4 decembrie 2017

HCL 289/2017 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind aprobarea alipirii unor terenuri, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Kas, în vederea intabulării acestuia

Denumire
Hotărârea nr. 289 din 2017 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
289 / 2017
Data
4 decembrie 2017
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a aprobat alipirea unor terenuri situate pe strada Kas din Miercurea-Ciuc pentru a le înregistra într-o singură carte funciară, în scopul intabularii și evidențierii ca parte a domeniului public. Decizia înseamnă că terenul va fi înscris oficial, iar locuitorii pot beneficia de claritatea proprietății și de gestionarea drumului existent pe acel teren. Nu apar efecte imediate asupra taxelor sau termenelor de execuție pentru cetățeni în acest text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă alipirea unor terenuri, cu suprafaţă de 87 mp, 349 mp, 437 mp și de 63 mp, aflate în domeniul public al municipiului Miercurea- Ciuc, înscrise în Cărţile Funciare nr.60492, 60493, 60494, şi 62627 a localităţii Miercurea-Ciuc, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Kas, conform documentaţiei cadastrale ca anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA–CIUC 2 3 HOTĂRÂREA Nr. 289/27.10.2017 privind aprobarea alipirii unor terenuri, situate în municipiul Miercurea- Ciuc, str. Kas, în vederea intabulării acestuia Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27 octombrie 2017; Având în vedere Expunerea de motive nr.18322/12.10.2017 din care reiese că imobilul este folosit în totalitate ca drum, motiv pentru care din punct de vedere topografic ar fi benefic să fie înregistrată într-o singură carte funciară și Raportul de specialitate întocmit de Biroul concesionări, închirieri şi evidenţa patrimoniului, înregistrate cu nr.18324 din data 12.10.2017, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la alipirea unor terenuri, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Kas, în vederea intabulării acestuia; Pe baza rapoartelor comisiei pentru: - administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; Ţinând cont de poziția nr.101 din Hotărârea nr.6/2008 a Consiliului Local Miercurea-Ciuc, privind însuşirea listei de inventar, reactualizată, cu bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.1351/2004 privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, modificată şi completată la anexă de Hotărârea Guvernului nr.299/2010; Luând în considerare Hotărârea nr.303/2016 privind aprobarea completării și modificării Hotărârii nr.3/2013 privind aprobarea completării Listei de inventar cu bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc, însuşit prin Hotărârea nr.6/2008, cu modificările și completările ulterioare; Potrivit prevederilor art.553 art.858 și următorii, art.879 şi nr.880 din Cod civil; Potrivit prevederilor art.25 şi art.27 din Legea nr.7/1996, legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată și actualizată; Luând în considerare prevederile pct.4.3.1. art.132 și următorii din Ordinul nr.700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările și completările ulterioare; Potrivit prevederilor art.3 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.36, alin.(9), art.45 alin.(3), art.115 alin.(1), lit.b) şi art.120 din Legea Administraţiei Publice Locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E Art.1. Se aprobă alipirea unor terenuri, cu suprafaţă de 87 mp, 349 mp, 437 mp și de 63 mp, aflate în domeniul public al municipiului Miercurea- Ciuc, înscrise în Cărţile Funciare nr.60492, 60493, 60494, şi 62627 a localităţii Miercurea-Ciuc, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Kas, conform documentaţiei cadastrale ca anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc Füleki Zoltán Ladislau, Biroul evidența patrimoniului, concesionări și închirieri, precum şi Director economic-Compartimentul financiar contabil și control financiar de gestiune. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita; b) Primarului municipiului Ráduly Róbert Kálmán; c) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc Füleki Zoltán Ladislau; d) Biroului evidența patrimoniului, concesionări și închirieri; e) Directorului economic-Compartimentul financiar contabil și control financiar de gestiune. |        |  | |                 Preşedintele |Contrasemnează pentru legalitate – | |şedinţei |Secretarul  municipiului | |           FÜLÖP ÁRPÁD ZOLTÁN | WOHLFART RUDOLF |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă