29 ianuarie 2018

HCL 61/2018 Oradea adoptată

Hotărâre pentru aprobarea unor măsuri referitoare la gestionarea fondului forestier

Denumire
Hotărârea nr. 61 din 2018 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
61 / 2018
Data
29 ianuarie 2018
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru aprobarea unor măsuri referitoare la gestionarea fondului forestier proprietatea publică a Municipiului Oradea, ce vor fi aplicate de administrator – Ocolul Silvic Oradea, în anul 2018 Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 23063 din 26.01.2018, prin care Direcţia Patrimoniu Imobiliar, propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea unor măsuri de gestionare, în anul 2018, a fondului forestier - proprietate publică a Municipiului Oradea, aflat în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Bihor - Ocolul Silvic Oradea în baza Contractului 1547 din 2012, Văzând preturile de referință pentru masa lemnoasă care se recoltează în cursul anului 2018, prevăzute în Decizia Directorului General al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva nr. 535 din 25.10.2017, precum şi propunerile pentru anul 2018 privind volumul şi preţurile de vânzare a materialelor lemnoase valorificabile din fondul forestier - proprietate publică a Municipiului Oradea prezentate de Ocolul Silvic Oradea cu adresa nr. 2804 din 21.11.2017, înregistrată la Municipiul Oradea cu nr. 383241 din 29.11.2017, În baza art. 1, lit. q), art. 4 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) şi alin. (2), art. 20, alin. 7) şi art. 45 alin. 1) şi alin. 4) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 617/2016 şi a planului de recoltare a materialului lemnos din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Oradea stabilit prin Amenajamentul Silvic elaborat de societatea Omni S.R.L. în anul 2014, Văzând proiectul de hotărâre și avizul comisie de specialitate al Consiliului Local, În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. c), alin. (5) lit.a) şi ale art. 45 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA hotărăşte: Art. 1. Se aprobă recoltarea, în anul 2018, din fondul forestier cu suprafaţa de 314,95 ha, ce constituie proprietatea publică a Municipiului Oradea aflat în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Bihor prin Ocolul Silvic Oradea, a volumului de 650 mc masă lemnoasă. Art. 2. Se aprobă valorificarea, în anul 2018, ca:  "masă lemnoasă pe picior” a volumului de 325 mc; şi ca  "masă lemnoasă fasonată” a volumului de 325 mc. Art. 3. Se însuşesc preţurile de referinţă stabilite prin Decizia Directorului General al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva nr. 535 din 25.10.2017, Anexa nr. 1. Art. 4. Se aprobă valorificarea materialului lemnos produs de produs de Direcţia Silvică Bihor prin Ocolul Silvic Oradea din fondul forestier al Municipiului Oradea, în anul 2018, prin vânzare directă sau prin licitaţie, în faza:  masă lemnoasă pe picior, la preţul minim egal cu preţurile de referinţă stabilite prin Decizia Directorului General al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva nr. 535 din 25.10.2017  masă lemnoasă fasonată - scos la drum la preţul minim de: Preţurile nu conţin TVA. Art. 5. Se împuternicește Comitetul Director al Direcţiei Silvice Bihor, să aprobe Caietul de sarcini, preţul de pornire, tipul şi pasul licitaţiilor organizate în cursul anului 2017 şi să întreprindă, prin grija administratorului - Direcţia Silvică Bihor - Ocolul Silvic Oradea, măsuri eficiente de valorificare a masei lemnoase recoltate din fondul forestier al Municipiului Oradea, în faza pe picior sau scos la drum, prin: a) vânzare prin licitaţie a materialului lemnos pe picior şi a materialului lemnos fasonat apt pentru industrializare (lemn pe picior şi buşteni cu diametre mai mari de 24 cm); şi b) vânzare prin negociere directă a lemnului cu diametrul la capătul gros mai mic de 24 cm, în condiţiile art. 45 din Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin H.G. nr. 617/2016. Administratorul va comunica către proprietar şi va publica în presă, cu 15 zile lucrătoare înainte de organizarea acţiunilor de vânzare a masei lemnoase, anunţul privind preţul, data, ora şi locul în care se desfăşoară procedura de vânzare. După comunicare, Anunţul se publică şi pe site-ul primăriei Municipiului Oradea. Art. 6. Se aprobă Balanţa de venituri şi cheltuieli, Proiectul tehnico-economic pentru exploatarea parchetului şi Devizul estimativ de lucrări de cultură şi refacere pe anul de producţie 2018, Anexa nr. 2, asumate spre realizare de Direcţia Silvică Bihor prin Ocolul Silvic Oradea. Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcția Patrimoniu Imobiliar, Direcţia Economică şi Direcţia Silvică Bihor prin Ocolul Silvic Oradea. Art. 8. Prezenta Hotărâre se comunică cu:  Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor  Primarul Municipiului Oradea  PMO - Direcţia Patrimoniului Imobiliar - Serviciul Terenuri  PMO - Direcţia Economică  Direcţia Silvică Bihor - Ocolul Silvic Oradea, prin grija Serviciului Terenuri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Chiană Laurențiu Alin Oradea, 29 ianuarie 2018 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 61 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu uanimitate de voturi „pentru”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă