HCL 141/2011 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru investiţia: „EXTIDEREA REŢELEI DE CANALIZARE ÎN STR. SARKADI ELEK” move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA–CIUC
HOTĂRÂREA NR. 141/2011
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru investiţia:
„EXTIDEREA REŢELEI DE CANALIZARE ÎN STR. SARKADI ELEK”
Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 iulie 2011
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate întocmit de Biroul de investiţii din cadrul
Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, înregistrate cu nr. 9381 din data 25.07.2011, prin care s-a propus
adoptarea unei hotărâri cu privire la Studiul de Fezabilitate pentru investiţia: „EXTIDEREA REŢELEI
DE CANALIZARE ÎN STR. SARKADI ELEK”
Pe baza rapoartelor comisiei pentru:
- organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător;
- de studii şi prognoze economico-sociale, buget, finanţe, investiţii şi administrarea domeniului
public şi privat;
- administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor;
Luând în considerare prevederile art. 44 alineatul (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru
al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de
elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii; Ordinului nr.863/2008 al
Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor pentru aprobarea „Instrucţiunilor de aplicare a
unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28 din 2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al
documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de
elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, cu modificările şi
completările ulterioare;
Lucrarea, aparţinând domeniului public al Municipiului, este prevăzută în Lista de investiţii, la capitolul
74.02.06 Canalizare şi tratarea apelor reziduale, aprobată prin Hotărârea nr.26/2011 al Consiliului Local al
Municipiului Miercurea-Ciuc privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36, alineatul (2), literele b), c) şi d), şi alineatul (4) litera d) şi e),
alineatul(6), art.45 alineatul (2) litera e) şi art. 115, alineatul 1), litera b) din Legea administraţiei publice
locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1 Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru investiţia: „EXTIDEREA REŢELEI DE
CANALIZARE ÎN STR. SARKADI ELEK” proiect nr.20/2011, elaborat de SC KENTAUR SRL
Miercurea-Ciuc, finanţat din bugetul local ,cu următorii indicatori tehnico-economici ai investiţiei:
• Canal colector pe strada pe porţiunea dintre Széked şi Minei, având diametrul de 250 mm şi
lungimea de 300 ml
• Racorduri de canal menajer la canalul colector din strada Sarkadi Elek, cu diametrul de 200 mm,
cu lungimea totală de 80 ml
• Cămine de racordare-ramificare 8 buc
• VALOARE TOTALĂ: 84.584 Lei – fără TVA, din care
• C+M: 72.200 Lei
• Durata de execuţie: 2 luni
Art.2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului, Biroul de
investiţii şi Direcţia economică - Compartimentul financiar contabil şi control financiar de gestiune din
cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc;
c) Biroului de investiţii;
d) Direcţiei economice - Compartimentul financiar contabil şi control financiar de gestiune;
e) Serviciului de urbanism şi amenajarea teritoriului.
Preşedintele şedinţei Contrasemnează-secretar
Szikszai László Paizs Gyöngyi Juliánna
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.