ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
MUNICIPIUL. PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 182
din data de 30.09.2019
privind închirierea prin licitaţie publică a terenului disponibil, în suprafață de 600
mp, situat în municipiul Paşcani, strada Ștefan cel Mare, nr. 17, T. 53, parcela 1
CC, proprietate publică a municipiului Pașcani, județul lași, în vederea amenajării
unui patinoar artificial
Consiliul Local al Municipiului Pașcani, judeţul lași:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24 din 2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
În conformitate cu dispoziţiile art. 108, coroborat cu art. 129, alin. (1), alin. (2),
lit.c) și alin. (6), lit. a), art. 286 alin. (1) şi alin. (4), art. 297, alin. (1), lit. c), art. 333 alin
(5) și art. 334 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Anexa nr. 2 — ( Completări la inventarul bunurilor care aparțin
domeniului public al Municipiului Pașcani) la Hotărârea Guvernului nr. 48 / 2007 pentru
modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.354 / 2001 privind atestarea
domeniului public ai județului lași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din
judeţul lași;
Având în vedere Anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr.
53/1999 privind aprobarea domeniului public al Municipiului Paşcani, judeţul laşi;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local ai Municipiului Pașcani nr.
263/21.12.2018, privind aprobarea tarifelor de închiriere pentru spaţii și pentru utilizarea“ -
temporară a terenurilor din domeniu public / privat din Municipiul Pașcani și aflate în
administrarea Consiliului Local Pașcani, județul lași, pentru anul 2019;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local a! Municipiului nr.
2/2016
privind reevaluarea'valorilor de inventar aferente bunurilor proprietate publica a Unităţii
Administrativ Teritoriale Pașcani, însuşite prin Hotărâri ale Consiliului Local al
Municipiului Pascani, judeţul lași;
Având în vedere solicitările formulate de S.C. Colosal Park S.RL. și de |. F.
Creţu Manole înregistrate la Primăria municipiului Paşcani sub numerele
13121/05.08.2019, respectiv 13122/05.08.2019;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 16103/24.09.2019, întocmit de către
Primarul Municipiului Paşcani, Ing. Dumitru Pantazi;
Având în vedere Raportul comun de specialitate, întocmit de către Direcţia
Economică, Serviciul Urbanism şi Amenajări Teritoriale, Compartimentul Patrimoniu şi
Contracte și Compartimentul Juridic şi Contencios din cadrul aparatului de specialitate
al Primarului Municipiului Paşcani, înregitrat sub nr. 16104/24.09.2019 ;
Având în vedere Rapoartele de avizare ale următoarelor comisii de specialitate
din cadrul Consiliului Local al Municipiului Pașcani:
> Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice,
protecţia mediului, patrimoniu, înregistrat sub nr. 1199/27.09.2019;
>» Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finanţe, industrie, agricultură,
silvicultură, prestări servicii, comerţ şi IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri
structurale şi relaţii externe, înregistrat sub nr. 1178/27.09.2019;
>» Comisiei juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului şi
libertăţi cetățenești, înregistrat sub nr. 1138/26.09.2019;
> Comisiei pentru învățământ și activităţi științifice, cultură, conservarea
monumentelor istorice, culte, tineret, spori și turism, sănătate, muncă, protecție
socialăși combaterea sărăciei înregistrat sub nr. 1161/26.09.2019.
În temeiul dispoziţiilor art. 139, alin (1) şi ale art. 196 alin (1), lit a) din Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
Art.1 Se aprobă închirierea prin licitație publică a terenului disponibil, în
suprafață de 600 mp, situat în municipiul Paşcani, strada Ștefan cel Mare, nr. 17, T. 53,
parcela 1 CC, proprietate publică a municipiului Pașcani, judeţul lași, conform Anexei
nr. Își Anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea amenajării unui
patinoar artificial.
Art.2 Se aprobă durata contractului de închiriere ca fiind de 3 luni de la data
semnării contractului de către câștigătorul licitaţiei.
Art.3 Preţul minim de începere a licitaţiei publice (preţul minim al închirierii)
este de 1.200 lei/lună, preţ stabilit în baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local al
Municipiului Pașcani nr. 263/21.12.2018, privind aprobarea tarifelor de închiriere pentru
spații și pentru utilizarea temporară a terenurilor din domeniu public/privat din Municipiul
Pașcani și aflate în administrarea Consiliului Local Pașcani, judeţul lași, pentru anul
2019.
