Pe scurtSe aprobă încheierea unui acord de administrare pentru predarea, preluarea în administrare și exploatarea patinoarului artificial mobil din Miercurea-Ciuc (str. Inimii), pentru o perioadă de 10 ani, între Fundația MENS SANA și municipalitate. Acordul permite înființarea și folosirea patinoarului pentru antrenamente și competiții de hochei pentru copii și juniori, organizarea evenimentelor sportive cu acces public, respectând reglementările federațiilor și condițiile legale; lucrările să se recepționeze înainte de semnare. Pentru locuitori înseamnă că orașul va gestiona patinoarul în mod gratuit/în asistență, cu potențiale evenimente publice, timp de 10 ani, cu implicarea unei fundații, influențând programul derulării și accesul la activități sportive.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se aprobă Convenția de administrare privind predarea, respectiv preluarea în administrare și exploatare a patinoarului artificial mobil, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Inimii fnr., conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Convenţia va fi semnată după recepţia terminării lucrărilor între Fundația MENS SANA, în calitatea de proprietar și Municipiul Miercurea-Ciuc în calitate de partener, precum şi Clubul Sportiv Municipal ,,Városi Sportklub Csíkszereda” Miercurea-Ciuc, în calitate de administrator al patinoarului
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA–CIUC
HOTĂRÂREA Nr.
358/2016
privind aprobarea Convenției de administrare privind predarea, respectiv preluarea în administrare
și exploatare a patinoarului artificial mobil, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Inimii fnr.
Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 9
decembrie 2016;
Ținând cont de Declarația privind acordul în principiu de colaborare nr.16421/28.09.2016 a
municipiului Miercurea Ciuc privind administrarea și exploatarea unui patinoarul artificial mobil, care va fi
edificat de către fundație pe raza administrativ teritorială a municipiului Miercurea Ciuc, în str. Inimii fără
număr, pe o perioadă de 10 ani, în scopul asigurării și organizării antrenamentelor de hochei pe gheață pentru
copii și juniori, pentru organizarea meciuri și competiții sportive în concordanță cu regulamentele federațiilor
sportive, precum și asigurarea accesul publicului la evenimentele sportive, cu respectarea condițiilor legale și
ale regulamentelor federațiilor sportive;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.
297/2016 privind
aprobarea preluării în administrare și exploatare cu titlu gratuit a unui patinoar artificial mobil de către
Municipiul Miercurea-Ciuc, modificată prin Hotărârea nr.
337/2016;
Luând în considerare Autorizaţia de construire nr.174/04.11.2016;
Pe baza Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011, actualizată, respectiv a Legii educaţiei fizice şi sportului
nr.69/2000, actualizată;
Conform prevederilor art.792-824 şi art.846-857 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil;
Având în vedere prevederile art.36 alin.(2) lit.(d) şi (e), alin.(6) lit.a) pct.6., respectiv alin.(7). lit.a),
art.37, art.45 alin.(3), precum şi art.115 alin.(1) lit. b) din Legea Administraţiei Publice Locale nr.215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1) Se aprobă Convenția de administrare privind predarea, respectiv preluarea în administrare
și exploatare a patinoarului artificial mobil, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Inimii fnr., conform
anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Convenţia va fi semnată după recepţia terminării lucrărilor între Fundația MENS SANA, în
calitatea de proprietar și Municipiul Miercurea-Ciuc în calitate de partener, precum şi Clubul Sportiv
Municipal ,,Városi Sportklub Csíkszereda” Miercurea-Ciuc, în calitate de administrator al patinoarului.
Art.2. Se mandatează viceprimarul de resort al Municipiului Miercurea-Ciuc, dl. Füleki Zoltán
Ladislau, cu semnarea actului de administrare.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul Füleki Zoltán
Ladislau, prin Biroul de evidenţă a patrimoniului, concesionări şi închirieri, din cadrul aparatului de
specialitatea al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
b) Primarului municipiului Ráduly Róbert Kálmán ;
c) Viceprimarului Füleki Zoltán Ladislau;
d) Biroului de evidenţă a patrimoniului, concesionări şi închirieri;
e) Compartimentului financiar contabil şi control financiar de gestiune;
f) Fundației MENS SANA,
g) Clubului Sportiv Municipal ,,Városi Sportklub Csíkszereda” Miercurea-Ciuc.
Preşedintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate –consilier
FÜLÖP ÁRPÁD ZOLTÁN juridic cu atribuţii de secretar
HIPPACH CHRISTIAN
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.