Se aprobă acordarea în anul 2026 a unui sprijin financiar de la bugetul local pentru mai multe unități de cult recunoscute din România, enumerate în hotărâre. Banii sunt destinați sprijinului financiar pentru activități sau nevoi ale acestor culte, conform normelor aplicabile, iar decizia poate implica alocări pentru fiecare parohie/unitate în parte în funcție de dosarele înregistrate (numerele de dosar menționate). Pentru locuitori înseamnă posibilitatea ca banii să susțină activități religioase, întreținerea clădirilor și servicii comunitare, în termenele și condițiile stabilite în proceduri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Bisericii Parohiei „Sfantul Gheorghe” Moinești în sumă de 15.000 de lei pentru proiectul “Lucrări finisaje din piatră naturală la Biserica parohiei Sf. Gheorghe”
HOTĂRÂRE
privind aprobarea acordării în anul 2026 a unui sprijin financiar unităţilor de cult aparţinând
cultelor religioase recunoscute din România
Consiliul Local al Municipiului Moineşti, judeţul Bacău, întrunit în ședința ordinară
din data de 28.07.2026,
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 23327/20.07.2026 al Primarului municipiului Moineşti;
- Raportul de specialitate nr. 23330/20.07.2026 al Direcției Economice și al Serviciului
Proiecte, IT. Strategii de Dezvoltare şi Promovare din cadrul Primăriei municipiului Moineşti;
- prevederile O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru
unitățile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
- prevederile H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
prevederilor O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de
cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicate, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Ghidul Solicitantului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al
municipiului Moineşti, pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din
România, aprobat prin HCL nr. 64/27.03.2018;
- art.51 din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Solicitările de sprijin financiar depuse de către următoarele unităţi de cult:
1. Biserica Parohiei „Sfantul Gheorghe” Moinesti - nr. inregistrare a dosarului
21453/01.07.2026;
2. Parohia „Sf. Niculae” - nr. inregistrare a dosarului 21469/01.07.2026;
3. Parohia „Sfintii Voievozi” Lucacesti- nr. inregistrare a dosarului 21757/03.07.2026;
4. Parohia „Cuvioasa Parascheva” Vasaesti – nr.inregistrare a dosarului 21764/03.07.2026;
5. Parohia “Romano-Catolica” Moinesti - nr. inregistrare a dosarului 22011/07.07.2026;
6. Parohia „Nasterea Sf. Ioan Botezatorul” Micleasca – nr. inregistrare a dosarului
22017/07.07.2026;
7. Parohia „Cuvioasa Paraschiva” Hangani – nr. inregistrare a dosarului 22027/07.07.2026;
8. Biserica Parohiei „Inaltarea Domnului” Lucacesti- nr. inregistrare a dosarului
22279/09.07.2026.
Văzând avizul nr. 24172/28.07.2026 al Comisiei juridice, de disciplină, de muncă, protecţie
socială, protecţie copii, turism şi sport, avizul nr. 24174/28.07.2026 Comisiei pentru activităţi
economico-financiare, social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie şi avizul nr.
24176/28.07.2026 Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie comunală şi
protecţie mediu din cadrul Consiliului Local al municipiului Moineşti.
În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. (2), lit. d) raportat la alin. (8), lit. a), art. 139 alin. (3) lit.
a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Bisericii Parohiei „Sfantul Gheorghe”
Moinești în sumă de 15.000 de lei pentru proiectul “Lucrări finisaje din piatră naturală la Biserica
parohiei Sf. Gheorghe”.
Art. 2. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Bisericii Parohiei „Sf. Niculae” Moinești în
sumă de 120.000 de lei pentru proiectul Pictura in tehnica”fresco”.
Art. 3. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Sfinții Voievozi” Lucăcești în
sumă de 10.000 de lei pentru proiectul “Drenaj ape pluviale incintă Biserică”.
Art. 4. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Cuvioasa Parascheva” Văsâești în
sumă de 20.000 de lei pentru proiectul “Construcție Asezământ Social Filantropic”.
Art. 5. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Romano-Catolica Moinesti” în
sumă de 15.000 de lei pentru proiectul “Reabilitarea și modernizarea acesului în incinta Bisericii
Romano-Catolice”.
Art. 6. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Nasterea Sf. Ioan Botezatorul”
Micleasca în sumă de 10.000 de lei pentru proiectul “Sistem Fotovoltaic”.
Art. 7. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Cuvioasa Paraschiva” Hangani în
sumă de 15.000 de lei pentru proiectul proiectul “Înlocuire tâmplărie – ușa principală, geamuri”.
Art. 8. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Inaltarea Domnului” Lucacesti în
sumă de 10.000 de lei pentru proiectul “Înlocuire centrală termică la Parohia Înălțarea Domnului
Lucăcești”.
Art. 9. Alocarea sumelor prevăzute la art. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 si 8 din prezenta hotărâre se face
din bugetul local al municipiului Moineşti pentru completarea fondurilor proprii ale unităţilor de cult.
Art. 10. Eliberarea tranşelor de sprijin financiar se va face cu respectarea condiţiilor stabilite
prin Ghidul Solicitantului, iar justificarea sprijinului financiar se va face prin depunerea
documentelor justificative de către solicitanţi, la Unitatea Administrativ Teritorială Moineşti în
conformitate cu Ghidul Solicitantului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul
local al municipiului Moineşti, pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din
România.
Art. 11. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se desemnează Serviciul Proiecte, IT.
Strategii de Dezvoltare şi Promovare şi Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului Municipiului Moineşti.
Art. 12. Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, Primarului
municipiului Moinești, Direcției Economice, Serviciului Proiecte. IT. Strategii de Dezvoltare şi
Promovare și va fi adusă la cunoştință publică, în condițiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ MARILENA DÎRLĂU
NR. 106
Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară din data de 28.07.2026, cu 19 voturi pentru, din 19 consilieri
participanți.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.