Hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Municipiului Oradea şi ai societăţii Administraţia Domeniului Public S.A. în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. de a vota ,,pentru” în cazul punctelor introduse pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor care va avea loc în data de 25 aprilie 2024 (prima convocare) şi în data de 26 aprilie 2024 (a doua convocare)
Denumire
Hotărârea nr. 298 din 2024 a Consiliului Local Oradea
Potrivit hotărârii, Consiliul Local Oradea mandatază reprezentanții Municipiului Oradea și ai Administrației Domeniului Public S.A. să participe în Adunarea Generală a Acționarilor a Agenției de Dezvoltare Locală Oradea S.A. și să voteze „pentru” în toate punctele de pe ordinea de zi a ședinței ordinare care va avea loc pe 25 aprilie 2024 (prima convocare) și pe 26 aprilie 2024 (a doua convocare).
Pentru locuitori înseamnă că orașul își exprimă sprijinul pentru proiectele sau deciziile propuse de ADL Oradea S.A. în aceste puncte, iar reprezentanții municipalității vor vota în consecință în numele comunității, deși documentul nu dettagă sumele sau termene concrete ale proiectelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Qoradea.ro
HOTĂRÂRE
privind mandatarea reprezentanţilor Municipiului Oradea şi ai societăţii Administraţia Domeniului Public S.A. în
Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. de a vota „pentru” în cazul
punctelor introduse pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor care va avea loc în
data de 25 aprilie 2024 (prima convocare) şi în data de 26 aprilie 2024 (a doua convocare)
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 25.04.2024
Examinând Proiectul de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Municipiului Oradea şi ai societății
Administraţia Domeniului Public S.A. în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea
S.A. de a vota „pentru” în cazul punctelor introduse pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor
care va avea loc în data de 25 aprilie 2024 (prima convocare), ora 16.00 şi în data de 26 aprilie 2024 (a doua convocare),
ora 13.00, conform adresei nr. 601 din 19.04.2024 înregistrată la Primăria Municipiului cu nr. 176.198 din 19.04.2024
Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu numărul
177.188 din 22.04.2024
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 177.193 din 22.04.2024 întocmit de Direcţia
Economică - Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică prin care propune Consiliului Local al
municipiului Oradea, aprobarea proiectului menționat mai sus;
Ţinând cont de prevederile Legea 31/1990 privind societăţile,
Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În baza art. 129 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. d), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
bă 3
Art, „d mandatează reprezentanţii Municipiului Oradea şi ai societăţii Administraţia Domeniului Public S.A. în
Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Agenţia de Dezvoltare Locală „SA. de a vota „pentru” în cazul
punctelor introduse pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor care va avea loc în data de 25
aprilie 2024 (prima convocare), ora 16.00 şi în data de 26 aprilie 2024 (a doua convocare), ora 13.00, conform anexei nr. 1
la prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează societatea Agenţia de Dezvoltare Locală SA.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică cu :
e Primarul Municipiului Oradea,
Instituţia Prefectului judeţului Bihor,
Direcţia Economică,
Direcţia Juridică, prin grija Direcţiei Economice
societatea Administraţia Domeniului Public S.A., , prin grija Direcţiei Economice
Consiliul Județean Bihor, , prin grija Direcţiei Economice
societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A., prin grija Direcţiei Economice
Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Filimon Teofil-Laviniu. - a
Oradea, 25 aprilie 2024 + cote
Nr.298 | s] A E | . SECRETAR GE
Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru”, 9 voturi „abținere” | 2 A 4 Ş Eugenia Borbei
NERAL
ll)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.