13 iunie 2014 · Inițiator: Primarul municipiului Miercurea-Ciuc

HCL 102/2014 Miercurea Ciuc adoptată

HOTĂRÂREA NR. 102/2014 privind aprobarea prelungirii contractelor cu nr. 7577/2002 şi nr. 7579/2002 încheiate cu Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita şi Asociaţia Romilor Harghita

Denumire
Hotărârea nr. 102 din 2014 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
102 / 2014
Data
13 iunie 2014
Inițiator
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea contractelor nr. 7577/2002 și 7579/2002 încheiate cu Asociația Handicapaților Fizici Județul Harghita și cu Asociația Romilor Harghita, privind darea în folosință gratuită a imobilului de pe strada Márton Áron nr. 50 (fosta George Coșbuc). Asta înseamnă că spațiul va rămâne folosit gratuit pentru activități ale acestor asociații, iar Serviciul de Ajutor Maltez în România poate utiliza o parte din clădire pentru funcțiuni ale sale, cu scopul deschiderii unei case comunitare pentru educația și socializarea copiilor romi. Decizia poate implica, într-un termen viitor, eventuale condiții sau monitorizări ale folosirii imobilului, conform raportului de specialitate și hotărârilor anterioare ale consiliului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă prelungirea, pe o durată de un an, a Contractului nr.7577/2002, încheiat cu Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita, având ca obiect darea în folosinţă gratuită a imobilului situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Márton Áron nr.50. (2) Se aprobă prelungirea contractului de comodat între Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita şi Serviciul de Ajutor Maltez în România aferent spaţiului folosit ca sediu

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA–CIUC HOTĂRÂREA NR. 102/2014 privind aprobarea prelungirii contractelor cu nr. 7577/2002 şi nr. 7579/2002 încheiate cu Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita şi Asociaţia Romilor Harghita Consiliul Local Municipal Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30 mai 2014; Având în vedere cererea nr.4499/2014 depusă de către Asociaţia Romilor şi adresa nr. 4958/2014 depusă de Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita, prin care solicită prelungirea termenului contractelor, având ca obiect darea în folosinţă gratuită a imobilului situat în str.Márton Áron nr.50, ţinând cont de cererea nr.7504/2014, prin care Serviciul de Ajutor Maltez în România solicită continuarea aprobării încheierii unui contract cu Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita în vederea folosirii a unui spaţiu din imobilul în cauză necesar activităţii serviciului; Ţinând cont de solicitarea Serviciul public de asistenţă socială, achiziţii publice comercial şi autorirări înregistrat sub nr.69862/26.05.2014, pentru înfiinţarea unei case comunitare pentru educarea şi socializarea copiilor romi prin programe de educaţie de igienă, educaţie morală, jocuri comunitare, activităţi munufacturiere şi meşteşugăreşti, prezentarea şi cunoaşterea tradiţiilor populare; Analizând Raportul de specialitate întocmit de Compartimentul de evidenţă a patrimoniului, concesionări şi închirieri, înregistrate cu nr.7720 din data 26.05.2014, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la prelungirea contractelor cu nr.7577/2002 şi nr.7579/2002 încheiate cu Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita şi Asociaţia Romilor Harghita; Pe baza rapoartelor comisiei: - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.29/2002 privind aprobarea dării în folosinţă gratuită şi a etajului imobilului, situat pe str.Márton Áron nr.50, fosta str. George Coşbuc, respectiv a clădirilor anexe, în municipiul Miercurea-Ciuc, în favoarea Asociaţiei Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita şi Asociaţiei Romilor Harghita, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere art.858 din Codul civil şi prevederile art.3 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.36 alin.(1), art.45 alin.(3), art.115 alin.(1) lit.b) şi art.124 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art.1 (1) Se aprobă prelungirea, pe o durată de un an, a Contractului nr.7577/2002, încheiat cu Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita, având ca obiect darea în folosinţă gratuită a imobilului situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Márton Áron nr.50. (2) Se aprobă prelungirea contractului de comodat între Asociaţia Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita şi Serviciul de Ajutor Maltez în România aferent spaţiului folosit ca sediu. Art.2 (1) Se aprobă prelungirea, pe o durată de un an, a Contractului nr.7579/2002, încheiat cu Asociaţia Romilor Harghita, având ca obiect darea în folosinţă gratuită a imobilului – clădire anexă - situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Márton Áron nr. 50. (2) Se aprobă folosirea clădirii săptămânal de două ori de către Serviciul public de asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art.3.Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului, Compartimentul de evidenţă a patrimoniului, concesionări şi închirieri, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică: a) Prefectului Judeţului Harghita; b) Primarului Municipiului Miercurea-Ciuc; c) Compartimentului de evidenţă a patrimoniului, concesionări şi închirieri; d) Compartimentului financiar contabil şi control financiar de gestiune; e) Asociaţiei Handicapaţilor Fizici Judeţul Harghita; f) Asociaţiei Romilor Harghita. Preşedintele şedinţei Contrasemnează-secretar Füleki Zoltán-Ladislau Paizs Gyöngyi Juliánna

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă