Pe scurtConsiliul Local al Oradea decide să nu își asume responsabilitatea pentru organizarea și derularea atribuirilor contractelor și acordurilor-cadru necesare pentru achiziția produselor și a serviciilor aferente „Programului pentru școli al României”. Practic, responsabilitatea pentru aceste proceduri rămâne în sarcina altor autorități sau entități contractante, nu a orașului Oradea. Pentru locuitori înseamnă că fondurile, termenele și zonele implicate vor fi gestionate de alte instituții, nu de Primărie, în cadrul acestui program, pe perioada menționată.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(oradea.ro
HOTĂRÂRE
privind neasumarea responsabilităţii organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-
cadru pentru achiziţia produselor şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea
măsurilor educative prevăzute de „Programul pentru școli al României” de către Consiliul Local al Municipiului
Oradea, respectiv Municipiul Oradea
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 26.03.2026;
Examinând Proiectul de hotărâre privind neasumarea responsabilităţii organizării şi derulării procedurilor de
atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziţia produselor şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a
serviciilor pentru derularea măsurilor educative prevăzute de „Programul pentru școli al României” de către Consiliul Local al
Municipiului Oradea, respectiv Municipiul Oradea;
Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat sub
numărul 152632 din data de 16.03.2026;
Analizand Raportul de Specialitate înregistrat sub numărul 152745 din data de 16.03.2026, întocmit de către
Compartimentul Management Sănătate și Educaţie, prin care se propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea
proiectului de hotărâre mai sus menţionat;
Având în vedere Adresa Consiliului Judeţean Bihor nr. 136727 / 06.03.2026;
Ținând cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
13 / 2017, Hotărârea Guvernului nr. 652 / 2023 și Hotărârea
Guvernului nr. 775 / 2025 privind implementarea „Programului pentru şcoli al României” cu măsurile educative pentru anii
școlari 2026-2029 (3 ani școlari), întrucât hotărârile adoptate în 2023 au vizat perioada 2023-2026, perioadă pentru care
Consiliul Judeţean Bihor a încheiat acorduri cadru de furnizare a produselor pe o perioadă de trei ani;
Având în vedere propunerea Compartimentului Management Sănătate și Educaţie, prin care solicită neasumarea
responsabilităţii organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziţia produselor şi
a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative prevăzute de „Programul
pentru școli al României” de către Consiliul Local al Municipiului Oradea, respectiv Municipiul Oradea, acestea urmând a fi
organizate de Consiliul Judeţean Bihor;
Văzând avizul consultativ al Comisiei de Specialitate a Consiliului Local;
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. d), art. 196 alin. (1) lit. a) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art. 1. Se aprobă neasumarea responsabilităţii organizării şi derulării procedurilor de atribuire a
contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziţia produselor şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru
derularea măsurilor educative prevăzute de „Programul pentru școli al României” de către Consiliul Local al Municipiului
Oradea, respectiv Municipiul Oradea.
Art. 2. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează Compartimentului Management Sănătate și
Educaţie.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului judeţului Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- Consiliul Judeţean Bihor, prin grija Compartimentului Management Sănătate și Educaţie,
- Inspectoratul Școlar Județean Bihor prin grija Compartimentului Management Sănătate și Educaţie,
- Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Nica Nicolae
Oradea, 26 martie 2026
Nr. 174
Hotărârea a fost adoptată cu 26 de voturi „pentru” +
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.