HCL 178/2013 Oradea adoptată
Hotărâre privind unele masuri de reglementare a situaţiei terenurilor din intravilanul Municipiului Oradea.
- Denumire
- Hotărârea nr. 178 din 2013 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 178 / 2013
- Data
- 28 februarie 2013
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Documente
- hcl hcl-178-2013.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind unele măsuri de reglementare a situaţiei terenurilor din intravilanul Municipiului Oradea
Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 50013 din 26.02.2013 prin care Direcţia Economică
propune aprobarea unor măsuri de reglementare a situaţiei terenurilor din intravilanul Municipiului Oradea.
Având în vedere prevederile:
- art. 6, lit. e) şi art. 24, alin. (17) din Norma tehnică de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-
2014,
- art. 44, alin. (3) al Legii nr. 350/2001 – a amenajării teritoriului si a urbanismului – actualizata , prin care
documentaţiile urbanistice “au caracter de reglementare specifica si stabilesc reguli ce se aplica direct asupra
localitatilor si partilor din acestea pana la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare
obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism”
- pct. 8.1.2. şi 8.2.10 din Ordinul nr. 534/2001 de aprobare a Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului
general,
- art. 9 punctele 4 şi 5 din Legea 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
Ţinând cont de Planul de urbanism general aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 6/2001,
completată cu PUZ-urile şi PUD-urile aprobate ulterior,
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
In temeiul prevederilor art. 36, alin.(2), lit. b), ale alin.(4), lit. c) şi e), ale alin. (6), lit. a), pct.11, ale art. 45,
alin. (2), lit. e), şi ale art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea 215/2001 a administraţiei locale, actualizată cu modificările
şi completările ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
hotărăşte:
Art.1. Până la data de 30.06.2013, persoane fizice care deţin terenuri în intravilanul Municipiului Oradea,
înregistrate la categoria de folosinţă agricolă – arabil, păşune, fâneaţă, vie, livadă, etc., vor depune la Primăria
Municipiului Oradea – Arhitectul Şef, în vederea analizării situaţiei privind regimul de construibilitate al terenurilor,
următoarele documente:
a) Cerere tip
b) Copie extras Carte Funciară (nu este obligatoriu actualizat)
c) Dacă sunt deţinute – orice alte documente relevante precum documentaţii
cadastrale/schiţe topografice, planul de situaţie.
Art.2. Instituţia Arhitectului Şef va analiza cererea însoţită de documentele depuse de proprietarii de
terenuri - persoane fizice şi va comunica acestora, Direcţiei Economice şi Compartimentului Registrul Agricol,
adeverinţa privind regimul de construibilitate al parcelei, în vederea impozitării şi înscrierii în Registrul Agricol, în
condiţiile legii.
Art.3. Schimbarea zonei funcţionale a terenurilor se poate realiza doar prin planul de urbanism general
sau planul de urbanism zonal.
Art.4. În cazul neprezentării în vederea analizării situaţiei privind încadrarea în categorii de folosinţă a
terenurilor din punct de vedere urbanistic şi a confirmării înscrierii în documente a categoriei de folosinţă
corespunzătoare a fiecărui teren în parte, începând cu 01.07.2013, impozitele percepute pentru terenurile fără
categorie de folosinţă vor fi stabilite la categoria „curţi – construcţii”.
Art.5. Pentru anul în curs, situaţia acestor terenuri va putea fi reanalizată până la data de 30.09.2013.
Pentru persoanele care depun documentaţia după această dată, recalcularea impozitului pe teren, dacă este
cazul, se va efectua începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii documentelor spre analiza.
Art.6. Ca măsură complementară pentru proprietarii de terenuri care sunt afectaţi de procedura corelării
declaraţiilor cu realitatea în teren şi documentaţii urbanistice, termenul de plată pentru obligaţiile privind impozitul
pe teren aferent anului în curs se amână până la data de 30.09.2013, inclusiv cu acordarea bonificaţiei pentru
plata impozitului anual la acel termen de plată.
Art.7. Debitele fiscale înregistrate ca urmare a încadrării a unei suprafeţe de maxim 850 mp. în categoria
terenuri cu construcţii se menţin în evidenţele fiscale până la comunicarea Instituţiei Arhitectului Şef privind
încadrarea în categorii de folosinţă a terenurilor din punct de vedere urbanistic.
Art.8. În cazul constatării, în urma controalelor pe teren, a unor declaraţii eronate ale proprietarilor de
terenuri intravilane privind încadrarea în categorii de folosinţă, măsura recalculării impozitului pe teren se aplică
retroactiv pe 5 ani.
Art.9. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Instituţia Arhitectului Şef, Direcţia
Economică şi Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea.
Art.10. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Primarul municipiului Oradea
- Instituţia Prefectului judeţului Bihor
- Instituţia Arhitectului Şef
- Direcţia Economică
- Direcţia Juridică
- Compartimentul Registrul Agricol
- se publică în M.O. al judeţului Bihor şi pe site-ul www.oradea.ro
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Manea Mihai
Oradea, 28 februarie 2013 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 178 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 174/2013Hotărâre privind atribuirea de denumiri unor străzi nou create in municipiul Oradea, aflate in prelungirea unor străzi existente.HCL 175/2013Hotărâre privind transmiterea fără plată în proprietatea Administraţiei Imobiliare Oradea a activului fix „Sistem de supraveghere…HCL 176/2013Hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Oradea a unui activ fix aflat în…HCL 177/2013Hotărâre privind aprobarea modificării Hotărârii Consiliului Local nr. 10/2013 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale…HCL 179/2013Hotărâre privind aprobarea suplimentării cu suma de 300.000 lei a cotizaţiei parţiale pentru CS FC Bihor – Oradea în anul 2013.HCL 180/2013Hotărâre privind aprobarea modificării Hotărârea Consiliului Local nr. 4/2013 privind contractarea unei finanţări rambursabile…HCL 181/2013Hotărâre privind unele măsuri pentru încetarea activităţii instituţiei publice de interes local, Casa de Cultură a municipiului…HCL 182/2013Hotărâre pentru aprobarea modificării HCL nr. 6/08.01.2013 privind aprobarea semnarii de catre SC Administratia Domeniului Public…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.