|
! CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC
|. CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VĂROS ONKORMÂNYZATA
HOTĂRÂREA Nr.
282/2025
privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie și a
indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „ Reamenajarea unor locuinţe ale
blocului Șuta nr. 11 în locuinţe sociale şi locuinţe de necesitate”
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în ședința ordinară din data de 31
octombrie 2025;
Analizând Referatul de aprobare nr. 43.708/08.10.2025 al viceprimarului dnei S6gor
Enik6 şi Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 43.711/08.10.2025, întocmit de Direcţiei de
Asistenţă Socială Miercurea-Ciuc, prin care se propune adoptarea hotărârii privind aprobarea
Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie și a indicatorilor tehnico-economici pentru
investiția „ Reamenajarea unor locuinţe ale blocului din Aleea Șuta nr. 11 în locuinţe sociale și
locuinţe de necesitate”.
Pe baza rapoartelor comisiei:
- economică, servicii publice și comerţ;
- juridică;
- urbanism;
- sănătate, protecţie socială, tineret, sport, agrement, turism și culte;
În baza prevederilor:
- Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
- Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și
completările ulterioare;
- art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările
și completările ulterioare;
- art. 9 și art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de
elaborare și conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările
ulterioare;
- Hotărârii nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea și
expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor,
precum și verificarea calității lucrărilor executate, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
530110 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1., jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Vâr ter 1. szâm, Hargita megye, România
Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail: primaria Omiercureaciuc.ro | varoshazaQszereda.ro, www.szereda.ro
- Hotărârii nr.
74/2025 a Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind
aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiul Miercurea-Ciuc pe anul 2025 și
estimări pentru anii 2026-2028, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere:
- Avizul Comisiei Tehnico-Economice nr. 18 din data de 07.10.2025;
- Certificatul de urbanism nr.490/08.07.2025;
- Tema de proiectare nr. 9014/06.11.2024;
- Lucrarea este prevăzută în Lista de investiții pe anul 2025 la subcapitolul 68.02.50.50,
titlu 71.01.01.
“ În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d.), alin. (7) lit. b) şi lit. q), art. 139 alin. (1), art.196 alin (1)
lit. a), art. 627 alin. (2) din 0UG
57/2019 privind Codul administrativ cu modificările. și
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. (1) Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenție pentru
investiția „Reamenajarea unor locuințe ale blocului Șuta nr. 11 în locuinţe sociale și locuințe de
necesitate”, Proiect cu nr.:
174/2025, elaborat de către HARMONIA SRL, conform Anexei nr. 1,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și indicatorii tehnico-economici ai
investiţiei.
(2) Caracteristicile principale, precum și indicatori maximali ai investiţiei se
prezintă astfel:
1.) Valoarea totală a investiţiei: 4.796.495,82 lei +TVA, adică 5.803.759,94 lei
cu TVA din care valoarea C+M: 2.887.866,04 lei +TVA, adică 3.494.317,91 lei cu TVA.
2.) Durata estimată de realizare a investiţiei: 8 luni.
Art. 2. Conform art.2 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea Ciuc
nr.
74/2025 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiul Miercurea-Ciuc pe
anul 2025 și estimări pentru anii 2026-2028, cu modificările și completările ulterioare,
investiţia va fi finanțată din subcapitolul 68.02.50.50, titlu 71.01.01.
Art. 3. Se aprobă detalierea indicatorilor tehnico-economici și a valorilor acestora în
conformitate cu documentaţia tehnico-economică, conform Anexei nr. 2, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul
municipiului doamna S6gor Enik6 și Direcţia de Asistenţă Socială Miercurea-Ciuc.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita;
b) Primarului municipiului, domnul Korodi Attila;
c) Viceprimarului municipiului, doamna S6gor Enik5;
d) Direcției Economice;
e) Direcţiei de Asistenţă Socială Miercurea-Ciuc;
f) HARMONIA SRL, prin grija Direcţiei de Asistenţă Socială Miercurea-Ciuc.
Preşedintele ședinței Contrasemnează pentru legalitate —
FULEKI ZOLTAN-LADISLAU Secretar general
al a RUDOLF
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.