27 februarie 2024

HCL 11/2024 Milcoiu adoptată

Se aprobă inițierea unui proiect de hotărâre privind închirierea pășunilor private ale Comunei Milcoiu

Pe scurt

Se aprobă inițierea unui proiect de hotărâre privind închirierea pășunilor private ale Comunei Milcoiu. Pentru localnici înseamnă că pășunile din proprietatea comunală pot fi închiriate către animale sau fermieri, conform regulilor legale, cu termene și condiții stabilite ulterior de primărie; efectul financiar depinde de contractele încheiate și plata chiriilor. Hotărârea indică cadrul legal aplicabil (norme, ordonanțe) care vor ghida procesul de închiriere.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba închirierea prin atribuire directă, pentru o perioadă de 7 ani, a pajiştilor în suprafață de 87,84 hectare, aflate în proprietatea privată a comunei Milcoiu, județul Vâlcea

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 11 din 2024 a Consiliului Local Milcoiu
Titlu oficial
HCL 11/2024
Emitent
Consiliul Local Milcoiu
Număr
11 / 2024
Data
27 februarie 2024
Localitate
Milcoiu, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Pe același subiect în Milcoiu

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MILCOIU „JUDETUL VALCEA COMUNA MILCOIU , SAT MILCOIU „NR 124 COD FISCAL : 2540660 TEL/ FAX : 0250/760189 E-mail : primaria_milcoiu(a yahoo.com Web : www.milcoiu.ro LEGISLATURA A VIII-A HOTARAREA NR.I1 Privind :inchirierea pasunilor proprietate privata a comunei Milcoiu, judetul Valcea. Consiliul local al comunei Milcoiu, județul Vâlcea, întrunit în şedinţa extraordinara din data de 27.02.2024 la care participă un număr de 8 consilieri din totalul de 9 consilieri în funcţie; Vazand ca prin votul majoritatii consilierilor locali, conform HCL nr.5/25.01.2024 a fost ales presedinte de sedinta domnul consilier local Rizea Nicolae; Luand in discutie: - referatul de aprobare nr.768/06.02.2024, al carui semnatar este primarul localitatii, prin care se propune initierea unui proiect de hotarare privind inchirierea pasunilor proprietate privata a comunei Milcoiu, judetul Valcea. - raportul compartimentului de specialitate nr. 115/ 16.02.2024; Vazand ca s-au respectat principiile transparentei decizionale in procesul de elaborare a proiectului de hotarare conform Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica; Avand in vedere avizul comisiilor de specialitate reunite inregistrat sub nr.]1/27.02.2024, precum si avizul de legalitate asupra proiectului de hotarare nr.977/15.02.2024, acordat de secretarul general al localitatii ; ; In conformitate cu prevederile : a) art.3 lit. d), art.5 alin.(1), art.9 alin.(2), alin.(3), alin.(4) şi alin.(7) din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/ 1991, cu modificările şi completările ulterioare; b) H.G. nr. 1064/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente și pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare; c) Ordinul nr. 226/235/2003 al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului administraţiei publice de aprobare a Strategiei privind organizarea activității de îmbunătăţire şi exploatare a pajiștilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, aprobată prin, cu modificările şi completările ulterioare; d) Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajiște; i) Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice nr. 407/2.05 1/2013 pentru aprobarea contractelor- cadru de concesiune şi închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor, cu modificările şi completările ulterioare; j) HC.L. nr. 32/29.04.2022 cu privire la aprobarea Amenajamentului pastoral pentru pajiştile permanente din comuna Micoiu, judetul Valcea ; k) Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 273 din 28.11.2023 privind stabilirea preţului mediu la masa verde obținută de pe pajişte pentru anul 2024; În temeiul art.139 alin.1 si alin.3 lit.a coroborat cu art. 196 alin. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ,modificat, cu un nr. de 7 voturi pentru, 0 voturi impotriva si 4 abtineri, adopta urmatoarea: HOTARARE Art.1 Se aproba închirierea prin atribuire directă, pentru o perioadă de 7 ani, a pajiştilor în suprafață de 87,84 hectare, aflate în proprietatea privată a comunei Milcoiu, județul Vâlcea. Art.2, Se aprobă Regulamentul privind închirierea suprafeței de păşune prevăzută la art. 1, conform Anexei. nr.1, care feace parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se stabileşte prețul de închiriere conform anexei nr. 2, Art.4. Se aprobă contractul-cadru de închiriere, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre Art.5 Se împuterniceşte Primarul Comunei Milcoiu, domnul Musat Gheorghe- Daniel, pentru semnarea contractului de închiriere. Art.6 Primarul comunei, prin aparatul său de specialitate aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.7 Prezenta hotarare va fi afisata la sediul primariei, precum si in Monitorul Oficial al primariei pe pagina de internet www.milcoiu.ro in vederea aducerii la cunostinta publica si va fi comunicata de secretarul general al comunei: -Prefectului — Judetului Valcea in vederea exercitarii controlului de legalitate, primarului localitatii, precum si compartimentului contabilitate. Contrasemneaza pentru legalitate Secretar general comuna Milcoiu Dutu Adelin ANEXA NR.I LA HCL NR.11/27.02.2024 REGULAMENT PRIVIND ÎNCHIRIEREA PĂȘUNILOR AFLATE ÎN ADMINISTRAREA COMUNEI MILCOIU 1. Obiectul închirierii 1.1. Obiectul închirierii îl constituie suprafeţele de păşune care fac parte din domeniul privat al comunei Milcoiu. Nr. |Trup de pajişte Suprafaţa | crt. TOTALA — hectare ], POENELU 33,84 RUSOAIA 1 37,00 (BARZANESTI) RUSOAIA II SI PREDESTI 3, BEREASCA SI LUNCA 17,00 CIUTESTI TOTAL SUPRAFAȚA 87,84 | 1.2. Prezentul regulament stabileşte regimul juridic pentru atribuirea contractelor de închiriere a pajiştilor aflate în proprietate privată a comunei Milcoiu. 1.3. Conform prevederilor art. 9, alin.743 din O.U.G nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr, 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, închirierea pajiştilor permanente aflate în domeniul privat al comunei se face cu respectarea dreptului de preferință al asociaţiilor patrimoniale ale membrilor colectivităţii locale, proprietari de animale înscrise în RNE. 1.4. Contractul de închiriere a pajiştilor aflate în proprietate privată a comunei Milcoiu, denumit în continuare contract de închiriere, este acel contract încheiat în formă scrisă prin care UAT Comuna Milcoiu în calitate de administrator al pajiştilor aflate în domeniul privat al comunei Milcoiu, denumit locator, transmite pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite locatar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui trup de pajişte, în schimbul unei chirii. Calitatea de locatar conform prevederilor art. 9 alin. 1), 2), 2 indic.1), 2 indic. 2): persoanele fizice sau juridice avand animale inscrise in Registrul national al exploatatiilor, membrii ai colectivitatii locale sau care au sediul social pe teritoriul localitatii respective; asociatiile crescatorilor locali, cooperativele agricole locale, grupurile de producatori locali, persoanele juridice cu sediul social pe teritoriul localitatii respective cu care se incheie contractele de inchiriere prin atribuire directa trebuie sa fie legal constituite inainte de data depunerii cererii pentru atribuirea directa a contractului. Entitatile infiintate cu cel putin un an inainte de data depunerii cererii au drept de preemtiune, cu conditia de a face dovada desfasurarii de activitate economica specifica domeniului respective. Contractul de Închiriere se încheie în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 407/2013, pe o perioadă de 7 ani. 1.5. Subînchirierea este interzisă. 1.6 Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de închiriere sunt: a) transparența - punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuire a contractului de închiriere; b) tratamentul egal - aplicarea, într-o manieră nediscriminatorie, de către autoritatea publică, a criteriilor de atribuire a contractului de închiriere; c) proporţionalitatea - presupune că orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului; d) nediscriminarea - aplicarea de către autoritatea publică a aceloraşi reguli, indiferent de naționalitatea participanţilor la procedura de atribuire a contractului de închiriere, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acordurile şi convențiile la care România este parte; e) libera concurenţă - asigurarea de către autoritatea publică a condiţiilor pentru ca orice participant la procedura de atribuire să aibă dreptul de a deveni locatari în condiţiile legii, ale convențiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte. 2. Legislatie relevantă a) O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiștilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991; b) H.G. 1064/2013 privind aplicarea normelor metodologice de aplicare a OUG 34/2013, a — Ordinului 544/2013 al Ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind metodologia de calcul a încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte; c) Ordinul 407/2013 pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune şi închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor; d) Legea zootehniei nr.32/2019, cu modificările şi completările ulterioare; e) O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. 3, Scopul închirierii a) mentinerea suprafetei de pajiste; b) pasunatul rational pe grupe de animale; €) cresterea producţiei de masa verde. 4. Drepturile şi obligaţiile părţilor 4.1. Drepturile locatarului: Amenajamentul pastoral; 4.2. Obligaţiile locatarului: a) să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate şi de permanenţă ce face obiectul prezentului contract; b) să aplice pe fiecare parcelă acțiunile tehnice cuprinse în amenajamentul pastoral ce va constitui anexă la prezentul contract de închiriere; c) să nu subînchirieze terenul ce va face obiectul prezentului contract; d) să plătească chiria la termenele stabilite; e) să respecte cel puţin încărcătura minima legala de 0,3 UVM/ha în - oricare din zilele din perioada de Pășunat: 01 mai — 31 octombrie; f) să comunice în scris primăriei, în termen de 5 zile, de la vânzarea animalelor sau a unora dintre acestea, în vederea verificării respectării încărcăturii minime de 0,3 UVM/ha în oricare din zilele din perioadele de pășunat; 8) să păşuneze animalele exclusiv pe terenul închiriat. Este interzis păşunatul cu o altă specie de animale decât cea stabilită în contract; h) să practice un păşunat rațional pe grupe de animale şi pe tarlale; i) să introducă animalele la păşunat numai în perioada de pășunat stabilită; j) să nu introducă animalele la păşunat în cazul excesului de umiditate a pajiştii; k) să realizeze pe cheltuiala sa lucrări de curățare a vegetației invazive, de eliminare a buruienilor toxice şi a excesului de apa, de fertilizare; I) să respecte condiţiile privind protecția şi conservarea pajiştilor, protecţia mediului, impuse de situl Natura 2000; m) să restituie locatorului, în deplină proprietate, bunurile de retur, în mod gratuit şi libere de orice sarcini, la încetarea contractului de închiriere prin ajungere la termen; n) să achite impozitele si taxele locale, conform prevederilor Codului fiscal; 0) locatarul are obligatia de a prezenta spre aprobare executivului Primariei comunei Milcoiu, in termen de maxim 20 zile de la semnarea contractului, graficul lucrarilor anuale de intretinere a pasunilor, sa intocmeasca documentatia necesara anual pentru dovedirea executarii lucrarilor de intretinere, anuntand reprezentantii primariei in vederea constatarii in teren ( Constatarea incheiata va sta la baza eliberarii adeverintei de la registrul agricol pentru depunerea documentatiei in vederea obtinerii subventiei agricole/ha); p) locatarul are obligatia sa anunte circumscriptia sanitar-veterinara si Primaria Comunei Milcoiu, in termen de 24 de ore, in cazul imbolnavirii animalelor sau in caz de aparitie a unor boli infectocontagioase sau a moratalitatii animalelor. 4.3. Drepturile locatorului a) să inspecteze suprafețele de pajiști închiriate, verificând respectarea obligaţiilor asumate de locatar. Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a locatarului și în prezenţa acestuia. b) să predea pajiştea locatarului, indicându-i limitele, precum şi inventarul existent, pe bază de proces-verbal; c) să solicite utilizatorului situaţia lucrărilor realizate, cu valoarea exactă a acestora şi devizul aferent, conform legislaţiei în vigoare; d) să îşi dea acordul pentru lucrările ce urmează a fi executate de locatar pe pajişte anual şi să stabilească suprafeţele ce fac obiectul lucrărilor; e) să participe la recepționarea lucrărilor executate de către locatar pe pajişte şi să confirme prin semnătură executarea acestora; 4.4. Obligaţiile locatorului a) să nu îl tulbure pe locatar în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract de închiriere; b) să nu modifice contractul de închiriere, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; c) să notifice locatarului apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor locatarului; d) să constate și să comunice locatarului orice atenţionare referitoare la nerespectarea clauzelor prezentului contract. 5. Preţul chiriei 5.1. Preţul de închiriere — conform Anexei nr. 2 la prezenta. 5.2. Chiria va fi plătita de către chiriaş în două tranșe anuale astfel: 5.3. Tranşa 1 se va achita un procent de 30% din valoarea contractului, până la data de 30. 09 a anului curent, pentru anul în curs; 5.4. Tranşa II se va achita un procent de 70% din valoarea contractului până la data de 20.12. a anului curent pentru anul în curs. 5.5. Întârzierea la plata chiriei se penalizează cu 0,1% din cuantumul chiriei datorate pentru fiecare zi de întârziere, cuantum ce nu se va modifica pe parcursul derulării contractului. 5.6. Neplata chiriei pâna la data de 31 decembrie a anului în curs duce la rezilierea de plin drept a contractului, fără somaţie sau altă procedură prealabilă. 5.7. Chiria va fi indexată anual cu rata inflaţiei. 5.8. Chiria obţinută din închiriere va reprezenta venit la bugetul local. 5.9. Chiria se va achita în lei de către locatar. 6. Procedura de închiriere 6.1. Se stabileşte ca procedură de atribuire a contractului de închiriere a păşunii disponibile: atribuirea directa. 6.2. Criteriile de atribuire a contractului de închiriere Pentru a participa la procedura de atribuire a păşunii, solicitanţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii, sens în care vor depune următoarele documente justificative: Nr. | Criteriu Document necesar a fi depus crt. 1. | Solicitare de închiriere Cerere (anexă la prezentul regulament); 2. |Dovadă deţinere animale Adeverinţă eliberată de medicul înscrise în Registrul Naţional al veterinar; Exploataţiilor 3. | Dovada domiciliu in comuna Copie dupa actul de identitate (pentru Milcoiu persoane fizice); Statut, certificat de înregistrare în Registrul Comerțului, certificat de inregistrare fiscala (pentru persoane juridice/ asociaţii patrimoniale); 4. | Să facă dovada deţinerii Adeverinţe de la pct. 2. numarului de În situația în care numărul de animale animale necesar pentru deținut depăşeşte încarcătura stabilită, asigurarea solicitantul va depune o declaraţie pe încărcaturii optime propria răspundere cu privire la numărul (UVM/ha) de animale cu care va pășuna pe păşunea închiriată. 5. |Nu figurează cu debite la| Certificat de atestare fiscală de unde bugetul local reiese că nu are debite la bugetul local 6. | Contract — cadru însuşit Contract-cadru de închiriere semnat pe fiecare fila de solicitant. 6.3. Instrucţiuni privind organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire directa. 6.3.1. Locatorul va publica anunţul de atribuire directă, la avizierul Primăriei comunei Milcoiu şi pe site-ul comunei Milcoiu milcoiu.ro Anunţul de atribuire directă va cuprinde urmatoarele elementele: informaţii generale privind locatorul, informaţii generale privind obiectul inchirierii, procedura aplicata, informaţii privind cererile de participare la procedura de atribuire directă, data limită de depunere a cererilor, adresa la care trebuie depuse cererile, data si locul la care se va desfăsura sedința de atribuire directă a pășunii. Data limita pentru depunerea cererilor este 01.03.2024. 6.3.2. După primirea cererilor, în perioada anunțată şi înscrierea lor în ordinea primirii în registrul "general de intrare-iesire”, acestea vor fi predate comisiei de atribuire şi se va desfășura procedura de atribuire la o data ce urmeaza a va fi fixată. 6.4. În cazul în care o cerere nu respectă toate cerințele sau nu conţine toate documentele solicitate prin prezenta documentaţie, este declarată neconformă şi nu va fi luată în considerare la procedura de atribuire directă. 6.5. Închirierea pajiştilor prin atribuire directă se face cu respectarea dreptului de preferinţă al asociaţiilor patrimoniale ale membrilor colectivități locale, proprietari de animale înscrise în RNE. 6.6. Asociaţiile crescătorilor locali, persoanele juridice cu sediul social pe teritoriul comunei Milcoiu care solicită închirierea prin atribuire directă, trebuie să fie legal constituite cu cel puţin un an înainte de data depunerii cererii pentru atribuirea directă a contractului de închiriere pajiști. 6.7. Comisia de atribuire are următoarele drepturi și obligaţii: a) Analizează cererile depuse de fiecare crescător de animale, iar prin intermediul unui proces-verbal face propuneri de încheiere a contractelor sau de respingere a cererilor; b) Verifică dacă solicitantul are actualizate datele în registrul agricol. În situaţia în care datele din registrul agricol nu sunt actualizate va înştiința solicitantul cu privire la această obligație. c) Cererile de atribuire pajiști primite şi înregistrate după termenul limită de primire precizat în anunţul publicitar vor fi excluse de la procedura de atribuire directă şi înapoiate solicitanților. d) În situaţia în care solicitantul înregistrează debite restante către comuna Milcoiu, comisia are dreptul să descalifice solicitantul din această procedură. e) Comisia de atribuire are dreptul să descalifice orice solicitant care nu îndeplineşte, prin documentele prezentate, condiţiile prevăzute în documentaţia de atribuire. 7. Instrucţiuni privind modul de prezentare a dosarului de solicitare pentru aribuire direct pajiști 7.1. Solicitanţii vor depune la Registratura Primăriei Comunei Milcoiu o cerere de atribuire directa (prevăzută în anexa la prezentul regulament) a pajiştii cu specificarea expresă a trupului de păşune (bloc fizic/denumire, localizare etc) solicitat, a numărului de animale deţinut precum şi a suprafeței de pajiște solicitată. 7.2. Asociaţiile crescătorilor locali, persoanele juridice cu sediul social pe teritoriul comunei, care solicită închirierea prin atribuire directă, prin reprezentantul legal, alături de cerere depun un tabel cu membrii asociaţiei, crescătorii locali de animale având un număr de animale înscrise în RNE care asigură încărcătura minimă, tabel care va fi certificat printr-un document (adeverinţă) din care să reiese că proprietarul de animale din speciile bovine/ovine pentru care solicită pășune sunt înscrie în RNE. 7.3. În cazul în care nu există corelaţie între tabelul prezentat și documentul (adeverinţa) din care reiese că proprietarul de animale din speciile bovine/ovine, pentru care se solicită păşune le are înscrise în RNE, comisia va lua în considerare documentul privind înscrierea animalelor in RNE. 7.4. Crescătorii de animale din cadrul colectivității locale (persoane fizice) depun personal cerere de atribuire directă a pajiştii, cu specificarea expresă a trupului de pajiște (bloc fizic/denumire, localizare etc) solicitat, a numărului de animale pe care le deţin, precum şi a suprafeţei de pășune solicitată, cerere însoţită de documente (adeverinţă etc) din care să reiese că animalele din specia bovine /ovine pentru care se solicită păşune sunt înscrise în RNE. 7.5. Fiecare so [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: milcoiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala