7 iulie 2026

HCL 368/2026 Oradea adoptată

Hotărâre pentru avizarea actualizării anexei 2.1.4 privind lista stațiilor de autobuz în municipiul Oradea, la contractul de delegare a serviciului de transport prin curse regulate

Denumire
Hotărârea nr. 368 din 2026 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
368 / 2026
Data
7 iulie 2026
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea anexei 2.1.4 cu lista stațiilor de autobuz din Oradea, care face parte din contractul de delegare a serviciului de transport prin curse regulate, conform anexei nr. 1. De acum, se admite încheierea unui act adițional la acel contract între Asociația Transregio și Municipalitate, pentru a include noile stații. Așadar, locuitorii vor avea stații actualizate ale autobuzelor în oraș, iar eventualele modificări intră în vigoare prin actul adițional al contractului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă lista staţiilor de autobuz în municipiul Oradea, anexa 2.1.4 la contractul de delegare a serviciului de transport prin curse regulate, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Qoradea.ro HOTĂRÂRE pentru avizarea actualizării anexei 2.1.4 privind lista stațiilor de autobuz în municipiul Oradea, la contractul de delegare a serviciului de transport prin curse regulate Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 25.06.2026; Examinând Proiectul de hotărâre pentru avizarea actualizării anexei 2.1.4 privind lista staţiilor de autobuz în municipiul Oradea, la contractul de delegare a serviciului de transport prin curse regulate; Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat sub numărul 292509 din data de 05.06.2026; Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub numărul 292511 din data de 05.06.2026, întocmit de Direcţia Tehnică — Compartimentul Reglementare Transport Urban, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea avizarea actualizări anexei 2.1.4 privind lista stațiilor de autobuz în municipiul Oradea, la contractul de delegare a serviciului de transport prin curse regulate; Luând în considerare adresa nr. 289019 din 03.06.2026 prin care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio solicită avizarea actualizării anexei 2.1.4 privind lista stațiilor de autobuz în municipiul Oradea, la contractul de delegare a serviciului de transport prin curse regulate; În temeiul prevederilor următoarelor acte normative: - Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale; - Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice; Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă lista staţiilor de autobuz în municipiul Oradea, anexa 2.1.4 la contractul de delegare a serviciului de transport prin curse regulate, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă încheierea unui act adiţional la contractul de delegare al serviciului de transport încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio și Oradea Transport Local SA., conform celor de la art. 1. Art. 3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziţii contrare se abrogă. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică. Art, 5. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului Judeţului Bihor; - Primarul Municipiului Oradea; - Direcţia Tehnică; - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio, prin grija Compartimentului Reglementare Transport Urban; - Direcţia Economică, prin grija Compartimentului Reglementare Transport Urban; - SC Oradea Transport Local SA, prin grija Compartimentului Reglementare Transport Urban; - Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDI Rarahae Călin « luliai Oradea, 25 iunie 2026 Nr. 368 Hotărârea a fost adoptată cu 26 de voturi „pentru” și o „n: ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0239-437 544, E-mail: primarie(Qoradea.ro Anexa nr. 1 la HCL nr. 368/25.06.2026 Anexa 2.1.4 la contractul de delegare STAŢIILOR DE AUTOBUZ CURSE REGULATE TRANSPORT PUBLIC LOCAL ÎN MUNICIPIUL ORADEA DOTĂRI D o > o - na d E=i 2 |Szols 2 [9oo| ES. _o| d 3 5 Nr. Denumirea staţiei Anpiianesenal Liniile 313| 5 Ei 3 3 w a 3 |. 8-a] 3 88| S3|e & 5] 3» |$ e Dosar crt. staţiei deservite E 9, = Se 'g 23| 6S|2z55|s 858 se ss Ea ON | vaţii < |S| 4 |*%3|ue$|s*| ş*ssg] Sola] Se 22 55| a| E |ZES| sg |z a <9 [) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 10 23 CIA Complex Seleuşului Seleuşului 38 1 da 2/8 1 1 1 1 1 39 10 2, Seleuşului nr. 16 Seleuşului 34 1 1 1 1 39 10 1 1 16 1 1 23 1 1 Calea Mareşal 32 3. Mareşal Averescu Ale. Avereseui da 1 1 34 1 1 38 39 28 . Ă Piaţa 29 4. Emanuil Gojdu h CE ermbrie 30 1 1 1 TT 43 10 1 1 14 1 1 5. | Turnul Primăriei Ra insera i da da 114 1 1 28 42 10 1 1 6. Wiliam Shakespeare Apa = IRI 14 da 1 1 24 i 1 10 1 1 , Tudor Vladimirescu Tu = A 14 da 1 1 24 1 1 8. Lăpuşului Lăpuşului 10 1 1 1 1 9. Barcăului Barcăului 10 da 1 1 1 1 10. Hațegului Hațegului 10 1 1 1 1 11, Lipovei Hațegului 10 1 1 1 | 12. Episcop |. Darabant Hațegului 10 1 1 1 1 13. Măgheranului nr. 8 Măgheranului 10 1 1 1 1 14. Henrik Ibsen nr. 88 Henrik Ibsen 10 1 1 1 1 15. Henrik Ibsen nr. 40 Henrik Ibsen 10 1 1 1 1 16. Henrik Ibsen nr. 2 Henrik Ibsen 10 1 1 1 1 17 Henrik Ibsen nr. 57 Henrik Ibsen 10 1 1 1 1 18. Henrik Ibsen nr. 35 Henrik Ibsen 10 1 1 1 1 19. Densuşiuanu Henrik Ibsen 10 1 1 1 1 20. Episcop |. Darabant Hațegului 10 1 1 1 1 21. Lipovei Hațegului 10 1 1 1 1 22. Piaţa Devei Piaţa Devei 10 da 1 1 4 1 23. Greierului Greierului 10 da 1 1 A 1 24. Barcăului Barcăului 10 1 1 i! 1 25. Lăpuşului Lăpuşului 10 1 1 1 1 26. Kaufland loşia Şt. Octavian losif 10 (| 1 1 1 24 28 27. Centru Istoric 1 luliu Maniu 10 24 28 29 42 43 28. Centru Istoric 2 luliu Maniu 10 24 28 29 42 43 29. Biserica cu Lună Traian Moşoiu 10 14 24 28 29 30 29 42 43 30. Piaţa 1 Decembrie! Bloc Turn Piaţa 1 Decembrie 10 23 31. Muntele Găina Muntele Găina 12 17 39 41 32. Gara Centrală Piaţa Bucureşti 11 17 18 22 32 39 da da 2/8 mi mt joi] 250 Pet | ai e [aaa pa Țra 33. Şirul Canonicilor Şirul Canonicilor 18 34. Autogara Ştefan Cel Mare Ştefan Cel Mare 11 18 29 30 32 35 39 da 35. Zimbrului Ştefan Cel Mare 11 18 22 32 35 7210Oradea 39 VA 36. Transilvaniei Ştefan Cel Mare 11 18 22 29 721Oradea da 2/8 37. Direcţia Sanitar-Veterinară Matei Corvin 11 22 da 38. Matei Corvin nr. 15 Matei Corvin 11 22 35 da 39. Matei Corvin nr. 81 Matei Corvin 11 22 35 da 40. Matei Corvin nr. 149 Matei Corvin 11 22 35 da LB Matei Corvin nr. 195 Matei Corvin 11 22 35 da 42. Str. Suişului Matei Corvin 11 da 43. Mănăstirea Buna Vestire Matei Corvin 11 44. Biserica Ortodoxă Matei Corvin 11 li 1 45. Gara Episcopia Str. Vămii 11 da 1 l 46. Biserica Ortodoxă Matei Corvin 11 172 i 1 47... | Mânăstirea Buna Matei Corvin 11 1 1 | Ă 11 48. Str. Suişului Matei Corvin 35 da 2/8 1 1 11 1 1 49. Matei Corvin nr. 168 Matei Corvin 22 da da 1/4 i i 35 11 1 1 50. Matei Corvin nr. 120 Matei Corvin 22 da 1 ] 35 ] 1 11 1 l 51, Matei Corvin nr. 98 Matei Corvin 22 da 2/8 l l 35 1 1 i l l 52. Matei Corvin nr. 24 Matei Corvin 22 da l 1 35 1 l BE | RE eta Matei Corvin = da da | 2/8 ! 11 1 1 18 1 1 54. Transilvaniei Ştefan Cel Mare 22 da da 1/4 l l 30 1 l 5 1 | 11 1 1 18 1 1 55. | Zimbrului Ştefan Cel Mare 22 1 | 32 721Oradea , i 56. Kaufland Nufărul Nufărului 12 da l 1 12 57. Morii nr. 5 Morii Lăj da 2/8 1 l 33 , | 12 da 2/8 | 1 58. Str. Bumbacului Bumbacului 33 da 2/8 i i qm 59. Piaţa Nucetului Piaţa Nucetului 12 38 expres Li) da 60. Seleuşului nr. 82/84 Seleuşului 12 38 expres 41 61. Războieni Războieni 12 17 39 41 da da 2/8 62. Muntele Găina Muntele Găina 12 17 34 38 expres 41 63. Piaţa Cetăţii Dimitrie Cantemir 12 16 25 Lu da 64. Piaţa Unirii/Episcopia Greco-Catolică Piaţa Unirii 12 14 TT 28 da 2/6 65. Colegiul Economic Calea Matei Basarab 12 23 TT da 66. Horea Horea 12 23 36 expres PI] da da 1/4 67. Piaţa 22 Decembrie Piaţa 22 Decembrie 12 23 31 33 da da 1/4 36 expres 37 expres Du] 68. Gheorghe Costaforu Ghe. Costaforu 12 41 da 2/8 69. Războieni Războieni 12 34 41 70. Seleuşului nr. 113 Seleuşului 12 38 expres PI 71, Piaţa Nucetului Piaţa Nucetului 12 38 expres 41 da 72, Str. Bumbacului Bumbacului 12 31 33 Lui 73. Morii nr. 4 Morii 12 31 33 Li) 1/2 74. Ogorului nr. 214 dus Ogorului 12 14 29 Li) da 75. Eurobusiness Parc Oradea 1 (EBPO 1) Ogorului 26 27 31 32 33 34 35 76. Ogorului nr. 214 întors Ogorului 12 14 29 Du] 77. Ghe. Doja nr. 228 Gheorghe Doja 13 l 1 l l 78. Ghe. Doja nr. 221 Gheorghe Doja 13 1 1 1 1 79. Ghe. Doja nr. 190 Gheorghe Doja 13 1 1 1 1 80. Str. Şanţului Gheorghe Doja 1.3, da 1 1 l 1 81. Arinului Gheorghe Doja 13 1 1 | 1 82. Louis Pasteur nr. 88 Louis Pasteur 13 da l 1 l 1 83, Spitalul Judeţean Louis Pasteur 13 da da 1/4 1 1 1 1 84. Clinica de psihiatrie Louis Pasteur 13 da 2/8 1 1 il 1 85. Policlinica Louis Pasteur 13 1 1 1 1 11 ; R Ș Piaţa Emanuil 16 86. Piaţa Emanuil Gojdu Gojdu 20 1 | 1 ] 21 28 IN 13 1 1 87. | Piaţa Cetăţii Eat 15 da 1 | 1 ! 16 l 1 12 | 1 88. Sinagoga Ortodoxă Mihai Viteazul 16 l l l 1 TT l 1 | | 13 89. | Centrul Civic/CEC i 15 da da | 2/6 1 1 LE 90. Policlinica Louis Pasteur 13 da da 2/8 l l l 1 91. Clinica de psihiatrie Louis Pasteur 13 1 1 1 1 92. Spitalul Judeţean Louis Pasteur 13 da 1 1 1 l 93. Louis Pasteur nr. 165 Louis Pasteur 13 1 1 l 1 94. Arinului Gheorghe Doja 13 1 1 1 1 95. Ghe. Doja nr. 115 Gheorghe Doja 13 l 1 l l 96. Ghe. Doja nr. 125 Gheorghe Doja 13 1 1 1 | 97. Ghe. Doja nr. 221 Gheorghe Doja 13 l l l 1 14 1 l 1 1 98. Cimitirul Rulikowski Universităţii 30 da da 2/8 1 1 1 1 33 1 1 1 1 99. Universitate Universităţii 14 da da 1/4 1 1 1 1 30 li li 33 1 1 Se Calea Armatei 14 i i 1] 100. Oficiul de Cadastru Române 30 da da 2/8 Î ] A | | 14 1 1 1 | 101. | Muzeul Ţării Crişurilor calea Afiiiatsi 30 da da | 2/6 1 1 1 omâne 33 1 1 1 ] 102. Parc Piaţa 1 Dec. 14 1 1 1 1 14 19 103. | Sala Antonio Alexe IEPURELE 31 da 1 1 1 1 Cazaban 33 37 expres 14 19 i i Calea Alexandru 104. | Piaţa loşia Cazaban 31 da 2/8 l 1 1 l 33 37 expres 105. Pod Rutier Podului 14 da da 2/8 1 1 1 1 Biserica Baptistă : 14 106. Rogerius-Sosire Podului 42 da 1 1 1 1 107. | Adeplast Uzinelor e j 1 1 1 Ă 14 108. Premagro Uzinelor 22 1 l | 1 Ă 14 109. Macon Uzinelor 1 1 1 l 42 110. Premagro Uzinelor 14 1 ] 1 1 Biserica Baptistă . 14 111. Rogerius-Plecare Podului 7) da da 2/8 l l 1 1 14 112. | Pod Rutier Podului = da da | 2/8 | 1 1 1 42 14 113... | Piaţa loşia Seleig Ataxanulu da 2/8 1 1 1 1 Cazaban 29 30 31 33 37 114. Sala Antonio Alexe Calea Alexandru Cazaban 14 29 30 31 33 37 da da da 2/8 115. Tudor Vladimirescu T. Vladimirescu 14 28 29 30 da da 1/4 116. Wiliam Shakespeare T. Vladimirescu 14 28 29 30 da da 2/8 117. Muzeul Ţării Crişurilor Calea Armatei Române 14 33 da 118. Oficiul de Cadastru Calea Armatei Române 14 da 119. Universitate Universităţii 14 33 da da 120. Parcul Brătianu Aleea Ştrandului 20 28 43 121. Bazinul Olimpic Aleea Ştrandului 15 20 28 43 122. Str. Făcliei nr. 12 Str. Făcliei 15 123. Mănăstirea Sfintei Cruci Str. Făcliei 15 124. Str. Făcliei nr. 69 Str. Făcliei 15 125. Str. Făcliei nr. 46 Str. Făcliei 15 1 1 l J 126. Staţia de pompare nr.1 | Str. Făcliei 15 1 1 1 1 127. Dinicu Golescu Str. Făcliei 15 1 1 1 l 128. Str. Făcliei nr. 68 Str. Făcliei 15 1 1 1 1 129. Bazinele cu apă Str. Făcliei 15 1 1 | 1 