30 ianuarie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Pașcani

HCL 10/2026 Pașcani adoptată

Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada februarie – aprilie 2026

Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2026 a Consiliului Local Pașcani
Emitent
Consiliul Local Pașcani
Număr
10 / 2026
Data
30 ianuarie 2026
Inițiator
Primarul Municipiului Pașcani
Localitate
Pașcani, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Municipiului Pașcani a hotărât alegerea lui Dogaru Tiberiu-Vasile ca președinte de ședință pentru perioada februarie-aprilie 2026, iar acesta va conduce lucrările și va îndeplini atribuțiile stabilite de lege pentru președintele de ședință. Înseamnă pentru localnici că trebuie să participe la ședințe în această perioadă, iar eventualele decizii vor fi conduse și înregistrate conform regulamentului administrației publice, cu actele și termenele aferente. Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi pentru, 2 abțineri și 0 împotrivă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se alege președinte de ședință domnul consilier local Dogaru Tiberiu — Vasile, care va conduce lucrările ședințelor Consiliului Local al Municipiului Pașcani în perioada

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI MUNICIPIUL PAŞCANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 10 din data de 30.01.2026 privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada februarie — aprilie 2026 Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul laşi: Având în vedere referatul de aprobare al Primarului Municipiului Pașcani, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 1487/21.01.2026; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 198/24.10.2025 privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada noiembrie 2025 — ianuarie 2026; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 175/30.09.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Pașcani, cu modificările și completările ulterioare: Având în vedere raportul comun de specialitate al Serviciului Administraţie Publică și Compartimentul Juridic și Contencios, înregistrat sub nr. 1488/21.01.2026; Având în vedere avizul Comisiei juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului și libertăţi cetățenești, înregistrat sub nr. 18/28.01.2026; În temeiul dispoziţiilor art. 139 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1) litera a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1 (1) Se alege președinte de ședință domnul consilier local Dogaru Tiberiu — Vasile, care va conduce lucrările ședințelor Consiliului Local al Municipiului Pașcani în perioada februarie — aprilie 2026. (2) Domnul Dogaru Tiberiu — Vasile exercită atribuţiile prevăzute de Codul administrativ pentru președintele de ședință. Art.2 Serviciul Administraţie Publică va comunica în copie prezenta hotărâre către: > Instituţia Prefectului Judeţul laşi > Primarul Municipiului Paşcani > Președintele de ședință. Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 30.01.2026, cu un număr de 16 voturi pentru, voturi abţineri 2, voturi împotrivă O, din totalul de 18 consilieri locali prezenți. (19 consilieri locali în funcţie, 18 consilieri locali prezenţi la momentul votului). PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate Consilier local, Secretar General al Municipiului, Spiridon Mihaela - lulia Irina Jitaru că

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă