13 iunie 2019

HCL 121/2019 Pașcani adoptată

Hotărâre privind modificarea tarifului pentru serviciile publice de salubrizare, colectare, transport și depozitare deșeuri menajere municipale pentru persoanele fizice și persoanele juridice de pe raza Municipiului Pașcani prestate de către S.C. CLP ECO SALUBRITATE S.A. Pașcani, până la preluarea activităților de către noul operator desemnat de ADIS Iași

Denumire
Hotărârea nr. 121 din 2019 a Consiliului Local Pașcani
Emitent
Consiliul Local Pașcani
Număr
121 / 2019
Data
13 iunie 2019
Localitate
Pașcani, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea tarifului pentru serviciile de salubritate (colectare, transport și depozitare a deșeurilor menajere) pentru persoanele fizice și juridice din Pașcani, prestate de SC CLP ECO-SALUBRITATE SA Pașcani, până la preluarea activităților de către noul operator desemnat de ADIS Iași. Scopul este să se actualizeze costurile serviciilor în baza documentelor și reglementărilor în vigoare, iar efectul pentru locuitori vizează eventuale modificări ale facturilor în perioada de tranziție. Nu se specifică în text termene exacte sau zone afectate, doar că modificarea se aplică pe raza municipiului Pașcani până la desemnarea noului operator.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă, începând cu data de 1 iunie 2019, tariful de 189,58 lei/mc, inclusiv T.V.A. pentru serviciile publice de colectare, transport şi depozitarea deşeurilor menajere municipale pentru persoanele fizice şi persoane juridice de pe raza Municipiului Pașcani, conform Notei de Fundamentare prevazută în Anexa nr. 1 — parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI MUNICIPIUL PAŞCANI . CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 121 din data de 31.05.2019 privind modificarea tarifului pentru serviciile publice de salubrizare, colectare, transport și depozitare deşeuri menajere municipale pentru persoanele fizice şi persoane juridice de pe raza Municipiului Paşcani prestate de către S.C. CLP ECO SALUBRITATE S.A. Pascani, până la preluarea activităţilor de către noul operator desemnat de ADIS lași Consiliul Local al Municipilui Paşcani, judeţul laşi: Având în vedere Expunerea de motive inregistrată sub nr. 9095/23.05.2019, întocmită de Primarul Municipiului Paşcani, ing. Dumitru Pantazi, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre; Având în vedere adresa SC CLP ECO-SALUBRITATE SA nr. 5087 din data de 22.04.2019, înregistrata la Consiliul Local al Municipiului Paşcani sub nr. 530în data de 23.04.2019, ce cuprinde: Hotărârea Consiliului de Administraţie al SC CLP ECO- SALUBRITATE SA nr. 8/22.04.2019cu anexa nr. 2.9.1, întocmită conform anexei nr. 2 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilorși Nota de Fundamentare nr. 12/22.04.2019; Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitați publice, republicată și actualizată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare al localităților, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile Ordinului Preşedintelui ANRSC nr.108/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităților; Având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (2)„lit. d), art. 63,alin.(1) lit. d) din Legea nr. 215/2001privind administraţia publică locală, republicată, cu modificarile și completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 77/29.07.2011 privind reorganizarea serviciului de salubritate din cadrul R.A.G.C.L. Pașcani în S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A., cu unic acţionar MunicipiulPaşcani; Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. 215/31.10.2018 privind ajustarea preturilor/tarifelor pentru serviciile publice de salubrizare, prestate. de SC CLP ECO-SALUBRITATE SA Paşcani, aprobarea preturilor/tarifelor pentru activităţile de salubrizare nou înființate propuse de operator, precum şi aprobarea tarifelor pentru prestarea unor servicii conexe serviciului de salubrizare pentru închirierea utilajelor societăţii terțelor persoane; Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 29/ 27.02.2019 privind administrarea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice și juridice în Municipiul Pașcani și aplicarea planului tarifar aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 86/09.08.2012 privind însușirea unor documente aprobate în cadrul ședinței Adunării Generale ADIS lași din data de 25.05.2012; Având în vedere prevederile Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 16 din Contractul de Delegare a Gestiunii serviciilor publice de salubrizare nr. 19.534/03.10.2012, încheiat între Municipiul Paşcani şi SC CLP ECO-SALUBRITATESA, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Raportul comun înregistrat sub nr. 9096/23.05.2012, întocmit de Unitatea de Monitorizare a Serviciilor Publice, Direcţia Economică și Compartimentul Juridic şi Contencios din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani; Având în vedere Rapoartele de avizare ale următoarelor comisii de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Paşcani : - Comisia de prognoze economico sociale, buget, finanţe, industrie, agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerț și IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri structurale şi relaţii externe, înregistrat sub nr. 748/29.05.2019; - Comisia juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului și libertăți cetățenești, înregistrat sub nr. 736/28.05.2019; Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 115 alin. (1) litera b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și compietările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1 Se aprobă, începând cu data de 1 iunie 2019, tariful de 189,58 lei/mc, inclusiv T.V.A. pentru serviciile publice de colectare, transport şi depozitarea deşeurilor menajere municipale pentru persoanele fizice şi persoane juridice de pe raza Municipiului Pașcani, conform Notei de Fundamentare prevazută în Anexa nr. 1 — parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Tariful aprobat prin prezenta hotărâre se va aplica, până la data preluării activităţilor de către operatorul desemnat de ADIS iaşi a serviciilor de colectare, transport și depozitare deşeurilor menajere municipale pentru persoanele fizice şi persoane juridice de pe raza Municipiului Paşcani. Art.3 Cuantumul taxei de salubritate privind persoanele fizice şi juridice din municipiul Paşcani va fi calculat conform dispoziţiilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 29/ 27.02.2019 privind administrarea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice şi juridice în Municipiul Paşcani şi aplicarea planului tarifar aprobat prin Hoţărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. &6/09.08.2012 privind însuşirea unor documente aprobate în cadrul şedinţei Adunării Generale ADIS lași din data de 25.05.2012. Art.4 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării şi va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Paşcani prin aparatul de specialitate şi conducerea executivă a operatorului de salubritate S.C. CLP ECO-SALUERITATE S. A. Paşcani. Art.5 Serviciul Administraţie Publică va comunica, în copie, prezenta hotărâre către : > Instituția Prefectului judeţului lași > Primarul municipiului Pașcani > DirecţiaEconomică > Compartimentul Juridic și Contencios > Unitatea de Monitorizare a Serviciilor Publice > S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S. A. Pașcani. