12 martie 2025

HCL 108/2025 Oradea adoptată

Hotărâre privind desemnarea și înlocuirea reprezentanților autorității administrației publice locale în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 108 din 2025 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
108 / 2025
Data
12 martie 2025
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă desemnarea și înlocuirea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Oradea în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din oraș. Aceasta înseamnă că aleșii locali vor decide cine intră în locurile disponibile în aceste consilii și, dacă este necesar, vor numi înlocuitori. Pentru locuitori, decizia afectează modul în care se decide asupra managementului și finanțării proiectelor școlare din oraș, cu impact asupra activităților, organigramei și eventual a unor decizii privind resursele pentru unitățile de învățământ.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Oradea în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar din municipiul Oradea, conform anexelor, care constituie parte integrantă a prezentei Hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544. E-mail: primarie(Qoradea.ro HOTĂRÂRE privind desemnarea și înlocuirea reprezentanţilor autorității administraţiei publice locale în Consiliile de Administrație ale unităţilor de învățământ preuniversitar din municipiul Oradea Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 27.02.2025; Examinând Proiectul de hotărâre privind desemnarea și înlocuirea reprezentanților autorității administrației publice locale în Consiliile de Administrație ale unităţilor de învățământ preuniversitar din municipiul Oradea; Analizând Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat sub numărul 88228 din data de 24.02.2025; Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub numărul 88213 din data de 24.02.2025, prin care, Serviciul Resurse Uman&- Compartiment Management Sănătate și Educaţie, propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea proiectului menţionat mai sus; Ținând cont de prevederile Legii nr. 198/2023 - Legea învățământului preuniversitar cu modificările și completările ulterioare, cele ale Ordinului 6223/2023 pentru aprobarea pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, precum și cele ale Ordinului 6224/2023 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea palatelor şi cluburilor copiilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a cluburilor sportive şcolare -pentru aprobarea metodologiei și cadrului de și cadrului de organizare și funcționare ale consiliilor de administrație din unităţile de învățământ preuniversitar și modificările aduse numărului de membrii în consiliile de administraţie la anumite unități de învățământ, emise de Ministrul Educaţiei; Văzând avizul consultativ al comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. 129 alin. (2) lit. a), alin.(3) lit.c), art. 139. alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art.1. Se aprobă desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Oradea în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar din municipiul Oradea, conform anexelor, care constituie parte integrantă a prezentei Hotărâri. Art.2. La intrarea în vigoare a prezentei Hotărâri, orice prevedere contrară se abrogă. Art.3. Ducerea la îndeplinire se încredințează Compartimentului Management Sănătate și Educație. Art.4. Prezenta Hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului - Judeţului Bihor, -Primarul Municipiului Oradea; -Compartimentul Management Sănătate și Educaţie; -Reprezentanţii autorității administraţiei publice locale desemnaţi în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar din Municipiul Oradea, prin grija Compartimentului Management Sănătate și Educaţie; -Inspectoratul Școlar Judeţean Bihor, prin grija Compartimentului Management Sănătate și Educaţie; -Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Barabaș Călin - lulian fo ă N Ş YA CONTRAȘEMNEAZĂ SECRETAR/GENERAL Eugeni rbei Oradea, 27 februarie 2025 Nr. 108 Hotărârea a fost adoptată cu 25 de voturi „pentru” și o neparticipare nana * o CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Anexa 1 Anexa la HCL REPREZENTANȚII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA IN CONSILIILE DE ADMINSTRAȚIE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT DE STAT DIN MUNICIPIULUI ORADEA ÎN ANUL ȘCOLAR 2024-2025 Nr. crt. Număr membri aprobaţi : , Pa Consiliul de | Reprezentanţi | Primarul/reprezentant ai Denumire unitate de învățământ Administraţie ai CL al primarului Reprezentanți ai CL al ISJ Bihor 2024-2025 1 | COLEGIUL ECONOMIC "PARTENIE COSMA" ORADEA 11 1 1 Oros Claudiu 2 | COLEGIUL NAȚIONAL "EMANUIL GOJDU" ORADEA 11 2 1 Buhas Camelia Goia Mariana 3 | COLEGIUL NAȚIONAL "IOSIF VULCAN” ORADEA 11 2 1 Nan Gabriela Orban Mihaly 4 | COLEGIUL NAȚIONAL "MIHAI EMINESCU" ORADEA 11 2 1 Muresan Ovidiu Chiană Laurenţiu 5 | COLEGIUL NAȚIONAL "ONISIFOR GHIBU" ORADEA 11 2 1 Costea Adrian Tirla lonut 6 | COLEGIUL TEHNIC "MIHAI VITEAZUL" ORADEA 11 1 1 Culic Dorin 7 | COLEGIUL TEHNIC "TRAIAN VUIA" ORADEA 11 1 1 Silaghi Radu Pa GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "ORSOLYA" 8 LOR ADE A 7 1 1 Szucs Eva GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 25 9 2 I PopGamaa laatta Bordas Bogdan ORADEA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 34 10 | ORADEA 9 2 1 Todoran Cristina Doble Cornel 11 GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.30 ORADEA (2 2 1 Crăciun Andrei Gal Gabriella 12. | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.45 ORADEA 11 2 1 Munteanu Delia Szilagyi Ella 13 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.46 ORADEA 11 2 1 Boldan lonut Nagy Eniko 14 GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.50 ORADEA 11 2 1 Goron Cristian Vusca Adrian 15 GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.52 ORADEA 11 2 1 Tau loan Timariu Eniko 16 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.53 ORADEA 11 2 1 Tau loan Szallos Nandor 17 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR:54 ORADEA 1 2 1 Nora Curtui Masak Pau 18 GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.56 ORADEA 11 2 1 Dan Octavian Pop Gelu Dorin 19 | LICEUL CU PROGRAM SPORTIV "BIHORUL? ORADEA 11 2 1 (mere Carmen Corpas Calin 20 | LICEUL DE ARTE ORADEA 11 2 1 Popescu Anca Novicov Ramona 21 | LICEUL GRECO-CATOLIC "IULIU MANIU" ORADEA 13 2 1 Capris Oana Costea Monica LICEUL ORTODOX "EPISCOP ROMAN CIOROGARIU” ; 20 | ORADEA 13 2 1 Faur Nicoleta Tegzes Bogdan LICEUL REFORMAT "LORANTFFY ZSUZSANNA" 23 | ORADEA 13 2 1 Szucs Eva Szakacs Zoltan LICEUL TEHNOLOGIC "CONSTANTIN BRÂNCUȘI" - 24 | ORADEA 11 1 1 Dan Octavian A 25 | LICEUL SANITAR "VASILE VOICULESCU" ORADEA 11 2 1 Parasca Cristina Sabău Liviu 26 | LICEUL TEOLOGIC BAPTIST "EMANUEL" ORADEA 13 2 1 Moise Paul Buzlea Cristian 27 | LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL "BETEL" ORADEA 13 2 1 Chereches Florica Apolzan Liviu LICEUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC "SZENT : 28 | LASZLO" ORADEA 15 2 1 Banto Norbert Szatmari Ferencz 29 | LICEUL TEORETIC "ADY ENDRE" ORADEA 11 2 1 Pasztor Rita Peto Dalma 30 | LICEUL TEORETIC "AUREL LAZĂR" ORADEA 11 2 1 Borbei Eugenia Goia Mariana 31 | LICEUL TEORETIC "LUCIAN BLAGA" ORADEA 11 2 1 Pure Cosmina Vulcu Luminita LICEUL TEORETIC GERMAN "FRIEDRICH SCHILLER" 32 | ORADEA 11 2 1 Minea Ecaterina Goia Mariana 33 | ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AVRAM IANCU" ORADEA 11 2 1 Mocan Ioana Irina Moș in ” Barladeanu —” 4. | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "DACIA" ORADEA 11 2 1 Gheorghina Nica Nicolae 35. | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE CANTEMIR" ORADEA îi 2 1 Szekely Hajnal Merka Georgiana 36 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOAN SLAVICI" ORADEA 9 2 1 Morar Grigore Lakatos loan 37 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "LUCREȚIA SUCIU" ORADEA 9 2 1 Morar Grigore Lakatos loan ag. | SCOALA GIMNAZIAL "NICOLAE BĂLCESCU" ORADEA 11 2 1 Toma Florina Todoran Cristina 39 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "OCTAVIAN GOGA" ORADEA 11 2 1 Negrutiu Corina Todoran Natalia 40. | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "OLTEA DOAMNA" ORADEA 11 2 1 Cosmin Vidican | Domocos Laviniu 41. | ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SZACSVAY IMRE” ORADEA 11 2 1 Bothazy Reka Timariu Eniko 42 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 ORADEA 11 2 1 Marinau Florin Szanto Ildiko „3 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 16 ORADEA 14 2 4 Nedisan Teodora | S9709)! Orsolya 44 | PALATUL COPIILOR ORADEA 11 1 1 Motoc Chivari Elena | ——— ap. | LICEUL TEHNOLOGIC DUAL ORADEA 9 4 1 ir dl 46 | CREŞA ORADEA 7 1 1 Marc Oltea Diana | O OO———— EU 2ISEȚSEUE EUEIŢ EJEUI EŢUIpEID VON MISI “Jeu-9 S8/€0£20 "68 460Y/60€0 'ZECECsIGGZ012) "ee -1u “10ISe 229 “15 *eope0 indiu Nan [mona] si „VISVLSVNV YNVRIE VRIVI” LIONNIT3Ud NVEVOăd 13 VIINIGYII9 W09' leu fGhofieweyurpea6 :jeu-e '; 18) 'Ş| '1u *Snue|O SnejodIN "As 'espeiO Inidioiunj VONVIE ARII Orobueureyup a 6CASE96LOI3) SI 1 'SnuEI sn 28 ep80 Pidounp neve sora a „IOSRIVN” IONA Nota 19 VIINIAYE9 UNYIETA 7105 TICO 0OyeA(Deluouee)uipe.b :jeuu-a 'S980109770 :19) "9 Ju 'E910H JS 'P3PeIO ȚNIĂIDIUNA Nveun mona zi AINOREV, IONII WYISOEIA [13 V IINICIEIS i NYL1SI9 VIAAOE OT 765)0pUI ȚEU-5 [CNP], A Ju Sguloi PIELII FSE) 15 ESBEIO TIOBIUAA isa „08 VEVINII VIVO3S NUD PHONE, 9 YNOAIS OVIA woo'j2w6(Deueadsdd6 :1eui-2 '8807 | 7/6SE0 :[2) '€S '1u injnouig eaje9 AS 'eapei0 |n Nveun ÎMoHIa| a AT INVEEIAS” INONNTIId NYIdOId N) VIINICVEO TEINVO NVaIIN ou Buluieajinyfol(D)oejuoo :eul-a '076725/p770 19) 2 iu Ininpeug "AS 'e9peO |N Nvaun |uonia| pi „ONINEIA IL INOT” VENIN V IVOIS VIN NYLONO U109'00UEÂȚoeue! 61085 :J12uu-3 "9704 7/6SZ0 U0J9]2) 'Sy0DLi |EJSOd pod *'1U InNo1e “AS “E9pe1O NIGIOIUNA Nveunoral e. INVISROI9, 190 TONHIL IND TICO IEUD ESpEIO EpUEOD ȚIUS VNOMIS 410 L-9 '€1499/6S70 :Xe) 'ZEGEE/6S20 :10) EZvO Lt |eIS0d po *//9 "Iu 1esuegi Is '2epe1O Indioluni Nveun [ioni] zi „ŞONVOD IINIH, 9ILRIOIL IN39TI DUETE INT IT VI9I1 ya “BZ/60b/6SE0 Xe! '67/60bI/6SEO 184 'ZAZOL7 IEISOd POO '3/6p'U 'uegEZEO) NIPUEXA)V/ "115 “E9PeIC) INIGIOIUNIA Nyaun|uonia| vi SNOIIO NOG, 135 i UIOO ȚIEUIODEIODEEȚEOIS ŢIEUI-S"S06 PEY Buc Ur XI FIIAŞ9 NVIAV 199 S09VRVA GTG vev BSE 0b+ '86€ /Zb 692 O'p- 121 9Z90Ly (elsod poo“g '1u “mmieueui1 jel 'eapei0 idiolunj Nveunluonia| ov „VB09Y, IVNOILYNEZINI INI IBONY NNIOYIO Bio eyeununueseop!ssajdnpe :i2uu-9 0677/6520 '121'900 vi lE!5od pod “pu 'Ininulus09 '9S 'eapelO NA vaunluonia| 6 VINNIINIR SV, FNIDIaS VEINRId YIV03S UI0I GOUEADAUISPEIE SIUUIAA ȚEUl SERIAL Iau 00) -3._ 9890219240 '242809/2940 '6/2809/29.0 "12 "60201 IEIS0d poo 'e:4u “out 15 'eapeiO Intdoluni ___ ÎNvasn IMOHIa| 8 „ANZOVOV 0NOIN3M, 912031 INZ9I UIO5 DOUEAȚAUIBPEIE BULA JEUI Stiva Nu S4CI05) -2 '2/2809/2940 '76026/ 4210 0806/666018 01.40 Li Ie!80d poo “w72u “nnpe.y ae 'espe0 Indplunp ___ |NveRIn ÎMOHI| 2 „ANCVOV GUOINIM, IONITA AVISOHd 19 VLINIGYAS VENIN NV IONI fio'ejeunuiueseoissajdnpe :|1euu-9' 0652/6570 "121 '9070 vi leiSod poo '|'uu 'Innuitus09')s “espeQ van voia! 9 E IUNFINIA VSY3, IIONNTIid AVESOId 715 v IINIEŞED TOI EDO) EUILUN]UOD U09 0OUEAEUSII QODEŢ VTIVINN Pl0309 eUL-2 9,9y-66E0 Xeyl9) 6000 Ie!50d poo 'eape.0 '90| Iu “nap6eH no/oouio uepBogI 15 Nvean|uoria| e „VRIND.. TVN&ON WVII5ONd 13 V IINIGYID NVALSI IOYANNH W00'00ye4)upn['seAeui :|l24u-3 “9ZO6E-6S70 I9V'EOZOLip |1$0d pod '971U NOS8IMUIPejA J0PN '1S '28pel0 Nvaun [sora VERII VII EHONYAZ IONI Ed AVaSONd 715 VIINIEVES TOI ȚIE UDE UPIȚISUIE B|E0IS NEL VeOa “Were '24 O 6GEO Xe) :08€ 466 GO :12) €800u; Iey$od poo 40ug'9 -N “ina! 18 YIOVIO Nveun |oria| e YNVNOI - ONVORIIAV V IVIZINAID V V03S UI07 OCUPAT ITI ENUIpEID Niv săi ca 71 Ol 6GED Xe) '08€ LEG S20 1) €S00v 11509 poo “10Wyg9 N “Inn -1S S0VIO van |uonia| 2 „TiNID, YNYNOS-ONYORIINIV LIONNTAId WVAD0d TI VIINIOYIS O7IOpOBȚE VII39VIa09) eue 'G£/'964/66£0'xeI '98u'04/4420 180 “4 VOLĂ (eIS0d po “eu 1enOpIOIN-15 2ape.0 IndiolunA |NveIn |RIORIE| + „OO IV, LIONII13tid MYI9OHd N9 VIINIIVES DENIEI aPENSTURPy7 aBENSIURUPY ap JEUI-opeypu0j2f24 mă esuenjeaa 15 eauzunGise nud p [nyl!Suo9 ui je301 |NIASUCO Ui INȚNIeUIHij , , . ş E z : "| mecan | jepnr |“uoaN (E207 ININ4IS409 pe guepuezeudey | . nynapsuog 1e jueyuezaudezi le jueyuezudeu IN ES81pY 'Rezue]o2$ |n|A!N “eayeuje90- “22ipuunf ayeuțeuosiad no ugurzieAui ap nieyiun esununuag “izola S202-V207 4V109$ 1NNY NI V3OVI0 ININIaIDINNA NIC UVIN9ILIVd INYINYĂVANI 0 HO7ILYLINN IV ati VLSNINAY 20 1NN1ISNOY N VZAVIO INTNIAIOINNA 1 1V907 IN1ATIISNOD Hi NV LNaAZRId=Ri 19H elexauy Zexauv VaOVAO ININIdIOINNA 1 1V901 1NFUSNOD

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă