30 august 2023

HCL 239/2023 Mediaș adoptată

Aprobarea proiectului la faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare zonă de protecție cu panouri pe strada Gării” [ Data comunicare: 01.09.2023

Pe scurt

Se aprobă proiectul în faza Proiect Tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare zonă de protecție cu panouri pe strada Gării”. Înseamnă că se vor detalia lucrările tehnice și bugetul estimat, iar Administrația locală va pregăti realizarea lucrării și va aloca fonduri, cu termene și prevederi specificate în anexă. Fondurile și implementarea vor fi gestionate de Primăria Mediaș prin Direcția Tehnică, iar hotărârea va fi făcută publică pe site-ul orașului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă proiectul la faza Proiect Tehnic și indicatorii tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții „Amenajare zonă de protecție cu panouri pe strada Gării”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Garii” [ Data Comunicare: 01.09.2023, Garii”.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Garii” [ Data Comunicare: 01.09.2023” în Mediaș

Denumire
Hotărârea nr. 239 din 2023 a Consiliului Local Mediaș
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea proiectului la faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare zonă de protecție cu panouri pe strada Gării” [ Data comunicare: 01.09.2023
Emitent
Consiliul Local Mediaș
Număr
239 / 2023
Data
30 august 2023
Localitate
Mediaș, județul Sibiu
Stare
adoptată
Locuri citate
Garii” [ Data Comunicare: 01.09.2023 · Garii” (hartă)
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Mediaș

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SIBIU A MUNICIPIUL MEDIAŞ la Judeţul Sibiu, 551017, Mediaş, Piaţa Corneliu Coposu nr. 3, Tel: +40 269 803 803, Fax: +40 269 841198 www.primariamedias.ro; e-mail: primariafâiprimariamedias.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului la faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare zonă de protecţie cu panouri pe strada Gării” Consiliul Local al Municipiului Mediaş, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30 august 2023, Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 244/2023 al proiectului de hotărâre prin care se propune aprobarea proiectului la faza Proiect Tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare zonă de protecţie cu panouri pe strada Gării”; - Raportul de specialitate nr. 14416/18.08.2023, întocmit de către Direcţia Tehnică din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Mediaş; - avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 3 la proiectul de hotărâre înscris la punctul nr. 14 de pe Ordinea de zi, înregistrate sub nr. 581 și 622/30.08.2023. În conformitate cu prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 129 alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. „d”, art. 139, art. 196, art, 197, art. 200 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE Art. 1, Se aprobă proiectul la faza Proiect Tehnic și indicatorii tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții „Amenajare zonă de protecție cu panouri pe strada Gării”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Primarul Municipiului Mediaş, prin Direcţia Tehnică din subordinea sa, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri cu respectarea dispozițiilor din actele normative în materie. Art, 3, Secretarul general al Municipiului Mediaş are responsabilitatea comunicării prezentei hotărâri Primarului Municipiului Mediaş, Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu, Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice şi se aduce la cunoștință publică prin publicarea acesteia pe pagina de internet www.primariamedias.ro. Contrasemnează Secretar General, Muntean Sanda Ligia Președinte de şedinţă, Boca Teofil Nr. 239/2023 Prezenţi la şedinţă: 17 consilieri Adoptată în şedinţa ordinară din data de 30 august 2023 Cu un număr de 16 voturi pentru” şi 1 vot „.abţinere”. din numărul total de 20 consilieri în funcţie MSL/CC 4 ex. Cod: FP-06-01 ver. 1 ANEXA nr. | LA HCL PÂ. 239/4042 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI Al OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII „Amenajare zonă de protecţie cu panouri pe strada Gării” Valoarea totală a obiectivului de investiţii: 717.614,59 lei (cu TVA) din care: - construcții-montaj ( C+M): 611.317,73 lei (cu TVA) (prețuri — iulie 2023) Caracteristici Tehnice - Lungime protecţie cu panouri - 136,5 m - - Înălţime protecţie — 2,0m Durata de realizare a investiţiei este de 2 luni Finanţarea investiţiei se v-a face din bugetul local și alte fonduri legal constituite. Contrasemnează Secretar general, Președinte şedinţă, Dora, 7 Muntean Sanda Ligia (ati >

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamedias.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala