HCL 202/2013 Oradea adoptată
Hotărâre privind aprobarea regulamentului de acces şi utilizare a vehiculelor pe domeniile gestionate de Societatea Comercială Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea
- Denumire
- Hotărârea nr. 202 din 2013 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 202 / 2013
- Data
- 21 martie 2013
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul privind accesul şi utilizarea vehiculelor pe domeniile gestionate de societatea comercială Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea, conform anexei parte integrantă a prezentei hotărâri
Documente
- hcl hcl-202-2013.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea regulamentului de acces şi utilizare a vehiculelor pe domeniile gestionate de
Societatea Comercială Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea
Analizând raportul de specialitate prin care Poliţia Locală Oradea, sub nr. 50.846 din 25 februarie 2013 propune cu
argumente de fapt şi de drept, Consiliului Local al Municipiului Oradea, aprobarea Regulamentului privind accesul şi
utilizarea vehiculelor pe domeniile gestionate de Societatea Comercială Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea
şi apreciind că prin noua reglementare, activităţile comerciale şi de turism/agrement din punctele de lucru ale susmenţionatei
societăţi se vor desfăşura în condiţii sporite şi previzibile de ordine, siguranţă şi salubritate,
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 52 din 21 ianuarie 2003 (*actualizată*) privind transparenţa decizională în administraţia publica
- Legii nr. 213 / 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată;
- Codului Civil art. 1349 (privind răspunderea delictuală) şi 1376 şi 1377.
- Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, actualizată;
- Ordonanţei de urgenţă nr. 195 din 2001- Codul Rutier, precum şi regulamentului de aplicare al acestuia, respectiv
Hotărârea de Guvern nr. 1391 din 2002
- Legii 155 / 2010 de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale;
- Hotărârii de Guvern nr. 1.332 din 23 decembrie 2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi
funcţionare a Poliţiei Locale.
- Hotărârii Consiliului Local nr. 293 din 2001 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Regiei
autonome de pieţe, agrement şi salubritate Oradea.
- Hotărârii Consiliului Local nr. 196 din 2011 privind aprobarea reorganizării Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi
Salubritate şi transformarea acesteia în societate pe acţiuni sub numele SC Administraţia Domeniului Public SA
- Hotărârii Consiliului Local nr. 806 din 2012, pentru modificarea Regulamentului privind organizarea, autorizarea şi
desfăşurarea activităţii de publicitate stradală în municipiul Oradea,
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul prevederilor art. 36 alin.2 lit. d , alin. 6 lit. a, pct. 14 şi ale art. 45 alin.1 ale Legii nr. 215/ 2001 a administraţiei
publice locale, republicată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
h o t ă r ă ş t e:
Art.1 Se aprobă Regulamentul privind accesul şi utilizarea vehiculelor pe domeniile gestionate de societatea
comercială Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea, conform anexei parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Societatea Comercială Administraţia Domeniului
Public S.A. Oradea , Poliţia Locală Oradea şi Administraţia Imobiliară Oradea.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică cu :
- Instituţia Prefectului Bihor
- Primarul municipiului Oradea
- Direcţia Economica
- Direcţia Tehnică
- Direcţia Juridica
- Administraţia Imobiliară Oradea
- Poliţia Locală Oradea
- Societatea Comercială Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea
- Se publică în Monitorul Oficial al Judeţului Bihor şi se afişează pe site-ul www.oradea.ro
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Camelia Mariana Dulca
Oradea, 21 martie 2013 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 202 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”.
Anexă
la Hotărârea Consiliului Local nr. 202/2013
REGULAMENT PRIVIND ACCESUL ŞI UTILIZAREA VEHICULELOR
PE DOMENIILE GESTIONATE DE SOCIETATEA COMERCIALĂ ADMINISTRAŢIA
DOMENIULUI PUBLIC S.A. ORADEA
Art.1.1. Scopul regulamentului îl constituie desfăşurarea în condiţii previzibile de ordine, siguranţă şi
salubritate, a activităţilor comerciale şi de turism / agrement din punctele de lucru ale Societăţii Comerciale
Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea cu referiri specifice asupra transportului şi manipulării de
mărfuri, deplasării vehiculelor şi persoanelor în respectivele perimetre.
Art. 1.2. Prin regulament se stabilesc reguli, interdicţii şi sancţiuni contravenţionale privind:
a - Accesul mijloacelor de transport în spaţiile din răspunderea S.C. A.D.P. S.A. Oradea nominalizate,
potrivit orarelor prestabilite, în condiţii de curăţenie şi cu respectarea normelor privind poluarea, inclusiv cea
sonoră;
b - Conformarea la restricţiile de acces privind categoriile de vehicule, masa maximă admisă,
repararea vehiculelor, abandonarea de vehicule, mărfuri, ambalaje sau deşeuri;
c - Interzicerea ocupării nejustificate cu mijloace de transport a spaţiilor comerciale, căilor de acces
către şi dinspre acestea;
d - Interzicerea oricăror manevre sau staţionări de vehicule, nejustificate de activităţile autorizate din
obiectivele nominalizate în regulament, în cursul programului de funcţionare ori în afara acestuia;
e - efectuarea prin folosirea vehiculelor a unor activităţi publicitare neautorizate ori interzise.
Art. 2.1. Prevederile regulamentului se referă teritorial la punctele de lucru de pe domeniile din
administrarea S.C. A.D.P. S.A. Oradea deschise la data intrării în vigoare a regulamentului şi nominalizate
mai jos, sau care vor fi deschise după această dată şi în care vor avea acces vehicule de transport comercial
(de mărfuri ori de turism / agrement) ori după caz de transport persoane fizice, din categoria celor neafectate
comerţului sau turismului / agrementului. Actele de dispoziţie prin care vor fi înfiinţate sau deschise
viitoarele puncte de lucru vor fi emise cu referire la prezentul regulament.
Art. 2.2. La data intrării în vigoare a prezentului regulament SOCIETATEA COMERCIALĂ
ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC S.A. ORADEA are următoarele puncte de lucru aflate sub
incidenţa regulamentului :
- Piaţa agroalimentară ,,Rogerius” - adresa: str.Corneliu Coposu, fără număr;
- Piaţa agroalimentară ,,Cetate“ - adresa: Piaţa Independenţei, nr. 21;
- Piaţa agroalimentară ,,Decebal” - adresa: str. Menumorut, nr. 2;
1
- Piaţa agroalimentară ,,Nufărul” - adresa: str. Nufărului, nr. 5;
- Piaţa agroalimentară ,,Ioşia Nord“ - adresa: str. Cazaban, fără număr;
- Piaţa agroalimentară ,,Velenţa” - adresa: intersecţia străzilor Eftimie Murgu şi Someşului;
- Grădina zoologică - adresa: str. Matei Basarab, nr. 1;
- Ştrandul Municipal - adresa: Aleea Ştrandului la intersecţia cu str. Codrilor;
- Ştrandul Ioşia Nord - adresa: str. Cazaban nr. 57;
- Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân - Adăpostul "Grivei" - adresa: str. Horia
Coriolan, nr. 6;
- Cimitirul Municipal Rulikowski - adresa: str. Ceyrat, nr. 1.
Art. 2.3. Prezentul regulament nu derogă de la prevederile regulamentului Pieţii Obor.
Art.2.4. Prevederile regulamentului de publicitate stradală, cu toate modificările şi actualizările, aşa
cum este aprobat de Consiliul Local al Municipiului Oradea, sunt valabile şi în punctele de lucru ale A.D.P.
Art. 3 Termeni, definiţii şi abrevieri:
- A.D.P. abreviere pentru SOCIETATEA COMERCIALĂ ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI
PUBLIC S.A. ORADEA
- Piaţă: loc amenajat pentru comerţ de mărfuri, în special cu amănuntul, de produse necesare
consumatorilor;
- Agro-alimentar: specific al produselor ce rezultă din sectorul agricol vegetal sau animal;
- Bazar: loc amenajat unde se vând diferite obiecte noi sau folosite, de către persoane fizice sau
juridice, îndeosebi mărunţişuri;
- Piaţă auto: loc special amenajat în vederea vânzării autovehiculelor şi motocicletelor noi sau rulate;
- Consumator: orice persoană sau grup care cumpără, dobândeşte sau utilizează ori consumă produse
sau servicii în afara activităţii profesionale;
- Comerciant: persoană fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare a
produselor şi serviciilor de piaţă;
- Comerţ cu ridicata / de gros: activitate desfăşurată de comercianţii care cumpără produse în
cantităţi mari în scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi autorizaţi sau în consum
colectiv;
- Comerţ ambulant: activitate de comercializare cu amănuntul realizat prin trecerea dintr-un loc în
altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioşcuri mobile sau în vehicule special amenajate;
- Serviciu de piaţă: orice acţiune sau prestaţie care are ca obiect vânzare - cumpărare pe piaţă şi care
nu are drept consecinţă transferul proprietăţii asupra unui bun corporal, efectuat în scopul satisfacerii unor
necesităţi ale consumatorilor;
2
- Serviciu de alimentaţie publică: activitatea de pregătire, preparare, prezentare şi servire a
produselor şi a băuturilor, consumul acestora în unităţile special amenajate sau ocazional pe piaţă;
- Structură de vânzare: spaţiu de desfăşurare a unor activităţi comerciale (exerciţiu comercial,
inclusiv depozitare produse). În acest sens există:
- structură de vânzare cu suprafaţă mică de până la 400 mp;
- structură de vânzare cu suprafaţă medie cuprinsă între 400 – 1000 mp;
- structură de vânzare cu suprafaţă de vânzare mai mare de 1000 mp.
- Suprafaţă de vânzare: se defineşte ca o suprafaţă destinată accesului consumatorului, a circulaţiei
personalului pentru desfăşurarea activităţii comerciale;
- Spaţiile de expunere: sunt spaţiile special amenajate, delimitate prin marcaje orizontale,
perpendiculare faţă de marginea aleilor interioare şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
- Utilizator: persoana fizică sau juridică care vinde în piaţă, ocazional sau constant diverse produse;
- Administrator de piaţă: persoana care conduce în mod nemijlocit o locaţie publică amenajată
pentru comerţ de mărfuri sau servicii publice necesare consumatorilor. Administratorul îndrumă şi
coordonează întreaga activitate a pieţei, adoptând cele mai bune soluţii pentru a realiza un serviciu de calitate
şi eficienţă economică.
- A gestiona: a avea în gestiune bunurile, fondurile unei întreprinderi, instituţii etc.
- A administra: a conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituţie etc.
- Deşeu: material rezultat în urma unui proces tehnologic sau biologic, care nu mai poate fi utilizat ca
atare.
- Deţinător de deşeuri: producătorul deşeurilor sau persoana fizică ori juridică ce se află în posesia
acestora.
- Autovehicul: vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Tractoarele rutiere sunt
considerate autovehicule.
- Vehicul: sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare,
utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi / sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau
lucrări.
Art. 4.1. Obligaţii şi atribuţiuni specifice ale Societăţii Comerciale Administraţia Domeniului Public
S.A. Oradea
a-Afişarea vizibilă a informaţiilor despre:
- titularul punctului de lucru, sub aspectul denumirii Societăţii Comerciale Administraţia
Domeniului Public S.A. Oradea, a denumirii punctului de lucru propriu-zis şi identificării în teren a
reprezentanţilor societăţii din acel punct.
3
- cei care administrează / întreţin / spaţiul / spaţiile şi infrastructura de pe domeniu cu indicaţii
corespunzătoare.
- programele, orarele de aprovizionare, condiţiile şi căile de acces pentru comercianţi şi clienţi,
pentru personalul de întreţinere sau intervenţie ori pentru diferite categorii de persoane sau vehicule.
- instituţiile de control şi intervenţie în caz de necesitate în punctul de lucru.
- tarifele de acces în perimetrul punctului de lucru.
- interdicţiile de acces pentru anumite categorii de persoane, vehicule sau bunuri şi consecinţele
contravenţionale pentru neconformare.
- delimitarea perimetrelor administrate, prin împrejmuiri, indicatoare şi marcaje, după caz.
b-Prezenţa în teren a reprezentanţilor punctului de lucru în aşa fel încât să fie uşor de identificat şi de
interpelat atât de către comercianţi, cât şi de către toate categoriile de clienţi sau vizitatori.
c-Încheierea unui protocol de colaborare cu Administraţia Imobiliară Oradea cu privire la blocarea şi
ridicarea vehiculelor a căror întrebuinţare, manevrare, amplasare, staţionare sau parcare contravin
regulamentului. Vehiculele ridicate vor fi transportate în locurile destinate depozitării stabilite prin normele
locale privind parcările în Oradea.
d-Sesizarea şi acordarea de sprijin reprezentanţilor Poliţiei Locale Oradea şi Administraţiei
Imobiliare Oradea în privinţa constatării de contravenţii şi luării măsurilor de blocare şi ridicare a vehiculelor
în condiţiile prezentului regulament.
e-Punerea la dispoziţia celor legal interesaţi a datelor concrete despre motivele blocării sau ridicării
vehiculelor, cu precizarea locurilor de depozitare a acelora ridicate şi modul de contactare a reprezentanţilor
Poliţiei Locale Oradea şi ai Administraţiei Imobiliare Oradea.
f-Montarea şi întreţinerea de indicatoare, panouri adiţionale, dispozitive şi mijloace de semnalizare a
lucrărilor, precum şi trasarea şi întreţinerea de marcaje pentru vehicule şi pietoni, după modelele din Codul
Rutier,
g-Administratorii pieţelor şi celorlalte subunităţi / puncte de lucru ale A.D.P., sau ale reprezentanţilor
acestora, pot încuviinţa accesul şi deplasarea în punctele de lucru, pe o durată rezonabilă, chiar şi în afara
programului şi condiţiilor de acces afişate, cu vehicule, a persoanelor cu dizabilităţii, a unor mărfuri
perisabile, instalaţii, materiale sau piese sau a căror transport de urgenţă este justificat, a unor utilaje şi
mijloace de transport pentru salubrizare sau evacuare de deşeuri, precum şi a vehiculelor şi utilajelor de
intervenţii tehnice la lucrările de infrastructură ori la amenajările şi utilajele comerciale sau de agrement.
Art. 4.2 Obligaţii ale Poliţiei Locale Oradea şi Administraţiei Imobiliare Oradea:
a - Poliţia Locală Oradea şi Administraţia Imobiliară Oradea vor interveni şi răspunde operativ cu
personalul şi dotările corespunzătoare în toate cazurile din competenţa acestora potrivit regulamentului.
4
b - Cele două instituţii vor pune la dispoziţia celor legal interesaţi, potrivit unor evidenţe proprii,
informaţiile şi datele concrete despre motivele blocării sau ridicării vehiculelor, cu precizarea locurilor de
depozitare a celor ridicate şi modul de contactare a reprezentanţilor Poliţiei Locale Oradea şi ai
Administraţiei Imobiliare Oradea.
c - Cele două instituţii vor adopta împreună formulare similare celor din alte acte normative centrale
şi locale cu privire la blocarea şi ridicarea vehiculelor din punctele de lucru ale A.D.P., cu indicarea
temeiurilor acelor dispoziţii.
Art. 4.3. Drepturi, obligaţii şi restricţii pentru comercianţi, clienţi, vizitatori şi alte persoane juridice
sau fizice:
a - Persoanele juridice şi fizice care acced în punctele de lucru ale A.D.P. la care face referire
regulamentul au dreptul şi obligaţia de a lua cunoştiinţă despre reglementările şi interdicţiile din locurile
respective în condiţii de transparenţă, potrivit indicatoarelor, marcajelor şi afişajului corespunzător şi de la
personalul punctelor de lucru.
b - Persoanele juridice şi fizice care acced în punctele de lucru ale A.D.P. la care face referire
regulamentul au obligaţia de a se conforma obligaţiilor de plată a taxelor de acces cu vehicule, regulilor de
intrare, oprire, staţionare, parcare şi de folosire a spaţiilor şi facilităţilor. Sunt în acest sens interzise şi atrag
răspunderea contravenţională şi după caz materială:
1 - accesul şi deplasarea în punctele de lucru, fără respectarea condiţiilor şi locurilor de intrare, a
programelor orare, a regulilor de taxare, manevrare, aduse la cunoştiinţă publică, ori fără aprobarea
administratorilor.
2 - accesul mijloacelor de transport de persoane, autoturisme inclusiv taxiuri, microbuze, autobuze ,
etc.
3 - accesul atelajelor cu tracţiune animală.
4 - blocarea cu vehicule a circulaţiei pietonilor sau a altor vehicule pe aleile de circulaţie interioare
prin parcarea / oprirea / staţionarea nejustificată de manevrarea de mărfuri, de lucrări sau prestarea de servicii
comerciale şi de turism.
5 - deteriorarea sau lipirea afişelor şi înscrisurilor pe indicatoarele ori dispozitivele ce servesc la
semnalizarea zonei destinate autovehiculelor, inclusiv pe suporturile acestora.
6 - executarea în perimetrele punctelor de lucru a lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a vehiculelor,
care nu necesită urgenţă.
7 - folosirea remorcilor, autovehiculelor sau a oricărui alt vehicul ca mijloc de stocare / depozitare a
mărfurilor sau comercializarea de produse din interiorul sau din jurul acestora fără îndeplinirea regulilor
specifice punctului de lucru.
5
8 - ocuparea spaţiilor de expunere cu vehicule neautorizate pentru comerţ sau activităţi de agrement
ori turistice.
9 - parcarea neautorizată a vehiculelor care nu au legătură cu activităţile comerciale ori de turism şi
agrement pe spaţiile destinate punctelor de lucru atât în timpul cât şi în afara programului.
10 - expunerea spre vânzare sau abandonarea vehiculelor în perimetrele punctelor de lucru la care se
referă regulamentul.
11- abandonarea de deşeuri, de ambalaje de piese şi accesorii din vehicule.
12- folosirea abuzivă a claxoanelor, sirenelor sau amplificatoarelor, ori efectuarea inclusiv prin
folosirea de vehicule, a oricăror activităţi de publicitate sonoră sau vizuală neautorizate.
13 - vânzarea ori oferirea de mărfuri şi servicii din şi de pe maşini cu excepţia tonetelor şi a altor
vehicule similare, astfel amenajate şi autorizate.
14 - refuzul de a muta vehiculele aflate în punctele de lucru, în cazurile de lucrări edilitare, la
infrastructură, ori de urgenţă.
15 - accesul, staţionarea sau parcarea vehiculelor neînmatriculate sau neînregistrate potrivit
dispoziţiilor legale, cu plăcuţe de înmatriculare necorespunzătoare identificării sau care nu poartă inscripţiile
necesare identificării, precum şi a acelora cu numer
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 198/2013Hotărâre privind aprobarea procesului – verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Oradea din data de 28…HCL 199/2013Hotărâre pentru aprobarea Hărţilor Strategice de Zgomot elaborate pentru Municipiul OradeaHCL 200/2013Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 405/24.07.2012 pentru acordarea către S.C. Distrigaz Vest Oradea a…HCL 201/2013Hotărâre privind aprobarea caietelor de sarcini pentru achiziţia publica a lucrărilor de “Întreţinere , reparaţii, amenajări la…HCL 203/2013Hotărâre privind transmiterea fără plată în patrimoniul Administraţiei Imobiliare Oradea a activului fix ,,Sistem de supraveghere…HCL 204/2013Hotărâre privind transmiterea fără plată în patrimoniul Administraţiei Imobiliare Oradea a activului fix ,,Sistem de supraveghere…HCL 205/2013Hotărâre privind aprobarea unor masuri administrative pentru imobilul situat în Oradea, str. Dunărea nr. 2, identificat prin nr…HCL 206/2013Hotărâre privind aprobarea unor masuri administrative pentru imobilul – „Cinematograf Transilvania” – situat in Oradea, Piaţa…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.