130. Podgoria nr. 13 Str. Podgoria 15 l l 1 l 131. Podgoria nr. 19 Str. Podgoria - i! | 1 | 132. Podgoria nr. 13 Str. Podgoria 15 1 1 1 1 133. Bazinele cu apă Str. Făcliei 15 1 | 1 | 134. Str. Făcliei nr. 68 Str. Făcliei 15 1 l 1 1 135. Dinicu Golescu Str. Făcliei 15 l 1 1 1 136. | Staţia de pompare Str. Făcliei 15 1 1 1 1 137. Str. Făcliei nr. 46 Str. Făcliei 15 | l 1 1 137. | Str. Făcliei nr. 69 Str. Făcliei 45 l 1 1 l 139. | Mănăstirea Sfintei Cruci | Str. Făcliei 15 | l l l 140. | Str. Făcliei nr. 12 Str. Făcliei 15 l l 1 1 141... | Bazinul Olimpic Aleea Ştrandului i da ! 1 | 1 15 142. | Parcul Brătianu Aleea Ştrandului 20 1 1 1 1 28 16 1 | 143. Maternitate Calea Clujului TA 1 1 | | 39 expres 1 1 16 l 1 17 d 1 144. Piaţa Tineretului Calea Clujului 32 1/2 1 1 I 1 34 1 1 Ă 16 145. Dragoş Vodă Dragoş Vodă ză da 1 1 il 1 -p 16 146. Gutenberg Calea Clujului EFI da l l l 1 147. Biserica rromilor Calea Clujului 16 da 1 1 1 1 148. Clujului nr. 192 Calea Clujului 16 da | 1 l 1 149. Fabrica de Confecţii Calea Clujului 16 da 1 li 1 li 150. Stadionul Motorul Calea Clujului 16 da 1 1 1 1 16 151. | Clujului nr. 207 Calea Clujului A da 152. | Aiudului Calea Clujului 16 da 153. | Ogorului Calea Clujului 16 da 154. | Clujului nr. 217 Calea Clujului 16 da 155. Ogorului nr. 3 Ogorului 16 George 156. | George Bacaloglu Bacaloglu 16 da 157. | Cartierul Tineretului George 16 George 158. | George Bacaloglu Bacaloglu 16 159. | Clujului nr. 248 Calea Clujului 16 da 160. | Clujului nr. 218 Calea Clujului 16 da 161. | Stadionul Motorul Calea Clujului 16 da 162. | Clujului nr. 198 Calea Clujului 16 da 1/2 163. | Biserica rromilor Calea Clujului 16 da 16 164. | Gutenberg Calea Clujului EYI da da 2/8 5 16 165. | Dragoş Vodă Dragoş Vodă Ey da da 2/8 166. | Gara de Est Râzboieni 17 da 167. | Autogara Războieni Râzboieni 17 da 11 IA 168. | Magazinul Crişul Republicii TI da da 39 expres 17 22 169. | Palatul Baroc B-dul Dacia 34 da da 2/8 38 expres 21 17 170. Spartacus B-dul Dacia 22 26 27 34 36 expres 38 expres 42 171. Sfântul Apostol Andrei B-dul Dacia 17 22 26 27 34 36 expres 38 expres 42 da 172. Dacia Zig-Zag B-dul Dacia 26 27 29 30 34 35 37 RO-HU 17 42 da 173. Pod CFR B-dul Dacia 17 26 27 34 39 expres 42 da 174. Kaufland Calea Borşului Calea Borşului 17 da 175. Dacia Zig-Zag B-dul Dacia 17 19 26 27 da da 2/8 34 35 36 expres 38 expres 39 expres RO-HU 42 176. Sfântul Apostol Andrei B-dul Dacia 17 26 27 34 36 38 da da 2/8 177. Dacia-Decebal B-dul Dacia 17 26 27 34 36 expres 38 expres 42 da 178. Palatul Baroc B-dul Dacia 17 34 da 1/2 179. Liceul de Arte Parcul Petofi Sandor 17 38 expres 39 expres 21 180. Poliţia Rutieră Calea Clujului 16 UTA 32 34 38 expres 39 expres da 4/16 181. Seleuşului nr. 11 Seleuşului 17 182. Grădinarilor Seleuşului 17 183. Autogara Războieni Războieni 17 18 da 1 1 1 l 184. | Johann Strauss lon Bogdan 35 d 1 j i j 721 Oradea a Sa 18 | 1 | 1 185. Grădiniţa nr. 14 lon Bogdan 35 1 1 1 l 186. Bihorului nr. 68 Bihorului 18 1 1 1 1 187. Biserica Penticostală Bihorului 5 1 1 1 li 188. Depoul CFR Bihorului 18 1 l l l , , 18 1 | 1 1 189. Bihorului Bihorului 35 1 1 1 1 190. Izvorului nr. 23 Izvorului 18 l l 1 1 Spitalul Clinic de ; 191. Pneumoftiziologie Izvorului 18 1 1 1 1 192. Izvorului nr. 52 Izvorului 18 l l 1 l ja, | Siteul: Slinie e Izvorului 18 | 1 1 1 Pneumoftiziologie 194. | Izvoruluinr.6A Izvorului 18 1 ] 1 | 18 195. | Bihorului Bihorului 35 l 1 1 1 196. Depoul CFR Bihorului 18 l l l 1 vai - : - 18 1 l l 1 197. Biserica Penticostală Bihorului 35 l 1 1 1 198 lon Bogd lon Bogd 18 d l 1 ] i on Bogdan on Bogdan 721 Oradea a l 18 da 1 | ] 1 199. | Grădiniţa nr. 14 lon Bogdan 35 da l 1 1 1 721 Oradea 18 200. | ABA Crişuri lon Bogdan 35 da i) 1 l 1 721Oradea Ă 19 1 1 201. ERA Shopping Park Calea Aradului 23 1 1 : î A 19 202. Dedeman Calea Aradului 23 1 1 1 1 203. Podul Peţa Calea Aradului 19 1 1 li 1 23 24 28 29 204. Calea Aradului Calea Aradului 19 24 28 29 31 33 37 expres 205. Oneştilor Oneştilor 19 31 33 37 expres 206. Corneliu Coposu Corneliu Coposu 19 207. Parc Olosig Eroul Necunoscut 19 208. Piaţa Decebal B-dul Decebal 19 36 42 da 2/8 209. Calea Aradului nr.9 Calea Aradului 43 28 29 30 31 33 19 210. Nicolae Bolcaş Calea Aradului 19 24 28 29 30 43 211; Podul Peţa Calea Aradului 19 23 24 28 29 30 43 213. Lotus Nufărului 25 31 33 da 2/8 214. Dimitrie Cantemir Dimitrie Cantemir 25 31 33 36 expres 39 expres da 215, Andrei Şaguna B-dul Decebal 36 217. Piaţa Rogerius Transilvaniei 22 32 35 39 expres 218. Piaţa Magnoliei Transilvaniei 29 30 32 35 39 expres 219. Real II Str. Suişului 22 220. Padişului Vlădeasa 23 da 221. Vlădeasa nr. 6 Vlădeasa 23 222. Şcoala Dimitrie Cantemir Sextil Puşcariu 23 31 223. Autogara Decebal B-dul Decebal 23 31 33 36 expres 37 expres RO-HU 224. Vlădeasa nr. 1 Vlădeasa 23 225. Padişului Vlădeasa 23 da 37 226. Str. Daliei 1 Hack Halasi 25 da 1 1 1 1 227. | Cartierul nou 1 Hack Halasi 25 da 1 1 1 1 228. Nojoridului nr. 110 Nojoridului 25 l l l 1 229. Nojoridului nr. 184 Nojoridului 25 1 1 1 1 230. Str. Rapsodiei Nojoridului 25 1 1 1 1 231. | Apateului nr. 4 Apateului 25 1 l l | 232. Nojoridului nr. 19C Nojoridului 25 1 1 1 1 233. | Str. Rapsodiei Nojoridului 25 1 1 l 1 234. Nojoridului nr. 2 Nojoridului 25 l 1 1 l 235. Nojoridului nr. 110 Nojoridului 25 1 1 1 1 236. | Cartierul nou 2 Hack Halasi 25 1 1 1 | 237. | Str. Daliei2 Hack Halasi 25 1 1 1 l 26 1 1 238. Electrocentrale Oradea | Calea Borşului 27 da ] l i A 34 26 1 1 27 1 1 31 1 l 239. | Eurobusiness Parc1 Calea Borşului 32 da l l l 1 33 l 1 34 l 1 35 l 1 31 240. Calea Borşului nr. 32C Calea Borşului i da l l l 1 26 l 1 241. Eurobusiness Parc 2 Calea Borşului 2 da 1 1 35 1 | 26 33 242. Eurobusiness Parc 3 Eugeniu Carada ai 1 1 1 1 35 243. Eurobusiness Parc 4 Petre Carp 26 27 31 32 da 244. Eurobusiness Parc 5 Petre Carp 26 27 31 32 = |=l=l= =|=|=|= 245. Eurobusiness Parc 6- sosire lon Mihalache 26 246. Eurobusiness Parc 6- plecare lon Mihalache 26 247. Eurobusiness Parc 5 Petre Carp 26 27 31 32 248. Eurobusiness Parc 3 Eugeniu Carada 26 33 34 35 249. Eurobusiness Parc 2 Calea Borşului 26 27 32 da 1/4 250. Calea Borşului nr. 32C Calea Borşului 31 32 da 251. Eurobusiness Parc 1 Calea Borşului 26 27 31 32 33 35 da = |||] 252. Calea Borşului nr. 22 Calea Borşului 26 27 253. Eurobusiness Parc 7 Nicolae Filipescu 24 da 31 1 1 32 1 1 33 l 1 33E 1 1 33P ] 1 34 1 1 35 1 1 27 1 1 254. Eurobusiness Parc 8 Ghe. Mărdărescu 31 da l 1 1 1 32 1 1 27 i | 255. | Eurobusiness Parc 9 Petre Carp 31 da 1 1 1 1 32 | | 27 l l 256. Eurobusiness Parc 10 Petre Carp 31 1 1 | 1 32 | 1 257. urobusiness Fate ti Nicolae Filipescu 27 i l 1 l Eurobusiness Parc 11 . SA = L ! 258. plecare Nicolae Filipescu 31 1 1 1 | 32 l 1 27 1 l 259. | Eurobusiness Parc 10 Petre Carp 31 1 l 1 1 32 1 1 27 l l 260. | Eurobusiness Parc 9 Petre Carp 31 1 1 | 1 32 l | 27 l 1 261. Eurobusiness Parc 8 Ghe. Mărdărescu 31 1 1 1 1 32 l 1 27 1 1 262. Eurobusiness Parc 7 Nicolae Filipescu 31 da 1 1 1 1 32 l 1 263. Aeroportul Oradea Calea Aradului 28 1 1 1 1 264. Leroy Merlin Ogorului 30 da 1 1 ] | 265. Islazului Islazului - da ij 1 1 1 266. Prefectura Parcul Traian TT 1 1 i 1 287. Teatru Piaţa Ferdinand TT 1 1 i 1 12 268. Depozitului Depozitului =: 269. | Strada Peţei - sosire Peţei 17 270. Strada Peţei - plecare Peţei 17 271. Strada Făcliei nr. 14 Făcliei 15 da 272. Strada Făcliei nr. 29 Făciliei 15 da 19 24 273. Oneştilor nr. 15B Oneştilor 28 da 31 37 expres 24 p i 28 274. Oneştilor nr. 44 Oneştilor ET 37 expres 275. | Oradea Shopping City Calea Aradului - 276. | Podgoria nr.16 Podgoria 15 277. Biserica Ortodoxă Podgoria 15 12 14 278. Parc Industrial 2/1 dus | Anghel Saligny 28 RO-HU 41 12 14 279, Parc Industrial 2/1 Anghei Saligny 29 întors 41 RO-HU 12 _ Ă 14 280. Parc Industrial 2/2 dus | Anghel Saligny 29 Lu] 12 284. Parc Industrial 2/2 Anghel Saligny 14 întors 29 41 12 14 282. Parc Industrial 2/3 dus Anghel Saligny 29 41 42 ; 14 283. Parc Industrial 2/3 Anghel Saligny întors 29 41 284. Olteniei Olteniei 15 Facultatea de Str. General 285, Construcţii Magheru io 286. Bihorului nr. 92 Bihorului 721 Oradea 287. Bihorului nr. 94 Bihorului 721 Oradea 288. | Piaţa 100 Ogorului + 27 289. |EBP12 Nicolae Filipescu 31 32 27 290. |EBP13 Nicolae Filipescu 31 32 291 Autogara Nufărul Str. Nufărului 38 expres | Da Da Da 10 36 expres 37 expres 292 Ca [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă