Pe scurtSe decide punerea la dispoziția S.C. HARVIZ S.A., ca autoritate contractantă, a unor străzi din domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc pentru derularea proiectului de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și canalizare menajeră în mai multe localități din județul Harghita. Aceasta înseamnă că firma poate utiliza temporar aceste străzi în timpul lucrărilor, iar orașul rămâne proprietarul străzilor; eventual, se pot stabili condiții de acces, perioade și măsuri de protecție ale domeniului public. Pentru locuitori, lucrările vor viza îmbunătățiri ale apei și canalizării, cu posibile lucrări în strada lor, termene de execuție stabilite în contract și măsuri de revenire la starea inițială sau ajustări temporare ale circulației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă punerea la dispoziţia S.C. HARVIZ S.A. ca autoritate contractantă a Proiectului cod CCI 2009 RO 161 PR 020 „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Harghita”, a următoarelor străzi, în suprafaţă totală de 19.500 mp, aflate în domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc: strada Rét, strada Grîului, strada Levendula, strada Harghita, strada Oltul, strada Zorilor, strada Vultur, strada Leliceni, strada Zsögödi Nagy Imre, strada Jigodin, strada Cîmpul Mic, strada Kútpatak, strada Braşovului, strada Carierei, Tudor Vladimirescu, strada Piscului- Bérc,…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA–CIUC
HOTĂRÂREA NR.
181/2013
privind punerea la dispoziţia S.C. HARVIZ S.A. ca autoritate contractantă a Proiectului cod CCI 2009
RO 161 PR 020 „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul
Harghita”, a unor străzi aflate în domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc
Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28
iunie 2013;
Luând în considerare adresa S.C. HARVIZ S.A. nr.9658/28.06.2013 prin care solicită o
hotărâre referitor la punerea la dispoziţie a unor străzi din municipiul Miercurea-Ciuc necesar pentru
începerea lucrărilor în cadrul Proiectului cod CCI 2009 RO 161 PR 020 “Extinderea şi reabilitarea
infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Harghita”, precum şi faptul că S.C. HARVÍZ S.A., a
semnat la data de 12.06.2013 contractul de lucrări: „Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare
cu apă și canalizare menajeră din localitățile Miercurea-Ciuc, Șoimeni, Fitod și Leliceni”.
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate întocmit de Compartimentul de
evidenţa patrimoniului, concesionări, închirieri, înregistrate cu nr. 9654 din data 27.06.2013, prin care
s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la aprobarea punerii la dispoziţia S.C. HARVIZ S.A., pe
perioada implementării Proiectului cod CCI 2009 RO 161 PR 020 „Extinderea şi reabilitarea
infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Harghita” a unor străzi aflate în domeniul public al
municipiului Miercurea-Ciuc.
Pe baza rapoartelor comisiei pentru:
- administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor;
- studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului
public şi privat;
Ţinând cont de Hotărârea nr.6/2008 a Consiliului Local Miercurea-Ciuc, privind însuşirea listei
de inventar, reactualizată, cu bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc,
cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.1351/2004 privind atestarea domeniului public al
judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, modificată şi
completată la anexă de Hotărârea Guvernului nr.299/2010;
În conformitate cu art.3 al Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36 alin.(1), art.45 alin.(3) şi art.115 alin.(1) lit.b) din Legea
nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă punerea la dispoziţia S.C. HARVIZ S.A. ca autoritate contractantă a Proiectului
cod CCI 2009 RO 161 PR 020 „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în
judeţul Harghita”, a următoarelor străzi, în suprafaţă totală de 19.500 mp, aflate în domeniul public
al municipiului Miercurea-Ciuc: strada Rét, strada Grîului, strada Levendula, strada Harghita, strada
Oltul, strada Zorilor, strada Vultur, strada Leliceni, strada Zsögödi Nagy Imre, strada Jigodin, strada
Cîmpul Mic, strada Kútpatak, strada Braşovului, strada Carierei, Tudor Vladimirescu, strada Piscului-
Bérc, strada Jigodin-Băi, strada Culmei, strada Kissomlyó, strada Szék, strada Iancu de Hunedoara,
strada Lunca Mare, strada Băilor, pe perioada executării lucrărilor „Reabilitarea și extinderea
rețelelor de alimentare cu apă și canalizare menajeră din localitățile Miercurea-Ciuc, Șoimeni,
Fitod și Leliceni”.
Art.2. Predarea se va realiza prin procese verbale pe perioade determinate conform graficului
de execuţie a lucrărilor. Pentru executarea lucrărilor se vor solicita aviz de spargere cu achitarea taxei
conform hotărârii Consiliului Local Miercurea-Ciuc privind impozitele şi taxele locale. Achitarea taxei
cade în sarcina executantului.
Art.3.Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului
Miercurea-Ciuc, Compartimentul de evidenţa a patrimoniului şi concesionări, închirieri.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Prefectului Judeţului Harghita;
b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc;
c) Compartimentului de evidenţa a patrimoniului şi concesionări, închirieri;
d) Compartimentului financiar contabil şi control financiar de gestiune.
e) S.C. HARVIZ S.A
f) S.C. ACI CLUJ S.A.
g) Consiliului Judeţean Harghita
Preşedintele şedinţei Contrasemnează-secretar
Orbán Zsolt Paizs Gyöngyi Juliánna
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.