19 decembrie 2019

HCL 1591/2019 Oradea adoptată

Hotărâre pentru acordarea unui drept de superficie, cu titlu oneros, în favoartea societatea Lancetti Transport SRL, pentru imobilul – teren în suprafață de 8291 mp, înscris în CF 202019 – Oradea, situat în zona str. Uzinelor.

Denumire
Hotărârea nr. 1591 din 2019 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
1591 / 2019
Data
19 decembrie 2019
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Oradea aprobă acordarea unui drept de superficie, cu titlu oneros, în favoarea societății Lancetti Transport SRL pentru un teren de 8.291 mp situat în zona străzii Uzinelor, teren rămas în proprietatea Municipiului Oradea. Scopul este extinderea zonei industriale prin concesionarea terenului pentru construirea de hale depozitare, logistică și servicii auto pentru camioane, în cadrul ansamblului de terenuri din vecinătatea loturilor existente ale Lancetti. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea dezvoltării infrastructurii logistice din zonă, cu impact asupra ofertei de servicii, ocupării locurilor de muncă și utilizării terenului în cadrul unei zone industriale; detaliile exacte despre sume, termene și condiții sunt prevăzute în prevederile hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă constituirea unui drept de superficie, cu titlu oneros, în favoarea societății Lancetti Transport S.R.L., referitor la terenul, în suprafață de 8.291 mp, înscris în CF nr. 202019 - Oradea (nr. inventar 012649) - proprietate privată a Municipiului Oradea

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru acordarea unui drept de superficie, cu titlu oneros, în favoarea societății Lancetti Transport S.R.L., pentru imobilul - teren în suprafața de 8.291 mp, înscris în CF 202019 - Oradea, situat în zona străzii Uzinelor Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 464978/2 din 12.12.2019 și Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 464978/1 din 12.12.2019 prin care Direcția Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Terenuri propune Consiliului Local al municipiului Oradea acordarea unui drept de, cu titlu oneros, în favoarea societății Lancetti Transport S.R.L., pentru imobilul - teren identificat cu nr. cadastral 202019 - Oradea, situat în zona străzii Uzinelor. Văzând CF, nr. 202019 - Oradea, potrivit căruia terenul - în suprafață de 8.291 mp - aparține Municipiului Oradea. Având în vedere că Societatea Lancetti Transport S.R.L. este proprietara terenurilor și a construcțiilor cu nr. cadastral 184941, 184165, 200159 și 200160 - Oradea, situate în zona de studiu, învecinate terenului cu nr. cadastral 202019 - ce aparține Municipiului Oradea. În baza acordurilor și avizelor obținute de societatea Lancetti Transport SRL. În vederea realizării extinderii zonei industriale studiată prin documentația de urbanism aprobată cu Hotarârea nr. 898 din 31.10.2019, privind P.U.D. - Extindere zonă industrială studiată prin PUZ aprobat cu H.C.L. nr. 946/2017, Concesionare teren, construire hale depozitare și logistice, service auto pentru camioane, zona str. Uzinelor, nr. cadastrale 184941, 184165, 200159, 202019 și 200160 - Oradea. Având în vedere prevederile art. 693 - 702 privind dreptul de superficie din Legea nr. 287 din 2009, privind Codul Civil, republicat și actualizat. Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În conformitate cu art.129 alin.(2), lit. b), c), alin. (4) lit. a), alin. (6) lit. a), art.139 alin.(3) lit. g), art. 306 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă constituirea unui drept de superficie, cu titlu oneros, în favoarea societății Lancetti Transport S.R.L., referitor la terenul, în suprafață de 8.291 mp, înscris în CF nr. 202019 - Oradea (nr. inventar 012649) - proprietate privată a Municipiului Oradea. Art. 2. Se aprobă alipirea nr. cadastrale 184941, 184165, 200159, 202019 și 200160 - Oradea și înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară, prin deschiderea unei noi coli de Carte funciară, a imobilului constituit prin alipire. Art. 3. Contractul având ca obiect dreptului de superficie va cuprinde următorii termeni:  durata - 15 de ani, începând cu data încheierii contractului - cu posibilitatea reînnoirii prin acordul părţilor;  prețul superficiei - 3 lei/ mp/ an; Prețul va rămâne fix la nivelul anului calendaristic în care acesta se aprobă urmând a fi indexat de drept anual, începând din anul următor, cu indicele de inflaţie prognozat, aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Oradea, urmând a se regulariza la prima scadenţă a anului următor, conform indicelui real comunicat de Institutul Naţional de Statistică;  superficiarul are dreptul să execute construcții și să administreze imobilul format prin alipirea terenurilor cu nr. cadastrale 184941, 184165, 200159, 202019 și 200160 - Oradea și construcțiile edificate pe acesta, pe riscul și cheltuiala sa.  este interzisă cesionarea dreptului transmis, dezmembrarea imobilului și înstrăinarea terenului sau a construcțiilor fără acordul prealabil al Municipiului Oradea;  superficiarul are obligația să predea terenul liber de orice sarcini la încetarea contractului, sub sancțiunea eliberării terenului pe cale administrativă, pe cheltuiala sa. Art. 4. Contractul se încheie, în formă autentică, pe cheltuiala superficiarului. Art. 5. Se mandatează dl. Ilie BOLOJAN - primarul Municipiului Oradea sau persoana legal desemnată de către acesta, semnarea contractului de superficie, a documentelor și actelor necesare intabulării noului număr cadastral obținut prin alipirea imobilelor. Art. 6. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor; - Primarul Municipiului Oradea; - PMO - Direcția Economică; - PMO - Direcția Patrimoniu Imobiliar (DPI) - Serviciul Terenuri; - societatea Lancetti Transport S.R.L. prin grija DPI – Serviciul Terenuri PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Filimon Teofil Laviniu Oradea, 19 decembrie 2019 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 1591 SECRETAR GENERAL Ionel Vila

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă