24 noiembrie 2023

HCL 343/2023 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție, a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții: „Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy István” aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Denumire
Hotărârea nr. 343 din 2023 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
343 / 2023
Data
24 noiembrie 2023
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy István”, proiect finanțat prin Programul Anghel Saligny. Pentru locuitori înseamnă că se vor amenaja locuri de parcare, se va construi/moderniza un drum de acces și alei în zona menționată, iar o parte din cheltuieli va fi asigurată din bugetul local, în conformitate cu bugetul și etapele de execuție stabilite. Investiția este prevăzută în lista de investiții și urmează să fie realizată după avizele tehnice și verificările legale, cu termene și finanțări alocate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia tehnico-economică - Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru obiectivul de investiţii: "Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy Istvân” aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny” prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice. și administraţiei, întocmit de Proiect Consulting SRL, proiect nr. 1018/2019

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VÂROS ONKORMÂNYZATA HOTĂRÂREA Nr. 343/2023 privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiţii: „Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy Istvân” aprobat pentru finanţare prin Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în ședința ordinară din data de 24 noiembrie 2023; Analizând Referatul de aprobare nr. 56258 din data de 06.11.2023 al viceprimarului Bors Bela; Raportul de specialitate cu nr. 56266 din data de 06.11.2023 întocmit de Biroul de investiţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, prin care se propune adoptarea hotărârii privind aprobarea Documentaţiei de Avizre a Lucrărilor de Intervenţie pentru obiectivul de investiții: „Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy Istvân” Pe baza avizelor comisiilor: - Economice, servicii publice și comerţ; - Juridice; - Urbanism; Luând în considerare: - Hotărârea nr. 26/2023 al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Miercurea Ciuc pe anul 2023 și estimări pentru anii 2024-2026; - Lucrarea este prevăzută în Lista de investiţii, la subcapitolul 84.02.03.03. — „Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy Istvân”; - Hotărârea nr. 315/2021 privind aprobarea cererii de finanțare (CF) și.a devizului general estimativ (DG) pentru obiectivul de investiţi: “Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy Istvân ”, cu modificările și completările ulterioare; - Nota conceptuală nr. 11797/2019; - Tema de proiectare nr. 11798/2019 completată prin Nota de discuţii nr. 57144/2021; - Documentaţia a obţinut avizul Comisiei Tehnico - Economice în data de 25.10.2023 cu nr. Aviz 19. În baza prevederilor: - Art. 44 al legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulteroiare; - Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii cu modificările și completările ulterioare; - Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 350 din 6 iulie 2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului , cu modificările și completările ulterioare; - Ordonanţa de urgenţă nr. 95/6.09.2021, pentru aprobarea Programului naţional de investiții "Anghel Saligny”; 530110 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1., jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Văr ter 1. szâm, Hargita megye, România Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail; primaria Omiercureaciuc.ro | varoshazaOszereda.ro, www.szereda.ro - Ordinul 1333/22.09.2021 al MDLPA privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny”; - Hotărârea nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - Regulamentul de verificare și expertizare tehnică de calitate a execuției lucrărilor și a construcţiilor, aprobată prin H.G. NR. 925/1995, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (2). literele b) şi d), alin. (4) lit d), alin. (7) lit k), m), art. 139 alin. (1), (3), art. 196 alin. (1) lit: a) și art. 627 alin (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. - Se aprobă documentaţia tehnico-economică - Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru obiectivul de investiţii: "Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy Istvân” aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny” prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice. și administraţiei, întocmit de Proiect Consulting SRL, proiect nr. 1018/2019; Art. 2. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiții “ Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy Istvân”, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. - Se aprobă devizul general aferent obiectivului de investiţii: “Amenajare locuri de parcare, drum de acces și alei în zona Pictor Nagy Istvân”, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4.- Se aprobă finanţarea de la bugetul local al Municipiului Miercurea-Ciuc a sumei de 16.878.394,66 lei cu TVA reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin.(1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei nr. 1333/2021. Art. 5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul municipiului Bors Bela, Direcţia proiecte cu finanțare nerambursabilă - Biroul investiţii, Direcţia economică - Biroul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art.6. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului - Județul Harghita; b) Primarului municipiului dl. Korodi Attila; c) Viceprimarului municipiului dl. Bors Bela; d) Direcţia proiecte cu finanțare nerambursabilă - Biroul investiții; e) Direcţiei economice - Birou financiar-contabil; f) S.C. PROIECT CONSULTING S.R.L. , prin grija Biroului investiții Preşedintele şedinţei Coniaa ouaatk hentru legalitate — SZIKSZAI TAMAS Secretar “al WOHLFAI )OLF pa ANEXA NR.I LA HCL NR. 33 doza Anexa 2.2 c la normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG 95/2021 Caracteristicile principale şi indicatorii tehnico - economici ai obiectivului de investiţii Denumirea obiectivului de investiţii: AMENAJARE LOCURI DE PARCARE, DRUM DE ACCES SI ALEI IN ZONA PICTOR NAGY ISTVAN Faza (Nota conceptuală/SF/DALI/PT) DALI DALI Beneficiar (UAT) MUNICIPIUL MIERCUREA CIUC CARTIER NAGY ISTVAN Amplasament: ALEI STRAZI SUPRAFETE PIETONALE TROTUAR Valoarea totală a investiţiei (lei inclusiv TVA) 28,708.069.57 din care C+M (lei inclusiv TVA) 21.503,861.86 Curs BNR lei/euro din data ............ 4.9486 Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei 11.829.674.89 (cheltuieli eligibile lei inclusiv TVA) Valoare finanțată de UAT. (lei inclusiv TVA) 16,878,394.66 DRUMURILE PUBLICE CLASIFICATE ȘI ÎNCADRATE ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGALE ÎN VIGOARE CA DRUMURI JUD NE, DRUMURI DE INTERES LOCAL, RESPECTIV DRUMURI COMUNALE ŞI/SAU DRUMURI PUBLICE DIN INTERIORUL LOCALITĂȚILOR, PRECUM ȘI VARIANTE OCOLITOARE ALE LOCALITĂȚILOR Indicatori tehnici specifici categoriei de investiţii de la art. 4 alin. (1) lit. c) A apa . din O.U.G. nr. 95/2021 U.M. Cantitate | Valoare (lei inclusiv TVA) “Terasamente m. 1400 967,724 Strat fundaţie m. 1400 1,485,926 Strat de bază m. 1400 744,222 Imbrăcăminte rutieră mp. 5750 537,033 Lăţime parte carosabilă m. 5.5 Santuri rigole Trotuar 9944 3.413.041 Alte capacitati (parcari, retea canalizare pluviala) 3,648,290.29 Standard de cost aprobat prin OMDLPA nr. 560000/km (euro fără TVA) 560,000 Verificare încadare în standard de cost Valoarea totală a investiţiei cu standard de cost, raportata la km drum (euro fără TVA) 346,682.27 An Primar Semnătura .. Em III FPS SECRETARUL GENERALAL PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ TARUI „AL PE su : ] SES MUNCIRIULUI Sarks2A!__ITANAS Siegel be WOHLF: F / / Anexa nr. 2 la HCL ar..3 3 DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiţie : AMENAJARE LOCURI DE PARCARE, DRUM DE ACCES SI ALEI IN ZONA PICTOR NAGY ISTVAN deviz general cumulativ Valoare (inclusiv T.V.A.) Nr. Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor crt. de cheltuieli Valoarei TVA Valoare cu TVA (fără T.V.A.) LEI LEI LEI 1 2 3 4 5 Capitolul 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului 1.1___|Obţinerea terenului 200,000.00 38,000.00]_ 238,000.00 1.2__ |Amenajarea terenului ___ 100,000.00) 19,000.00]________119,000.00) 13 Amenajări pentru protecţia mediului și aducerea la starea 0.00 0.00 0.00 inițială S sai] 1.4 [Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităţilor 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 1 300,000.00) __57,000.00] „357,000.00 Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 0.00 0.00) TOTAL CAPITOL 2 0.00 E 0.00) Capitolul 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică 3.1__|Studii 16,000.00 3040.00 19,040.00| 3.2 Documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, 5,000.00 950.00 5950.00 acorduri şi autorizaţii 3.3 _|Expertizare tehnică 4,500.00 855.00, 5,355.00) 34 Certificarea performanței energetice și auditul energetic al 0.00 0.00 0.00] clădirilor 3.5 Proiectare 309,967.22 58,893.77, 368,860.99) 3.5.1 __|Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00) 3.5.2__|Studiu de prefezabilitate 0.00) 0.00) 0.00 3.5.3 Studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de 81467.22 15478.77 96,945.99 intervenţii şi deviz general 3.5.4 Documentaţie tehnice năcesate în vederea obținerii 6,500.00 1,235.00 7.735,00) avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 3.55 Verificarea tehnică de calitate a D.T.A.C., proiectului tehnic și a 52,000.00 9,880.00 61,880.00) detaliilor de execuţie Finantare program Anghel Saligny 20,000.00 3,800.00 23,800.00| Finantare Buget Local 32,000.00 6,080.00) 38,080.00) 3.5.6__|Proiect tehnic şi detalii de execuţie 170,000.00 32,300.00, 202,300.00| Finantare program Anghel Saligny 25,000.00) 4,750.00 29,750.00) Finantare Buget Local 145,000.00 27,550.00 172,550.00) 3.6 _ |Organizarea procedurilor de achiziţie 20,000.00) 3,800.00 23,800.00) Finantare program Anghel Saligny 10,000.00| 1,900.00) 11900.00) Finantare Buget Local 10,000.00 1,900.00. 11,900.00) 3.7__|Consultanţă 0.00) 0.00) 0.00) 3.8__|Asistenţă tehnică 160,000.00 30,400.00 190,400.00) 3.8.1__|Asistenţă tehnică din partea proiectantului 10,000.00 1,900.00 11,900.00) Finantare program Anghel Saligny 3,500.00 665.00 4,165.00) Finantare Buget Local 6,500.00 1,235.00) 7,735.00] 3.8.2__|Dirigenţie de şantier 150,000.00 28,500.00 178,500.00 Finantare program Anghel Saligny 50,000.00| 9,500.00 59,500.00 Finantare Buget Local 100,000.00 19,000.00 119,000.00) TOTAL CAPITOL 3 515,467.22 97,938.77| 613,405.99 Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază 4.1__|Construcţii şi instalaţii 17,935,472.15 3,407,739.71 21,343,211.86 4.1.1_|Construcţii şi instalaţii - finantare fonduri Anghel Saligny 9,072,468.09 1,723,768.94 10,796,237.03 4.1.2__|Construcţii şi instalaţii - finantare buget local 8,863,004.06 1,683,970.77, 10,546,974.83| 4.2___|Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale 0.00) 0.00 0.00) 4.2.1__|Pentru care exista standard de cost 0.00 0.00 0.00) 4.2.2 _|Pentru care nu exista standard de cost 0.00 0.00 0.00) 43 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită 0.00 0.00) 0.00 montaj 4.3.1__|Pentru care exista standard de cost 0.00 0.00 0.00) 4.3.2 __|Pentru care nu exista standard de cost 0.00) 0.00 0.00 44 Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită 0.00 0.00 0.00) montaj şi echipamente de transport 4.4.1 |Pentru care exista standard de cost 0.00 0.00 0.00) 4.4.2 _|Pentru care nu exista standard de cost 0.00 0.00 0.00) 4.5__|Dotări 3,116,690.00 592,171.10) 3,708,861.10) 4.5.1__|finantare fonduri Anghel Saligny 0.00 0.00 0.00) 4.5.2__ [finantare buget local 3,116,690.00) 592,171.10 3,708,861.10) 4.6___JActive necorporale 0.00 0.00 0.00 4.6.1__|Pentru care exista standard de cost 0.00 0.00 0.00 4.6.2__|Pentru care nu exista standard de cost 0.00 0.00 0.00) TOTAL CAPITOL 4 21,052,162.15 3,999,910.81 25,052,072.96 Capitolul 5 Alte cheltuieli 5.1 |Organizare de şantier 40,600.00 7,714.00 48,314.00 5.1.1_|Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier 35,000.00 6,650.00 41,650.00| Finantare program Anghel Saligny 15,000.00! 2,850.00 17,850.00) Finantare Buget Local 20,000.00 3,800.00 23,800.00) 5.1.2 |Cheltuieli conexe organizării șantierului 5,600.00 1,064.00) 6,664.00| 5.2__|Comisioane, taxe, cote, costul creditului 213,775.19 78,384.56) 490,934.95 5.2.1 [Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare 0.00 0.00 0.00) 5.2.2 |Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor de construcții 90,352.36) 17166.95) 107,519.31 Finantare program Anghel Saligny 45,437.34 8,633.09 54,070.43) Finantare Buget Local 44,915.02 8,533.85 53,448.87| 523 Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, 18,070.47 3433.39 21,503.86| urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcții Finantare program Anghel Saligny 9,087.47 1,726.62 10,814.09) Finantare Buget Local 8,983.00 1,706.77, 10,689.77| 5.2.4__|Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 90,352.36) 17166.95 107,519.31 Finantare program Anghel Saligny 45,437.34 8,633.09 54,070.43) Finantare Buget Local 44,915.02) 8533.85 53,448.87| 5.25 Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de 15,000.00 2850.00 17,850.00 construire/desființare 5.3 __|Cheltuieli diverse şi neprevăzute 1,992,423.65 378,560.49) 2,370,984.14 Finantare program Anghel Saligny 644,973.04 122,544.88 767,517.92| Finantare Buget Local 1,347,450.61 256,015.62) 1,603,466.23 5.4__|Cheltuieli pentru informare şi publicitate 10,000.00 1,900.00 11,900.00) TOTAL CAPITOL 5 2,256,798.85, 428,791.77, 2,685,590.62) Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste 6.1___|Pregătirea personalului de exploatare 0.00 0.00) 0.00) 6.2 ___|Probe tehnologice şi teste 0.00 0.00 0.00) TOTAL CAPITOL 6 0.00 0.00) 0.00) TOTAL GENERAL 24,124,428.22 4,583,641.35, 28,708,069.57 Din care C + M (1;241.31,4%244.144.245.1.1) 18,070,472.15 3,433,389.71 21,503,861.86 Ben Proiectafit:, / | = PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ | i ) Saiwc2ni TAHAS | aci) A = SECRETARUL GENERALAL MIERCI ph WOHLFAL „T. MU SCI JIULUI 'LF tm

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă