9 septembrie 2021

HCL 650/2021 Oradea adoptată

HOTĂRÂRE privind modificarea Programului de investiţii, dotări și surse de finanțare și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 la Societatea Oradea Transport Local S.A.

Denumire
Hotărârea nr. 650 din 2021 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
650 / 2021
Data
9 septembrie 2021
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Programului de investiții, dotări și surse de finanțare pentru anul 2021 la Societatea Oradea Transport Local S.A., precum și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al acestei societăți pe același an. Practic, Primăria modifică ce proiecte se fac, cum se finanțează și cât bani are LTL pentru anul 2021, ajustând sumele alocate (investiții, dotări, finanțare) și bugetul pe venituri și cheltuieli. Pentru locuitori, înseamnă posibile modificări ale finanțării pentru mijloacele de transport în oraș, eventual impacturi asupra cheltuielilor bugetare locale și eventuale termene sau zone afectate în cadrul programelor de investiții ale transportului local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Programului de investiţii dotări și surse de finanțare pe anul 2021 la Societatea Oradea Transport Local S.A., conform anexei nr. 1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii. nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544. E-mail: primarie(Qoradea.ro HOTĂRÂRE privind modificarea Programului de investiţii, dotări și surse de finanțare și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 la Societatea Oradea Transport Local S.A. Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de iniţiator, înregistrat sub nr. 372741 din 24.08.2021 şi Raportul de specialitate nr. 372748 din 24.08.2021 întocmit de către Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică din cadrul Direcţiei Economice prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea modificării Programului de investiții, dotări și surse de finanţare pe anul 2021, respectiv aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 la Societatea Oradea Transport Local S.A., aprobate iniţial prin H.C.L. nr. 242 din 31.03.2021 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Societăţii Oradea Transport Local S.A. pe anul 2021, modificat prin H.C.L. nr. 404/27.05.2021 și prin H.C.L. 577/29.07.2021. În conformitate cu prevederile: e Ordinului nr. 3818/30.12.2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, e Ordonanţei nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare Ia nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ- teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, e Legiinr. 15/2021 a bugetului de stat pe anul 2021, e art. 44 șiart. 45 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, e Ordonanţei nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, actualizată, Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza prevederilor art. 129, alin. (2), lit. a), b), d), alin. (3) lit. d), alin. (4), lit. a), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă modificarea Programului de investiţii dotări și surse de finanțare pe anul 2021 la Societatea Oradea Transport Local S.A., conform anexei nr. 1. Art. 2. Se aprobă rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 al Societatea Oradea Transport Local S.A., conform art.1. Art. 3. Se mandatează reprezentantul Municipiului Oradea în adunarea generală a acţionarilor Societăţii Oradea Transport Local S.A. de a vota „pentru” modificările menționate la art.1 și 2. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică cu : Primarul Municipiului Oradea Instituţia Prefectului judeţului Bihor Direcţia Economică Direcţia Tehnică, prin grija Direcţiei Economice A.D.l. Transregio, prin grija Direcţiei Economice Societatea Oradea Transport Local S.A.. prin grija Direcţiei Economice - Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea Oradea, 30 august 2021 Nr.650 Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru'! CONTRAŞEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Eugenia Borfţi AWEKA- Primaria Municipiului ORADEA o De Anexa | li it S.C. Oradea Transport Local S.A. PE hp. 10 PO soi Sedial/Adresa: Oradea, strada Atelierelor nr. 12 BUGETUL. DE VENITURI SI CHELTUIELI Cod unic de înregistrare: 63483 pe anul 2021 mil Iei Ț Nr. : Propuneri Estimări | Estimări o DA INDICATORI ca. Piti 2021 “e 2022 | 2023 i _ oa 2 3 a 5 6 = 574 7 [i 9775 | 10871 L VENITURI TOTALE (Rd.I-RA2+R4-5) | 1 | 58.046 | 62.062 | 106.92% | 66.748 | 70.083 | 107,55% | 105,00%, 1_|__|Vemuri votate din exploatare, din can: | 2 | 58.026 | 62.045 | 106493% | 66.69% | 70033 | 107,50%| 10300% a) |iipventii ef prevederilor legale» | 3 | 26063 | 18347 | miss | isa | 20069 | rosso | tos00v L_ wpoare ij 5) berii et prevedeilor lerale | 4 | 5756 | 15.543 | 270930] 16320 | 17.136 | 10500%, | 10300% 2 | [Venituri financiare 5 20 17 85,00% so s0__| 294,12% | sn,poo Li cnela m je (6 | 6 | sans | 2023 | 10691% | 66377 | co 107,02% | 105,02%4 i give * difere Aa e 7] Smart | 60.430 | 1070 | 65377 | cazi! | toat | 105,10% L-a situl cheltuieli cu bunuri şi servicii | 152745 | tzoco | aiz6ma | 18.543 | 9.656 | 1050 | 16.00% Be cheltuieli cu in ite, taxe şi armei sii apa 9 | m 943 | 120,43% | 990 1.050 | 105;00% | 106,004, L_ _— | chetuieli cu personalul, diucare: | 10 | 302304 | 30791 104;91%4 | 33.344 | 35.006 | 04,88%, | 104,99% Cheituieli de natură - 2 co [Ceh 11 | 29033 | 30.369 | 104,60% | 31.887 | 33.42 | 105,0 | 1osuve, || |satasiala(Ra.13+R8.14) se îi titi CI eh. cu salariile 12 [26447 | 21.169 | 102,73% | 28.527 | 29954 | 105;00% | 10500%4 C2 bonusuri 13 | 2.586 3.200_| 123,74% | 3.360 | 3.528 | 105,00% | 105,00% 03.00% | c3 pusă ckchuicli cu personalul, din | „4 o 70 74 77| tosin0%4 | 104,76% - cheltuieli cu plaţi compensatorii atercate disponibilizărilor de 15 o 50 50 50 | 100,00% | 100.00% pcesona) Cheltuieli aferente contactului Ni de mandat si a altor organe de c4 E îi isii i 16 660 741 11227%4 741 74 100,00% | 100,00% comitete | [a] Firei 17| su 6 | 1000 | 642 706| 105,00% | 11.05% D-ale chcituicti de exploatare 18 | 10.586 | 11.045 | 104,34% | 12.500 | 13.000 [13,17% | 10,00% 2 | Cheltuieli financiare 19| 597 584 97,82% | 1.000 | 1.000 | t71,23%4 | 10,00% III REZULTATUL BRUT | pese n Hote i. LR di-Ras| 2 Ei] 329 125,81%4 | 372 372| 953,14% | 10,12% Liv |__1__ IMPOZIT PE PROFIT CURENT | 21 20 z 105,00% 59 | 60 | 280,95%4| toi69% | [280 |___[__2|_jimeozIr PE PROFIT AMÂNAT z2 | au 3|_|VENITURI DIN IMPOZITUL PE 23 A __] 4 IMPOZITUL SPECIEIC UNOR 24 at S|__|ALĂE IMPOZITE NEPREZENTATE LA | 28 v PROFITULJPIERDEREA NETĂ A PERIOADEI DE TARE cea. pt 3 iile | 25| -u 18 163,64% | 313 312 11737360] 99,82% Rd.24-Rd.25), din care: || |ezerve legate 27| 2 [000 | 3 | 3 | 1500 | 1codo 2 Ale 1czerve reprezentând facilităţi 2 o 9 o o fiscale prevăzute de lege LL E DN II _ i IN Page 1 0f3 mii lei Realizat/ z z E; 5 Nr. Propuneri Estimări | Estimări va %, , INDICATORI ra, reia 2021 % 1022 2023 Ă ă oi 2 3 4 5 6>5/4 3 3. 9=7/5_|_10=877 3 Acaperirea pierderilor contabile din anii precedenţi 29 9 9 , _ d 4 Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi exteruc, precann și pentru constituirea surselor necesare 30 UI] 0 Lt] 0 rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi 5 Ahe repartizări prevăzute de lege 31 [1] [] o [) 6 Profitul! contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27,28, 29, 30,31 32 10 16 160,00% 0 309 [1935,78%| 99,32% (Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Ra. 31)>=0)| 7 Paniciparea salariaţilor fa profit în limita ua 10% dim profitul net, dar nu moai mult de nivelul unui satariu de 33 o o bază mediu hinar realizat la nivelul - operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă ? | |Minimum 50% vărsărminte fa bugetat de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul 34 Ei 8 160,00% 155 154 [1937,50%| 99,35% sucietăţilor/counpaniilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din can: a ) dividende cuvenite bugetului de stat 35 [tă L] b| . dividende cuvenite bugetului de local | 36 2 0 200% <) dividende cuvenite altor actionari. | 37 5 EI 160,00% 155 154 [1937.50%| 99,35% 9 Profitul nerepartizat pe destinațiile Bevaate a apela 3% i cote] 3 5 8 160400% | 155 155. [1934,06%| 10028% sursa proprie de finanțare "vi VENITURI DIN FONDURI ȘI “ ”] EUROPENE 39 | 8.157 1.900 23,29% 0,00 al vii CHELTULELI ELIGIBILE DIN - FONDURI EUROPENE, din care: | 40 | 8.157 1.500. 23,29% ? Q det a) |ehelieli materiale 21 7917 1.875__| 23,68% 0,09% b) |cbeluicli cu salariile 42 210 0,00% | C) |coeiuieti privind prestărite de servicii | 43 o d) cheltuieli cu reclama şi publicitate | 44 30 25 33,33% 0,00% e) [alte cheituieti 45 | EZIT) a | BURSE UE FINANȚARE A 40 | 15.776,56 | 9.916,90 | 62,36% | 4.000,00 | 4.000,0u | 40.34% | 100,00% INVESTIȚIILOR, din care: ] Alocaţii de la buget, din care: 47 1.236 | _3.646;9. '295,15% [] [] 900% __ locaţii bugetare aferente ptăţii a ungajamentelor din anii anteriori x x “e 17 ge! » E pene A 4 PENTRU 49 | 10.098,04 | 10.167.6% | 100,69%4 | 1:920.00 | 1.920,00 |- 185824 | 100.00% x DATE DE FUNDAMENTARE 1 a A ne personal progoozat În finele so | 495 Soo | soro | 470 460 | 94.00% | v7ar4 Page 2o0f3 Director (ienel Ji iug. ( vienţă Page 3ot3 ec. NICA Romeo Realizat/ P Nr, Propuneri Estimări | Estimări ă INDICATORI ăi Preliminat 2021 % 2022 2923 % Ye 2020 | Lo |. 2 4, 5 6 5/4 7 8. 9=7/5: | _10=8/7 2 Nr. mediu de salariaţi total SI 482 487 101,04%4 500 4% 102,67% | 98,00% ii (Castigui mediu lunar pe salariat (ici/persoană) determinul pt baza s2 5.020 5.058 100,76% 5.315 5.694 105,08% | 107,144 eheltuielitor de natură satariată i _ Castigul mediu lunar pe satariat (lcijpersvana) deteminat pe baza cheltuielilor de natura salariala Ș3 4.898 5.072 103,55% 4.755 5.094 93,75% | 107,14% recalculat cf. Legii anuale u bugetului de stat 5 Protuctivitatea muncii în unităţi valorice pe tota! personal mesliu (mii 54 105,1 112,4 106,97% 133 143 118,69%| 107,14% k/persoună) (Rd.2 /Rd SI) 6 Productivitatea muncii îs unități valorice pe tutal personal mediu 55 recalculata cf «gi; anuale a bugetului de stat 7 | | Productivitatea muzicii în unitati fizice pe tota) personal mediu (cantitate s6 produse finite/ persoana) 3 Cheltuieţi totale la 1000 ei venituri totale (Rd 57=(Rd.6/Rd.1)x1000 57 999 999 9,%% 994 995 99,51% | 100,03% 9 | |laţi restante sa o Lă o [) 10 | |Creanţe restante | 59 [] [] o [] | Director Econoinic *S-imaria Municipiului ORADEA Operatorul cconomic: S.C. Oradea Transport Local S.A. SediuVAdresa: Oradea, strada Atelierelor or. 12 Cod unic de înregistrare: 63483 „pi bo i Programul de investiţii, dotări şi sursele de finanţare Anexa nr.4 mii lei INDICATORI Data finalizării investiţiei an precedent 2020 Valoare Aprobat Realizat/ Preiiminat an 2022 an 2023 2 3 4 5 6 SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care: 25.834,00 15.776,56| 9.916,90 4.000,00 4.000,00] - Surse proprii, din care: 4.500,00 3.193,00! 3.690,00 4.000,00 a) - amortizare 4.500,00 3.103,00 3690.00 4.000,00 4.000,00 b) - profit Alocaţii de la buget 5.917,00 1.235,60 3.646,90 L-A Credite bancare, din care: 5.917,00) 4.089,00 580,90 0.00 0,00) a) - interne 720,00 580,00 b) - extene Alte surse, din care: 9.500,00 7.348,96) 2.000,00, 0,00 0,00 fonduri europene Proiect RO-HU 9.500,00 7.348,96 2.000,00 - (denumire sursă) 0,00) CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care: 13.807,46 10.098,04 10.167,68 1.920,00 1.920,00 3 investiţii în curs, din care: 1.599,53 606,15 994.38 0,00 0,00 a) pentru bunurile proprietatea privata a operatorului economic: 0,00 0,00 0,00 0,0 0,00 b) pentru bunurile de natura domeniului public a! statului sau al unităţii administrativ teritoriale: 1.599,53 606,15 994,38 0,00) 0,00 Modemizare stație de spălare Autobuze $2 854,70) 601.98 253,72 Proiectare si executie lucrari de modificare instalatie de racordate realizata pt un loc de consum existent fara cresterea puterii aprubate pt Oradea Transport Local SA, static de redresare Salca - Oradea” 744,83 417? 40,66 c) pentru bunurile de natura dorneniuiul privat al statului sau al unității administrativ teritoriale: - [denumire obiectiv) d) pentru bunurile iuate în concesiune, închiriate sau în locaţie de gestiune, exclusiv cele din domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale: b) pentru bunurile de natura domeniului public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale: 0,00 0,00 0,00 0.00 c) pentru bunurile de natura domeniului privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale: - (denumire obiectiv) d) pentru bunurile luate in concesiune, închiriate sau in locaţie de gestiune, exclusiv cele din domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale: - (denumire obiectiv) investiţii noi, din care: 0,0 0,00 9,00) 0,00 a) pentru bunurile proprietatea privata a operatorului economic: 0,00 0,00) 0,00 0,00 0,00 b) pentru bunurile de natura domeniului public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale: 0,00! 0,00 0,00 9,00! 0,00 c) pentru biumurite de natura domeniului privat a! statului sau al unităţii administrativ teritoriale: - (denurnire ubiectiv) INDICATORI Data an precedent 2020 Valoare finalizării investiţiei Aprobat Realizat/ Preliminat an 2022 an 2023 1 2. 3 4 5 d) pentru bunurile luate în concesiune. închiriate sau în locaţie de gestiune, exclusiv cete din domeniul pubiic sau privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriate: - (denumire obiectiv) investiţii efectuate ia imobilizările corporale 3lexistente (modernizări), din care: a) pentru bunurile proprietatea privata a operatorului econornic: - (denumire obiectiv) d) pentru bunurile de natura domeniului public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale: - (denumire obiectiv) C) pentru bunurite de natura domeniului privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale: - (denumire obiectiv) d) pentru bunurile luate în concesiune, închiriate Sau în locaţie de gestiune, exclusiv cele din domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale: = (denuinire obiectiv) 4|Dotări (alte achiziţii de imobilizări corporale) 8.746,93 8.595,89 6.122,30 9,00 0,00 Sistem de inchirial tratinete electrice 2020 126,05 126,05 Elaborare DALI pt Modernizare Hala spalatorie si vopsitorie tramvaie 2020 28,43 28,43 Achiziție 3 buc autobuze SH Mercedes 18m 2020) 486,82 486,82 Modcinizarea transportului public uanstrontalier prin achizitra de amobuze noi Euro 6 si hibrid RO-HU ( 1.500.000 euro) _ 2020 7.500,00 7.348,96 Achizitie 2 buc autobuze SH Mercedes 18m 2020 367,93 367,93 Statie de reincarcare vehicule electrice 2020 26,59 26,59 Echipamente IT, licente si suport 2020) 35,71 35,71 Utilaje dotari independente 2020) 26,58 26,58 Modemizare cladiri 2020 ITP izolatie exterioara + porti 2020) 71.87 7187 Leasing autoturisme Rabla 2017. 2018 2021 76,95 76,95 4 Executie lucrari de reabilitare linic de tramvari str. Transilvaniei 300 ml PMO 2.117,65 Studiu de fezabilitate pentru obiectivul 2 |„Modemnizarea Depoului de tramvaie în Municipiul Oradea” PMO 129,00 Studiul de fezabilitate pentru obiectivul "Modernizarea Autobazei OTL" PMO 0,00 Rcabzare alimentare liuic de tracliune peninu punctul 4 de injecție în zona Aura si elemente necesare pt conectarea cutiei de conexiuni la finia de contact pt punctul de injectie din Redresor Cicero PMO 294,58 5 |Executie lucrari de pohzat linie tmmvai PMO 30,00 6 Executie lucrari de hidroizolare acoperis redresor Zona Vest (Gara) PMO 20.00 7 |Montaj modulc termice 3 buc. 120,00 Modemizate sistem AVL. si sistern de informare. 8 |caulatori(378750 cun) si pachet management / comunicare RO-HU 2.000,00 9 | Modemizare sistem c-iketing tip ABT (rate) 180,00 10| Betonare/astatare platforma parcare S2 11 Achiziţii autoturisme prin prograinul Rabla 2018 + Leasing 15,03 12 Achiziţii autoturisme prin programul Rabla 2021 si Lcasing, 350,00 13| Reparatii cladiri 5,00 14| Echipamente (7 2020, licente si suport 200,00 15| Utilaje dotări independente 50,00 Data an precedent 2020 Valoare INDICATORI finalizării Realizat! in iţiei Aprobat Preliminat an 2022 an 2023 i 2 3 4 5 7 8 16 Rampeflifturi acces persoane cu dizabilitati în tramyaic si autobuze 17| Mobilier urban suport pentru biciclete si trotincie 60,00 Acheziţie microbuz !8 locuri aprobat conform hot CA 18| 6 din 29.1.2021 ca 19 Adăpoturi de câlători în staţiile de tramvai şi autobuz 10,00 20| Autoutilitara interventie <3,5 to 17,50 24 Expertiză tehnică pod peste pârâul Peţa 25,00 Cantemir »p|Autoulilitara interventie SH S2 <3.5 to ( aprox. 22|7- 000 ro) 36,40 Autobuze SH articulate 4buc.35.000 EUR/buc 23|tara TVA PMO 357,14 Rambursări de rate aferente creditelor pentru Ă investiţii, din care: 3.461,00) 896,00 3.051,00 192800) 1.920,00 a) - interne 3.461,00 896,00 3.051,00 1.920,00|___ 1.920,00 BCR 2025 1.920,90 480,00 1.920,90 1.920,00|___ 1.920,00 ING _ 2021 1.486,00) 361,00 1.119,00 0,00, 0,90, leasing 2022 55,00 55,00 12.00 0,00 *b): externe , SI Director (Jencral Director Economic ing. POR Side Miroca ec. NICA Romeo „LO I8zeqomy 1z0z 00%0 00'0 000 00'0 00'0 000 00'0 00'0 00“0zI POIEZIUI3POŢN,, [NAT931q0| £ nuguad ayen!qezay ap [n!pnS „B3PeIO [irdrotungi Ş , | , Ul aeAUreI) 3p in[nodaq 1707 1S'€sI 00“0 00'0 000 00'0 00“6ZI 00'6zI 000 00'6ZI BAIEZIUI3POȚA-* |NAnda1qo z nnuad atev]!qezay ap nipnis Iu 00% tz0z 00'07s'z 00*0 000 |[00'0 |00%0 SOLITTZ |s9Lar'z 00'0 S9LL1'7 TBIUEAISURIL “DS reauuz 3p atui| + BIRUȚIQBAI AP 1IE29N| And2xq 10'ssp'e 00'000'7 00'0 |000 lecsi LE'€06'7 |0€4L0'9 68561 beSrz'6 MIDSDAUI 2p Mona ov] u „BOPeIO — 2OJeS 31S31po 3p ae)s "Vs [e507] uodsueiL eapeaQ 1d ateqorde izoz L€188 00'0 00%0 00'0 00'0 S90PL S9otL Au) €8'pr4 Waoand 3491590 BIB] JUa]SIXa| 7 Ynsuoo 3p 90[ un șd evezijeaa 31ep109£4 3p Oejeysur 2.eo1grpouu 3p [IE1ON[ AAN2X9 (S 3187921014 Și « « : « & . , ES aznqony ozot €6'10€ 000 00'0 00'0 000 IL 'Esz LI 334 18'09£ 0Z'rs8 aragds ap anteus 31Ez/Uzapo)A, ! OE'Esr'1 00%0 00%0 00%0 LEY66 |Lt*b66 869 les'66s1 azenupuoo uj țigan] Y 189" 00'000'7 000 EGELTI PL'L68€ |L9ILO'L L8'09S |8'rre'0r 33252 UP 1VAGNa9 1V10OL ZI Oe VALS PF [ A E S [i B+L+9+S7b=t z [ [] (ITI ENI MEN [EN] [IT (ENTI [NI] (ENI) (as) ne VAL ay] sp VAL 1 Hinpuos . VAL i PPluu0u033-03ju 433 ana sosuuaa [98 caii ANI] VAL ee ăn ea et dr tei WAN 920) INDJANI | VAL auy U/ANI ANI VAL 40) WND/ANI | auupioaaaipuj Inunăp3a4qo vaaguunuaa ie > ul 3414430d 33|n3jasuo3 aupaa9 | apao țe>o0j 43ng 1707 ad paapaaaaq pei ia 9 daeqoadv ap ze 1e30] 33âng asans ay ase şdnp Du ii DU uIp 2efuvulă at 19] S6'p=ouna | 1707 1snâne VAL AMSNJ2U! uzea1u033p 35 15 (133nq uip arezmoure 1U3j4A1493) VAL 13 vqo4de 2s 1LO mudtoad asans VIP 3IBIURUIJ AȚsaAuL, VAL ASNJoul eZea]u093p 35 15 EZB3|N3|82 35 “18 Up 31BIURuIy 9|HA52Au[,, H)HSaAUI ap 8[aA931Q0 no d35I] Purazid T3pOp TZU E30V IZOT 1ANV ad IILILSAANI aa UOTAALLDAISO 1MAVID0ua vre _%a 9| Qăc0)j Izoz 000 00'0 00'0 [00'0 [00'0s€ 00'05£ 000 00'080'1 Bursea” !S 1707 erqe |nurez3oad| 24 Unad atusIanogne MIzry>V Izoz 00“0 000 00'0 [00'0 |€o'si €0SI 68'561 26'017 Busta] + 8107 eqey [nwea3ozd| ii ușud puustmaogne piiziuoy 20 000 000 00'0 000 00'S 00'S 00'0 00007 5 sueoxed 1 ! : . BUrIOpe[d 21eypest/a1euoaa a (exe. ) 1av 4 . | p « | . « 120 000 00'0 00'0 |00'0 |oo'o8i 00081 000 00006 dn Bunyozy-a UIaISIS AIEZRUI3POPA 6 DH -O 3Ie2IUNUI0I / juaura3eueui 120? 00*0 00'000'7 00'0 [00%0 [00% 00*000'2 00'0 00'000'7 19y9ed 15 (ozn 05/84 s)uogerea| 3 BIEULIOJUL 3P UI34SIS IS TAYV UIBISIS AIEZIUI3PO/N 1202 000 00*0 00'0 000 00'021 00'071 000 00'071 'onq € ao1uLra) a|npoua feluoyN| 2 (2129) Lot 0si£7 00'0 00'0 00'0 000 00'0z 00*02 00'0 00:07 ISaA BUOZ 10S91p31 Sadode| BI2JOZȚOIPIy 3p 11E19n] 31nd2Xq a LS i 000 |00'0 0'0 00%0£ 00'0£ 00'0 00'0t Piu rerij[E ee 0L's€ 00.0 90 o aruţ[ şezrJod ap exonj apnoaxa| * 018019 J0saapoă up 2noafun ap [mound 1d 10eU09 ap EŢUI &| IUnIX3U02| zoe 00'267 00'0 000 [000 |oo'0 8s6rz |8sopz 00'0 8s'6tz ip ni ap țorana ea1e)93u02 1d aresadau| 2Juaua[a 1S emy euoz uj arloafur ap [nwund npuad aunrţoery 3P 3TUI] 31ețuauIȚe 91ezI[eoy ZI ori vas r=6 [] L 3 E e ___Î_B+c+ossb=t z TE [ Bau Lou 11 pui [II Ut 19 qpuu [II] 13 qui (as) IL] VAL 540| sa VAL N janpuoa [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă