HCL 315/2017 Oradea adoptată
Hotărâre privind răspunsul la interogatoriul formulat în dosarul nr. 2419/111/2016, aflat în primă instanță pe rolul Tribunalului Bihor
- Denumire
- Hotărârea nr. 315 din 2017 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 315 / 2017
- Data
- 30 martie 2017
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă răspunsul la interogatoriul încuviințat în dosarul nr.2419/111/2016, aflat pe rolul Tribunalului Bihor,așa cum a fost acesta propus prin raportul de specialitate, după cum urmează: Răspuns întrebarea 1 Urmare a comparării pozelor efectuate cu ocazia întocmirii Notei de Constatare cu pozele anexate interogatoriului și a verificărilor efectuate în teren s-a constatat că este vorba despre același imobil, situat la adresa administrativă Parcul Traian nr. 15
Documente
- hcl hcl-315-2017.pdf
Text
ROMANIA
JUDETUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind răspunsul la interogatoriul formulat în dosarul nr. 2419/111/2016,
aflat în primă instanță pe rolul Tribunalului Bihor
Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 110019 din 28.03.2017, prin care se propune Consiliului
Local al municipiului Oradea formularea răspunsului la interogatoriul încuviințat în dosarul nr.2419/111/2016, aflat pe
rolul Tribunalului Bihor;
Având în vedere:
- Încheierea de ședință din data de 15 februarie 2017 prin care instanța a încuviințat proba cu interogatoriul și a
dispus comunicarea unui exemplar de pe interogatoriu pârâtului Consiliul Local Oradea pentru a depune
răspuns la interogatoriu în scris;
- Interogatoriul încuviințat în dosarul nr.2419/111/2016, comunicat odată cu citația înregistrată la Municipiul
Oradea sub nr. 73477/01.03.2017;
Ţinând cont de:
- Nota Tehnică de Constatare din 23.12.2015 prin care a fost evaluat imobilul construcție situat la adresa
administrativă din Oradea, Parcul Traian nr. 15;
- Nota de verificare nr. 20245/01.03.2016; 20276/07.03.2016 emisă de Poliția Locală Oradea și Arhitect Șef;
- Nota de fundamentare nr. 51237 din 28.03.2017 prin care Poliția Locală Oradea împreună cu Arhitectul Șef se
pronunță cu privire la starea de fapt care face obiectul întrebărilor nr. 1,2,3 și 4 iar Direcția Economică se
pronunță cu privire la modalitatea de stabilire a impozitului majorat care face obiectul întrebării nr. 5;
Raportat la prevederile:
- art. 355 alin. 1 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora ”Statul şi celelalte persoane juridice de drept public,
precum şi persoanele juridice de drept privat vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica în
prealabil, în condiţiile prevăzute la art. 194 lit. e)”;
- art. 358 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora ”Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la
interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai
ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu
martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.”
Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza prevederilor art.36 alin.(2) lit.b) şi art.45 alin.(1) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al Municipiului Oradea
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă răspunsul la interogatoriul încuviințat în dosarul nr.2419/111/2016, aflat pe rolul
Tribunalului Bihor,așa cum a fost acesta propus prin raportul de specialitate, după cum urmează:
Răspuns întrebarea 1
Urmare a comparării pozelor efectuate cu ocazia întocmirii Notei de Constatare cu pozele anexate
interogatoriului și a verificărilor efectuate în teren s-a constatat că este vorba despre același imobil, situat la
adresa administrativă Parcul Traian nr. 15.
Răspuns Întrebarea 2
Urmare a verificărilor întreprise în teren cu ocazia întocmirii notei tehnice de constatare coroborate cu verificările
efectuate în teren la data de 17.03.2016, s-a constatat că apartamentele petentului Sandru Titu fac parte din
imobilul colectiv situat la adresa administrativă Parcul Traian nr. 15.
Răspuns întrebarea 3
Potrivit Notei Tehnice de Constatare din data de 23.12.2015, imobilul colectiv situat administrativ în Oradea,
Parcul Traian nr. 15, prezintă în ansamblul său o stare tehnică nesatisfăcătoare.
Răspuns Întrebarea 4
Potrivit Notei Tehnice de Constatare din data de 23.12.2015, imobilul colectiv situat administrativ în Oradea,
Parcul Traian nr. 15, prezintă în ansamblul său o stare tehnică nesatisfăcătoare.
Răspuns întrebarea 5
Impozitul majorat s-a stabilit conform prevederilor art. 489 Cod Fiscal, urmare a constatărilor efectuate în teren
de către reprezentanții Poliției Locale Oradea – Biroul Disciplina în Construcții și ai Instituției Arhitectului Șef,
consemnate în Nota Tehnică de Constatare din data de 23.12.2015.
Art.2. Dispoziţiile prezentei hotărâri se aplică potrivit prevederilor legale în vigoare.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Juridică.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului judeţului Bihor,
- Primarul municipiului Oradea,
- Direcția Juridică,
- Direcția Economică,
- Instituția Arhitectului Șef,
- Poliția Locală Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Dulca Camelia Mariana
Oradea, 30 martie 2017 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 315 SECRETAR
Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi „pentru” și 8 voturi „abtinere” Ionel Vila
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 311/2017Hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a spaţiilor de joacă si agrement situate pe domeniul…HCL 312/2017Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea, nr.712/20.09.2016, pentru trecerea unor sectoare…HCL 313/2017Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru Construire pod peste raul…HCL 314/2017Hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții pentru funcții publice și a numărului de personal, pentru instituţia…HCL 316/2017Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Clubului Sportiv Municipal OradeaHCL 317/2017Hotărâre privind modificarea și completarea HCL 499/2016 pentru modificarea componenței Comitetului Director Clubului Sportiv…HCL 318/2017Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Parcelare teren pentru amplasare locuințe, str. Dimitrie Anghel nr. Cad…HCL 319/2017Hotărâre privind atribuirea de denumiri pentru străzi nou create în municipiul Oradea și prelungirea cu aceeași denumire a unor…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.