Art.4 Se aprobă Documentaţia de atribuire (Caietul de sarcini; Fișa de date a
Procedurii; Contract Cadru; Formulare și modele de documente), prezentati în Anexa
nr.3, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5 Preţul pentru obținerea Documentaţiei de atribuire se stabilește în cuantum
de 50 lei.
Art.6 Garanţia de participare la licitaţie este de 2.400 lei.
Art.7 Dotările și obținerea avizelor necesare funcţionării, pentru terenul închiriat,
cad în sarcina locatarului (chiriașului).
Art.8 Locatarul (chiriașul) este obligat să încheie, în nume prorpiu, contracte cu
furnizorii de utilități (energie electrică, apă-canal, salubritate, etc.) și să achite
contravaloarea lor.
Art.9 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului
Pașcani, membrii comisiei de licitație, Direcţia Economică și Compartimentul Patrimoniu
şi Contracte.
Art.10 Serviciul Administraţie Publică va comunica, în copie, prezenta hotărâre
către:
Instituţia Prefectului judeţul laşi
Primarul Municipiului Paşcani
Direcţia Economică
Serviciul Urbanism şi Amenajări Teritoriale
Compartimentul Patrimoniu şi Contracte
Compartimentul Juridic şi Contencios
Secretarul comisiei de licitaţie.
vYvyvvvYY
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate
Consilier loc IA SECRETARUL MUNICIPIULUI,
lu: cons, jr. JITARU IRINA
ua m 7 A
NOE md, o ooz20/9
Propunere patinuar
Suprafata 600 mp
Patinuar propus
S-600mp
'/5
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI ANEXA NR.11
Scara 1: 1000
pi Nr, cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului
3 C/2 &0 4355mp Intravilan Mun. Pascâni, Str.Stefan cel Mare, Jud lasi
| Cartea Funciara nr] - | UAT | Mun. Pascani
630800
649900
ANEEI
CEICIUL DE CADASTRU
-S| PUBLICITATE IMOBILIARA ÎN
. „MAS!
Ne Înreg, 88 VIA alata, 30 di-(e
VERIFICAT SI RECEPTIONAT
e matii
E e
5
_839900| 639900
A. Date referitoare la teren
ÎNVERITAR BE GOORDONATE Suprafata a :
"Sistem de Proiectie Stereografiea 1870". paktzia Categoria de pl alora E Mentiuni
Ei Rs - A 1 cc 2355 366820
8 640006,893 | __630695.087 Total 4355 . 385820
33 | 640024.783 | _830737.981 — - TI
31| 640009.758 |__630750.383 ci Dai E Date reertesre a consti Pi pă Â îi
31 840008.789 | __630750.434 o: uprafata construita ja sol aloarea le /e 2 9 Meniu =
10 | 639570.482 | __680785.291 constr. (ml impozitare He) aa ii a:
zi 635969.470 |-._630751.048 ei 6â0 1353009 AI
19 659060.225 | __630768.538 ca 125, _ 256250 i i
15 |_635654.189|__830760.994 ca 23 47150 i
1 639948.865 |__5307 63.306, CA Ş 12300 T
5 639942.651 |__830748.308 =
4 630933,209 | __630726.248
FI 530976.059 | _630708.259 gsiNIS 74
71639396.818 |. . .630698,925. Total 3 ep lear Si 1668700
ete SAN
T AUTORIZAŢIE +0 i , .
Execulbălit: seria IS Nr. 1, E | Receptionat: cară
Galego E “Bublcitate Imobijar
ia Bo Gh. 2 ficiui de Cadastru 8!
Sas | |
x ŞizoRălie Pi PLESESCU OVIDIU
- ER z
Suprafata masurata = 4355 mp 3 cae Z |GoNSILI A iai
Suprafata dinaot = 4366mp Data; 07.2010 Sa confirnia suprafata din masuratori-si Introducerea imobilului în baza de date|
arat
PE
Gle 237.
las
JUDETU
EREI
LA fe
ligii
Seria 18 NR. 0
a] -
Se Ta: a
CERTȚIFICAT
ae „DE.
AUTORIZA
„„Gaiagoria
-BOUROS_
HEOIGHE
* &i
NP gupaug
N
0 3
1UO 9709 'dsui
BJ9e.uog IS IUOUUUIed "(UIC
“VLUDOUI
du 09ssey=s
1Se| “pnl “ueoseg 'uniAj
'087L9 lensepeo "iN
1007/87 '9H | 0/'€he'8cc “09 | ejsoled es"
gougnd vu u8i8| Vi€L| 906
eeysudoid *91eW [89 UejaS "ns
9 S ? € [A L
IERI!
JEVUSAUI Ejulsojoj BIEOIJISEpo ie)
eJenpe 8p BSIEOJEA Ul ep nes S1E9nUusp! Sp Sjusuiaja | inpnunq esuiunusq sp |npo9 N
goipuin[ ejjenys IUIPULQOP |n
Iv! "aNF INYOSVa NN '2L "AN 'AIVA 130 NVAILS 'H1S ' NAUZL
HAVDIIALLNAGI AC ATA.LVA
6L0Z'60'0ş 2p esep itp 7>/ Iu TDH
Zu exsuy
Anexa nr.3
la HCL nr. ./421.;32.07.2019
JUDEŢUL IAȘI
MUNICIPIUL PAȘCANI
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE
rivind închirierea prin licitație publică a_terenului disponibil, în suprafaţă de 600 mp, situat în
municipiul Paşcani, strada Ştefan cel Mare, nr. 17, T. 53, parcela 1 CC, număr cadastral 61280,
proprietate publică a municipiului Paşcani, județul laşi, în vederea amenajării unui patinoar
artificial
CUPRINS:
l CAIET DE SARCINI
||. FIŞADE DATE A PROCEDURII
III. CONTRACTUL CADRU
IV. FORMULARE ȘI MODELE DE DOCUMENTE
- 2019 -
JUDEŢUL IAȘI
MUNICIPIUL PAȘCANI
|. CAIET DE SARCINI
municipiul Paşcani, strada Stefan cel Mare, nr. 17, T. 53, parcela 1 CC, număr cadastral 61280,
proprietate publică a municipiului Paşcani, județul laşi, în vederea amenajării unui patinoar
artificial
PROPRIETAR: MUNICIPIUL PAŞCANI
2019
CUPRINS:
-
„DATE DE IDENTIFICARE ALE PROPRIETARULUI (LOCATORULUI);
2. DESCRIEREA TERENULUI DISPONIBIL CARE FACE OBIECTUL
INCHIRIERII;
3. OBIECTIVELE DE ORDIN ECONOMIC URMĂRITE DE PROPRIETAR;
4. CONDIȚIILE ŞI REGIMUL DE EXPLOATARE A TERENULUI DISPONIBIL;
5, CRITERIILE DE ATRIBUIRE ;
6, REGULI PRIVIND OFERTA ;
7. GARANȚIA DE PARTICIPARE;
8. DURATA ÎNCHIRIERII;
9.PREȚUL MINIM DE ÎNCEPERE A LICITAȚIEI PUBLICE ;
10. CLAUZE REFERITOARE LA ÎNCETAREA CONTRACTULUI;
1. DAȚE DE IDENTIFICARE ALE PROPRIETARULUI (LOCATORULUI);
PROPRIETARUL (LOCATORUL):
Denumire: MUNICIPIUL PAŞCANI
Adresa: Strada Ştefan cel Mare, nr. 16
Localitate: Paşcani Cod poştal: Cod fiscal 4541360
705200
Persoană de contact: Telefon:0232/762300, int.129
Insp. Gheorghe Coteţ Chiperi
Cons. Alexandru Apetrei
E-mail: Fax: 0232/766259
patrimoniu Oprimariapascani.ro
Adresa de internet: www.primariapascani.ro
2. DESCRIEREA TERENULUI DISPONIBIL CARE FACE OBIECTUL ÎNCHIRIERI!
Prezentul caiet de sarcini stă la baza procedurii de închiriere prin licitație publică a terenului
disponibil, în suprafață de 600 mp, situat în municipiul Paşcani, strada Ştefan cel Mare, nr. 17, T. 53,
parcela 1 CC, număr cadastral 61280, proprietate publică a municipiului Paşcani, judeţul lași,
conform planului de situație prezentat în Anexa nr. 1;
Suprafața și destinația terenului disponibil, situat în municipiul Paşcani, strada Ştefan cel Mare,
nr. 17, T. 53, parcela 1 CC, proprietate publică a municipiului Pașcani, judeţul lași, care face obiectul
închirierii, sunt cele prezentate în tabelul de mai jos:
Municipiul Paşcani
Nr. Amplasament Suprafaţa/mp Destinația
crt.
1 Strada Ștefan cel Mare,
nr. 17, T. 53, 600 mp Amenajare patinoar artificial
parcela 1 CC
număr cadastral 61280
3. OBIECTIVELE DE ORDIN ECONOMIC URMĂRITE DE PROPRIETAR PA
Obiectivele de ordin economic urmărite de proprietar constau în atragefeg
bugetul local. Sl
(= «
4 Diriră po
4. CONDIȚIILE ȘI REGIMUL DE EXPLOATARE A TERENULUI DISPONIBIL “si,
Condiţiile şi regimul de exploatare a terenului disponibil, situat în municipiul Paşcani, strada
Ștefan cel Mare, nr. 17, T. 53, parcela 1 CC, număr cadastral 61280, proprietate publică a
Municipiului Pașcani, judeţul lași, vor fi stipulate în contractui de închiriere.
Chiriașul este obligat să utilizeze terenul respectiv conform destinaţiei care rezultă din contract și
din prezentul caiet de sarcini.
Dotările și obţinerea avizelor necesare funcţionării, patinoarului artificial cad în sarcina chiriaşului.
Chiriaşul este obligat să respecte prevederile Ordinului nr. 163/2007 pentru Aprobarea normelor
de apărare împotriva incendiilor şi pe cele ale Ordinului nr. 14/2009 pentriu aprobarea Dispoziţiilor
generale de apărare împotriva incendiilor la amenajări temporare în spaţii închise sau în aer liber.
Prin contractul de închiriere se va stipula persoana nominalizată care îndeplinește atribuţii în
domeniul apărării împotriva incendiilor și răspunde de aprinderea și stingerea focului ( dacă este
cazul)
Dispoziţiile referitoare la mediu cad în sarcina chiriașului.
Chiriaşul este obligat să încheie, în nume propriu, contracte cu furnizorii de utilităţi (energie
electrică, apă-canal, salubritate, etc.) și să achite contravaloarea lor.
Chiriașul nu poate subînchiria bunul ce face obiectul închirierii și nici să-i dea o altă folosință.
Chiriașul nu poate aduce modificări bunului ce face obiectul închirierii, fără acordul prealabil al
administratorului, respectiv Consiliul Local al Municipiului Pașcani.
Chiriașul este obligat să plătească chiria.
Neplata chiriei sau executarea cu întârziere a acestei obligații conduce la plata majorărilor de
întârziere, conform legislaţiei în vigoare.
Predarea-primirea acestuia se va face pe bază de Proces-Verbal
5. CRITERIILE DE ATRIBUIRE A CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE
Criteriul de atribuire cel mai mare nivel al chiriei având o pondere de 40 %.
Criteriul de atribuire capacitatea economico — financiară a ofertanţilor având o pondere de 40 %.
Criteriul de atribuire condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat având o pondere
de 20 %.
Criteriul de atribuire ce! mai mare nivel al chiriei este reprezentat de oferta financiară prezentată în
plicui interior, conform Formularului nr.4 din secțiunea Formulare și Modele de Documente
Criteriul de atribuire capacitatea economico — financiară a ofertanţilor este prezentat în plicul
exterior, conform Formularului nr.3 din secțiunea Formulare şi Modele de Documente
Criteriul de atribuire condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat este documentul în care
ofertanții prezintă oferta de bonificaţii, conform Formularului nr. 5 din secțiunea Formulare şi Modele
de Documente
6. PUNCTAJUL CRITERIILOR DE ATRIBUIRE A CONTRACTULUI
Pentru criteriul de atribuire nivelul chiriei se acordă următorul punctaj :
- pentru oferta cu nivelul minim al chiriei 1 punct
- pentru oferta cu un nivel! al chirie cuprins între 1 — 5 % peste nivelul minim 2 puncte
- pentru oferta cu un nivel al chirie cuprins între 6 — 10 % peste nivelul minim 3 puncte
- pentru oferta cu un nivel al chirie cuprins între 11 — 15 % peste nivelul minim A aa A
- pentru oferta cu un nivel al chirie peste 16 % din nivelul minim [ june
Pentru criteriul de atribuire capacitatea economico — financiară a ofertanților :
- pentru oferta cu o cifră de afaceri sub 15.000 lei
- pentru oferta cu o cifră de afaceri cuprinsă între 15.001 şi 25.000 lei 2 puncte
- pentru oferta cu o cifră de afaceri cuprinsă între 25.001 şi 35.000 lei 3 puncte
- pentru oferta cu o cifră de afaceri cuprinsă între 35.001 şi 45.000 lei 4 puncte
- pentru oferta cu o cifră de afaceri peste 45.001 lei 5 puncte
Pentru criteriul de atribuire condiții specifice impuse de natura bunului se acordă următorul punctaj :
- pentru oferta cu bonficații de 2 ore, 2 zile și 50 persoană pe oră 1 punct
- pentru oferta cu bonficaţii de 3 ore, 3 zile și 50 persoană pe oră 2 puncte
- pentru oferta cu bonficații de 4 ore, 4 zile și 50 persoană pe oră 3 puncte
- pentru oferta cu bonficaţii de 3 ore, 3 zile și 100 persoană pe oră 4 puncte
- pentru oferta cu bonficații de 4 ore, 4 zile și 100 persoană pe oră 5 puncte
7. REGULI PRIVIND OFERTA
(1) Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de
atribuire.
(2) Ofertele se redactează în limba română.
(3) Ofertele se depun la sediul autorităţii contractante sau la locul precizat în anunţul de licitaţie, în
două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior, care se înregistrează de autoritatea contractantă, în
ordinea primirii lor, în registrul Oferte, precizându-se data şi ora.
(4) Pe plicul exterior se va indica obiectul licitaţiei pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va
trebui să conţină :
- fişa cu informaţii generale privind ofertantul, Formularul nr. 1 din cadrul secţiunii Formulare și
Modele de documente
- declaraţie de participare la procedură , semnată de ofertant, fără îngroşări, ştersături sau
modificări, Formularul nr. 2 din cadrul secţiunii Formulare și Modele de documente;
- declaraţie privind capacitatea economică şi financiară , Formularul nr. 3 din cadrul secţiunii
Formulare şi Modele de documente ;
- declaraţie privind oferta de bonificaţii acordată pe parcursul derulării contractului de închiriere,
Formularul nr. 5 din cadrul secţiunii Formulare și Modele de documente
- copie de pe Certificatul de Înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, Certificat
Constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, inclusiv copii de pe toate actele adiţionale
relevante şi de pe Certificatul de Înregistrare Fiscală;
- copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal;
- dovada privind achitarea obligaţiilor fiscale, prin prezentarea unui Certificat de Atestare Fiscală,
eliberat de Serviciul Taxe şi Impozite Locale şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice, ambele în
original;
- declaraţie notarială a reprezentantului legal al persoanei juridice, din care să rezulte că
societatea nu se află în reorganizare judiciară sau faliment, în original;
- acte doveditoare privind intrarea în posesia caietului de sarcini, respectiv chitanţa sau ordinul de
plată care atestă achitarea lor, în copie;
- acte doveditoare, respectiv chitanța sau ordinul de plată care atestă achitarea contravalorii
garanţiei de participare, în copie;
- procură legalizată la Notarul public pentru persoane împuternicite să participe la licitaţie, în
original;
(5) Pe plicul interior, care conţine oferta propriu-zisă, se înscriu numele sau denumirea
ofertantului, precum şi domiciliui sau sediul social al acestuia, după caz, conform Formularului nr. 4
din cadrul secțiunii Formulare și Modele de documente.
(6) Oferta va fi depusă într-un singur exemplar. Fiecare foie din ofertă trebuie să fie semnat de
către ofertant.
(7) Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă.
(8) Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe togigpericada de
valabilitate stabilită de autoritatea contractantă. pe era d e
(9) Persoana interesată are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data-limită pentru
depunere, stabilite în anunţul procedurii.
(10) Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei
interesate.
(11) Oferta depusă la o altă adresă a autorităţii contractante decât cea stabilită sau după expirarea
datei-limită pentru depunere se returnează nedeschisă.
(12) Conţinutul ofertelor trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea
acestora, autoritatea contractantă urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai
după această dată.
(13) Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului-verbal prevăzut la
alin. (15) de către toţi membrii comisiei de evaluare şi de către ofertanţi.
(14) Sunt considerate oferte valabile ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în
caietul de sarcini al licitaţiei.
(15) În urma analizării ofertelor de către comisia de evaluare, pe baza criteriilor de valabilitate,
secretarul acesteia întocmeşte un proces-verbal în care menţionează ofertele valabile, ofertele care
nu îndeplinesc criteriile de valabilitate şi motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de
licitaţie. Procesul-verbal se semnează de către toţi membrii comisiei de evaluare.
(16) În baza procesului-verbal care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (15), comisia de
evaluare întocmeşte, în termen de o zi lucrătoare, un raport pe care îl transmite autorităţii
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.