CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC
CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VĂROS ONKORMÂNYZATA
HOTĂRÂREA Nr.
158/2022
privind acceptarea și însușirea contractului pentru acordarea de servicii sociale
încheiat cu furnizorul de servicii sociale Asociaţia Caritas, Alba Iulia
Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din mai 2022;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 25752/2022 și Raportul de specialitate nr.
25755 /2022 a Direcţiei de asistență socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Miercurea-Ciuc prin care s-a propus acceptarea și însușirea contractului pentru
acordarea de servicii de sociale încheiat cu furnizorul de servicii sociale Asociaţia Caritas, Alba
lulia;
Pe baza rapoartelor comisiei:
- Juridice
- Economice, servicii publice și comerţi
În conformitate cu prevederile: ,
- Art. 112 alin. (1) și (3) din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Art.12 și 1241, Art.50A2 alin.(2), 5341 și 53A2 ale Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003
privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificările și
completările ulterioare;
- Ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale și familiei nr. 71/2005 privind
aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de serviciile
publice de asistenţă socială cu furnizorii de servicii sociale;
- Hotărârii Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale,
precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale;
- Hotărârii Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor minime de cost
pentru serviciile sociale;
- Legii nr. 448/2006 privind protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Consiliului Local nr.
43/2022 privind aprobarea bugetului de venituri și
cheltuieli al Municipiului Miercurea-Ciuc pe anul 2022 și estimări pentru anii 2023-2025, cu
modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii nr.
14/2022 a Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind
aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate și finanţate din
bugetul Consiului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc pentru anul 2022.
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a)
și art. 627 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare ;
530110 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1.. jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Vâr târ 1. szâm, Hargita megye, România
Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail: primaria Omiercureaciuc.ro | varoshazaOszereda.ro. www.szereda.ro
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se acceptă și se însușește Contractul nr. 144 din data de 01.04.2022 încheiat cu
furnizorul Asociaţia Caritas Alba Iulia — Asistenţă Medicală și Socială pentru acordarea de servicii
sociale având ca obiect furnizarea de „Servicii de asistenţă la domiciliu”, cod CPV 98513310-8,
conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Viceprimarul
municipiului S6gor Enik6, Direcţia economică și Direcţia de asistenţă socială din cadrul Aparatului
de Specialitate al Primarului Municipiului Miercurea-Ciuc.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului-Județul Harghita;
b) Primarului municipiului Korodi Attila:
Cc) Viceprimarului municipiului S6gor Enikă;
d) Direcţiei economice;
e) Direcţiei de asistență socială.
1,4
NI! şedinţei Contrasemnează pentru legalitate —
SZOKE DoMpkos Secretar, general
NOHLFARI fuhaur
AV
Iniţiat de
Viceprimar,
Sogor A
A
) /
Vizat juridic,
Verificat
Director executiv,
Na nha
Elaborat/redactat
Consilier
Vlasie Ionela
(o
TIM XC Ma INCL MA . (99 Pale
CONTRACT DE ACHIZIȚIE PURLACĂ DE SERVICII
| Et bn | „data aaa 00, 22 |
Prezentul contract de achiziție publică de servicii, (denumit în continuare „contract”), s-a încheiat
având în vedere prevederile din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice (denumită în
continuare “Legea nr. 98/2016”) precum şi orice alte prevederi legale emise în aplicarea acesteia
încheiat între:
MUNICIPIUL MIERCUREA-CIUC, cu sediul în Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita, P-ţa
Cetăţii nr. 1, telefon 0266-315120, fax 0266-371165, cod fiscal 4245747, cont IBAN
RO67TREZ35124630270XXXXX deschis la Trezoreria Miercurea-Ciuc, reprezentat prin S6gor Enik6
— viceprimar, în calitate de achizitor, pe de o parte,
şi
Asociaţia Caritas Alba Iulia - Asistenţă Medicală şi Socială — cu sediul în Miercurea-Ciuc,
str. Szek nr. 147, judeţul Harghita, codul de înregistrare fiscală nr. 15070152, contul nr.
RO33RNCB0152016332530001 deschis la Banca Comercială Română din Miercurea Ciuc,
reprezentată prin Pâter Gyărgy, în calitate de furnizor, pe de altă parte.
1. Definiţii
1.1. contract de furnizare de servicii sociale - actul juridic ce reprezintă acordul de voinţă al celor
două părţi, încheiat între Direcţia de asistență socială, în calitate de autoritate contractantă, şi un
furnizor autorizat de servicii sociale, în calitate de furnizor;
1.2. serviciile sociale - un ansamblu de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale
individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate,
vulnerabilitate sau dependenţa, pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea
marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii
vieţii, definite în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu
modificările şi completările ulterioare;
1.3. forţa majoră - un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greșelii sau vina
acestora, care nu putea fi prevăzut în momentul încheierii contractului şi care face imposibilă
executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului;
1.4. zi - zi calendaristica; an — an calendaristic.
2. Obiectul contractului
2.1. Furnizorul se obligă să furnizeze: “Servicii de asistență la domiciliu”, având cod CPV 98513310-
8, în perioada convenită şi în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract.
3. Valoarea serviciilor sociale achiziţionate
3.1. Valoarea totală a serviciilor sociale furnizate vor fi costurile serviciilor acordate beneficiarilor pe
raza Municipiului Miercurea-Ciuc, care necesită îngrijire şi asistență la domiciliu.
3.2. Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil furnizorului de către autoritatea
contractantă, este de 90.048,00 lei fără T.V.A.. La această sumă se adaugă T.V.A. în conformitate cu
prevederile legale în vigoare.. Dacă nevoile persoanelor ţintă depăşesc valoarea contractată, furnizorul
va acoperi diferența din alte surse (de ex.: contribuţia beneficiarilor, sponsorizări, donaţii, proiecte,
ajutoare nerambursabile, subvenţii de stat, etc.).
3.3. Defalcarea costului total pe fiecare tip de serviciu și pentru fiecare tip de beneficiar va fi conform
deconturilor depuse lunar de către furnizor către autoritatea contractantă după prelucrarea datelor din
fişele de îngrijire.
3.4. Achizitorul îşi rezervă dreptul de a nu cheltui întreaga sumă specificată la pet. 3.2. din prezentul
contract, ci în funcție de solicitările beneficiarilor şi numai până la concurența preţului convenit pentru
îndeplinirea prezentului contract.
3.5. Autoritatea contractantă se angajează să achite preţul aferent serviciilor prestate în funcție de
aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 şi 2023, conform preţului stabilit la alineatele
precedente.
1
4. Modalităţi de plată
4.1. Autoritatea contractanta are obligaţia de a efectua plata către furnizor în termen de 30 zile de la
emiterea facturii de către furnizor. Prin excepție, plata facturii/facturilor se va efectua în condiţiile Art.
40, alin. (1) din Legea nr. 273/2006, până când sunt îndeplinite cerințele de la Art. 14, alin. (4) din
aceeași lege, coroborate cu prevederile subclauzei 3.5 din prezentul contract.
4.2. Facturiile eliberate de către furnizor vor fi însoţite de raporturi detaliate pe tipuri de servicii, în
conformitate cu oferta financiară detaliată, cu semnătura beneficiarilor de servicii sociale.
5. Durata contractului
5.1. Prezentul contract produce efecte de la data semnării acestuia de către ambele părți până la data de
31.03.2023 cu posibilitatea prelungirii acestei perioade în condiţiile legii.
6. Drepturile autorităţii contractante:
6.1. De a solicita de la furnizor rapoarte lunare cu privire la acordarea serviciilor sociale care fac
obiectul prezentului contract;
6.2. De a monitoriza acordarea serviciilor sociale în conformitate cu cerinţele prezentului contract;
6.3. De a utiliza date denominalizate în scopul întocmirii de statistici, pentru dezvoltarea serviciilor
sociale;
6.4. De acces, conform legii, la informaţii personale cu privire la beneficiarii serviciilor sociale care fac
obiectul prezentului contract.
7. Obligaţiile autorităţii contractante:
7.1. Să acorde furnizorului, după caz, asistenţă de specialitate în desfăşurarea și realizarea serviciilor
sociale, să contribuie la atragerea finanțatorilor interni sau externi în vederea susţinerii acordării
tipurilor de servicii sociale prevăzute în prezentul contract;
7.2. Să verifice modul de acordare a serviciilor sociale.
7.3. Să verifice utilizarea eficientă a mijloacelor financiare acordate furnizorului, în vederea furnizării
serviciilor sociale prevăzute în contract;
7.4. Să informeze furnizorul cu privire la modificările legislative apărute în timpul derulării prezentului
contract;
7.5. Să respecte, conform legii, confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor primite de la furnizor şi
să asigure securizarea acestor date;
7.6. Să asigure accesul furnizorului la baza de date pe care o deţine referitor la furnizorii de servicii
sociale, în situaţia în care aceste date sunt necesare soluționării cazurilor aflate în evidența direcţiei care
face obiectul contractului, şi să asigure securizarea acestora;
7.7. Să asigure furnizorului îndrumare metodologica cu privire la domeniul serviciilor sociale.
8. Drepturile furnizorului:
8.1. De a primi, după caz, asistenţă, în realizarea serviciilor sociale în vederea susţinerii acordării
tipurilor de servicii sociale prevăzute în prezentul contract;
8.2. De a primi din partea autorităţii contractante îndrumare metodologică;
8.3. De a participa la şedinţele autorităţii contractante în cadrul cărora se iau decizii cu impact asupra
serviciilor sociale care fac obiectul prezentului contract;
8.4. De a fi consultat în elaborarea strategiei locale de dezvoltare a serviciilor sociale, conform Legii nr.
52/2003 (republicată) privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi
completările ulterioare;
8.5. De a utiliza date denominalizate, în scopul întocmirii de statistici pentru dezvoltarea serviciilor
sociale.
8.6. De a oferi servicii sociale sau de altă natură la iniţiativă proprie în condiţiile legii şi persoanelor
care nu sunt incluse în prevederile prezentului contract, dar necesită îngrijire şi/sau asistenţă.
9. Obligaţiile furnizorului:
9.1. Să întocmească planurile individualizate de asistenţă şi îngrijire şi, după caz, planurile de
intervenţie ale beneficiarilor;
2
9.2. Să acorde serviciile sociale respectând standardele de calitate privind serviciile sociale;
9.3. Să transmită autorităţii contractante rapoartele lunare convenite privind acordarea serviciilor sociale
care fac obiectul prezentului contract, în cel mult 10 zile după prelucrarea şi centralizarea datelor din
fişele de îngrijire a beneficiarilor;
9.4. Să respecte, conform legii, confidenţialitatea datelor şi informaţiilor în legătură cu obiectul
prezentului contract;
9.5. Să utilizeze eficient mijloacele financiare în vederea furnizării serviciilor sociale;
9.6. Să comunice Direcţiei de asistenţă socială, respectiv Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului cazurile care necesită intervenție de urgenţă, şi pe care nu poate să le soluţioneze.
9.6. Să posteze un afiş în incinta unității furnizorului, într-un loc vizibil, cu următoarea informaţie:
» A szervezet miikâdesct Csikszereda Megyei Jogi Vâros Onkormânyzata tâmogatja.
Această organizaţie funcţionează cu sprijinul Municipiului Miercurea-Ciuc.”
10. Caracterul confidenţial al contractului
10.1. Caracterul confidenţial al tuturor informaţiilor cu privire la prezentul contract este conform Legii
nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările
ulterioare, Legii nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările
ulterioare.
10.2. O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părţi:
- de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei terţe părţi, în afara acelor persoane
implicate în îndeplinirea contractului;
- de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a
contractului în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.
10.3. Dezvăluirea oricărei informaţii faţă de persoanele implicate în îndeplinirea contractului se va face
confidenţial, şi se va extinde numai asupra acelor informaţii necesare în vederea îndeplinirii
contractului.
10.4. O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informaţii referitoare la
contract, dacă:
- informaţia era cunoscută părți contractante înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte
contractantă; sau
- informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru
asemenea dezvăluire; sau
- Partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.
11. Condiţii de furnizare a serviciilor sociale
11.1. Serviciile sociale se vor acorda în conformitate cu standardele de calitate specifice, reglementate
de legislaţia în vigoare.
12. Subcontractarea şi Cesiunea |
12.1. Furnizorul nu are dreptul să subcontracteze sau să cesioneze serviciile sociale.
13. Amendamente
13.1. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea
clauzelor acestuia prin act adiţional numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele
legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.
14. Comunicări
14.1. Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie sa fie
transmisă în scris.
14.2. Orice document scris trebuie înregistrat atât in momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
14.3. Furnizorul va comunica în termen de 30 de zile orice modificare cu privire la datele, informaţiile
şi documentele care au stat la baza semnării prezentului contract.
14.4. Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris
a primirii comunicării.
15. Forţa majoră
15.1. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
15.2. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul
contract pe toată perioada în care aceasta acţionează.
15.3. Indeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forței majore, dar fără a
prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
15.4. Partea contractantă care invocă forța majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în
mod complet, producerea acesteia şi de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării
consecinţelor.
15.5. Orice împrejurare, independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării contractului,
care împiedică executarea acestuia şi este invocată in termen de 6 luni, este considerată forţa majoră şi
exonerează de răspundere partea care o invocă.
15.6. Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioada mai mare de 6 luni, fiecare
parte va avea dreptul sa notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca
vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese.
16. Rezilierea contractului
16.1. Constituie motiv de reziliere a contractului următoarele:
a) nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi;
b) încălcarea de către furnizor a prevederilor legale cu privire la serviciile sociale, dacă este invocată de
autoritatea contractantă;
C) retragerea sau anularea de către organele de drept a autorizaţiei de funcţionare, expirarea valabilităţii
acesteia ori limitarea domeniului de activitate pentru care furnizorul a fost acreditat, în situaţia în care
această limitare afectează acordarea serviciilor prevăzute de prezentul contract, precum şi suspendarea
sau retragerea acreditării;
d) schimbarea obiectului de activitate al furnizorului, în măsura în care este afectata acordarea
serviciilor sociale prevăzute în prezentul contract.
16.2. Autoritatea contractanta îşi rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul de servicii în cel
mult 30 de zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii
contractului şi care conduc la modificarea prevederilor acestuia în aşa măsură încât îndeplinirea
contractului respectiv ar fi contrară interesului public.
17. Încetarea contractului:
17.1. Constituie motiv de încetare a contractului următoarele:
a) expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul;
b) acordul părţilor privind încetarea contractului;
c) obiectul contractului a fost atins;
d) hotărârea definitivă şi irevocabilă a unei instanţe judecătoreşti;
€) încetarea activităţii furnizorului prin desființare, lichidare, dizolvare;
£) forţa majoră, dacă este invocată.
18. Penalităţi, daune
18.1 - În cazul în care furnizorul nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract, atunci
achizitorul are dreptul de a deduce din preţul contractului, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu 0,1 %
din preţul contractului, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor.
18.2. - În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei
prevăzută la pct. 4.1 din prezentul contract, atunci acesta are obligaţia de a plăti, ca majorări de
întârziere, o sumă echivalentă de 0,1 % pe lună din plata neefectuată, până la îndeplinirea efectivă a
obligaţiilor.
18.3 - Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi, în mod
culpabil şi repetat, dă dreptul părţii lezate de a considera contractul de drept reziliat şi de a pretinde
plata de daune-interese.
18.4 - Achizitorul îşi rezervă dreptul de a renunţa oricând la contract, printr-o notificare scrisă adresată
prestatorului, fără nicio compensație, dacă acesta din urmă dă faliment.
4
19. Soluţionarea litigiilor
19.1. Litigiile născute în legătură cu încheierea, executarea, modificarea și încetarea ori alte pretenţii
decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabilă.
19.2. Dacă după 15 zile de la începerea acestor proceduri neoficiale autoritatea contractantă şi
furnizorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare poate solicita
comisiei de mediere socială mijlocirea soluționării divergenţelor sau se poate adresa instanţelor
judecătoreşti competente.
20. Dispoziţii finale
20.1. Prevederile prezentului contract se vor completa cu prevederile legislaţiei în vigoare în domeniu.
20.2. Limba care guvernează prezentul contract este limba română.
20.3. Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
21. Documentele contractului
21.1. Documentele prezentului contract sunt:
-
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.