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ , Gontrasemnează pentru legalitate Consilier local, SECRETARUL MUNICIPIULUI, TOMA ANDREI-CODRIN » cons. jr. JITARU IRINA o LE S.C. CLP ECO SALUBRITATE S.A. TA $ ADE all. / CUI: RO 29167911 | Reg. Com.: J22/1769/2011 T. în SUL RO pol ORA | ReB- Com: 122/1769] CLP ECO eascani Pașcani, Iași, România, 705200 $ SALUBRI TATE Capital social 1.052.400 lei Al EVOLUȚIE PRIN RESPONSABILITATE Banca Transilvania Sucursala Pascani Cont RO21 BTRL 0240 1202 W585 48XX i Mu MA, DI 355 ad Trezoreria Pascani cont: RO46TREZ4075069XXX002371 Tel: 0232.76.34.00 | Fax : 0232.76.34.10 j , Ş . A] 1 m, 45 E-mail: officeQecosalubritate.ro , www.ecosalubritate.ro PA Au [3/4 d / 3 DE ACORD PRESEDINTE CONSILIU DE ADMINISTRATII | » MIHAI 1 | NOTA DE FUNDAMENTARE Avand in vedere prevederile Hotararii Consiliului Local al Municipiului Pascani nr.29/27.02.2019, privind administrarea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice și juridice in Municipiul Pascani si aplicarea Planului tarifar aprobat prin Hotararea Consiliului Local a! Municipiului Pascani nr.86/09.08.2012 privind insusirea unor documente aprobate in cadrul sedintei Adunarii Generale ADIS lasi din data de 25.05.2012, cat si faptul ca, in HCL nr.86/2012, sunt prevazute - tarifele pe tona, cu conditia ca flux de productie/activitate sa fie respectat inclusiv in statia de sortare prevazuta pentru zona Ruginoasa; Intrucat prin instituirea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele juridice, nu se mai pot aplica tarifele fundamentate de societatea noastra, aprobate prin HCL nr.215/2018, tarife ce reflecta costurile actuale de operare; Avand in vedere urmatoarele: 1. Faptul ca, in anul 2012, prin HCL 86/2012, s-a prevazut o actulizare anuala a tarifelor, insa in perioada 2012-2019 au fost cresteri salariale mai mari decat cele luate in calcul; 2. Motivat de cresterea cursului euro si a ratei inflatiei mai mari decat cele prognozate; 3. Avand in vedere cresterea preturilor la combustibili, ce a condus la cresterea in lant a tuturor produselor 4.Intrucat, pana la aceasta data, statia de sortare si transfer de la Ruginoasa nu este functionala, si in consecinta, nu poate fi respectat fluxul de productie/activitate prevazut prin HCL 86/2012; Mentionam ca in situatia in care, statia de transfer de la Ruginoasa ar fi operationala, societatea noastra ar inregistra o reducere semnificativa a numarului de curse catre Depozitul Tutora lasi intrucat s-ar reduce semnificativ, cantitatea de deseuri ce urmeaza a fi transportata, dupa sortare, fiind compusa doar din deseurile reziduale si refuzurile de sortare . Motivat de faptul ca, in conformitate cu prevederile HCL 257/17.12.2018, privind modificarea si completare, incheiat intre Municipiul Pascani si SC CLP ECO Salubritate SA Pascani, “contractul de delegare atribuit catre societatea noastra inceteaza la data inceperii operarii efective a serviciului de salubritate de catre operatorul care a castigat licitatia initiata de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubritate ADIS lasi”; i Solicitam _'sa fiti de acord sa depunem diligentele necesare pentru actualizarea valorii taxelor de salubrizare pana la data la care statia de sortare de la Ruginoasa va deveni operationala, asa incat sumele colectate de la persoanele fizice si juridice de pe raza Municipiului Pascani sa acopere costul efectiv al operarii serviciului public de salubrizare” de catre societatea noastra pe raza Municipiului Pascani. In situatia in care acest lucru nu este posibil, solicitam sa fiti de acord sa transmitem catre Consiliul Local al Municipiului Pascani, respectiv catre ADIS Iasi, solicitarea noastra de a ni se permite ca pe perioada ramasa pana la inceperea efectiva a prestarii serviciului de salubritate de catre noul operator, sa operam sis a facturam serviciile prestate cu un tarif actualizat, dupa urmeaza : - 189,58 lei/mc, pentru persoane fizice si juridice, in Municipiul Pascani si modificarea in consecinta a Hotararii Consiliului Local al Municipiului Pascani nr.215/2018, Anexa 1, punctele 9 si 10. Precizam ca noul tarif este fundamentat conform Anexei nr.2.9.1, anexata la prezenta Nota de fundamentare. | Intrucat, in conformitate cu prevederile Art.12, alin.(1) si (6) din Anexa nr.1 la HCL 86/2012 : “ Pentru asigurarea finantarii serviciilor de salubrizare Partile convin de comun acord sa stabilesca, in conditiile legii, taxe de salubrizare in sarcina beneficiarilor acestor servicii, tinand cont de urmatoarele principii generale: - acoperirea tuturor costurilor operationale, costurilor financiare, costurilor de intretinere si reparatii, precum si a costurilor corespunzatoare investitiilor aflate in sarcina operatorilor; - reflectarea principiului poluatorul plateste; - asigurarea resurselor pentru dezvoltarea durabila; - respectarea nivelului de suportabilitate a populatiei; - acoperirea redeventei, în cazul contractului de delegare privind exploatarea depozitului ecologic, a statiilor de transfer/sortare/TMB.” i Totodata, în conformitate cu prevederile art. 25, alin.(1) din Legea nr.101/2006, a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicata : i “Finanţarea cheltuielilor de funcţionare, reabilitare şi dezvoltare a serviciului de salubrizare şi a cheltuielilor de investiţii pentru realizarea infrastructurii aferente acestuia se face cu respectarea legislaţiei în vigoare privind finanţele publice locale, în ceea ce priveşte iniţierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, a principiilor prevăzute la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, republicată, precum şi a următoarelor principii: i a) recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe speciale sau, după caz, subvenții de la bugetul local, a costurilor de operare şi a_investiţiilor_pentru_înfiintarea, reabilitarea __şi dezvoltarea sistemelor de salubrizare;” Precizam ca, in situatia in care nu vor fi facute modificari ale taxelor, societatea noastra este prejudiciata de sume importante, nu poate presta serviciul public de salubrizare in conditii de eficienta, impuse dealtfel prin indicatorii stabiliti prin contractele de mandat pentru administratori si directorat, si nu putem raspunde pentru problemele create. Totodata, va facem cunoscui ca, Va multumim pentru intelegere. Cu stima, lECosALusar a Director economic A ae Ec.Filos Gabriel-Doru Na Z Z p, S.C. CLP ECO SALUBRITATE S.A PASCANI ] ANEXA nr. 2.9.1 FISA DE FUNDAMENTARE TARIF - conf. ORDIN A.N.R.S.C nr. 109/ 2007 - ANEXA nr. 2 TARIF ACTIVITATE - COLECTARE „TRANSPORT, DEPOZITARE DESEU MENAJER PF si PJ- UAT Pascani, jud. lasi Data: 19.04..2019 UM= 1 mc; 1 mc = aprox. 350 kg Costuri lunare sau |Tarif Poz. Specificatii UM 1.1 |Combustibili si Lubrefianti | 173,857.95 1.2 |Energie Electrica Tehnologica 14,912.33 1.3 |Piese Schimb, Utilaje 39,984.77 1.4 |Materii Prime si Materiale Consumabile 52,522.30 1.5 |Echipamente de Protectia Muncii si PSI 2,389.36 1.6 |Reparatii 4,902.00 1.7 |Redeventa 104,847.05 1.8 |Amortizare Utilaje | 133,312.41 1.9 |Cheltuieli cu Protectia Mediului 7,868.63 1.10 [Alte Servicii Executate de Terti 63,427.55 1.11 |Alte cheltuieli materiale 11,746 2.1 |Salarii 223787,3/luna 2.2 |Contributii Asiguratorii 2,25% 2.3 |Fond de Accidente si Boli Profesionale 0,269% 2.4 |Fond Somaj 0,5% 2.5 |CASS 5,2% 2.6 |Cota de Contributii pt, Concedii si Indemnizatii 0,85% 2.7 |Fond de Garantare Creante Salariale 0,25% 2.8 Alte Activitati cu Munca Vie (CCM) 3 [Taxa Licentiere, Impozite 76,302.97 4 |Cheltuieli cu Inchirierea Utilajelor 521,138 5 |Cheltuieli cu Depunerea in Rampa 1,194,613.00 6 lFond pentru Inchiderea Depozitului de Deseuri si Urmarirea Acestuia Post-inchidere [) 7. |Alte Cheltuieli 59,106.35 B |Cheltuieli Financiare 111,039 1II |Componenta de Dezvoltare 5% 276,013.88 IV venituri obtinute din act. De colectare 5,796,291.51 159,31 V Tarif, fara TVA 159,31 VI |Cantitate Programata 36,400 VII |Valoare TVA 30.26 VIII |Tarif, cu TVA 189.58 1 mc = 350 Kg; pret 189.58 lei/mc ; pret = 542 lei/tona _] preturile includ TVA DIRECTOR GENERAL, DIRECTOR ECONOMIC, INTOCMIT, „Cons. Jur. Ursu D-tră Leonard Ec. Filos Gabriel Doru Ing. Ctin Tudosca A =, Nora ao, sa Sr DM

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă