HCL 646/2013 Oradea adoptată
Hotărâre privind aprobarea organizării licitaţiei publice deschise şi a Caietului de sarcini în vederea închirierii imobilului, în suprafaţă construită de 105 mp, înscris în CF nr. 4794, pentru realizarea unei structuri de vânzare tip – modul alimentaţie publică cu terasă în municipiul Oradea, str. Emanuil Gojdu, pe malul stâng al Crişului Repede (Casa pompe Criş)
- Denumire
- Hotărârea nr. 646 din 2013 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 646 / 2013
- Data
- 30 septembrie 2013
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se mandatează Administraţia Imobiliară Oradea în vederea ducerii la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local nr. 313 din 25.04.2013, cu privire la radierea dreptului de administrare înscris în favoarea S.C. Electrocentrale Oradea S.A. asupra construcţiei „Casă pompă Criş”, notată la poziţia B7 din CF 4794 – Oradea, ca urmare a casării şi scoaterii din evidenţele contabile ale S.C. Electrocentrale Oradea S.A. a mijlocului fix
Documente
- hcl hcl-646-2013.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea organizării licitaţiei publice deschise şi a Caietului de sarcini în vederea închirierii imobilului, în
suprafaţă construită de 105 mp, înscris în CF nr. 4794, pentru realizarea unei structuri de vânzare tip – modul
alimentaţie publică cu terasă în municipiul Oradea, str. Emanuil Gojdu, pe malul stâng al Crişului Repede (Casa pompe
Criş)
Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 17408 din data de 05.09.2013, prin care Administraţia Imobiliară
Oradea propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea organizării licitaţiei publice şi a Caietului de sarcini pentru
închirierea imobilului, cu suprafaţa construită de 105 mp, înscris în CF nr. 4794, situat în mun. Oradea, str. Emanuil Gojdu pe
malul stâng al Crişului Repede (identificat – Casa Pompe Criş), destinat realizării unei structuri de vânzare - modul de
alimentaţie publică cu terasă,
Având în vedere obiectivul administraţiei locale privind crearea unor oportunităţi în vederea creşterii nivelului serviciilor
publice, dezvoltării turismului în municipiul Oradea, continuarea tradiţiei funcţionării grădinilor de vară şi a altor unităţi de
alimentaţie publică pe malurile superioare ale Crişului Repede, s-au iniţiat demersurile necesare pentru închirierea imobilului
denumit „Casa pompe Criş”,
Observând starea de paragină a imobilului denumit „Casa pompe Criş”,
Ţinând seama de prevederile HCL, nr. 37 din 14.01.2011, privind abrogarea Hotărârii Consiliului Local nr. 543 din
09.08.2010 şi aprobarea Caietului de sarcini, Studiului de oportunitate şi a licitaţiei publice deschise pentru închirierea
terenurilor destinate amplasării de structuri de vânzare tip – modul alimentaţie publică cu terasă în principalele parcuri, scuaruri
şi pe alte terenuri (publice sau private) proprietate a municipiului Oradea,
Luând în considerare H.C.L. nr. 313/2013 privind aprobarea trecerii din domeniul public al Municipiului Oradea
în domeniul privat al Municipiului Oradea a unor active fixe în vederea scoaterii din funcţiune urmare a inventarierii
pe anul 2012,
Vânzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul prevederilor art. 36 alin.(2) lit.„c”, alin.(5), lit. b) ale art. 45 alin.(3) şi art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
215/ 2001, privind administraţia publică locală, republicată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art.1. Se mandatează Administraţia Imobiliară Oradea în vederea ducerii la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local nr.
313 din 25.04.2013, cu privire la radierea dreptului de administrare înscris în favoarea S.C. Electrocentrale Oradea S.A. asupra
construcţiei „Casă pompă Criş”, notată la poziţia B7 din CF 4794 – Oradea, ca urmare a casării şi scoaterii din evidenţele
contabile ale S.C. Electrocentrale Oradea S.A. a mijlocului fix.
Art.2. Se aprobă organizarea licitaţiei publice deschise pentru închirierea imobilului, cu suprafaţa construită de 105
mp, înscris în CF nr. 4794, pentru realizarea unei structuri de vânzare tip – alimentaţie publică cu terasă în municipiul Oradea,
str. Emanuil Gojdu, pe malul stâng al Crişului Repede (Casa pompe Criş).
Art.3. Se aprobă Caietul de sarcini pentru închirierea, prin licitaţie publică deschisă, a imobilului, cu suprafaţa
construită de 105 mp, înscris în CF nr. 4794, destinat realizării unei structuri de vânzare tip – alimentaţie publică cu terasă în
municipiul Oradea, str. Emanuil Gojdu, pe malul stâng al Crişului Repede (Casa pompe Criş) conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă condiţia de participare, la licitaţia publică, exclusiv pentru persoanele juridice care au proiect avizat
C.M.UA.T. şi au Acord de principiu de la Administraţia Bazinală de Apă Crişuri – Direcţia Apelor Crişuri Oradea.
Art.5. Se aprobă durata închirierii, pe o perioadă de 15 ani, începând cu data de 1 (întâi) a lunii următoare adjudecării
licitaţiei. Perioada de închiriere poate fi prelungită prin acordul părţilor.
Art.6. Se aprobă preţul de pornire a licitaţiei în valoare de 323,00 lei/ mp/ an. Pasul licitaţiei este de 5 lei.
Art.7. Chiria stabilită în urma licitaţiei va rămâne fixă la nivelul anului în care acesta se aprobă urmând a fi indexată
de drept anual, începând din anul următor, cu indicele de inflaţie prognozat, aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local al
Municipiului Oradea, urmând a se regulariza la prima scadenţă a anului următor, conform indicelui real comunicat de Institutul
Naţional de Statistică, având ca bază de calcul luna decembrie 2013.
Art.8. Contractul de închiriere va cuprinde, în mod obligatoriu, clauzele prevăzute în Caietul de sarcini privind
drepturile şi obligaţiile părţilor contractante.
Art.9. Chiriaşul are obligaţia de a edifica modulul de alimentaţie publică cu terasă la dimensiunile şi din materialele
stabilite prin documentaţia prezentată în Oferta tehnică de la licitaţie şi Autorizaţia de construire emisă de Instituţia Arhitectului
Şef.
Art.10. Se aprobă cesionarea dreptului de a obţine Autorizaţia de construire pentru realizarea structurii de vânzare tip
– alimentaţie publică cu terasă pentru imobilul situat în municipiul Oradea, str. Emanuil Gojdu, pe malul stâng al Crişului
Repede (Casa pompe Criş).
Art.11. După finalizarea lucrărilor de amenajare a clădirii, bunurile de retur: spaţiu comercial de alimentaţie cu terasă
şi investiţia, vor fi predate municipiului Oradea, în proprietate publică.
Art.12. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Administraţia Imobiliară Oradea.
Art.13. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
Instituţia Prefectului – Judeţul Bihor;
Primarul Municipiului Oradea;
Primăria municipiului Oradea (PMO)– Serviciul Patrimoniu Delegări Gestiune;
Primăria municipiului Oradea (PMO) - Instituţia Arhitectului Şef;
PMO - Compartiment Licitaţii, Avizare şi Monitorizare Contracte;
Administraţia Imobiliară Oradea (AIO);
AIO - Serviciul Financiar – Contabil;
AIO - Serviciul Terenuri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Lascu Tudor Sebastian
Oradea, 09 septembrie 2013 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 646 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”
Consiliul Local al Municipiului Oradea
Administraţia Imobiliară Oradea
Piaţa Unirii, nr. 1
410 100, Oradea
Tel. +40 0259-436 276
Fax. +40 0259-436 276
E-mail: [email protected]
Anexă la H.C.L. nr.646/2013
CAIET DE SARCINI
privind închirierea, prin licitaţie publică deschisă, a imobilului cu suprafaţa construită de 105 mp,
înscris în CF nr. 4794, destinat realizării unei structuri de vânzare tip – alimentaţie publică cu terasă în
municipiul Oradea, str. Emanuil Gojdu, pe malul stâng al Crişului Repede (identificat – Casa pompelor)
I. OBIECTUL ÎNCHIRIERII
1.1. Se supune licitaţiei publice deschise în vederea închirierii imobilului cu suprafaţa construită de
105 mp, înscris în CF nr. 4794, destinat realizării unei structuri de vânzare tip – alimentaţie
publică cu terasă în municipiul Oradea, str. Emanuil Gojdu, pe malul stâng al Crişului Repede
(identificat – Casa pompelor).
