XXXX, FEDR, sume primite in contul plaţilor efectuate in anii
anteriori,
RO56TREZ40721F480103XXXX- FEDR, prefinantare,
Denumirea/adresa unităţii Trezoreriei Statului : Trezoreria Municipiului Pașcani, adresa: Strada
Grădiniţei, nr. 16, Municipiul Pașcani, județul lași.
2. SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ PAȘCANI, cu sediul în Municipiul Pașcani, str.
Grădiniței, nr. 5, cod poștal 705200, judeţul lași, codul fiscal 4701371, având calitatea
de Partener 2 reprezentat legal de dl. Costică PÂNZARU, în calitate de manager,
e Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării
cererilor de plată: RO86TREZ407504102X003196, deschis la Trezoreria
Municipiului Paşcani, adresa: Strada Grădiniţei, nr. 16, Municipiul Paşcani, judeţul
laşi.
e Conturile de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de
rambursare: RO86TREZ407504102X003196 - Disponibil al institutiilor publice din
! Se vor avea în vedere prevederile art. 39 alin (4) din Normele metodologice aprobate prin
H.G. nr. 93/2016;
2 Se vor avea în vedere prevederile art. 39 alin (1) din Normele metodologice aprobate prin
H.G. nr. 93/2016;
administratia publica locala aferenta decontarii cererilor de plata pentru perioada de
programare 2014-2020, conform O. U.G.
40/2015;
RO60TREZA40721F427000XXXX - Subventii de la bugetul de stat catre institutii
publice finantate integral sau partial din venituri proprii, necesare sustinerii derularii
proiectelor finantete din F.E.N. postaderare, aferente perioadei de programare 2014-
2020; RO65TREZ40721F480101XXXX - FEDR, sume primite in contul platilor
efectuate in anul curent;
RO12TREZ40721F480102XXXX - FEDR, sume primite in contul platilor efectuate
in anii anteriori;
ROS6TREZA40721F480103XXXX FEDR, prefinantare;
RO13TREZ40721F460400XXXX - Alte sume primite din fonduri de la Uniunea
Europeana pentru programele operationale finantate din cadrul financiar 201 4-2020,
deschis la Trezoreria Municipiului Paşcani, adresa: Strada Grădiniţei, nr. 16, Municipiul
Pașcani, judeţul Iași.
au convenit următoarele:
(1)
(2)
(1)
Art. 2. Obiectul
Obiectul acestui parteneriat este de a stabili drepturile și obligaţiile părţilor, contribuția
financiară proprie a fiecărei părţi la bugetul proiectului, precum şi responsabilităţile ce
le revin în implementarea activităţilor aferente proiectului: „Extindere și dotare
ambulatoriu integrat de specialitate din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţe Pașcani”
, care este depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8
- Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiție 8.1 - Investiţii în
infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional,
regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce priveşte starea de sănătate și
promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale,
culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile
prestate de comunități, Obiectiv specific 8.1 - Creșterea accesiblităţii serviciilor de
sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și
izolate, apel de proiecte POR/266/8/1/Operaţiunea 8.1.A : Ambulatorii/1/Operaţiunea
8.1.A : Ambulatorii, Cod proiect: 126557, precum și pe perioada de durabilitate și de
valabilitate a contractului de finanţare.
Prezentul acord se constituie anexă la cererea de finanţare.
Art. 3. Roluri şi responsabilități în implementarea proiectului
Rolurile şi responsabilităţile sunt descrise în tabelul de mai jos şi corespund prevederilor
din Cererea de finanţare:
Organizaţia Roluri şi responsabilităţi
UAT Municipiul Pascani Coordonarea echipei de proiect si realizarea urmatoarelor
activitati ale proiectului:
Act. 1 Semnare contract de finantare
3.1 Semnare contract de finantare
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului :0 lei...
Lider de parteneriat
(Partener 1)
Act. 2 Activitatea de pregătire a PT
2.1 Organizarea procedurilor de achizitie pentru proiectare si
verificare tehnica si semnarea contractelor
2.2 Realizarea Proiectului Tehnic”
2.3 Realizarea verificarii tehnice a proiectului
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 122.600 lei
Act. 3 Pregătirea documentaţiilor de atribuire a contractelor
de achiziţie, precum şi încheierea contractelor cu operatorii
economici pentru: servicii de asistenta tehnica, management de
proiect, audit, promovare si dirigentie de santier si pentru
executie lucrari si furnizare dotari.
3.1 Pregătirea documentaţiei de atribuire precum şi încheierea
contractului pentru servicii de management de proiect
3.2 Pregătirea documentaţiei de atribuire precum şi încheierea
contractului pentru servicii de informare și publicitate în cadrul
proiectului
3.3 Pregătirea documentaţiei de atribuire precum şi încheierea
contractului pentru servicii de audit financiar al proiectului
3.4 Pregătirea documentaţiei de atribuire precum şi încheierea
contractului pentru servicii de dirigentie de santier
3.5 Pregătirea documentaţiei de atribuire precum şi încheierea
contractului de executie lucrari
6.6 Pregătirea documentaţiei de atribuire precum şi încheierea
contractului de furnizare dotari
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 0 lei
Act.4 Activitatea de monitorizare a contractelor de achiziție
încheiate și management de proiect
4.1 Activitatea de monitorizare a contractelor de achiziție
încheiate și management de proiect
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 130.000 lei
Act. 5 Realizarea investiţiei de bază
5.1 Executia lucrarilor
5.2 Furnizarea dotarilor
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 8.334.247,30
lei
Act. 6 Prestarea serviciilor de asistență tehnică și dirigenție de
șantier
6.1 Prestarea serviciilor de asistență tehnică din partea
proiectantului
6.2 Prestarea serviciilor de dirigenţie de șantier
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 42.500 lei
Act. 7 Raportarea progresului în implementarea proiectului,
conform prevederilor contractului de finanțare
7.1 Raportarea progresului în implementarea proiectului, conform
prevederilor contractului de finanțare
Act. 8 Activitatea de informare și publicitate în cadrul
proiectului
8.1 Activitatea de informare și publicitate în cadrul proiectului
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 18.000 lei
Act. 9 Auditul financiar al proiectului
E)
9.1 Auditul financiar al proiectului
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 42.000 lei
Act. 10 Certificarea performantei energetice
10.1 Achizitia serviciilor de certificare a performantiei energetice
10.2 Prestarea serviciilor de certificare a performantei energetice
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 2.500 lei
Act. 11 Activitatea de intocmire si depunere a cererii de
rambursare finale
11.1 Activitatea de intocmire si depunere a cererii de rambursare
finale
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: O lei
Spitalul Municipal Pascani Realizarea urmatoarelor activitati ale proiectului:
Partener 2
Act. 1 Elaborarea documentației tehnico-economice
1.1 Contractarea serviciilor de realizare Studii, Expertiza tehnica,
Audit energetic SF, Documentatii pentru obtinere avize
1.2 Realizare Studii, Expertiza tehnica, Audit energetic SF,
Documentatii pentru obtinere avize
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 42.150 lei
Act. 2 Elaborarea Cererii de finanțare
2.1 Contractarea serviciilor de consultanta pentru elaborarea
Cererii de finanţare
2.2 Elaborare si depunere Cerere de finanțare
Valoare estimata activitate, aferenta partenerului: 20.000 lei
(2) Contribuţia la co-finanţarea cheltuielilor totale ale proiectului
Partenerul va asigura contribuţia la co-finanţarea cheltuielilor totale ale proiectului aşa
cum este precizat în Cererea de finanţare şi în prezentul acord.
Organizaţia Contribuţia (unde este cazul)
UAT Municipiul Valoarea contribuţiei la total cheltuieli eligibile (în lei și %)
Pascani 204.637,06 lei, respectiv 1,9856%
iideridei Valoarea contribuţiei la total cheltuieli neeligibile (în lei și %)
parteneriat 0,00 lei, respectiv 0%
(Partener 1)
Valoarea contribuţiei la valoarea totală a proiectului (în lei și %)
204.637,06 lei, respectiv 1,9856%
Spitalul Municipal
Pascani
Partener 2
Valoarea contribuţiei la total cheltuieli eligibile (în lei și %)
1.479,17 lei, respectiv 0,0144%
Valoarea contribuţiei la total cheltuieli neeligibile (în lei și %)
0,00 lei, respectiv 0%
Valoarea contribuţiei la valoarea totală a proiectului (în lei și %)
4
1 CÂA
2 pNICIPWUL
(4 L O 9)
(3)
1.479,17 lei, respectiv 0,0144%
Plăţile
Responsabilitățile privind derularea fluxurilor financiare se vor realiza în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
40/2015 privind gestionarea financiară a
fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 și ale Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.
40/2015 privind gestionarea
financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin HG
nr. 93/2016. În acest sens, se vor inlude în acordul de parteneriat prevederi precum
următoarele:
a)
b)
pentru decontarea cheltuielilor rambursabile partenerul va depune la liderul de
parteneriat o cerere de rambursare/plată pentru cheltuielile efectuate conform
acordului de parteriat și toate documentele justificative, inclusiv dosarul achiziţiilor
publice derulate de aceştia;
liderul de parteneriat este responsabil cu depunerea cererile de rambursare/plată către
Ol/autoritatea de management?, iar autoritatea de management virează, după
efectuarea verificărilor necesare, valoarea cheltuielilor nerambursabile în conturile
liderului de parteneriat /partenerilor care le-au efectuat, și în concordanţă cu valoarea
corespunzătoare activităţii/activităţilor proprii din proiect, asumate conform
prevederilor art. 3, alin. (1) și (2) din acordul de parteneriat.
liderul de parteneriat şi parteneriul - instituţii publice îşi cuprind în bugetul propriu
sumele pentru creditele de angajament şi creditele bugetare în limita sumei necesare
finanţării valorii corespunzătoare activităţii/activităților proprii din proiect, asumate
conform prevederilor acordului de parteneriat, anexă la cererea de finanțare“.
3 A se vedea art. 35 alin (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 93/2016;
“ A se vedea art. 8 alin (1) din OUG nr. 40/2015).
5
(1)
(1)
(3)
(4)
(6)
(6)
(7)
(8)
(9)
Art. 4. Perioada de valabilitate a acordului de parteneriat
Perioada de valabilitate a acordului începe la data semnării prezentului Acord și
încetează la data la care Contractul de Finanţare aferent proiectului își încetează
valabilitatea. Prelungirea perioadei de valabilitate a contractului de finanţare conduce
automat la extinderea Perioadei de valabilitate a prezentului acord.
Art. 5. Drepturile şi obligaţiile liderului de parteneriat (Partenerului 1)
A. Drepturile liderului de parteneriat
Liderul de proiect parteneriat are dreptul să solicite partenerului furnizarea oricăror
informaţii şi documente legate de proiect, în scopul elaborării rapoartelor de progres, a
cererilor de rambursare/plată, sau a verificării respectării normelor în vigoare privind
atribuirea contractelor de achiziţie.
B. Obligaţiile liderului de parteneriat
Liderul de parteneriat (Partener 1) va semna Cererea de finanţare şi Contractul de
finanţare.
Liderul de parteneriat (Partener 1) va consulta partenerul cu regularitate, îi va informa
despre progresul în implementarea proiectului şi le va furniza copii ale rapoartelor de
progres şi financiare.
Propunerile pentru modificări importante ale proiectului (e.g. activităţi, parteneri etc.),
trebuie să fie convenite cu partenerul înaintea solicitării aprobării de către Autoritatea
de management / Organismul intermediar POR.
Liderul de parteneriat este responsabil cu transmiterea cătreOl/autoritatea de
management a cererilor de rambursare/plată, împreună cu documentele justificative,
rapoartele de progres etc., conform prevederilor contractuale și procedurale.
Liderul de parteneriat are obligaţia îndosarierii și păstrării tuturor documentelor
proiectului în original precum şi copii ale documentelor partenerilor, inclusiv
documentele contabile, privind activităţile şi cheltuielile eligibile în vederea asigurării
unei piste de audit adecvate, în conformitate cu legislația comunitară şi naţională. Toate
documentele vor fi păstrate până la închiderea oficială a Programului sau până la
expirarea perioadei de durabilitate a proiectului, oricare intervine ultima.
În cazul în care autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene constată
neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor de rezultat/obiectivelor
proiectului, în conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr. 66/2011, în funcţie de
gradul de realizare a indicatorilor de rezultat/obiectivelor aferenți activităților proprii,
liderul de parteneriat și partenerul răspund proporțional sau în solidar pentru reducerile
aplicate din sumele solicitate la rambursare/plată.
În cazul unui prejudiciu, liderul de parteneriat răspunde solidar cu partenerul din vina
căruia a fost cauzat prejudiciul.
În cazul rezilierii/revocării contractului/ordinului de finanţare, liderul de parteneriat și
partenerul răspund în solidar pentru restituirea sumelor acordate pentru proiect.
Liderului de parteneriat este responsabil pentru neregulile identificate în cadrul
proiectului aferente cheltuielilor proprii conform notificărilor și titlurilor de creanță
emise pe numele său de către Autoritatea de management.
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.