HCL 309/2018 Mediaș adoptată
Aprobarea unui nou ”Regulament de tăiere și toaletare a arborilor și arbuștilor pe domeniul public și privat al municipiului Mediaș precum și valorificarea materialului lemnos”. [ Data comunicare
Ce se aprobă
Se aprobă noul "Regulament de tăiere și toaletare a arborilor şi arbuștilor de pe domeniul public și privat al municipiului Mediaș, precum și valorificarea materialului lemnos”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Ce înseamnă pentru tine
- Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Comandor D. Moraru.
- Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
- Privește parcurile, spațiile verzi sau mediul din localitate.
🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Comandor D. Moraru” în Mediaș
- Denumire
- Hotărârea nr. 309 din 2018 a Consiliului Local Mediaș
- Titlu oficial
- Hotărâre privind aprobarea unui nou ”Regulament de tăiere și toaletare a arborilor și arbuștilor pe domeniul public și privat al municipiului Mediaș precum și valorificarea materialului lemnos”. [ Data comunicare
- Emitent
- Consiliul Local Mediaș
- Număr
- 309 / 2018
- Data
- 24 septembrie 2018
- Localitate
- Mediaș, județul Sibiu
- Stare
- adoptată
- Locuri citate
- Comandor D. Moraru
- Teme
- Mediu și spații verzi · Terenuri și clădiri
Pe același subiect în Mediaș
HCL 227/2016Aprobarea „Regulamentului de tăiere şi toaletare a arborilor şi arbuştilor de pe domeniul public şi privat al municipiului Mediaş precum şi…HCL 8/2017Aprobarea volumului maxim de masă lemnoasă propus a se valorifica din fondul forestier proprietate a municipiului Mediaş în anul 2017…HCL 72/2019Aprobarea Volumului de masă lemnoasă propus a se recolta și valorifica în anul 2019 din fondul forestier proprietate publică a municipiului…HCL 190/2025Actualizarea prețurilor de vânzare a masei lemnoase pe picior către agenți economici și a masei lemnoase fasonate către populație, material…HCL 10/2018Aprobarea Volumului de masă lemnoasă propus a se valorifica în anul 2018 și Prețurile de valorificare a masei lemnoase provenită din fondul…
Documente
- hcl HCL 309.PDF
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL SIBIU Ah
MUNICIPIUL MEDIAŞ |
Judeţul Sibiu, 551017, Mediaş, Piaţa Corneliu Coposu nr. 3, Tel: +40 269 803 803, Fax: +40 269 84119
www.primariamedias.ro; e-mail: primaria(2primariamedias.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unui nou "Regulament de tăiere şi toaletare a arborilor și arbuștilor pe domeniul
public şi privat al municipiului Mediaş precum şi valorificarea materialului lemnos”
Consiliul Local al municipiului Mediaş, întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 septembrie 2018,
Având în vedere:
- Expunerea de motive la proiectul de hotărâre şi raportul întocmit de către Direcţia de Administrare a
Domeniului Public Mediaş înregistrat sub nr. 1.198/13.06.2018, prin care se propune aprobarea unui nou
"Regulament de tăiere și toaletare a arborilor şi arbuștilor pe domeniul public şi privat al municipiului Mediaș
precum și valorificarea materialului lemnos”,
- avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 la proiectul de hotărâre înscris la punctul nr. 16 de pe
Ordinea de Zi, înregistrate sub nr. 630, 646 şi 666/20.09.2018,
Având în vedere Anunţul nr.9482/18.06.2018 privind noul regulament de tăiere si toaletare a arborilor şi
arbuştilor de pe domeniul public și privat al municipiului Medias precum si valorificarea materialului lemnos,
publicat pe pagina de internet wwWW.primariamedias.ro,
Văzând HCL nr. 227/2016 privind aprobarea „Regulamentului de tăiere şi toaletare a arborilor şi arbuştilor
de pe domeniul public şi privat al municipiului Mediaş precum şi valorificarea materialului lemnos” precum şi a
anexei 1 şi 2 la regulament respectiv „procedurii cadru privind defrişarea vegetației” şi Tehnicilor de tăiere arbori şi
perioada de execuţie și HCL nr. 166/2009 privind actualizarea HCL nr. 10/2005 modificată prin HCL nr. 47/2007
pentru aprobarea normelor şi regimului contravenţiilor privind gospodărirea păstrarea ordinii şi liniştii publice
comerţ protecţia conservarea şi dezvoltarea zonelor verzi şi creşterea animalelor în municipiul Mediaş,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spaţiilor verzi din
intravilanul localitatilor, republicată, ale Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, Legii nr. 348/2003 privind
legea pomiculturii, republicată, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările. şi
completările ulterioare, Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată,
În temeiul prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată şi actualizată, art. 36 alin. (2) lit.c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin.(7) din
Legca nr. 215/2001- Legea administraţiei publice locale, republicată şi actualizată,
HOTĂRĂȘTE
Art.1, Se aprobă noul "Regulament de tăiere și toaletare a arborilor şi arbuștilor de pe domeniul public și
privat al municipiului Mediaș, precum și valorificarea materialului lemnos”, conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, HCL nr. 227/2016 şi art. 3 alin. (1) pet. 2 din
anexa la HCL nr. 166/2009 își încetează aplicabilitatea având același obiect de reglementare.
Art.3. Primarul municipiului Mediaş, prin Direcţia de Administrare a Domeniului Public Mediaş din
subordinea sa, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri cu respectarea dispoziţiilor din
actele normative în materie.
Art.4. Secretarul municipiului Mediaş are responsabilitatea comunicării prezentei hotărâri Primarului
municipiului Mediaş, Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu, Direcţiei Economice, Direcţiei de Administrare a
Domeniului Public şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea acesteia pe pagina de internet
www.primariamedias.ro. =
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Orosz Csaba
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
Petruţiu Marina Simona
Nr. 309/2018 AS Za
Prezenţi la şedinţă: 18 consilie SP Ş/, i MUN Le)
Adoptată în şedinţa ordinară din dăta de 24 septembrie 2018 -"
Cu un număr de 18 voturi „pentru” din numărul total de 21 consilieri în funcţie.
PMS/MD 4 ex. Cod: FP-06-01 ver. |
9/
(cel A
Anexă la HCL nr. 409 2018
Regulament privind activităţile de tăiere, transport și valorificare a lemnului
rezultat din spaţiile verzi și alte terenuri din afară fondului forestier naţional
situate pe terenuri proprietate publică sau privată a Municipiului Mediaș, în
intravilanul acestuia
IL. SCOPUL REGULAMENTULUI
Art. 1
(1) Prezentul regulament reglementează condiţiile de avizare și modul de derulare a
activităţilor de tăiere, transport și valorificare a lemnului rezultat prin acțiuni specifice de tăiere
şi/sau intervenţii cu tăieri de orice fel în coroana arborilor/arbuştilor existenți pe terenuri
aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Mediaș, constituite în spaţii verzi sau pe
alte tipuri de terenuri cu vegetaţie forestieră din afară fondului forestier naţional situate în
intravilanul Municipiului Mediaș.
(2) Vegetaţia forestieră din spaţiile verzi sau de pe alte terenuri cu vegetaţie forestieră din
afara fondului forestier naţional, situate în intravilan, aparţinând domeniului public sau privat al
Municipiului Mediaș, este supusă normelor tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi
reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos, activităţi pentru care atribuţiile legale
revin structurile silvice teritoriale abilitate.
(3) Prezentul regulament nu se aplică pentru lucrările de tăiere și/sau intervenţii cu tăieri
a arborilor şi arbuștilor amplasați pe alte terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului
forestier naţional şi care nu aparţin domeniului public sau privat al Municipiului Mediaș.
Art. 2
Spațiile verzi sunt definite, conform art. 3 din Legea 24/2007 privind reglementarea și
administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor şi sunt identificate ca fiind:
a) spaţii verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâşii plantate;
b) spaţii verzi publice de folosință specializata:
-grădini botanice şi zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziţionale, zone
ambientale şi de agrement pentru animale dresate în spectacolele de circ;
-cele aferente dotărilor publice: creșe, grădiniţe, şcoli, unități sanitare sau de
protecţie socială, instituţii, edificii de cult, cimitire;
-baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanţă;
c) spaţii verzi pentru agrement: baze de agrement, complexuri și baze sportive;
d) spaţii verzi pentru protecţia lacurilor și cursurilor de apă;
e) culoare de protecţie față de infrastructura tehnică;
f) păduri de agrement;
g) pepiniere şi sere;
Art. 3
(1) Proprietarii, administratorii/deţinătorii cu orice titlu de spaţii verzi cu arbori și arbuști
sau a altor terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului naţional, din intravilanul
Municipiului Mediaş sunt obligați să realizeze măsurile de întreţinere a acestora.
(2) Proprietarii, administratorii/deţinătorii cu orice titlu de spații verzi sau a altor terenuri
cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier național sunt obligaţi să asigure măsurile
privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile arborilor sau ramurilor acestora, ca
urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.
(3) Asigurarea măsurilor privind siguranța persoanelor/bunurilor care pot fi afectate de
ruperile arborilor sau ramurilor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării
fitosanitare precare, revine, după caz:
a) Municipiul Mediaș, prin D.A.D.P. Mediaș, pentru spaţiile verzi aflate pe domeniul
public sau privat al Municipiului Mediaș şi care nu se află în administrarea/folosința unor
instituţii publice și/sau societăţi comerciale subordonate Consiliului Local al Municipiului
Mediaș;
b) instituţiilor publice şi/sau societăţilor comerciale subordonate Consiliului Local al
Municipiului Mediaș, pentru spaţiile verzi aflate pe domeniul public sau privat al Municipiului
Mediaș, și care se află în administrarea/folosinţa acestora;
c) persoanelor fizice şi juridice care folosesc terenuri aparținând domeniului public sau
privat al Municipiului Mediaş, pe care se găsesc arbori şi/sau arbuști.
II. COMISIA DE AVIZARE A TĂIERILOR DE ARBORI. EMITEREA
AVIZELOR
Art. 4
(1) Activităţile de tăiere şi/sau intervenţii cu tăieri de orice fel în coroana
arborilor/arbuştilor existenţi pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului
Mediaş se fac în condiţiile prezentului Regulament.
(2) Avizarea activităţilor de tăiere și/sau intervenții cu tăieri de orice fel în coroana
arborilor/arbuștilor existenţi pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al Municipiului
Mediaş se face de către Comisia constituită prin dispoziţia Primarului.
Art. 5
(1) Comisia de Avizare a tăierilor de arbori de pe terenurile aparținând domeniului public
şi privat al Municipiului Mediaş, denumită în continuare comisie, este formate din 5 membri şi
un secretar fără drept de vot, astfel:
- administrator public — preşedinte
- un reprezentant din compartimentul protecţiei mediului din cadrul aparatului de
specialitate al primarului — membru
- un reprezentant desemnat de conducerea Ocolului Silvic Mediaş — membru
- un reprezentant din cadrul compartimentului situaţii de urgență — membru
- un reprezentant din cadrul D.A.D.P. Mediaş — membru
- un reprezentant din cadrul D.A.D.P. Mediaş — secretar
(2) Comisia se întrunește la convocarea preşedintelui. Convocarea comisiei se face telefonic
cu cel puţin o zi înainte de data ședinței. Lucrările comisiei se consemnează într-un proces verbal
întocmit de secretar.
(3) Comisia analizează sesizările/solicitările care au ca obiect tăieri de la bază şi/sau
intervenţii cu tăieri de orice fel în coroana arborilor/arbuştilor aflaţi pe domeniul public sau
privat al Municipiului Mediaș şi le avizează favorabil sau nefavorabil, în ultima situaţie urmând
a motiva soluţia, cu votul majorităţii membrilor săi.
(4) Modul de lucru al comisiei, inclusiv deplasările în teren, se stabilește de către
preşedintele acesteia.
(5) Preşedintele comisiei poate solicita prezența arhitectului şef al municipiului,
funcţionarilor din cadrul serviciului urbanism, reprezentanţilor societăţii civile, precum și a altor
persoane interesate în problemele supuse avizării.
(6) În cazul existenței unei sesizări cu privire la necesitatea tăierii arborilor situaţi pe
terenurile menţionate la art. 3 alin. (3) lit. ”a”, comisia va înainta avizul favorabil DADP care va
proceda la tăierea acestora în condiţiile menţionate în aviz. DADP are obligaţia plantării a 2
arbori pentru fiecare arbore tăiat.
(7) În situaţia specificată la art. 3, alin. 3, lit. a, din prezentul regulament, personalul de
specialitate din cadrul D.A.D.P. Mediaș are obligaţia să întocmească programul de
tăieri/intervenţii cu tăieri de orice fel în coroana arborilor, în ordinea urgenţelor stabilite în
funcţie de riscul privind siguranță persoanelor/bunurilor de orice fel care pot fi afectate de
ruperile arborilor sau a crengilor acestora, că urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a
stării fitosanitare precare.
(8) În situaţia existenţei unor cereri formulate de către instituţiile publice şi/sau societăţile
comerciale subordonate Consiliului Local al Municipiului Mediaş, precum și cele formulate de
către persoanele fizice sau juridice, de tăiere a arborilor situaţi pe terenurile menţionate la art. 3
alin. (3) lit. ”b” şi ”e”, Comisia va înainta avizul favorabil DADP care va urmării respectarea de
către solicitanți a condiţiilor menționate în aviz.
(9) După tăiere se va avea în vedere îndeplinirea prevederilor Regulamentului în ceea ce
priveşte transportul masei lemnoase.
(10) În cazul în care se solicită tăierea unor arbori sănătoși din spaţiile verzi, aşa cum sunt
definite la art. 3 din legea nr.24/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
avizul comisiei va fi condiţionat de obţinerea avizului emis de agenţia județeană pentru protecţia
mediului. Pentru obţinerea avizului, D.A.D.P. Mediaș va înainta agenţiei judeţene de protecţie a
mediului o solicitare scrisă care să conţină argumentarea necesităţii tăierii arborilor, atât
descriptiv cât și cu atașarea unor poze.
(11) La avizarea tăierilor de arbori şi arbuşti aflaţi pe domeniul public și privat al
Municipiului Mediaș, comisia va avea în vedere și anumite condiţii restrictive impuse de
legislaţia în vigoare referitoare la regimul special al unor arbori, Legea pomiculturii nr.
348/2003, respectiv cerinţele impuse de reglementările urbanistice locale.
(12) În cazul nucului și a castanului comestibil amplasați pe terenuri proprietate publică
sau privată a Municipiului Mediaș, în intravilan, indiferent că arborii sunt sănătoși sau uscați,
punerea în aplicare a avizului de tăiere se face numai după obţinerea avizului dat de Direcţia
pentru Agricultură Sibiu, astfel:
- Solicitarea avizului emis de Direcţia pentru Agricultură Sibiu, în temeiul cererii
formulate de solicitanţi în condiţiile art.7, se realizează de către D.A.D.P. Medias.
-Transmiterea către solicitant a avizului de tăiere se realizează doar după primirea
avizului Direcţiei pentru Agricultură Sibiu.
III. PROCEDURI OBLIGATORII PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE
TAIERE A ARBORILOR
Art. 6
(1) Toate lucrările de tăiere şi/sau intervenţiile de orice fel în coroana arborilor și arbuștilor
amplasați în spaţii verzi sau pe alte terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier
național situate în intravilanul Municipiului Mediaș, pe terenuri aparținând domeniului public
sau privat al Municipiului Mediaș se fac în condiţiile prezentului Regulament, după solicitarea și
obţinerea avizului Comisiei.
(2) Avizul comisiei este emis în conformitate cu modelul prevăzut la Anexa 1, la prezentul
regulament.
(3) Persoanele fizice sau juridice, după obţinerea avizului favorabil al Comisiei, au obligaţia
solicitării şi obţinerii actelor de reglementare de orice fel de la autorităţile abilitate, necesare
pentru lucrările de tăiere a arborilor și arbuștilor amplasați pe terenuri domeniului public sau
privat al Municipiului Mediaş, în condiţiile legii.
Art. 7
Solicitarea/obţinerea avizării lucrărilor de tăiere de arbori/arbuşti sau pentru intervenţii cu
tăieri de orice fel în coroana arborilor amplasați în spaţii verzi sau pe alte terenuri cu vegetaţie
forestieră din afară fondului forestier național, în intravilan, pe terenuri aparținând domeniului
public sau privat al Municipiului Mediaş, se va realiza în condiţiile conformării următoarelor
prevederi:
a) solicitantul va depune cererea pentru avizarea lucrărilor, formular tipizat conform
anexei 2 la prezentul regulament, precizând motivele pentru care solicită tăierea și/sau intervenții
cu tăieri de orice fel în coroana arborilor;
b) solicitantul va anexa la solicitare o declaraţie, formular tipizat conform anexei 3 la
regulament, prin care se obligă să planteze minim 2 arbori cu îndeplinirea cerinţelor precizate la
lit. h;
c) cererile solicitanţilor privind avizarea lucrărilor de tăiere de arbori/arbuști vor fi
evaluate în teren, pe amplasamentul arborilor/arbuştilor pentru care se formulează solicitarea, în
termen de 15 zile calendaristice de la înregistrarea solicitării;
d) în cazul unei situaţii de risc iminent, privind siguranța persoanelor/bunurilor de orice
fel care pot fi afectate de ruperile arborilor sau crengilor acestora, ca urmare a gradului de
îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare, verificarea se face în aceeaşi zi în care
solicitarea a fost depusă;
e) solicitanţii au obligaţia de a executa lucrările de plantare, asumate potrivit lit. b, în
campania de plantări imediat următoare avizării tăierii, respectiv campania de plantări din
primăvară (15 martie — 30 aprilie) şi toamnă (15 octombrie — 30 noiembrie), pe amplasamentele
specificate în avizul de tăiere;
£) solicitanții au obligaţia de a depune o notificare în scris, înregistrată la Registratura
Primăriei Municipiului Mediaş, cu cel puţin 3 zile înaintea activităţii de plantare, în vederea
participării unui reprezentant al D.A.D.P. Mediaș, pentru confirmarea (inclusiv prin fotografierea
arborilor plantați) calităţii materialului plantat şi recepţionarea lucrării;
8) alegerea speciilor de arbori şi amplasamentele pe care vor fi plantați aceştia, se va
realiza de către reprezentantul D.A.D.P. Mediaș, acest aspect fiind consemnat în conţinutul
autorizaţiei de tăiere;
IV. EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE TĂIERE A ARBORILOR ȘI/SAU DE
INTERVENȚIE ÎN COROANA ACESTORA
Art. 8
Tăierea vegetației forestiere de pe terenurile situate în afara fondului forestier naţional se
va face la cererea proprietarilor sau a deţinătorilor legali, numai după marcarea prealabilă a
acestora de către organele silvice abilitate.
Art. 9
Lucrările de tăiere și/sau tăieri de orice fel în coroana arborilor din spaţiile verzi sau de pe
alte terenuri cu vegetaţie forestieră din afară fondului forestier naţional, vor fi executate:
a) prin D.A.D.P. Mediaș, în regim propriu sau prin contracte încheiate în acest scop cu
operatori autorizați pentru astfel de lucrări şi în limita fondurilor financiare alocate anual cu
această destinaţie în bugetul D.A.D.P. Mediaş, pentru arborii care se găsesc în spaţiile verzi/alte
terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional aparținând domeniului public
sau privat al Municipiului Mediaş și care nu se află în administratrea/folosinţa unor instituţii
publice și/sau societăți comerciale subordonate Consiliului Local al Municipiului Mediaş, sau în
folosinţa altor persoane fizice sau juridice;
b) prin grija şi pe cheltuiala instituţiei publice/societăţii comerciale subordonate
Consiliului Local care administrează/are în folosință terenul aflat în intravilanul Municipiului
Mediaș pe care se găsesc arborii în cauza, în baza avizului de tăiere emis de Comisie, cu
respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile şi a prezentului Regulament;
c) prin grija şi pe cheltuiala persoanelor fizice sau juridice care au în folosinţă terenuri
proprietate publică sau privată a Municipiului Mediaș.
Art. 10
(1) Tăierile de arbori şi arbuşţi din intravilanul Municipiului Mediaş se execută în
următoarele situaţii:
a) arborele/arbustul este uscat ori prezintă un grad ridicat de uscare sau se află în stare
fiziologică puternic degradată;
b) arborele are vârstă biologică înaintată și/sau prezintă pericol privind siguranța
persoanelor/bunurilor de orice fel care pot fi afectate de prăbușirea arborelui sau ruperea
crengilor acestuia, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare,
prezentând un grad ridicat de risc, în cazul unor fenomene meteorologice extreme (vânt puternic,
furtună, inundaţii, etc.);
c) arborele/arbustul este înclinat, fără semn de reechilibrare, prezentând pericol de
prăbuşire şi, implicit, riscul producerii unor accidente sau pagube materiale, pe fondul unor
fenomene meteo extreme;
d) sistemul radicular al arborelui afectează reţelele tehnico-edilitare subterane sau
fundaţiile unor construcții;
e) arborele/arbustul este situat pe amplasamentul unei viitoare construcţii pentru care s-a
obţinut autorizaţia de construire, în condiţiile legii;
£) arborii sunt plantați la o distanță mai mică de 5 m faţă de zidurile clădirilor cu ferestre
şi 3 m de zidurile clădirilor fără ferestre şi creează în mod evident neajunsuri locatarilor, la
solicitarea a peste jumătate din membrii asociaţiei de locatari/proprietari sau a proprietarului;
8) riscuri privind integritatea bunurilor mobile şi imobile, siguranţa cetăţenilor și privind
siguranța circulaţiei generate de fenomene meteorologice extreme și/sau orice alte situaţii de
urgenţă, inclusiv accidente care generează riscuri privind stabilitatea arborilor;
h) coroanele arborilor aflați în pâlcuri se interpatrund, datorită nerespectării distanțelor
minime de plantare sau creșterii necontr
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 305/2018Hotărâre privind acordarea unui mandat special Primarului municipiului Mediaş de a vota „pentru” aprobarea nivelului prețurilor…HCL 306/2018Hotărâre privind stabilirea unei taxe aferentă anului 2018 practicată de Direcția Municipală pentru Cultură Sport Turism și…HCL 307/2018Hotărâre privind modificarea Anexelor nr. 1 nr.2 și nr. 3 la HCL nr. 192/2016 privind desemnarea în calitate de membri a…HCL 308/2018Hotărâre privind aprobarea încheierii Contractului de parteneriat între Municipiul Mediaș Liceul Tehnologic ”Școala Națională de…HCL 310/2018Hotărâre privind aprobarea proiectului la faza PT+CS+DE și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții…HCL 311/2018Hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare…HCL 312/2018Hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Extindere…HCL 313/2018Hotărâre privind aprobarea modificării listei cu obiectivele de investiții ale S.C. Apa Târnavei Mari S.A pe anul 2018. [ Data…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →