19 decembrie 2024

HCL 232/2024 Paleu adoptată

Intocmirea unui Act Aditional la contractul de concesiune nr. 215804.10.2005 încheiat între Comuna Paleu şi SC Nikita Studio SRL

Pe scurt

Se aprobă întocmirea unui Act Aditional la contractul de concesiune nr. 2158/04.10.2005 dintre Primăria Paleu și SC Nikita Studio SRL, în contextul unui litigiu anterior care a ridicat nulitatea contractului stabilită de instanțe. Pentru locuitori înseamnă clarificarea condițiilor de concesiune, inclusiv plata unei rate de concesiune de 4.757,68 lei pentru anul 2024 și eventuale modificări ale negocierilor legate de imobilul situat în Paleu (Saldabagiu de Munte), fără a se specifica efecte imediate asupra zonelor comune sau termenelor de execuție ale lucrărilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea unui Act Aditional la Contractul de Concesiune nr. 2158 din 04.10.2005 (anexa la prezenta) valabil de la data de 1 ianuarie 2025, în urma Sentintei Civile nr. 2387/CA/2015 pronuntata de către Tribunalul Bihor în dosarul civil nr. 11133/111/2011*, conform careia obiectul contracului se modifica in ceea ce priveste suprafata imobilului concesionat, mai exact suprafața initiala de 90.204 mp se va diminua, devenind o suprafața totala de 5.524 mp. formata din cad. 526 CF 51870 în suprafața de 3.724 mp și cad. 527 CF 51871 în suprafața de 1.800 mp

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Paleu

Denumire
Hotărârea nr. 232 din 2024 a Consiliului Local Paleu
Titlu oficial
Din 19.12.2024 privind intocmirea unui Act Aditional la contractul de concesiune nr. 215804.10.2005 încheiat între Comuna Paleu şi SC Nikita Studio SRL
Emitent
Consiliul Local Paleu
Număr
232 / 2024
Data
19 decembrie 2024
Localitate
Paleu, județul Bihor
Stare
adoptată
Locuri citate
CF 51870, CF 51871, CF 51869, nr. cad. 525, CF 57228
Teme
Contracte și achiziții · Terenuri și clădiri

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 232 din 19.12.2024 privind intocmirea unui Act Aditional la contractul de concesiune nr. 2158/04.10.2005 încheiat între Comuna Paleu și SC Nikita Studio SRL Având în vedere raportul de specialitate cu nr. 17517 din 11.12.2024, referatul de aprobare nr. 17685 din 13.12.2024 și proiectul de hotărâre nr. 17686 din 13.12.2024 Văzând următoarele: - Sentința Civila cu nr. 2387/CA/2015 din 28.10.2015 pronuntata de către Tribunalul Bihor în dosarul civil nr. 11133/111/2011*, prin care se dispune:nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 2158/04.10.2005 încheiat intre Primaria Comunei Paleu și SC Nikita Studio Srl în ceea ce privește concesionarea imobilului inscris în CF 51869 Paleu nr cadastral 525 și a tuturor actelor subsecvente acestuia; - Decizia Civila nr. 83/CA/2024 din 26.02.2024 pronuntata de către Curtea de Apel Oradea în dosarul cu nr. 11133/111/2011*, instanța a dispus – „Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta SC Nikita Studio SRL în contradictoriu cu intimatii-paratii Primaria Comunei Paleu, Consiliul Local Paleu, Primarul Comunei Paleu, Universitatea Oradea și Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentintei nr. 2387/CA din 28.10.2015 pronuntata de Tribunalul Bihor. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Definitiva.”; - Contractul de Concesiune nr. 2158/04.10.2005 încheiat intre Comuna Paleu și SC Nikita Studio SRL, având ca obiect - Contractul de vanzare cumparare nr. 1853 din 22.11.2022 încheiat intre Comuna Paleu în calitate de vanzatoare și SC Nikita Studio SRL în calitate de cumparatoare. A imobilului situat în Comuna Paleu, sat Saldabagiu de Munte in suprafața de 5.263 mp, inscris în CF nr. 57228 Paleu, nr. Cad. 57228. - Act Aditional la Contractul de Concesiune nr. 2158 din 04.10.2005 încheiat intre Comuna Paleu și SC Nikita Studio SRL, - Factura Seria FR nr. 00449 din data de 26.01.2024 emisa de către Comuna Paleu, reprezentând Rata Concesiune pentru perioada 01.01.2024-31.12.2024 în valoare de 4.757,68 lei. - Extras de carte funciara nr. 51870, cad. 51870 Saldabagiu de Munte, teren extravilan in suprafata de 3.724 mp; - Extras de carte funciara nr. 51871, cad. 527 Saldabagiu de Munte, teren extravilan in suprafata de 6.519 mp; Luând în considerare Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public si prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională in administrația publica locală, republicată cu modificările si completările ulterioare, Văzând avizele comisiilor de specialitate În temeiul prevederilor art. 196 alin.(1) lit. a), art. 197 , art. 198 alin. (1) si (2) din OUG. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Comunei Paleu HOTĂRĂȘTE Cu 12 voturi,,pentru”, 0 voturi ,,împotrivă” si 0 voturi ,,abținere” din totalul de 13 consilieri locali în funcție Art. 1. Se aprobă încheierea unui Act Aditional la Contractul de Concesiune nr. 2158 din 04.10.2005 (anexa la prezenta) valabil de la data de 1 ianuarie 2025, în urma Sentintei Civile nr. 2387/CA/2015 pronuntata de către Tribunalul Bihor în dosarul civil nr. 11133/111/2011*, conform careia obiectul contracului se modifica in ceea ce priveste suprafata imobilului concesionat, mai exact suprafața initiala de 90.204 mp se va diminua, devenind o suprafața totala de 5.524 mp. formata din cad. 526 CF 51870 în suprafața de 3.724 mp și cad. 527 CF 51871 în suprafața de 1.800 mp; Art. 2. Se aprobă actualizarea redeventei anuale începând cu 01.01.2025,conform Cap. 5 Art. 8 al Contractului de Concesiune nr. 2158 din 04.10.2005 cu procentul maxim de 50%, având în vedere faptul ca noua redeventa este mult inferioara valorii actuale de inventar a imobilelor în cauza. Art.3 - Prezenta hotărâre se va comunica cu: - Instituția Prefectului-Județul Bihor; - Primarul Comunei Paleu - Compartiment financiar-contabil, serviciul Taxe si Impozite - Nikita Studio SRL - La dosar PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SFERLEA-BIG CRISTIAN-MIRCEA Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL AL COMUNEI PALEU, IAKOB VILMA PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.232/19.12.2024 Nr.crt. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile să efectueze procedura 1 Adoptarea hotărârii 1)s-a făcut cu majoritate 19.12.2024 □ simplă □ absolută □ calificată 2 Comunicarea către primar 2) 19.12.2024 3 Comunicarea către prefectul judeţului 3) 4 Aducerea la cunoştinţa publică 4)+5) 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual 4)+5) 6 Hotărârea devine obligatorie 6) sau produce efecte juridice 7), după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: 1)Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2)Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3)Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării 4)Art. 197 alin. (4): "Hotărârile se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5)Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 6)Art. 198 alin. (1): "Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." 7)Art. 199 alin. (2): "Hotărârile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează."

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primarii.aqpa.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala