Se aprobă situațiile financiare ale bugetului local pentru anul 2017, împreună cu anexele aferente, adică modul în care au fost cheltuiți și încasările pe parcursul anului și evidențele contabile ale municipiului Miercurea-Ciuc. Decizia înseamnă că autoritățile își verifying cheltuielile și finanțele pe 2017 sunt validate și pot fi comunicate oficial instituțiilor competente; este practic aprobarea raportului financiar anual. Urmează să fie analizate de prefectură și comunicate către diferite departamente și autorități locale pentru înregistrare și transparență financiară.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Situaţiile financiare privind execuţia bugetară la 31 decembrie 2017, conform anexelor nr.1, 2, 3, 4, 5, 6,7,8, 9, 10, 14b, 22, 23, 30, 31, 32, 33, 34, 35a, 35b, 40b, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA .
JUDEȚUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA-CIUC
HOTĂRÂREA Nr. 94/29.03.2018
privind aprobarea situaţiilor financiare anuale, inclusiv anexele la acestea pe anul 2017
Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 29 martie
2018.
Analizând Expunerea de motive, înregistrate cu nr.4961 din data 07.03.2018 prin care s-a
propus adoptarea unei hotărâri cu privire la aprobarea situaţiilor financiare anuale, inclusiv
anexele la acestea pe anul 2017.
Având în vedere Raportul nr.4963/2018 privind aprobarea situaţiilor financiare anuale,
inclusiv anexele la acestea pe anul 2017
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 3244/2017 din 19
decembrie 2017 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind întocmirea şi depunerea
situaţiilor financiare al anului 2017.
Văzând rapoartele comisiilor:
- administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor;
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea
domeniului public şi privat;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc
nr.58/2017 privind aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017, cu modificările şi
completările ulterioare;
În baza art.57 alineatele (1) şi (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.20, alin. (1), lit. (€) şi art.36, alin. (2) din Legea nr.273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.36, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. a) art. 45 alin. (2) lit. a), precum şi art. 115,
alin. (1) litera b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi
completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Situaţiile financiare privind execuţia bugetară la 31 decembrie 2017, conform
anexelor nr.1, 2, 3, 4, 5, 6,7,8, 9, 10, 14b, 22, 23, 30, 31, 32, 33, 34, 35a, 35b, 40b, care fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică:
a) - Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
b) - Primarului municipiului Râduly R6bert Kâlmân
c) - Viceprimarului Muncipiului Miercurea Ciuc dl. Fiileki Zoltân Ladislau;
d) - Direcţiei economice, Serviciului financiar-contabile.
Preşedintele şedinţei Contrasemnează (pentru legalitate —
ANDRAS HUNOR-JENO - Secretarul municipiului
Z/ = : WOHLFART RUDOLF
ST Rece aaa + 1
Sheeul
MUNICIPIUL MIERCUREA CIUC
Bilanti
la data de 31.12.2017
ANEXANR1 la. Hotararea
nr. 2h/ 208
DENUMIREA INDICATORILOR
Cod
rând
Sold la
începutul
anului
Sold la
sfârşitul
perioadei
B
„JACTIVE
ACTIVE NECURENTE
x|x|n
Active fixe necorporale
(ct.2030000+2050000 +2060000+2080100+2080200+ 2330000 -
2800300-2800500-2800800-2900400-2900500-2900800-
2930100*)
948.829
1.032.252
instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale, plantaţii,
mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale
(ct.2130100+2130200+2130300+21 30400+2140000+2310000 -
2810300-2810400-2910300-2910400-2930200*)
32.633.258
32.617.142
[2]
Terenuri şi clădiri
(ct.211 0100+2110200+2120101+2120102+2120201+2120301+21
20401+2120501+2120601+2120901+2310000-28101 00-2810200
-2910100-2910200-2930200)
443.003.930
476.219.009
Alte active nefinanciare
(ct.2150000)
[E]
Active financiare necurente (investiţii pe termen lung) peste
un an
(ct.2600100+2600200+2600300+2650000+ 2670201+ 2670202+
2870203+2670204+2670205+2670208 -2960101-2960102 -
2960103 -2960200),_din care
11.284.732
12.266.162
Titluri de participare
(ct.26001 00+2600200+2600300-2960101-2960102-2960103)
11.284.732
12.266.162
Creante necurente - sume ce urmează a fi incasate după o
perioada mai mare de un an
(ct.4110201+411 0208+4130200+4280202+4610201+ 4610209 -
4910200 - 4960200), din care:
11.275.617
10.209.111
Creante comerciale necurente - sume ce urmează a fi
încasate după o perioada mai mare de un an
(et. 4110201+4110208+41 30200+4610201-4910200-4960200)
10
TOTAL ACTIVE NECURENTE
(rd.03+04+05+06+07+09)
15
499.146.366
532.343.676
ACTIVE CURENTE
18
X
x
Stocuri
(ct.3010000+30201 00+3020200+3020300+3020400+ 3020500+
3020600+ 3020700+3020800+3020900+ 3030100+3030200+
3040100+ 3040200+3050100+ 3050200+3070000+3090000+
3310000+ 3320000+ 3410000+3450000+3460000+3470000+
3490000+ 3510100+ 3510200+3540100+ 3540500+3540600+
3560000+ 3570000+ 3580000+ 3590000+3610000+ 3710000+
3810000+/-3480000+/-3780000-3910000 -3920100-3920200 -
3930000-3940100-3940500-3940600-3950100-3950200-3950300
3950400-3950600-3950700-3950800-3960000-3970000-
3980000)
19
14.602.646
15.628.358
Page |
Sheet!
Creanţe curente — sume ce urmează a fi încasate
într-o perioadă mai mică de un an-
20
Creanţe din operaţiuni comerciale, avansuri şi alte decontări
(ct.2320000+2340000+4090101+4090102+4110101+ 4110108+
4130100+ 4180000+4250000+4280102+ 4610101+ 4610109
+4730109**+4810101+ 4810102+ 4810103+4810200+
4810300+4810900+ 4820000+ 4830000 + 4890000 - 4910100-
4960100+5120800), din care
21
514.135
79.696
Decontări privind încheierea execuției bugetului de stat din
anul curent (ct.4890000+4890301)
Creanţe comerciale şi avansuri
(ct.2320000+2340000+4090101+4090102+ 4110101+ 4110108+
4130100 +4180000+4610101 - 4910100 - 4550199), din care
22
98.449
74.626
Avansuri acordate (ct.2320000+2340000+4090101+4099102)
Creanţe bugetare
(ct. 4310100**+4310200**+4310300"*+4310400**+4310500**+
4310700*++4370100**+4370200**+4370300**+4420409+
4420800**+4440000"*+4460000**+4480200-+4610102+
4630000+4640000+4650100+4650200+4660401+4650402+
4660500+4660900+4810101**+4810102**+4810103**+
4810900**+4820000**-4970000), din care:
23
20.631.023
19.110.808
Creanţele bugetului general consolidat
(ct.4630000+4640000+4650100+4650200+4350401+4660402+
4660500+ 4660900 - 4970000)
24
20.631.023
19.110.808
Creanţe din operaţiuni cu fonduri externe nerambursabile şi
fonduri de la buget Ă
(ct.4500100+4500300+4500501+4500502+4500503+ 4500504+
4500505+4500700+ 4510100+4510300 + 4510500 +4530100+
4540100+4540301+4540302+ 4540501+ 4540502+4540503+
4540504+4550100+ 4550301+4550302+ 4550303+ 4560100+
4560303+ 4560309+ 4570100+4570201+4570202+4570293+
4570205+4570206+4570209+4570301+4570302+ 4570309+
4580100+ 4580301+4580302+ 4610103+ 4730103** +4740000+
4760000), din care
25
Sume de primit de la Comisia Europeană ; ati
donatori(ct.4500100+4500300+4500501+450)502+4590503+
4500504+ 4500505+4500700)
26
Sheet
Împrumuturi pe termen scurt acordate
(ct.2670101+2670102+2670103+2670104+2670105+ 2670108+
2670601 +2670602+ 2670603+2670604+ 2670605+ 2670609+
4680101+ 4680102 +4680103+ 4680104 +4680105+4680106+ 27
4680107+ 4680108+ 4680109 + 4690103+4690105+ 4690106+
4690108+ 4690109) 9) )
Total creanţe curente (rd. 21+23+25+27) 30 21.145.158 19.190.504
3|Investiţii pe termen scurt (ct.5050000-5950000) 31
4|Conturi la trezorerii şi instituţii de credit : 32 X X
Conturi la trezorerie, casa în lei (ct
5100000+5120101+5120501+5130101+5130301+5130302+5140
101+5140301+5140302+5150101+5150103+5150301+5150500+
5150600+5160101+5160301+5160302+5170101+5170301+5170
302+5200100+5210100+5210300+5230000+5250101+5250102+
5250301+5250302+5250400+5260000+5270000- 0000+5290
101+5290201+5290301+5290400+5290901+5310101+5500101+ 3
5520000+5550101+5550400+5570101+5580101+5580201+5590
101+5600101+5600300+5600401+5610101+56:0300+5620100+
5620101+5620300+5620401+5710100+5710300+5710400+5740
101+5740102+5740301+5740302+5740400+5750109+5750300+
5750400-7700000) 57.331.061 0
Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie
(ct.5180701+5320100+5320200+5320300+5320400+ 5320500+ 33.1
5320600+ 5320800+5420100) 2.146 287.839
depozite 34 X X
Conturi la instituţii de credit, BNR, casă în valută (ct.
5110101+5110102+5120102+5120402+5120502+ 5130102+
5130202+5140102+5140202+5150102+5150202+ 5150302+
5160102+5160202+5170102+5170202+5290102+ 5290202+ 35
5290302+5290902+5310402+5410102+5410202+ 5500102+
5550102+5550202+5570202+5580102+5580202+
5580302+5580303+5590102+5590202+5600102+5500103+
5600402+5620102+5620103+5620402) 1.112.463 2)
Dobândă de încasat, avansuri de trezorerie 35.4
(ct.5180702+5420200) i
depozite 40 X X
Total disponibilităţi şi alte valori (rd.33+33.1+35+35.1) 40 58.445.670 287.839
Conturi de disponibilităţi ale Trezoreriei Centrale şi ale
trezoreriilor teritoriale (et. bau
5120600+5120700+5120901+5120902+5121000+ 5240100+
5240200+5240300+5550101+5550102+5550103 -7700000) ) [:)
Dobândă de încasat, alte valori, avansuri de trezorerie (ct. 4.4
5320400+5180701+5180702)
6|Cheltuieli în avans (ct. 4710000) 42 88.429
7|TOTAL ACTIVE CURENTE (rd.19+30+31+49+41+42) 45 94.193.474 35.195.130
8|TOTAL ACTIVE (rd.1 5+45) 46 593.339.840 567.538.806
B.|DATORII 50 X X
DATORII NECURENTE- sume ce urmează a fi
plătite după-o perioadă mai mare de un an SA X X
Sume necurente- sume ce urmează a fi plătite după o
perioadă mai mare de un an 52
(ct.2690200+4010200+4030200+4040200+4050200+4280201+
1|4620201+ 4620209 + 5090000), din care: 27.422 394.920
Sheet
Datorii comerciale
(ct.4010200+4030200+ 4040200+4050200+ 4620201)
53
27.422
394.920
Împrumuturi pe termen lung
(ct.1612+1622+1632+1642+1652+1661+1662+
1672+168 -169)
54
[2)
Provizioane
(ct. 1510201+1510202+1510203+1510204+1510208)
55
6.495.659
3.449.715
TOTAL DATORII NECURENTE (rd.52+54+35)
58
6.523.081
3.844.635
DATORII CURENTE - sume ce urmează a fi plătite
într-o perioadă de pană la un an
59
X
X
Datorii comerciale, avansuri şi alte decontări
(ct.2690100+4010100+4030100+4040100+4050100+ 4080000+
4190000+ 4620101+4620109 +4730109+ 4810101+4810102+
4810103+4810200+ 4810300+ 4810900+4820000+ 4830000+
4890201+ 5090000+ 5120800), din care
60
5.216.577
5.510.980
Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din
anul curent (ct.4890000)
60.1
1.763.203
1.929.683
Datorii comerciale şi avansuri
(ct. 4010100+4030100+4040100+4050100+ 4080000+ 4190000+
4620101), din care:
61
2.622.370
3.034.969
Avansuri_ primite (ct.4190000)
61.1
LS)
Datorii către bugete (ct
4310100+4310200+4310300+4310400+4310500+ 4310700+
4370100+4370200+4370300+4400000+4410000+ 4420300+
4420800+4440000+4460000+4480100+4550501+ 4550502+
4550503+4620109+4670100+4670200+4670300+4670400+
4670500+ 4670900+4730109+4810900+4820000), din care
62
13.095.499
11.978.078
Datoriile instituţiilor publice către bugete
63
x
X
Contribuţii sociale
(ct.4310100+4310200+4310300+4310400+ 4310500+ 4310700+
4370100+ 4370200+4370300)
63.1
1.788.932
1.559.360
Sume datorate bugetului din Fonduri externe nerambursabile
(ct.4550501+4550502+4550503)
64
wo
Datorii din operaţiuni cu Fonduri externe nerambursabile şi
fonduri de la buget, alte datorii către alte organisme
internaţionale y
(ct.4500200+4500400+4500600+4510200+ 4510401.+4540402+
4540409+4510601+4510602 + 4510603+4510605+4510606+
4510609+ 4520100 + 4520200+4530200+4540200+ 4540401+
4540402+ 4540601+4540602+4540603+ 4550200+ 4550401+
4550402+4550403+4550404+4550409+4569400+ 4580401+
4580402+ 4580501+4580502+4590000+ 4620103+ 4730103)
65
din care: sume datorate Comisiei Europene / alti donatori
(ct.4500200+4500400+4500600+4590000+ 4620103)
66
ES
împrumuturi pe termen scurt - sume ce urmează a fi plătite
într-o perioadă de până la un an
(ct.5180601+5180603+5180604+5180605+5180606 + 5180608+
5180609+5180800+5190101+5190102 + 5190103+ 5190104+
5190105+ 5190106+ 5190107+ 5190108+5190109+5190110+
5190180+ 5190190)
70
Sheet
Împrumuturi pe termen lung = sume ce urmează a fi plătite în
cursul exerciţiului curent
(ct.1610100+1620100+1630100+1640100+1559100+ 1660101+
1660102 +1660103+1660104+1670101+ 1670102+1670103+ 71
1670108+1670109+ 1680100 + 1680200+1680300 +1680400+
1680500+1680701+ 1680702+ 1680703+1680708+1680709 -
5|1690100)
Salariile angajaţilor (ct.4210000+4230000+4260000+4270100+ 72
6|4270300+ 4280101) 2.592.938 3.134.553
Alte drepturi cuvenite altor categorii de persoane (pensii,
indemnizaţii de şomaj, burse) 73
(€t.4220100+4220200+4240000+4260000+4270200+ 4270300+
7|4290000+ 4380000), din care:
Pensii, indemnizatii de somaj, burse 73.1 X X
8|Venituri în avans (ct.4720000) 74
Provizioane 75
9](ct.1510101+1510102+1510103+1510104+ 1510108) 0
TOTAL DATORII CURENTE 78
10](rd.60+62+65+70+71 +72+73+74+75) 20.905.014 20.623.611
11|TOTAL DATORII (rd.58+78) i 27.428.095 24.468.246
ACTIVE NETE = TOTAL ACTIVE - TOTAL DATORII
= CAPITALURI PROPRII 80
12|(rd.80= rd.46-79 = rd.90) 565.911.745 543.070.560
83
C.| CAPITALURI PROPRII X X
Rezerve, fonduri (ct.
1000000+1010000+1020000+1020101+1020102+1030000+ 84
1040000+ 1040101+1040102+1050100+1050200+1050300
1]+1050400+1050500+1060000+ 1320000+ 1330000+1390100) 462.426.701 477.891.911
Rezultatul reportat 85
2|(ct.1170000- sold creditor) 128.273.598 112.534.712
Rezultatul reportat 86
3](ct.1170000- sold debitor)
Rezultatul patrimonial al exercitiului 87
4](ct.1210000- sold creditor) -24.788.554 23.572.790
Rezultatul patrimonial al exercitiului 88
5)(ct.1210000- sold debitor)
6|TOTAL CAPITALURI PROPRII (rd.84+85-86+87-88) 90 565.911.745 613.999.413
Nr, Atribuţia şi
Crt. funcţia Numele şi prenumele Data Semnătura
1 Iniţiat Fiileki Zoltân - Ladislau 07.03.2018
pentru
şedinţa din
29-mar.-18
2 Verificat: Meckl Ilona Tiinde 07.03.2018 ==
3 Elaborat: Nr. 07.03.2018 (
Râduly lren Pag
Sheet!
Awera 2, ke
Municipiul Miercurea Ciuc Anexa 2
CONTUL DE REZULTAT PATRIMONIAL la data de 31.12.2017
cod 02
Nr.
crt. DENUMIREA INDICATORULUI Codrând | An precedent An curent
A C 2016 trim_IV 2017 trim IV
1.|VENITURI OPERATIONALE 1
Venituri din impozite, taxe, contribuţii de asigurări şi
alte venituri ale bugetelor
(ct.7300100+7300200+7310100+7310200+7320100+
7330000+ 7340000+
7350100+7350200+7350300+7350400+ 7350500+
7350600+7360100+7390000+7450100+7450200+
7450300+ 7450400+ 7450500+7450900+ 7460100+
1|7460200+ 7460300+ 7460900) 2 93.000.083 110.422.418
Venituri din activităţi economice
2|(ct.7210000+7220000+7510100+ 7510200+/-7090000) 3 6.058.133 5.649.088
Finantări, subvenţii, transferuri
(ct.7510500+7710000+7720100+7720200+7740100+
3|7740200+7750000+7760000+7780000+7790101+7790109) 4 17.462.615 12.461.447
Alte venituri operaţionale
(ct.7140000+7180000+7500000+7510300+7510400+78102
4|00+7810300 +7810401+7810402+7770000) 5 7.901.467 8.233.851
TOTAL VENITURI OPERAŢIONALE
(rd.02+03+04+05) 6 124.422.298 136.766.804
II.| CHELTUIELI OPERAŢIONALE 7
Salariile şi contribuţiile sociale aferente angajaţilor
(ct.6410000+6420000+6450100+6450200+6450300+
6450400+ 6450500+6450600+
1|6450800+6460000+6470000) 8 50.271.618 61.991.532
Subventii şi transferuri
(ct.6700000+6710000+6720000+6730000+6740000+
2|6750000+ 6760000+ 6770000+ 6780000+6790000) 9 14.534.278 17.918.997
Stocuri, consumabile, lucrări şi servicii executate de
terţi (ct.6010000+6020100+6020200+6020300+6020400+
6020500+ 6020600+ 6020700 +6020800
+6020900+6030000+6060000+6070000+6080000+
6090000+6100000+ 6110000+ 6120000+
6130000+6140000+6220000+6230000+ 6240100
+6240200+6260000+6270000+6280000+6290100+629020
30) 10 28.837.185 26.432.323
Cheltuieli de capital, amortizări şi provizioane (ct
6290200+6810100+6810200+6810300+6810401+6810402
4|+6820101+6820109+6820200+6890100+6890200) 11 53.656.452 4.771.050
Alte cheltuieli operaţionale
5|(ct.6350000+6540000+6580101+6580109) 12 150.510 154.783
TOTAL CHELTUIELI OPERAŢIONALE
(rd.08+09+10+1 1+12) 13 147.450.043 111.268.685
REZULTATUL DIN ACTIVITATEA
1I.] OPERAȚIONALĂ 14
- EXCEDENT (rd.06- rd.13) 15 23.027.745 25.498.119
- DEFICIT (rd.13- rd.06) 16
Page |
Sheet
VENITURI FINANCIARE
(ct.7630000+7640000+7650000+7660000+7670000+
IV.|7680000+ 7690000+ 7860300+7860400) 17 554
CHELTUIELI FINANCIARE
(ct.6630000+6640000+6650000+6660000+ 6670000+
V.|6680000+ 6690000 +6860300 +6860400 +6860800) 18 530
VI.|REZULTATUL DIN ACTIVITATEA FINANCIARĂ 19
- EXCEDENT (rd.17- rd.18) 20 0 24
- DEFICIT (rd.18- rd.17) 21
VII.|REZULTATUL DIN ACTIVITATEA CURENTĂ 22
- EXCEDENT (rd.15+20-16-21) 23 -23.027.745 25.498.143
DEFICIT (rd.16+21-15-20) 24
VENITURI EXTRAORDINARE
Vii. (ct.7910000) 25 2.394 4.330
CHELTUIELI EXTRAORDINARE
1X.|(ct.6900000+6910000) 26
REZULTATUL DIN ACTIVITATEA
X.|EXTRAORDINARĂ 27
- EXCEDENT (rd.25-rd.26) 28 2.394 4.330
_ DEFICIT (rd.26-rd.25) 29
REZULTATUL PATRIMONIAL AL EXERCIŢIULUI
(BRUT) 29.1
- EXCEDENT (rd. 23+28-24-29) 29.2 -23.025.351 25.502.473
- DEFICIT (rd. 24+29-23-28) 29.3
Cheltuieli cu impozitul pe profit (din ct. 6350000) *) 29.4
REZULTATUL PATRIMONIAL AL
XI.| EXERCIŢIULUI 30
- EXCEDENT (rd. 23+28-24-29) 31 -23.025.351 25.502.473 0]
- DEFICIT (rd. 24+29-23-28) 32
Nr. Atribuţia şi funcţia
Crt. Numele şi prenumele Data Semnătura
1 Iniţiat pentru şedinţa din Fiileki Zoltân - 07.03.2018 L_
29-mar.-18 Ladislau y
2 Verificat: Meckl Ilona Tiinde [07.03.2018 tz
3. Elaborat: Nr. 07.03.2018 O
Râduly Iren Pag ÎN
Roadele — ned le
Page 2
Îmoa 3 la hram, 91/28
SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE Anexa 3
cos 9; 31 decembrie 2017
Cod TOTAL 7 Buget Buget Buget ȚBuget
rând ct 5200100/ asigură] Fond activităţ imprumu turi [fonduri
7700000 național finanţate din| interne şi [externe
unic de propri | venituri | externe ct. |nerambursa-
asigurări ct e şi subvenţi proprii şi | 5130101+ |bile (sursa
sociale | 57501 [s2a010 [integral] ct 5610100/ | "pugei | 5140101. [o — ct
de 90/ [4 din 7700000 activităţii de| 5160101+ [5150103;
sănătate 77000 | 770000 privatizare | 5170107; |7700000
Ș. 00 a ct. 5620101/| 7700000
DENUMIREA INDICATORULUI 7110 7700000
o [77oooool
770000
o
Sponzo
MANDAT |MANDAT RIZAREC
CT.552 |cT.ss2 [7.550 |T.550
5005 5006,01 |5002,13 [5007 5.032
TEZI II
A [ 15 2 3 4 5 [i 7 8 9_|_10 14 12 13 14 15
1. NUMERAR DIN ACTIVITATEA 1 []
OPERAȚIONALĂ [i
1. incasări 2 94.096] 121.510.656 10.933.593] 3.206.470 129.390| 187.145] 175.054 143 05 10.742]
2. Plăţi 3 94.096 1.929 683]___91.983.769] 10.675.317] 2.931.406 23.680] __170.552| 159.667) 1ă 10.742
3. Numerar net din activitatea 4 0] -1.929.683| 29.526.887] 0 LU) 0] LU EU O 258.276 275.064 0] 105.710 16.593 16.387) v| 206 ii) O
operaţională (rd. 02- rd.03)
II. NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE EI [i
INVESTIŢII [) o
1 încasări i 2 339 []
2_Piaţi 7 15851597 258-276 [
3. Numerar net din activitatea de Lă 0! Li] 16.877.567] [U 0] 0] i] 0 0] -258.276| 0] 0] 0 0] E 0] EU 0 0
investiţii (rd.06-07)
Ni. NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE | 5 %
FINANŢARE Lj
1. Încasări 10 Y ] )
2. Piaţi EI] )
3. Numerar net din activitatea de 12 0] 0 0 0] | O 0 0 0] 0 O 0 0! 9 [i] [i 0! D
finanţare (rd.10-rd.14) [)
IV. CREŞTEREA (DESCREŞTEREA) [i -1.929,683| 12.649.320) [i] 0 LI) ii) O| 0! 0] 275.064] 0| 105.710) 16.593 16.387] O] 206| LU l]
NETĂ DE NUMERAR ŞI ECHIVALENT
IDE NUMERAR__(rd.04+rd.08+rd.12)
V. NUMERAR ŞI ECHIVALENT DE ITI INEZESII [
NUMERAR LA ÎNCEPUTUL ANULUI 52 784.848) 0|___o 0|___o| [ [) 0| 4.055.119 0|____23.680| 467.414] 248.704] 1.709] 205.825| 11.176 0
- sume recuperate din excedentul IZEI 9] î
- sume utilizate din excedentul anului | 14,2 o]
|orecedentr-) O L] o
[Sume transferate din disponibilul
neutilizat Ia finele anului precedent***) 5 . zi , x . , , , Și x o
14,3 [!]
VI. NUMERAR ŞI ECHIVALENT DE 15 377-743] [ -1.929.683] 65.434.168 D 0] 4.330.183) o 129.390] 484.007] 1.709] 206.031 11.176] D
NUMERAR LA SFÂRŞITUL PERIOADEI
(rd.13+rd.14+14.1 - 44.2 - rd.14.3)
Atribuţia și funcţia
Numele şi Data Sfehpătura
niţiat pentru şedinţa din Fiileki Zoltă 07.03.2018
29-mar.- Ladislau
Verificat Meck! Ilona [07.03.2018
da
Elaborat Nr 07.03
Răduly Iren Pay ; N
lu
=
SL
/
MUNICIPIUL MIERCUREA CIUC Anexa hr. 4 la Woha rara Ay. Su Jeora
Anexa 4
SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
la data de 31.12.2017
cod 04 -lei-
DENUMIREA INDICATORULUI Cod total Ț
rând
A B 1 2 3
1. NUMERAR DIN ACTIVITATEA 01
OPERAȚIONALĂ
1. Încasări 02 2999057 2.999.067!
2. Plăţi 03 3560425 3.560.425
3. Numerar net din activitatea operaţională | 04 -561358 e) -561358 o)
(rd. 02- rd.03)
II. NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE 05 o o)
INVESTIŢII
1. Încasări 06 o)
2. Plăţi 07 o)
3. Numerar net din activitatea de investiţii 08 o) o)
(rd.06-07)
III. NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE 09 o) e)
FINANŢARE
1. Înc
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.