HCL 327/2014 Oradea adoptată
Hotărâre pentru încheierea unui Contract de constituire a dreptului de superficie între d-na. Georgescu – Măriuţan Steluţa – în calitate de proprietar şi Municipiul Oradea – în calitate de superficiar, asupra unui teren, în suprafață de 981 mp, în vederea amplasării de cabluri electrice subterane aferente infrastructurii reţelei de electricitate a Parcului Industrial Eurobusiness Oradea I – Şoseaua Borşului
- Denumire
- Hotărârea nr. 327 din 2014 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 327 / 2014
- Data
- 14 mai 2014
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă Contractul de constituire a dreptului de superficie, conform anexei nr. 1 la prezenta Hotărâre, ce urmează a se încheia între Municipiului Oradea, prin Administrația Imobiliară şi d-na. Georgescu - Măriuţan Steluţa, în vederea obținerii dreptului de superficie asupra terenului, cu suprafaţa de 981 mp, identificat cu nr. cadastral 185834, înscris în CF 185834 - Oradea, pentru amplasarea unor cabluri electrice subterane aferente infrastructurii reţelei de electricitate a Parcului Industrial Eurobusiness Oradea I, situat în mun. Oradea, șos. Borșului
Documente
- hcl hcl-327-2014.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru încheierea unui Contract de constituire a dreptului de superficie între d-na. Georgescu - Măriuţan Steluţa - în
calitate de proprietar şi Municipiul Oradea - în calitate de superficiar, asupra unui teren, în suprafață de 981 mp, în
vederea amplasării de cabluri electrice subterane aferente infrastructurii reţelei de electricitate a Parcului Industrial
Eurobusiness Oradea I – Şoseaua Borşului
Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 8355 din 08.05.2014, prin care Administraţia Imobiliară
Oradea propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea Contractului de superficie ce urmează a se încheia între
Municipiul Oradea şi d-na Georgescu -Măriuțan Steluţa pentru preluarea dreptului de superficie asupra unei suprafeţe de
981 mp pe care se vor amplasa cabluri electrice subterane aferente infrastructurii de electricitate a Parcului Industrial
Eurobusiness I,
Obiectul prezentului demers constă în aprobarea încheierii unui Contract de constituire a dreptului de superficie cu
o persoană fizică care deţine în proprietate o parcelă de teren alipită Parcului industrial, pe limita căruia s-a identificat ca
fiind oportună amplasarea de cabluri electrice subterane în cadrul proiectului co-finanţat de Uniunea Europeană, privind
asigurarea cu utilităţi publice a Parcului Industrial Eurobusiness Oradea I – etapa a II-a. Acest proiect este coordonat şi
gestionat de Administraţia Parcurilor Industriale Oradea,
În baza art. 694 – Cod Civil,
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 36 alin. (2) lit. b), alin. (5) lit. b), art.45 alin. (3), din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică
locală, republicată;
Consiliului Local al Municipiului Oradea
Hotărăşte
Art.1. Se aprobă Contractul de constituire a dreptului de superficie, conform anexei nr. 1 la prezenta Hotărâre, ce
urmează a se încheia între Municipiului Oradea, prin Administrația Imobiliară şi d-na. Georgescu - Măriuţan Steluţa, în
vederea obținerii dreptului de superficie asupra terenului, cu suprafaţa de 981 mp, identificat cu nr. cadastral 185834, înscris
în CF 185834 - Oradea, pentru amplasarea unor cabluri electrice subterane aferente infrastructurii reţelei de electricitate a
Parcului Industrial Eurobusiness Oradea I, situat în mun. Oradea, șos. Borșului.
Art.2. Se mandatează Administraţia Imobiliară Oradea și Direcția Juridică din cadrul Primăriei mun. Oradea în
vederea semnării Contractului de constituire a dreptului de superficie aprobat la art. 1 din prezenta Hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Administraţia Imobiliară Oradea, Primăria
Municipiului Oradea, S.C. Eurobusiness Parc Oradea S.A.
Art.4. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- Instituţia Arhitectului Şef;
- Serviciul Evidență Patrimoniu, Delegări de gestiune;
- Administraţia Imobiliară Oradea (AIO);
- AIO - Serviciul Terenuri;
- AIO - Serviciul Financiar - Contabil;
- O.C.P.I. Bihor, Serviciul de Carte Funciară;
- S.C. Eurobusiness Parc Oradea S.A.;
- d-na. Georgescu - Măriuţan Steluţa prin grija Serviciului Terenuri din cadrul A.I.O..
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Marina Adelina Coste
Oradea, 14 mai 2014 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 327 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”.
Anexă la H.C.L nr 327/2014
CONTRACT DE CONSTITUIRE A DREPTULUI DE SUPERFICIE
I. PĂRȚILE CONTRACTULUI
1. D-na. GEORGESCU MARIUTAN Steluța, cetățean român, căsătorită, cu domiciliul în str.Calea
Mosilor nr.133, ap.4, sector 2, București, CNP259072040024, legitimată cu C.I. seria RD nr.
629252, eliberată de SPCEP S2 biroul nr.3, la data de 14.07.2009, în calitate de proprietar,
denumit in continuare PROPRIETARUL
şi
2. MUNICIPIUL ORADEA prin ADMINISTRAŢIA IMOBILIARĂ ORADEA, având sediul în mun.
Oradea, Piaţa Unirii nr. 1, având cod fiscal RO21982927, reprezentată prin directorul general -
Cristian Beltechi şi director general adjunct - Cristian Popescu, în calitate de beneficiar al
dreptului de superficie (superficiar), denumit in continuare BENEFICIARUL, pe de-o parte şi
3. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL, in calitate de Societate Administrator al Parcului
Industrial EUROBUSINESS PARC ORADEA, având sediul în mun. Oradea, Piaţa Unirii nr. 1-3,
camera 134, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J 05/2814/12.11.2008, CUI 24734055,
cont nr. RO84 BTRL 0050 1202 P801 78XX, deschis la Banca Transilvania, reprezentată prin d-na
Delia UNGUR, având funcţia de administrator, în calitate de administrator al utilităţilor,
denumit in continuare ADMINISTRATORUL
Având în vedere faptul că:
Beneficiarul doreşte construirea unei rețele de cabluri electrice cu amplasare subterană
la limita imobilului aflat în patrimoniul Proprietarului, dar pe suprafața acestuia,
Proprietarul este de acord cu amplasarea acestei lucrări.
S-a convenit la încheierea prezentului contract, cu respectarea următoarelor definiții, condiții și
termene:
II. DEFINIȚII:
Contract înseamnă prezentul Contract, inclusiv Anexele atașate acestuia.
titularul dreptului de proprietate asupra imobilului pe care se
Proprietar
edifică lucrarea
titularul dreptului de superficie (superficiar), proprietarul lucrării
Beneficiar
amplasate pe imobilul Proprietarului
Administratorul Administratorul lucrării amplasate pe terenul Proprietarului
Preţul
Prețul plătit pentru acordarea dreptului de superficie
Contractului
înseamnă toate sau oricare lege aplicabila romana, tratate sau
convenţii internaţionale sau alte acorduri intre state, la care
Romania este parte, legislaţia naţională sau locala sau de
reglementari, legislaţia subordonată, sau codul civil sau orice cod
Legea romana de practica relevant, instrucţiuni, nota sau, standard, (in fiecare
caz numai in măsura in care este obligatoriu in Romania, la data
prezentului Contract) emise de orice autoritate competenta
Normative emise de autorități publice si locale, societăți cu
Normative atribuții în reglementarea de prevederi tehnice și de siguranță a
lucrărilor
Este orice eveniment extern,imprevizibil și invincibil, independent
de voința părților, intervenit după data încheierii prezentului
Contract si care împiedica executarea acestuia, astfel cum este
definită de art. 1351 Cod civil. Sunt considerate cazuri de Forta
Forta Majora
Majora, împrejurări care includ, dar nu se limiteaza la: razboi,
și cazul fortuit
revolutie, cutremur, mari inundatii, embargo.
Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici
împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă
evenimentul nu s-ar fi produs.
III. OBIECTUL CONTRACTULUI
1. PROPRIETARUL constituie un drept de superficie asupra terenului proprietatea sa, imobil
situat în judetul Bihor, UAT Oradea, localitatea Oradea, înscris în Cartea Funciară nr.185834
a localităţii Oradea cu număr cadastral 185834, provenit din dezmembrarea numărului
cadastral 179679, în favoarea Beneficiarului, în suprafață de 981 mp;
2. Beneficiarul va executa o lucrare de amplasare de cabluri electrice subterane (și sau anexe
– firide, casete) la 1,2 m adâncime, pe limita imobilului, din punctul extrem estic al
acesteia, până în punctul extrem sudic, pe o lungime de 327 m și o lățime de 3 m, măsurată
de la limita exterioară a proprietății, în interiorul acesteia, conform planului de situație
anexat;
3. PROPRIETARUL a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în baza Titlului de
proprietate, înscris în Cartea Funciară la partea a II-a (foaia de proprietate) sub nr.crt.
19034/18.01.2012 conform încheierii nr.41363 din 19.06.2013 Imobilul este liber de sarcini,
conform Extrasului de Carte Funciara nr.41363 din 19.06.2013
IV. DURATA CONTRACTULUI
1. Dreptul de superficie se instituie pe toată durata de existență a lucrării, dar nu mai mult
de 99 de ani, în conformitate cu prevederile art. 694 din Codul Civil;
2. Contractul poate fi prelungit prin încheierea unui act adițional;
3. Înlocuirea cablurilor nu constituie o cauză de întrerupere a contractului, dar schimbarea
destinației lucrării se va putea face numai prin act adițional, întocmit în formă scrisă și
semnat de ambele părți.
V. PREȚUL CONTRACTULUI
1. Administratorul se angajează ca până pe data de (termenul de finalizare a proiectului),
de la semnarea contractului, sa execute următoarele lucrări in favoarea proprietarului:
1.1. Drum de acces asfaltat, cu următoarele specificații : 7.5m latime x 7.5m lungime cu
R=7,5m , Suprafata=81 mp, capabil sa suporte traficul vehiculelor cu masa maxima autorizata
de 40 t, conform prevederilor Ordonanței Guvernului 43/1997, republicată, privind regimul
drumurilor, drum ce va fi amplasat în punctul de extremitate vestică a imobilului, conform
planului de situație anexat. Cost estimat= 22500lei,
1.2. Bransament apa Dn=90mm. Cost estimat =7266lei
1.3. Bransament canalizare menajera Dn=200mm. Cost estimat = 3076lei
1.4. Bransament canalizare pluviala Dn=315mm. Cost estimat = 8792lei
1.5. Bransament energie termica 2Dn=125/225mm. Cost estimat =12500lei
1.6. Bransament energie electrica J.T. firida,masura, cabluri. Cost estimat =11650lei
1.7. Bransament canalizare telefonica. Cost estimat =3200lei
Total cost estimat utilitati asigurate (amplasate) pe terenul proprietarului sunt de 68975 lei fără
TVA, de 85529 lei cu TVA. Costurile prezentate reprezintă o estimare, iar modificarea valorii
acestora nu va constitui un impediment în derularea normală a contractului. Un cost real mai
mic nu dă dreptul Proprietarului să solicite diferența de la Administrator, iar un cost real mai
mare nu dă dreptul Administratorului să solicite diferența de la Proprietar.
La finalizarea lucrărilor, acestea vor fi recepționate de către Proprietar în temeiul unui
proces verbal de predare-primire, care va consfinți conformitatea acestora cu normele de
execuție și cu prezentul contract, precum și valoarea finală a acestora.
Procesul verbal de predare-primire, alături de prezentul contract, vor constitui titlu de
proprietate asupra lucrărilor.
VI. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PROPRIETARULUI
1. Proprietarul are dreptul să solicite Administratorului executarea întocmai și la termenele
stabilite a lucrărilor prevăzute ca și preț al contractului;
2. Proprietarul nu este răspunzător pentru conformitatea lucrărilor efectuate cu
normativul NTE 007/08/00 emis de ANRE, ce reglementează lucrările specifice de
instalare a cablurilor electrice, precum și cu orice reglementări emise de autorități
publice centrale sau locale sau de agenții cu autoritate de reglementare în domeniu;
3. Proprietarul are dreptul ca, pe parcursul efectuării lucrărilor de edificare, să inspecteze
modul în care acestea corespund cu condițiile prezentului contract.
4. Proprietarul are obligația de a nu tulbura în niciun fel edificarea și funcționarea normală
a lucrării, cu excepția cazurilor în care acestea afectează o suprafață de teren mai mare
decât cea prevăzuta prin contract, caz în care condițiile stipulate în convenție se
renegociază;
5. Proprietarul îi garantează Beneficiarului că imobilul afectat este în proprietatea sa, este
liber de orice sarcini și nu face obiectul vreunui litigiu sau a unei notificări ce ar face
imposibilă constituirea dreptului de superficie;
6. Proprietarul se obligă să coopereze, după cum va fi necesar, în obținerea autorizațiilor și
avizelor necesare edificării lucrării de către Beneficiar;
7. Proprietarul declară şi garantează că: (i) Proprietatea este identificată, situată şi
grăniţuită aşa cum rezultă din documentaţia cadastrală - Anexa 1; și (ii) limitele din
documentaţia menționată sunt limitele reale ale Proprietății care sunt măsurate corect,
fixate şi determinate de un expert cadastral astfel cum ele sunt înregistrate la OCPI și
care nu influențează, intersectează sau traversează loturile învecinate și orice drepturi
ale terților în legătură cu Proprietatea.
VI. DREPTURILE SI OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI/ADMINISTRATORULUI
1. Administratorul are dreptul de a edifica lucrările de instalare de cabluri subterane, pe o
lungime de 327 m și o lățime de 3 m, de la limita exterioară a proprietății, în interiorul
acesteia, pe aliniamentul ce unește punctul de extremitate estică a proprietății cu cel de
extremitate sudică;(punctele 20-13)
2. Administratorul are dreptul să solicite cooperarea Proprietarului în obținerea avizelor și
autorizațiilor necesare edificării lucrării;
3. Administratorul are obligația de a executa lucrarea în termenele și condițiile stabilite
prin prezentul contract;
4. Beneficiarul, prin compartimentele sale de specialitate, se obligă să acorde
Proprietarului toate acordurile necesare și cooperarea în vederea executării unui al II-lea
drum de acces asfaltat, cu următoarele specificații : 7.5m lăţime x 7.5m lungime cu
R=7,5m , Suprafaţa=81 mp, capabil sa suporte traficul vehiculelor cu masa maxima
autorizata de 40 t, conform prevederilor Ordonanței Guvernului 43/1997, republicată,
privind regimul drumurilor asfaltate, la drumul ce delimitează proprietatea pe direcţia
V-NNV (la mijlocul distantei dintre punctele 4-7 ), al cărui cost va fi suportat în
întregime de proprietar;
5. Administratorul se obligă să nu demareze lucrările decât după obținerea tuturor avizelor
și acordurilor necesare;
6. Beneficiarul şi Administratorul se obligă să se abțină de la orice acțiune care să tulbure
posesia Proprietarului pe suprafața de teren ce mărginește imobilul afectat.
7. Administratorul se obligă să efectueze lucrarea cu respectarea normativului NTE
007/08/00 emis de ANRE, ce reglementează lucrările specifice de instalare a cablurilor
electrice, precum și cu orice reglementări emise de autorități publice centrale sau locale
sau de agenții cu autoritate de reglementare în domeniu. În caz contrar, este singurul
responsabil pentru neconformitatea acestora, precum și pentru eventualele sancțiuni
aplicate de autorități publice centrale sau locale sau de agenții cu autoritate de
reglementare în domeniu.
VII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenţia unui/unei
tribunal arbitral/instanţe judecătoreşti, în cazul în care una dintre părţi:
1.1 Cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul contract fără
acordul celeilalte părţi;
1.2 Nu își respectă obligațiile asumate prin prezentul contract, în ciuda notificării
făcute în scris de către cealaltă parte;
1.3 Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului de contract o va
notifica celeilalte părți, cu cel puțin 5 zile înainte de data la care încetarea
urmează să-și producă efectele;
1.4 În afara situaţiilor menţionate anterior, contractul încetează:
- La expirarea termenului, in măsura in care părţile nu au convenit prelungirea
valabilităţii acestuia printr-un act adiţional;
- Prin pieirea construcţiei;
1.5 Încetarea contractului nu are efect asupra obligațiilor deja scadente între părți;
VIII. FORTA MAJORA ȘI CAZUL FORTUIT
1. În caz de forță majoră, termenul de executare a contractului se decalează cu perioada
duratei de forță majoră. Daca perioada de forţă majoră este definitivă, debitorul este
exonerat de răspundere pentru neîndeplinire parțială sau integrală a obligației
contractuale. Cazurile de forță majoră se stabilesc în conformitate cu dreptul comun și
se certifică de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului Oradea;
2. Prevederile alin. 1 se aplică și cazului fortuit.
IX. LITIGII
1. Litigiile privitoare la prezentul contract sunt supuse legii române și sunt de competența
instanțelor naționale de drept comun.
2. Eventuala mediere a litigiilor se va face prin intermediul reprezentanților desemnați ai
părților, acestea înțelegând să renunțe expres la varianta medierii, așa cum este
prevăzută de Legea 192/2006.
X. COMUNICĂRI
1. În interesul prezentului contract, orice notificare/comunicare între părți va fi
considerată valabil îndeplinită dacă va fi transmisă celeilalte părți în scris, la adresa
menționată în prezentul contract, prin serviciul poștal, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire sau printr-un alt mijloc de comunicare ce asigura trimiterea
textului actului si confirmarea primirii acestuia.
2. În cazul în care comunicarea/notificarea se va transmite prin fax sau poștă electronică,
comunicarea se consideră primită de către destinatar, în prima zi lucratoare ulterioară
celei în care a fost expediată.
3. Comunicările/notificările verbale nu sunt luate în considerare de niciuna dintre părți
daca nu sunt consemnate prin una din modalitățile mai sus prevăzute.
4. Numerele de fax la care părțile pot face comunicări sunt: Proprietar 0213134604,
Beneficiar ..............., Administrator ...................
5. Adresele de poștă electronică la care părțile pot face comunicări sunt : Proprietar
[email protected], Benficiar .................., Administrator ....................
6. Fiecare parte care semnează acest act garantează ca este deplin împuternicită în acest
sens și că semnatura sa angajeaza partea în cauză.
XI. ALTE DISPOZIȚII
1. Costurile legate de dezmembrarea dreptului de proprietate și de obținerea
documentelor necesare autentificării prezentului contract sunt suportate de către
Proprietar.
2. Costurile autentificării prezentului contract, precum și cele ale înscrierii în cartea
Funciară sunt suportate de către Beneficiar.
3. La împlinirea termenului prezentului contract, proprietarul terenului dobândeşte
dreptul de
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 323/2014Hotărâre privind aprobarea procesului – verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Oradea din data de 29…HCL 324/2014Hotărâre privind aprobarea procesului – verbal al şedinţei de îndată a Consiliului local al municipiului Oradea din data de 8 mai…HCL 325/2014Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare a Comisiei Municipale de Urbanism si Amenajare a…HCL 326/2014Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu suprafaţa măsurată de 3.556 mp, reprezentând…HCL 328/2014Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu suprafaţa de 856 mp, reprezentând teren…HCL 329/2014Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu suprafaţa de 716 mp teren, proprietate publică a…HCL 330/2014Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu suprafaţa de 524 mp teren, respectiv pentru…HCL 331/2014Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilelor, cu suprafeţele de 719 mp, 1.532 mp şi 2.216 mp…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.