4 iunie 2026 · Inițiator: Primarul orașului Năvodari
HCL 116/2026 Năvodari adoptată
HCL nr.116 din 28.05.2026 privind stabilirea salariilor de baza aferente functiilor din cadrul familiei ocupationale ≪Administratie≫ utilizate in aparatul de specialitate al Primarului orasului Navodari, precum si in cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al Orasului Navodari
Denumire
Hotărârea nr. 116 din 2026 a Consiliului Local Năvodari
Consiliul Local Năvodari stabilește salariile de bază pentru funcțiile din cadrul administrației orașului, menținând nivelul lor la cel din decembrie 2025 pentru aparatul primarului și pentru serviciile publice subordonate, începând cu data adoptării hotărârii. În cazul salariilor care sunt sub nivelul minim brut pe țară, acestea vor fi aduse la 4325 lei începând cu 1 iulie 2026. De asemenea, hotărârea suspende prevederile altor hotărâri aflate în vigoare în domeniul salarizării odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă stabilirea salariilor de baza corespunzătoare funcţiilor din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie”, utilizate în aparatul de specialitate al primarului orașului Năvodari, prin menţinerea la același nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2025, conform anexelor 1 — II, începând cu data adoptării prezentei hotărâri
ROMÂNIA
JUDEȚUL CONSTANȚA
CONSILIUL LOCAL NĂVODARI
HOTĂRÂRE NR. 116/28.05.2026
Privind stabilirea salariilor de baza aferente funcţiilor din cadrul familiei ocupationale
«Administraţie» utilizate în aparatul de specialitate al Primarului orasului Năvodari,
precum şi în cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al Orasului
Năvodari
Consiliul Local Năvodari, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.05.2026;
Având in vedere:
- Proiectul de hotarare, Referatul de aprobare al Primarului Orasului Navodari in calitatea sa de
initiator, Raportul compartimentului de specialitate, avizele comisiilor de specialitate;
- Prevederile Legii - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Prevederile H.G 146/2026 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in
plata;
- Prevederile art. XVI alin 3 din Legea 141/2025 privind unele masuri fiscal - bugetare;
- Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c) din OUG 57/03.07.2019 privind Codul
administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicata, cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. a) si art. 196 alin. (1), lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile
ulterioare, E
HOTĂRĂȘTE:
ARTICOLUL 1 — Se aprobă stabilirea salariilor de baza corespunzătoare funcţiilor
din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie”, utilizate în aparatul de specialitate al
primarului orașului Năvodari, prin menţinerea la același nivel cu cel acordat pentru luna
decembrie 2025, conform anexelor 1 — II, începând cu data adoptării prezentei hotărâri.
ARTICOLUL 2 - Se aprobă stabilirea salariilor de baza corespunzătoare funcţiilor din
cadrul familiei ocupaţionale Administraţie”, utilizate în cadrul serviciilor publice din
subordinea Consiliului Local al orasului Navodari, conform anexei III, incepand cu data
adoptarii prezentei hotarari.
ARTICOLUL 3 - Prin excepţie de la prevederile art. 1 si art. 2, salariile de bază care
se află sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, se stabilesc la
nivelul de 4325 lei, incepand cu data de 01 iulie 2026.
ARTICOLUL 4 - Odată cu adoptarea prezentei hotărâri încetează aplicabilitatea
prevederilor celorlalte hotărâri privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici
şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administrație» din aparatul de
specialitate al Primarului oraşului Năvodari.
ARTICOLUL 5 — Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Direcţia Juridică,
Resurse Umane, Promovare Turistică şi Direcţia Generală Economică.
ARTICOLUL 6 - Compartimentul Relaţia cu Consiliul Local va comunica prezenta
hotarare: Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanta, Primarului Oraşului Năvodari,
Viceprimarului Oraşului Năvodari, Direcţiei Generale Economice, Compartimentului Juridic,
Compartimentului Proceduri Administrative și Guvernanţă Corporativă, Direcţiei Juridice,
Resurse Umane, Dezvoltare Turistică.
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „PENTRU”, 0 voturi ÎMPOTRIVĂ”, 0
„ABȚINERE”, la şedinţă fiind nrazenti 19 consilieri din 19 consilieri in functie.
NTE BE ȘEDINȚĂ,
ASE ALIN-IULIAN
)
j
1
e S/
DNTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE,
egretar General, BARASCII MIHAELA AURELIA
oo
S SO J3$ P3Mţ1V *n1214.95 Jas|s
SLOzI
s Munfpy A9n33x7 10p22.1|p
00971
s ADNIAXA 10)2311Q|£
Ozo£I
S [612u30 10733.1(1|7
o£zei
s Se10 [812u3) ju9a.52$] |
Ca VZva a NIUVIVS nprus 1.19
la vLLoNna|_ "N
HU49NANOD 30 aDIMANd ILLONNA
| exauy
sALLVULSINIAGYV,, ITYVNOILLYdN2O Iar NAVA 1NăQVO NIQ IDIMENd IUVNOLLONNA NULNAd VZVa 30 A1IUIV1VS
IUYOOAYN IN1NSYVH0 INTNUVWIId 1Y A.LVLITVIDAdS 30 1NLVăVadv
aNsIdoI 15 aeziueâ1O *auewuf) 10[954nsay muawodeueyAj Ha
IIEPOAEN SE10 ELIPLULId
ejueIsuod 'pPnr
PIUEUIOI
NYIINI-NITY —
V.LNIGIS AC ALNIGISIĂd
8LSP 99p LSeP Sret Sret Sr
W 1ueynqap SI
€OIS BL6P 9S8p TOP coPP Szer
W JUaISIse Ldj
€6Ps 6S£s 87zS 6L6t 14 224 0lPP
W jedpounud EI
8Lz9 PZI9 PL6S 689s 81s 0%0s
W 10adns (0307Ţ JSIMI(Od *u3.1233%4 |7|
8LSP 99b LSEP Ser Szet Sret
USS Juenqap Ul
988s TLS 109$ PEES 080s Sit
ass JUaISIse (“]j
P6IL 810£ 9P89 07s9 6079 SLLS
CSS] jediounud 6
9tP8 078 6708 9P9L 1874 €LL9
ass 1014adns [£30 ISH[od t2Mepipemdads ap 7431328 |8
TEIS POIS 6L6P IL SISP SzeP
s vueinqap L
0»s9 08£9 779 LI6S PP9S 0S7s
s JuaIsIse 9
S8sL 00PL (1443 SL89 LVs9 0609
s pediouud [3
10S8 €678 0608 POLL LEEL S789 103071 )S4Od *ejtAt> 34793701d 10yoadsul
S 4o/adns *10733dsug *9ypianf 131j!suc) “33449nd HIZIȚIV aa4tsuo)) “131jisu0D pg
s Lă € 4 Li 0 ANUI2A CULPA)
(ra) upn3S| jruoisajoad ba Ri
VILVYOVUD/AII1 VZva ad NlUV1VS P24IN pro VILONNd| AN
ALLODAXA AQ AIVUANAD ADINENd ILONAA
Szeb Siet Szet Szet Srct Szet
Ss |_ueinqap 8
BSP 99% LSeP Ser Szer SEP
ss u VA
TY£s 1£7S fois 098t 879 Sret
(SS | 2
Sszs P19s LLPS 9I7S L96P 079
ss VI 3113133337 “40poadsuţ|s
1t7s POIS 6L6t IZA sist Szet
S Jurinqop Lă
988s 7PLS 109s bees 0805 Szzt
Ss Il £
PelL 810. 9P89 07s9 6079 SLLS
S l [ri
ZP8L SS9L 89%. TIIL €LLO 00£9
Ss VI 3eaijenaads ap Ju3.i2ş34] “a9epepoads ap 1095adsuŢ *221psu0)| |
S P € 4 1 L'] DUIWI3A biepei 0)
upnyS| tydea val
VILVOVIDALI'I) VZVa 40 NIUVIVS IAN Iprad epoun IN
ALLNODAXA IC INVALIVULNOD ILLONNA
00s01
S D)d1429$ J9S]1
FETE)
(a VvzYa aa NNIV1VS WPnIS emauna| 2NI
AUADNUNOD 30 A1VALDVULNOD IILLONNA
II Exouy
uALLVULSINIWGV,, A1VNOLLVdND0O LALIIWVA 1NU0YO NIC 31VNLIVULNOD A1MLLONAA NULNAd VZVE 30 ITU VIVS
TI VOOAVYN IN1NSVIO INTNUVWId "1YV ALVLITVIDAdS 40 1ALVUVaV
RD11SI0I 15 AI1EZ4UE310) "AUEUU) J0țASINSAV |nuouoddeUL A 2422414
VEPOAEN SEO Elibiuți
eyupisuo) |napnf
ELULIUIOV
AAN
Szer Ser szey ser
W/0 | Jeoagugrtaaii 40)43UtHA]|9c
Lb REcP Szer Ste SzEP Szet
IN/D AL sz
8LSt 99ph LStp Szet Sitt Sztr
W/D II LA
01zt S6sP T8Pt Szeb Sret STet
W/D II tz
906% 98LP 699 9%bb SzeP SzeP
W/D | Jedgea aoounial cz
1P8P zur 909 98£p SIet Szet
IA Il IA
7EIs POIS 6L6t 1PLP SIst STEP
A ] 13J0S|07
Szet Srtt Szet Szet Szet Sret
IW/D_|__Muemnaap 6l
8Lst 99tP LSep S7ep Szer Srer
W/D aopiuiăur 8]
1%8P (4424 999% 98£P Szet Szet
W/D At)10diL|
Sep S7er Szet Szet Set Szet
IW/9_|__Mueinaap 9
988s TbLs 109S Lit] 080s SzLt
W/D Jduizuăt74] |s |
£6ps 6sts RIS 6L6P liZăă Olt?
Lai i Pl
988s TLS 109S Pe£s 080s SzLt
IN | 10peas1uțupV| E
Szer SzeP Szet Szet Set Szet
WI jueangap Ii
LPbt seer SzeP Szet Sztt S7tt
W i LI
8Lst 99pb LSEb Ste Sz£P sett
IA l ot
P8P VILP 909 98£P Szet Sret
W VI 10yaadsuj *74343J24 16
Lă € [4 1 0 DUIUI3A bHeptI)
upruSȚ uda ua
VILVAVIDALID VZVa 20 NIUV'IVS EFRRI SE epouni IN
NVIINENITY ANS)
V.LNIGAS AC ALNICAS
tols SL6t 9S8b P79P €obh Szet
W/9 | peargiţedau jopoun|S
1£7s POS 6L6y Ibib Sist Sret
W/D AL Li
P79S 98+s ISS L60S PS8P SISt
W/D il [ă
SSLS P19s LLPS 917$ L96P 0zo
IW/D li [5
988s TLS 1095 pres 0805 STP
W/D ] jeauguea s0aunţaj| |
s Lă € [4 Li 0 DU 324 Epepra)
ups] dea u2
VILVAVID/AIA1) VZVa aa NIUV1YS [AN mpe9 epaun IN
LPRL Sss9. RObL TILL £LLO 0ac9
Ss VI aveţerdads ap 10923dsuy “aspranf Jatjisuo)| |
Ei P € [4 L ] IUIUI3A EEprI)
upnS| uyduan Le)
VILVaVID/(U4") VZVa 20 N Vv1Vs 1241 | pere agounaj ANI
AI|LNDAXA AQ A1VALIVULNOD ILLONNA
SLgz
W HOMDUNUL A1VPUU10; 2S|7
ozoci
Ss |e33u30) JOIN
EXE)
(121) VZVa 30 N1Uv1Vs Wpn3S epaun4| 1N
HUADNOENOD 30 A1VNLIVULNOD ILLONNA
III Exouy
TIVOOAVN LVIDALNI NVAUN DITGNd 1NIDIAUAS
HEPOAEN [2307] |NUj!suo)
ejueisuoz) |mopnr
PIUPUIOII
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.