29 martie 2010

HCL 148/2010 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea scutirii la plata a impozitului pe cladiri datorat bugetului local pe anul 2010, in suma de 21.501,20 lei, pentru investitia de natura locuintelor realizata de catre S.C. PATAM SRL in Oradea, str. Biruintei nr. 1

Denumire
Hotărârea nr. 148 din 2010 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
148 / 2010
Data
29 martie 2010
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă scutirea la plata impozitului pe clădire datorat bugetului local al municipiului Oradea pe anul 2010, în sumă de 21.501,20 lei, pentru investiţia de natura locuinţelor realizată pe str. Biruinţei nr.1 de către SC PATAM SRL cu sediul în Oradea, str. Matei Corvin nr.33

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea scutirii la plată a impozitului pe clădiri datorat bugetului local pe anul 2010, în sumă de 21.501,20 lei, pentru investiţia de natura locuinţelor realizată de către S.C. PATAM SRL în Oradea, str. Biruinţei nr. 1 Având în vedere raportul de specialitate nr.54343 din data de 25.02.2010, întocmit de Direcţia Economică – Biroul Impunere Persoane Juridice, prin care se propune Consiliului local al municipiului Oradea, aprobarea scutirii la plată a impozitului pe clădiri pe anul 2010 pentru investiţia de natura locuinţelor realizată în anul 2009 de SC PATAM SRL în Oradea, str. Biruinţei nr.1. Analizând cererea de revizuire nr.54343 din 24.02.2010, privind acordarea scutirii la plată a impozitului pe clădiri pe anul 2010, depusă de către S.C. PATAM SRL Oradea, S.C.PATAM SRL are sediul în Oradea, str. Matei Corvin nr.33, este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr.J05/77/2006, având CUI 18291492 şi este reprezentată de d-l Popovici Matei în calitate de administrator, Valoarea contabilă rămasă a obiectivului de investiţii în urma vânzării unora din unităţile locative componente este de 1.791.766,01 lei la data de 31.12.2009. Impozitul pe clădiri datorat de la 01.01.2010- 31.12.2010 asupra investiţiei de natura locuinţelor în valoare de 1.791.766,01 este de 21.501,20 lei. În urma efectuării calculului impozitului pe clădiri, scutirea acordată pe anul fiscal 2010, pentru investiţia de natura locuinţelor este de 21.501,20 lei. În cazul înstrăinării unor unităţi locative în cursul anului 2010, suma facilitată se va diminua conform declaraţiilor fiscale depuse de investitor, proporţional (în funcţie) de valoare de impozitare şi perioada rămasă până la sfârşitul anului. Luând în considerare prevederile art.286 pct.6 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, actualizat, şi O.G.nr.92/2003 republicată, În baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr.110/26.02.2009 privind aprobarea Regulamentului de acordare a facilităţilor fiscale la plata impozitelor pe clădiri şi terenuri persoane juridice, în vederea atragerii şi susţinerii dezvoltării economice durabile în municipiul Oradea, completat prin Hotărârea Consiliului Local nr.446/28 mai 2009, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul favorabil al comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul prevederilor art.36 alin.2 lit. b) alin.4) lit. a) şi lit. c) şi ale art.45 alin.(2) lit. c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA H o t ă r ă ş t e: Art.1. Se aprobă scutirea la plata impozitului pe clădire datorat bugetului local al municipiului Oradea pe anul 2010, în sumă de 21.501,20 lei, pentru investiţia de natura locuinţelor realizată pe str. Biruinţei nr.1 de către SC PATAM SRL cu sediul în Oradea, str. Matei Corvin nr.33. Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică. Art.3.Prezenta hotărâre se comunică cu: - Primarul municipiului Oradea - Instituţia Prefectului Judeţului Bihor - Direcţia Economică, - S.C. PATAM S.R.L. Oradea, prin grija Direcţiei Economice. - Inspectoratul de Concurenţă Bihor, prin grija Direcţiei Economice PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Vulcu Daniel Sorin Oradea, 29 martie 2010 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 148 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea fost adoptată unanimitate de voturi “pentru”, 0 voturi ,,împotrivă”, 0 voturi ,,abţinere”.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă