14 ianuarie 2014

HCL 30/2014 Oradea adoptată

Hotărâre privind mandatarea Cabinetului de Avocat Guriţă Manole Cătălin de a reprezenta interesele Municipiului Oradea în dosarul nr.13752/271/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare şi în dosarul nr. 13752/271/ 2013/a1 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare

Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2014 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
30 / 2014
Data
14 ianuarie 2014
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind mandatarea Cabinetului de Avocat Guriţă Manole Cătălin de a reprezenta interesele Municipiului Oradea în dosarul nr.13752/271/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare şi în dosarul nr. 13752/271/ 2013/a1 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare Analizând raportul de specialitate înregistrat sub nr.28346 din data de 28.01.2014, întocmit de către Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea prin care se propune mandatarea Cabinetului de Avocat Guriţă Manole Cătălin de a reprezenta interesele Municipiului Oradea în dosarul nr. 13752/271/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare şi în dosarul nr. 13752/271/ 2013 /a1aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, în care Municipiului Oradea are calitatea de intervenient în interesul S.C. Compania de Apă Oradea S.A. , Dată fiind importanţa pe care o are litigiul dintre antreprenorul Keviep Ltd Ungaria şi beneficiarul S.C. Compania de Apă Oradea S.A, precum si faţă de riscurile aferente finalizării executării silite, în sensul afectării activităţii Companiei de Apă Oradea şi implicit al interesului public, faţă de calitatea debitoarei de unic operator al serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare al Municipiului Oradea , Luând în considerare necesitatea unei reprezentări unitare, în strânsă legătură cu cererea antreprenorului, arbitrajul internaţional aflat în desfăşurare şi cererea de suspendare aflată pe rolul Judecătoriei Satu-Mare, apreciem că se impune asigurarea asistenţei juridice în cadrul dosarului având ca obiect apelul împotriva hotărârii de respingere cât şi în faţa Judecătoriei Satu Mare . Ţinând cont de prevederile art 1 alin.1 şi alin 2 lit b) din Ordonanţa de urgenţă nr. 26 din 6 iunie 2012 (*actualizată*) privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. 21 alin. (2), alin. (3), art.36 alin.(2) lit.a), alin. (3) lit. c), şi art.45 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Local al Municipiului Oradea Hotărăşte Art.1. Se mandatează Cabinetul de Avocat Guriţă Manole Cătălin de a reprezenta interesele Municipiului Oradea în dosarul nr. 13752/271/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare şi în dosarul nr. 13752/271/ 2013 /a1aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, în care Municipiului Oradea are calitatea de intervenient în interesul S.C. Compania de Apă Oradea S.A. Art.2. Se aprobă încheierea cu Cabinetul de Avocat Guriţă Manole Cătălin a unui contract de asistenţă juridică, cu titlu gratuit, având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea intereselor Municipiului Oradea, efectuarea oricărui act de procedură, promovarea căilor de atac prevăzute de lege în dosarul nr. 13752/271/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare, respectiv în dosarul nr. 13752/271/2013/a1 aflat pe rolul Tribunalul Satu Mare în care Municipiului Oradea are calitatea de intervenient în interesul S.C. Compania de Apă Oradea S.A. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Juridică. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Primarul Municipiului Oradea, - Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, - Direcţia Juridică, - Cabinetul de Avocat Guriţă Manole Cătălin prin grija Direcţiei Juridice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ioan Bonchiş Oradea, 30 ianuarie 2014 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 30 SECRETAR Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi ,,pentru”, 5 voturi „abţinere” Ionel Vila

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă