Hotărârea aprobă Acordul de parteneriat între Municipal Pașcani și SC GLOBAL SISTEM SRL. În linii mari, se aprobă colaborarea pentru un proiect comun, iar efectul pentru locuitori poate însemna exemple de utilizare a fondurilor, eventual sprijin sau facilități pentru persoane cu handicap, dar detaliile exacte ale finanțării și termenele nu sunt specificate în rezumatul disponibil. Cetățenii ar putea vedea impact în servicii publice sau proiecte sociale, în funcție de realizarea acordului și de investițiile asumate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între Municipiul Pașcani şi Unitatea Protejată Autorizată S.C. GLOBAL SISTEM S.R.LL. cu sediul în lasi str. Aurel Vlaicu, Nr. 78, Cladirea C, camera 1,2,3,4,5,6, jud. lași, identificată prin Nr. Registrul Comerţului J22/1360/2002, Cod fiscal 15047800, în scopul achiziţionării de materiale, produse și echipamente individuale de protecţie, în forma prevăzută în cadrul Anexei nr. 1, parte integrată din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAŞI
MUNICIPIUL. PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 116
din data de 30.07.2021
privind aprobarea Acordului de parteneriat între Municipiul Pașcani și S.C.
GLOBAL SISTEM S.R.L.
Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul laşi:
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale,
cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă
nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere refaratul de aprobare nr. 14594 din 23.07.2021, al Primarului
Municipiului Paşcani;
Având în vedere prevederile din Legea 448/2006 republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile din Legea nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap;
Având în vedere prevederile din Legea nr. 193 din 21 august 2020 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap;
Având în vedere prevederile din Hotărârea nr. 268 din 14 martie 2007, cu
modificările și completările ulterioare pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap;
Având în vedere prevederile din Ordinul nr. 1423/2020 privind aprobarea
Procedurii de autorizare a unităţilor protejate;
Având în vedere raportul intocmit de către Compartimentul Intern de Prevenirea
și Protecţia Muncii cu numarul 628/13.01.2021 cu privire la posibilitatea deducerii a 50%
din sumele virate la bugetul de stat pentru fondul de handicap;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 14595 din 23.07.2020, întocmit de
Compartimentul de Prevenirea și Protecţia Muncii, Direcţia Economică şi
Compartimentul Juridic şi Contencios, din cadrul aparatului de specialitate a! Primarului
municipiului Paşcani;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
municipiului Pașcani:
- Avizul Comisiei pentru prognoze economico-sociale, buget, finanțe, industrie,
agricultură, silvicultură, prestări servicii și IMM-uri, programe europene, atragerea de
fonduri structurale și relaţii externe, înregistrat sub nr. 737/29.07.2021;
- Avizul Comisiei juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului
și libertăţi cetățenești, înregistrat sub nr. 723/29.07.2021;
- Avizul Comisiei pentru învățământ și activități științifice, cultură, conservarea
monumentelor istorice, culte, tineret, sport și turism, sănătate, muncă, protecţie socială
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.1 Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între Municipiul Pașcani şi
Unitatea Protejată Autorizată S.C. GLOBAL SISTEM S.R.LL. cu sediul în lasi str. Aurel
Vlaicu, Nr. 78, Cladirea C, camera 1,2,3,4,5,6, jud. lași, identificată prin Nr. Registrul
Comerţului J22/1360/2002, Cod fiscal 15047800, în scopul achiziţionării de materiale,
produse și echipamente individuale de protecţie, în forma prevăzută în cadrul Anexei nr.
1, parte integrată din prezenta hotărâre.
Art.2 Se împuterniceşte Primarul Municipiului Paşcani, Marius Nicolae Pintilie
pentru semnarea Acordului de Parteneriat care face obiectul prezentei hotărâri.
Art.3 (1) Cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor care revin
Municipiului Pașcani prin semnarea Acordului de Parteneriat, prevăzut la art. 1,
reprezintă cel mult echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat
în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu sunt angajate persoane cu
handicap.
(2) Cheltuielile mentionate la alin. (1) vor fi deduse din sumele virate la bugetul
de stat pentru fondul de handicap conform Legii 448/2006 republicată, cu modificarile și
completarile ulterioare.
Art.4 În baza Acordului de Parteneriat între Municipiul Pașcani şi unitatea
protejată S.C. GLOBAL SISTEM S.RL., se împuternicește Primarul Muncipiului
Pașcani, PINTILIE Marius-Nicolae pentru semnarea contractului comercial prin care
Municipiul Pașcani va achiziționa pe bază de comandă materiale, produse și
echipamente individuale de protecţie de la S.C. GLOBAL SISTEM S.RL.
Art.5 Lista produselor care suni ofertate de către unitatea protejată S.C.
GLOBAL SISTEM S.R.L. și din care municipiul Pașcani poate face achiziţii conform
legislaţiei aplicabile, este următoarea:
Costum complet de salopetă
Tricou polo de bumbac
Bluză cu maneca lungă din bumbac
Haină (jachetă matlasată) de iarnă
Halat de femei (ALB)
O|a|Blo|s|=
Halat de femei (albastru)
7 Halat de barbaţi (albastru)
8 Vestă vătuită dublu matlasată
9 Costum de pază (barbați)
10 Camașa de pază (barbați)
11 Prosop textil
12 Pantalon salopetă cu pieptar — vară
13 Pantalon salopetă cu pieptar — iarnă
14 Fes (Capișon de iarnă)
15 Vestă reflectorizantă
16 Pelerină de ploaie
17 Lavete din bumbac 100% 220-280 Gr/mp, 40x40 cm, 100 buc/colet
18 Sorţ de protecție cositori
Art.6 SC GLOBAL SISTEM SRL poate livra produse numai după ce va fi semnat
un contract de către Municipiul Pașcani. În contract se vor înscrie cantitățile maxime ce
pot fi achiziționate pentru fiecare categorie de produse. Numărul maxim de produse
cumpărate poate sa fie mai mic sau cel mult egal cu numărul de produse specificate în
contraci.
Livrarea de produse în cadrul contractului se va face doar pe baza de comandă
fermă. Aceasta va conține specificaţii tehnice complete și cantitățile efective
comandate.
Specificaţiile tehnice ale produselor achiziționate vor fi regasibile în caietul de
sarcini întocmit, aprobat și difuzat la părţile interesate de către responsabilul de
contract.
Art.7 Serviciul Administrație Publică va comunica prezenta hotărâre către:
Instituția Prefectului județul lași
Primarul Municipiului Pașcani
Direcţia Economică
Compartimentul Intern de Prevenirea și Protecţia Muncii
Compartimentul Achiziţii Publice
Compartimentul Juridic și Contencios
Mass - media.
VYvYvYvYvvY
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate
Consilier local, SECRETAR GENERAL,
cons. jr. JITARU IRINA
ANEXA PR. 1 he.
M1& 30 0x.209/
ACORD DE PARTENERIAT
Încheiat între:
1. Unitatea Protejată Autorizată SC GLOBAL SISTEM SRL cu sediul în lasi str. Aurel
Vlaicu, Nr. 78, Cladirea C, camera 1,2,3,4,5,6, jud. lasi, identificata prin Nr. Registrul
Comertului J22 / 1360/2002, Cod fiscal 15047800 si reprezentată de Ciprian CIOBANU în
calitate de director
Şi
2. MUNICIPIUL PASCANI, adresa sediu: strada Ştefan cel Mare, nr. 16, municipiul
Paşcani, judeţul laşi, telefon: 0232/762300, fax: 0232/766259, cod fiscal 4541360, cont
bancar nr. RO45TREZ24A840303710101X, deschis la Trezoreria Municipiului Pascani,
reprezentata prin MARIUS — NICOLAE PINTILIE, având funcţia de Primar
La baza încheierii prezentului acord de parteneriat, denumit în continuare acord, se au în
vedere:
1. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 60/2007
privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate.
4. Ordinul 1423/2020, privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate.
Obiectivul acordului
Prezentul acord are ca obiectiv asigurarea implicării persoanei cu handicap în realizarea
produselor sau serviciilor oferite de unitatea protejată autorizată entității care optează pentru
prevederile art. 78 alin. (3), lit. b) din Legea nr. 448/2006 republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
In cazul in care unitatea protejata va fi desemnata castigatoarea licitatiei din SICAP privind
livrarea de echipamente individuale de protectie, aceasta va livra produsele catre
MUNICIPIUL PASCANI doar in baza unor comenzi ferme.
Durata acordului
Prezentul acord se încheie pe o durată de un an de la data semnării. Prezentul acord se
prelungeşte de drept cu aceeaşi perioadă dacă niciuna dintre părți nu notifică încetarea cu
cel puţin 30 de zile înainte de data expirării termenului pentru care a fost încheiat.
Responsabilităţile unităţii protejate autorizate
Unitatea protejată autorizată are următoarele responsabilităţi:
1. să implice persoana cu handicap, parţial sau integral, în activitatea de producţie sau
furnizare de servicii din domeniul său de competenţă;
2. să pună la dispoziţia partenerului, la solicitarea acestuia, fişa de post a persoanei cu
handicap, întocmită conform legislaţiei în vigoare, cores
persoanei cu handicap.
Page 1 of2
Responsabilităţile MUNICIPIULUI PASCANI:
1. să solicite fişa de post a persoanei/persoanelor cu handicap angajate:
2, să promoveze activitatea depusă de persoanele cu handicap angajate.
Dispoziţii finale
1. Părţile prezentului acord vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă,
prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în
legătură cu îndeplinirea responsabilităţilor,
2. Dacă părţile nu reuşesc să rezolve în mod amiabil divergenţele, fiecare poate solicita ca
disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente.
3. Prezentul acord poate fi completat şi/sau modificat prin încheierea de acte adiţionale
asumate de ambii parteneri.
4. Orice comunicare între părţi referitoare la îndeplinirea prezentului acord trebuie să fie
transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât
şi în momentul primirii.
5. Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau poştă
electronică, cu condiţia confirmării în scris a comunicării.
Prezentul acord a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte un exemplar pentru
fiecare partener.
Acordul intră în vigoare la data inregistrarii documenmtului la UAT Pascani.
MUNICIPIUL. PASCANI UNITATE PROTEJATA
SC GLOBAL SISTEM SRL
Primar,
MARIUS — NICOLAE PINTILIE Functie care aproba
e a ea ame aaa aaa DIRECTOR
Directia Economica, „Nume
Ec. ANGELICA LABONȚU Ciprian CIOBANU
ea ea ea a aaa aaa ee aaa are eee Semnatura
ÎPEDRERRRRRID RR RRRRRRRRRRRRI LS...
Compartiment Juridic si Contencios,
Cons. jr. IONUȚ - MARIUS VLAD
SERVICIUL COMUNITAR DE ASISTENTA
SOCIALA SI AUTORITATE TUTELARA
Sef serviciu Cons. jr. ADRIAN HARIGA
Compartiment Intern de Prevenirea si
Protectia Muncii
Consilier COSTEL BECIU
Page 2 of2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.