1.2. Amplasamentul care face obiectul licitației reprezintă proprietatea publică a municipiului Oradea.
1.3. Imobilul închiriat va fi utilizat de chiriaş, pe riscul şi răspunderea sa, numai pentru realizarea
modulului de alimentaţie publică cu terasă, în schimbul chiriei prevăzute la cap. III.
1.4. Predarea - primirea amplasamentului se va face în maxim 5 (cinci) zile de la data semnării
Contractului de închiriere.
1.5. Realizarea modulului de alimentaţie publică cu terasă se va face pe cheltuiala chiriaşului, în
conformitate cu prevederile Autorizaţiei de construire emisă de Instituţia Arhitectului Şef.
1.6. Suprafaţa efectiv utilizată se stabilește prin Avizul CMUAT şi prin Planul de situaţie depus la
documentaţia tehnică de către ofertantul declarat câştigător.
1.7. În derularea contractului de închiriere, chiriaşul va utiliza următoarele categorii de bunuri:
- bunurile de retur: - imobilul închiriat şi investiţia realizată, ce revin de plin drept, gratuit si
liber de orice sarcini proprietarului la încetarea Contractului de
închiriere;
- bunuri proprii: - nu sunt prevăzute.
1.8. La încetarea Contractului din orice cauză, imobilul revine proprietarului (mun. Oradea) liber de
sarcini.
Predarea imobilului de către chiriaş se face pe baza Procesului verbal de predare – primire.
1.9. În caz de neconformare, eliberarea amplasamentului se realizează pe cale administrativă, pe
cheltuiala chiriașului.
II. DURATA ÎNCHIRIERII
2.1. Durata închirierii suprafeţei imobilului este de 15 ani, începând cu data de 01 a lunii următoare
adjudecării licitaţiei.
2.2. Durata închirierii poate fi prelungită prin acordul părţilor.
1
III. ELEMENTE DE PREŢ
3.1. Preţul de pornire a licitaţiei pentru închirierea imobilului este de 323,00 lei/ mp/ an, stabilit în
conformitate cu tarifele practicate de Administrația Imobiliară Oradea pentru spaţiile comerciale
cu profil restaurant, valabil în anul 2013. Pasul de strigare este de 5 lei/ pas.
3.2. Preţul adjudecat (chiria) prin licitaţie va rămâne fixă la nivelul anului în care acesta se aprobă
urmând a fi indexată de drept anual, începând din anul următor, cu indicele de inflaţie prognozat,
aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Oradea, urmând a se regulariza la prima
scadenţă a anului următor, conform indicelui real comunicat de Institutul Naţional de Statistică,
având ca bază de calcul luna decembrie 2013.
3.3. Chiria se datorează începând cu data de 1 a lunii următoare luării in folosință a investitiei, dar nu
mai târziu de 2 (doi) ani de la data semnării Contractului de închiriere.
3.4. Plata chiriei se va face în tranşe egale, trimestriale, având ca termen de plată data de 15 a ultimei
luni a trimestrului în curs.
3.5. Pentru neplata la termen a chiriei şi a indexării, se datorează majorări de întârziere calculate în
cuantumul legal stabilit pentru creanţele fiscale.
3.6. Neplata, în termen, a două trimestre consecutive duce la rezilierea unilaterală a Contractului de
închiriere şi luarea măsurilor pentru eliberarea, pe cale administrativă sau amiabilă, a
amplasamentului.
3.7. La încheierea Contractului de închiriere, chiriaşul are obligaţia constituirii unei garanţii de bună
plată la Contract, egală cu 50% din chiria datorată pentru un an de zile. Din această sumă
administratorul poate preleva penalităţile şi sumele datorate de chiriaş.
IV. CARACTERISTICILE INVESTIŢIEI
4.1. Investiţia reprezentând modulul de alimentaţie publică cu terasă se va realiza în conformitate cu
prevederile documentaţiei de urbanism aprobate şi ale documentaţiei tehnice din oferta
câştigătoare.
4.2. Valoarea minimă a investiţiei reprezentând modul de alimentaţie publică este de 70.000 EURO.
4.3. Termenul de obţinere a Autorizaţiei de construire este de cel mult 1 (un) an, de la data semnării
Contractului de închiriere, sub sancţiunea rezilierii unilaterale a Contractului și predarea imobilului
liber de sarcini.
4.4. Termenul de finalizare a lucrărilor de construire este cel prevăzut în Autorizaţia de construire.
4.5. Nefinalizarea investiţiei, în termenul stabilit, dă dreptul administratorului la rezilierea unilaterală a
Contractului de închiriere.
4.6. Chiriaşul are obligaţia de a obţine toate avizele si acordurile necesare amplasării modulului de
alimentaţie publică cu terasă şi desfăşurării activităţii, inclusiv avizul Administraţiei Bazinale de
Apă Crişuri – Direcţia Apelor Crişuri Oradea.
V. DREPTURILE PĂRŢILOR
Drepturile Chiriaşului
5.1. Chiriaşul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile care
fac obiectul Contractului de închiriere;
5.2. Chiriaşul are dreptul de a folosi bunurile care fac obiectul închirierii, potrivit naturii bunului şi
obiectivelor stabilite de părţi prin Contractul de închiriere.
Drepturile administratorului
5.3. Administratorul va solicita constituirea unei taxe şi a unei garanţii de participare la licitaţie.
5.4. În cazul adjudecării licitaţiei, pentru ofertantul desemnat câştigător, garanţia de participare la
licitaţie se constituie în garanţie de bună execuţie a investiţiei. În baza solicitărilor scrise,
administratorul va elibera garanţia de participare la licitaţie a celorlalţi ofertanţi.
5.5. Garanţia de bună execuţie a investiţiei reprezintă o măsură asiguratorie pentru încadrarea în
termenele prevăzute în prezentul Caiet de sarcini şi în Contractul de închiriere. Această garanţie
2
se va restitui în momentul îndeplinirii de către chiriaş a obligaţiilor privitoare la realizarea
investiţiei asumate prin Contractul de închiriere - în baza Procesului verbal de finalizare a
investiţiei.
5.6. Condiţiile menţinerii, restituirii sau pierderii garanţiei de participare la licitaţie şi a garanţiei de bună
execuţie a investiţiei se vor stabili prin instrucţiunile de participare la licitaţie şi/ sau prin
Contractul de închiriere.
5.7. Administratorul are dreptul să anuleze licitaţia, dacă ofertantul declarat câştigător nu se prezintă
să semneze Contractul de închiriere și Procesul verbal de predare-primire a amplasamentului în
maxim 30 (treizeci) zile calendaristice de la data adjudecării licitaţiei.
5.8. Administratorul are dreptul să inspecteze bunul închiriat, să verifice stadiul de realizare a
investiţiei, precum şi modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activităţii,
verificând respectarea obligaţiilor asumate de chiriaş.
5.9. În cazul prelungirii duratei închirierii, Administratorul poate modifica cuantumul chiriei prin Hotărâre
a Consiliului Local. Chiriaşul acceptă modificarea de drept a chiriei fără a fi necesară încheierea
unui Act adiţional.
5.10. Administratorul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a Contractului de
închiriere, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local;
5.11. Administratorul are dreptul să rezilieze unilateral Contractul în cazul în care Chiriaşul nu
respectă prevederile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţilor în zone publice,
aprobat prin HCL 163/ 2010, prevederile Autorizaţiei de construire sau clauzele contractuale, cu
suportarea de către chiriaş a consecinţelor prevăzute în Caietul de sarcini şi / sau în Contractul
de închiriere.
VI. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
Obligaţiile Chiriaşului
6.1. Să semneze Contractul de închiriere în maxim 30 (treizeci) zile calendaristice de la data
adjudecării licitaţiei;
6.2. Să folosească imobilul închiriat numai pentru realizarea unei structuri de vânzare - tip alimentaţie
publică cu terasă, în condiţiile şi pe locaţia stabilită prin Autorizaţia de construire sau de
construire, după caz.
6.3. Să asigure exploatarea şi funcţionarea în regim de continuitate a structurii de vânzare tip –
alimentaţie publică cu terasă. Nefuncţionarea pe o perioadă mai mare de 90 zile conduce la
rezilierea unilaterală a Contractului de către administrator şi la eliberarea imobilul pe cale
administrativă;
6.4. Să obţină Autorizaţia de construire în maxim 1 (un) an de la data adjudecării prin licitaţie a
amplasamentului.
6.5. Să depună la Serviciul Terenuri o copie a Autorizaţiei de construire, în termen de cel mult 5 (cinci)
zile de la data obţinerii acesteia.
6.6. (1) Să realizeze modulul de alimentaţie publică şi terasa în conformitate cu prevederile
Autorizaţiei de construire.
(2) Nefinalizarea investiţiei în termenul stabilit prin Autorizaţie de construire conduce la
calcularea de penalizări de întârziere în procent de 0,2% pe zi, din garanţia de bună
execuţie a Contractului, sau la rezilierea Contractului, după caz.
6.7. Să nu exploateze prin sau împreună cu terţi modulul de alimentaţie publică şi terasa fără acordul
Administratorului imobilului ce face obiectul închirierii. În funcţie de condiţiile de piaţă la emiterea
acordului de folosinţă împreună cu terţii Administratorul poate emite pretenţii privind negocierea
nivelului chiriei;
6.8. Să restituie Administratorului, la încetarea Contractului de închiriere din orice cauză, în deplină
proprietate, liber de sarcini.
3
6.9. Să constituie şi să menţină, până la luarea în folosinţă a investiţiei, garanţia de bună execuţie a
investiţiei din garanţia de participare la licitaţie.
6.10. Să notifice, în scris, Administratorul ori de câte ori există cauze de natură să conducă la
imposibilitatea realizării activităţii, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea
continuităţii activităţii sau serviciului public.
6.11. Să nu înstrăineze, ipotecheze sau greveze cu sarcini imobilul închiriat.
6.12. Să plătească pe toată durata închirierii impozitele şi taxele datorate bugetului local.
Obligaţiile administratorului
6.13. Să întocmească şi să semneze Contractul de închiriere în maxim 30 (treizeci) zile calendaristice,
de la data adjudecării imobilului.
6.14. Să pună la dispoziţia Chiriaşului imobilul, pe bază de Proces verbal de primire – predare, în
maxim 5 (cinci) zile de la data semnării Contractului de închiriere.
6.15. Să sprijine Chiriaşul în obţinerea Autorizaţiei de construire.
6.16. Să nu îl tulbure pe chiriaş în exerciţiul drepturilor rezultate din Contractul de închiriere;
6.17. Să restituie garanţia de participare la licitaţie a ofertanţilor declaraţi respinşi în maxim 5 (cinci) zile
l
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 642/2013Hotărâre privind aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propunerea de dezlipire a nr. cadastral 176316…HCL 643/2013Hotărâre privind aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propunerea de dezlipire a nr. cadastral 156697…HCL 644/2013Hotărâre pentru aprobarea Planurilor de amplasament şi delimitare a imobilelor, cu suprafaţa de 2.661 mp, 2.393 mp, 1.601 mp şi…HCL 645/2013Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propunerea de dezlipire şi alipire a terenului…HCL 647/2013Hotărâre privind aprobarea Planurilor de amplasament şi delimitare a imobilelor, cu suprafaţa de 6.258 mp, 5.045 mp şi 3.757 mp…HCL 648/2013Hotărâre privind aprobarea Planurilor de amplasament şi delimitare a imobilelor, cu suprafaţa de 13.311 mp şi 2.714 mp…HCL 649/2013Hotărâre privind aprobarea Planurilor de amplasament şi delimitare a imobilelor, cu suprafaţa de 1.985 mp, reprezentând teren…HCL 650/2013Hotărâre pentru aprobarea înscrierii în evidenţele de publicitate imobiliară a nr. cadastral 182284, reprezentând teren, domeniu…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.